2,825 matches
-
cu George de sărbători, în toți anii în care au fost împreună. „Doamne, voi putea să mai fiu așa de fericită cum am fost cu George?”- își spuse - și lacrimile începură să-i curgă din ochi, fără să vrea. Adormi suspinând. În ziua de Crăciun, dimineața, merse la biserică, apoi se pregăti pentru vizita pe care avea s-o facă la părinții lui Petre. Se îmbrăcă într-un costum de mohair (fustă și bluză) de culoare roz, împletit chiar de ea
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]
-
că a doua zi să îl părăsească definitiv. Ar fi plecat acum dar nu voia să-l sperie pe tatăl ei fiind o oră destul de târzie. Se duse și se culcă în casa mare, cu poza lui George la piept, suspinând de atâta plâns. Petre nu putu să doarmă și veni peste ea. Dădu plapuma la o parte cu intenția de a face dragoste cu ea. Frusina se feri și îi căzu poza lui George pe pat. Înnebunit de gelozie, când
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]
-
chiar la felul în care mergea ori alerga... Îi plac excursiile foarte mult, mai ales la munte. Urcă pe jos chiar și iarna. Adică urca..., acum, nevăzător, nu mai poate, din nefericire. A avut necazul acela cu accidentul. Of, Doamne! suspină doamna Luiza adânc, ștergându-și jenată lacrimile ce apăruseră instantaneu pe obraji. Așa a fost să fie... Vocea i se înnodase. S-a simțit jenată și i-a fost greu să treacă peste acest moment. A băut puțină apă, cu
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
privindu-i cu multiple înțelesuri. Ca de obicei, după vizita medicală sunt multe de pus la punct, colega, răspunse Eugen bucuros, reușind să se retragă din fața Ofeliei, care își mușca buzele cu năduf. - Tocmai... s-a terminat ședința, interveni Ofelia suspinând intenționat, să fie auzită de amândoi. - Oho! Plânge sufletul tinerei domnițe ori doar mi se pare mie?... Ofelia, ascultă-mă pe mine, fată! Nici nu știi câte lupte s-au pierdut până să se câștige războiul. Tu nu observi întregul
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
unei indignări interioare și fu incapabil, timp de cîteva minute, să-și controleze tusea. reuși totuși să se oprească după ce extrase din buzunar o cutiuță conținînd gumă de mestecat și-și introduse o pastilă în gură. — mintea omului este complicată, suspină el. Și doamna masek a fost complicată... Parcă știm noi ce-i în sufletul omului ? Guy începu să compare între ele cîteva pagini cu semne extrase din același teanc. Le scrută cu atenție căutînd acele repere susceptibile să dea un
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
Bea puțină apă! Aurica se ridicase și întindea un pahar de apă bătrânului, care-l luă docil și sorbi din el. - Iar voi, se îndreptă Aglae către cei doi, plecați acum. Osă văd eu ce fac cu ăsta. Olimpia ieși suspinând, iar Stănică o urmă țanțoș, după ce dăduse ceremonios bună seara. Simion, calmat cu aceeași repeziciune cu care se înfuriase, cu aerul chiar de a nu ști ce s-a întîmplat, privea mâhnit la ghergheful lui și la ghemele de lână
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
început, în bătaie de joc ("Dumneata nu te-ai simțit nicicând așa de părăsit, încît te-ntrebai de ce să te mai consideri femeie?"), îl înșurubează în canapeaua de lângă șoldul dumneaei, adolescentin și cam analfabet, îi suflă fumul în ochi și suspină: - Spune-mi, suflete, te-au dat dușmanii afară? - Da, doamnă. - Și ce să-ți fac eu?... Pun pariu că nici măcar nu-ți trece prin minte din ce-ai să trăiești? - Da, doamnă... Nu, doamnă. - Perfect. Lamentabil adică... Romanele franțuzite... Trebuie
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
a se mai prețui, la adevărata ei valoare, dantela. În plus, ipoteza nu părea deloc hazardată, dovadă că pe cele două doamne mai rămăsese puțină, ele purtând, bineînțeles, două rochii spendide din acest material. S-au îmbrăcat ca de teatru, suspină Pink. Observă și poșete. Pe o măsuță de serviciu, semănând cu o mantinelă de lojă, dormita un binoclu. Pe masă erau într-adevăr lumânări. - Permiteți-ne să ne prezentăm, domnule Floyd... Sîntem, după cum probabil ați fost informat, surorile Stamatescu. În
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
o să fac, dintr-un început, prea mult zgomot, pentru a nu le răpi șansa de a-și da duhul, în bună înțelegere, prin Artă. Astea numai să-mi vadă mutra dornică de efecte acustice și, din servă, cheamă Miliția... Doamne! suspină și lovi din nou ușa. Poc, poc. Din trei deplasări la domiciliul clientului una se încheia prin complicații asemănătoare. Când se-ntîmplă s-ajungi la o adresă, doar pentru faptul că acolo fuseseși trimis. Năuc, hăbăuc. Alte amănunte clarificatoare n-ai
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
cu o parte importantă a urechii sale de Pink Floyd, din scara întunericită a vilei, lăsând 272 DANIEL BĂNULESCU pe masă, când vreuna, când alta dintre acele arme de foc cu care îi apăreau pe constructori, de sălbăticiuni... Bătrânele doamne suspinau încetișor. Se crease din nou o atmosferă intimă, plăcută. Tartinele. Gheata. Suferința nemeritată, discretă și digerată. Viața ca un puseu de noblețe. Cu genele înrourate și pumnișorii încleștați, dar împingînd decența până într-acolo încît să nu înțeleagă că cineva
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
pe ăsta te-ai găsit tu să-l înveți poezie?? izbucni demonul uluit... Îl mai las, din când în când, să o mîngîie!... Pe altul rău nu te-ai găsit să-l înveți?!" - Nu-i nimic. Să învețe și el, suspină madama cu umor. De două, trei ori, înainte de culcare, n-o mută din loc. Nici puștiul nu s-ar plânge că-i cauzează. - "...Uite, am să-ți explic folosindu-mă chiar de cu cuvintele lor: "Prea neînfricatule Alcibiade!..." s-a
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
că este poet fără portofoliu și nu se încurca să scrie o epistolă. Țiganul lui a conceput într-o noapte o scrisoare minunată care a rămas model, un adevărat clișeu pentru multe altele, pe care Laur le trimitea fetelor, ,,ce suspinau de dorul lui,,. Avea în ea multă zăpadă, fulgi de nea ce zburau abundent, căldură sufletească și totul plutea într-o lumină care cădea blând și nu fractura mintea ce mai, romantică! La școală asistentul Popescu își începea orele făcând
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
schimbă deodată ritmul. Încetinesc, merg strâns îmbrățișați și se sărută. Iar visează se opresc ca la comandă în același timp, se sărută, fac încă doi pași, din nou o repriză amândoi tremură de dorință, fata ar sta o veșnicie regretă, suspină dar trebuie să plece. Pasiunea iar s-a învolburat pe nesimțite în valuri. Laur ar dori să se întoarcă în parc însă tace, își da seama că se apropie răsăritul. Se întrerup ades și se despart cu dificultate însă merg
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
pământul tare, deasupra focului. Sosi și Oacă cu un bidon plin, deșertîndu-l în ceaun. Gheorghe aruncă un pumn de talaș peste flăcări. Vântul se iscă iar. Se încorda în trestiile înalte și drepte, care sunau ca un țambal. - Vine toamna! suspină unul. - Ne strânge, s-a dus binele... Paraschiv auzi glasul bătrânului, domol și cald. Gheorghe turnă mălaiul și începu să mestece mămăliga. Un miros bun se răspândi împrejur. Oacă urcă sub malul scobit, să mai aducă ceva. In mâna lui
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Ghiță Bîlcu luaseră cosciugul pe umeri. Lăcrimau, în fata gropii deschise, așteptau prietenii răposatului, meșteri bătrâni toți, și nașul Linei și al negustorului, cu capetele plecate. Iar a citit preotul din cărțile lui, s-au închinat. Muierile mușcau din batiste, suspinând. Aveau ochii roșii de plâns. Pe urmă groparii au coborât sicriul de lemn pe frânghii în deschizătura neagră a pământului. 108 Strigătele văduvei și ale fie-si nu putură să acopere zgomotul bulgărilor grei de pământ, rostogolindu-se și izbind
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Caiafa clipi, începînd să geamă. Tot trupul le ardea ca o râie. Nu mișcară. Făcură pe morții. Sergentul își scosese vestonul și își strânsese cureaua. Gîfua și din cămașă îi ieșeau aburi. Se făcu iar liniște. - Nimic! rosti șeful. Ceilalți suspinară. - Pune-i la ușă, câte unul! porunci. 240 Îl ridicară pe Gheorghe, că era mai aproape. Huiduma belise ochii și părea cârpă. Îl traseră în sus și sergentul u vîrî vârful degetelor în țâțâna ușii. Comisarul o deschise puțin. Hoțul
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
că vine Aristică și iar nu te găsește, și e vai de pielea ta! - O, că vin! Aici sînt! răspundea ea înfuriată. Tăcea și maică-sa, ascultând în prag vechiul cântec, care-i amintea de tinerețe. Pe pervazul casei vecine, suspina fata popii. Tocmai pe la zece, dacă era miezul verii, se închideau ferestrele. Atunci intra și Veta în odăi. Coana Marioara o privea înduioșată: - Ai crescut și tu, copilita mamii! Hai, dezbracă-te mai iute, să nu dea taică-tu peste
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
fiece parfum se tânguie un plâns imaterial al florilor, de dată ce ne inspiră o destrămare funebră. Învăluiți în el, neliniștea morții ne cuprinde ca o sevă pornind de departe și ridicîndu-se domol și trist în vlaga trupului. Și cum suspină un trandafir în mâhnirea noastră, înnobilînd-o! Sau parfumuri încărcate de sinucidere, plutind vast și tulbure spre inimi apuse! Chiar dacă știi de când melancolia te-a dezbinat de fire, îți pare totuși că te-a însoțit dintotdeauna, că te-ai născut cu
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
în taina ei, sîntem prinși de un freamăt patetic și de o tulburare vecină religiei? Să nu fie cumva Devenirea o fugă din Dumnezeu? Și să nu fie mersul ei sfâșietor o întoarcere în El? Se prea poate, din moment ce Timpul suspină, prin toate laturile lui, după Absolut. Nostalgia exprimă mai direct și mai dramatic imposibilitatea omului de a-și fixa o soartă. "Devenire" hipertrofiată, el își gustă, în instabilitatea ei, lipsa lui de condiție. Și nu este ca și cum el s-ar
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
încoace. Religios e acel ce se poate lipsi de credință, dar nu de Dumnezeu. Pentru ce mâinile nu se întind spre rugăciune, mâinile de muritori, ca să-mi sprijin pe ele mâhnirea drăcească și spaima asasină? Și pietrele, de ce nu-mi suspină groaza și oboseala spre un cer înlemnit de propria lui lipsă? Iar tu, Natură, ce plânsuri mai aștepți de nu te răzvrătești cu rugi și cu blesteme? Și voi, obiecte fără suflet, de ce nu urlați soarta vrăjmașă a sufletului? Sau
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
din vid, ci din preaplin. Un moment absolut răscumpără golul tuturor zilelor; o clipă reabilitează o viață. Orgasmul spiritului este scuza supremă a existenței. Așa îți pierzi de fericire mințile în Dumnezeu. Mâinile palide sânt un leagăn în care îți suspini viața. Femeile nu ni le-ntind decât ca să plângem în ele. Ceața e neurastenia aerului. Acele glasuri din afunduri, pentru care ți-ar trebui accentul unui Iov asasin... Ce înger nebun cerșește cu flașneta pe la o inimă fără porți? - Sau
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
nici o banalitate. Franța a considerat de altfel totdeauna prostia ca un viciu, lipsa de spirit ca o imoralitate. O țară în care nu poți crede în ceva decât nihilist... Saloanele au fost grădini de îndoieli. Și femeile, bolnave de deșteptăciune, suspinând în săruturi sceptice... Cine va înțelege paradoxul acestui popor care, abuzând de luciditate, nu s-a săturat de dragoste? Ce căi va fi descoperit el înspre erotică, din deșertul amărăciunii și al logicii? Și ce l-o fi mânat, nativ
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
dezastru pentru adevăr, dar nu pentru cunoaștere, pe ale cărei baze se înalță o arhitectură complicată de erori, numită spirit din nevoie de simplificare. Duhul meu nu-și mai află îndestulare decât în metafizică și-n Acatist. În fiecare clipă suspină Dumnezeu; căci timpul e rugăciunea Lui. Când sănătatea și norocul se lasă asupra noastră, peste gânduri se așază o spuză și mintea se retrage. Nefericirea e cel mai puternic stimulent al spiritului. Dacă inima ar fi redusă la esența ei
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
lumină și bunăvoință. Cât de caracteristic este faptul că în autoironie se întîlnește numai forma tragică de ironie, că ironicul este în asemenea caz numai agonic! Nu se poate ajunge la autoironie prin zâmbete, ci numai prin suspine, care sânt suspine chiar dacă sânt complet înăbușite. Căci autoironia este o expresie a disperării. Ai pierdut lumea asta, te-ai pierdut și pe tine. Și atunci un râs negru, înveninat și sinistru, însoțește toate gesturile tale, ca o mască hidoasă, distruge toate iluziile
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
silă scrisoarea cea mototolită din mâni... se uită pe ea, și fața lui se adânci din ce în ce. Ajunse la semnătură. - De la cine ai căpătat tu scrisoarea asta, unde locuiește omul acesta? Lacrimile o inundară și ea se aruncă suspinând la gâtul tătîne-său. - Vezi, zise ea întrerupt, acolo-i sărmanul... în casa cea pustie de peste drum... l-am văzut căzând ca mort pe podele... cine știe dacă n-a și murit. Aleargă, tată,.. poate încă nu-i prea târziu. - Cum
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]