2,401 matches
-
în componență specii vegetale (arbori, arbuști și ierburi) distribuite etajat, în concordanță cu structura geologică și geomorfologica, caracteristicile solului, climei, sau altitudinii unde acestea sunt întâlnite. Conifere cu specii arboricole de: brad ("Abies albă"), larice ("Larix decidua"), zâmbru ("Pinus cembra"), tisa ("Taxus baccata"), pin de pădure ("Pinus sylvestris"), jneapăn ("Pinus mugo"), ienupăr ("Juniperus sibirica") sau ienupăr ("Juniperus communis"). Păduri de foioase cu arboret de: fag ("Fagus sylvatica"), gorun ("Quercus petraea"), stejar ("Quercus robur"), carpen ("Carpinus betulus"), paltin de munte ("Acer pseudoplatanus
Parcul Național Călimani () [Corola-website/Science/313472_a_314801]
-
catapeteasma. Cheltuiala pictării bisericii a fost suportată de către vornicul Iorgu Vârnav, soția sa Anastasia și sora sa, schimonahia Epraxia Vârnav, după cum reiese din inscripția aflată pe zidul exterior nordic al pronaosului. Tot el a sculptat și catapeteasma din lemn de tisă a Bisericii "Sf. Ierarh Nicolae" și a pictat icoanele în stil neoclasic. La începutul secolului al XX-lea, după cum arată o placă de marmură amplasată pe peretele exterior sudic al pronaosului Bisericii "Adormirea Maicii Domnului", prin îndemnul și stăruința mitropolitului
Mănăstirea Vorona () [Corola-website/Science/313822_a_315151]
-
absida răsăriteană semicirculară și cu absidele laterale semicirculare în interior. Edificiul este compartimentat în pronaos, naos și altar și nu are pridvor. Biserica nu a fost pictată niciodată în următorii 200 de ani. Catapeteasma bisericii este sculptată în lemn de tisă și pictată în stil neoclasic de schimonahul Vladimir Machedon. În această biserică sunt păstrate două tablouri mari pictate pe pânză reprezentând "Patimile Mântuitorului" și "Judecata universală". În perioada 1990-1992, pictorul Nicolae Gavrilean din Gura Humorului a pictat interiorul bisericii în
Mănăstirea Vorona () [Corola-website/Science/313822_a_315151]
-
din zidărie. Biserica "Sf. Ierarh Nicolae" este o construcție de plan triconc (în stilul bisericilor moldovenești), cu o turlă clopotniță deasupra pridvorului. Edificiul nu este pictat nici în interior și nici în exterior. Catapeteasma bisericii este sculptată în lemn de tisă în stil baroc și pictată în stil neoclasic de schimonahul Vladimir Machedon. Biserica are abside semicirculare și trei turle octogonale în formă de bulb de ceapă (stil rusesc). Lângă clădirea lăcașului de cult se află o clopotniță model zvoniță, cu
Mănăstirea Vorona () [Corola-website/Science/313822_a_315151]
-
locuitori. Raionul reprezintă un areal românesc din Ucraina, formând o majoritate din 9 localități - orășelul Slatina și satele Apșa de Jos, Strâmtura, Teteș, Podișor, Bascău, Cărbunești, Bouțul Mare și Bouțul Mic. Suprafață 1818 km². Râul principal care traversează raionul este Tisa (42 km pe teritoriul raionului). Raionul se învecinează cu România în sud, cu regiunea Ivano-Frankovsk în nord-est, raioanele Mizhhiria și Hust în vest, iar cu raionul Rahău în est. Este situat într-o regiune înaltă a Carpaților ucraineni. Conform recensământului
Raionul Teceu () [Corola-website/Science/314802_a_316131]
-
i-a succedat o efemeră a doua Republică Cehoslovacă. La 15 martie 1939, întreaga parte cehă a fostei Republici Cehoslovace a fost ocupată de trupele germane, devenind Protectoratul Boemiei și Moraviei, în timp ce Slovacia și-a declarat autonomia sub păstorirea monseniorului Tiso, iar extremitatea orientală a republicii (Transcarpatia), după experiența efemeră a Republicii Carpato-Ucrainene, a fost ocupată de Ungaria amiralului Horthy. Franța nu a intervenit să apere țara, în ciuda acordurilor de apărare mutuale existente. A fost sfârșitul unei perioade care, în pofida neîncetatelor
Prima Republică Cehoslovacă () [Corola-website/Science/323460_a_324789]
-
Sfântul Vasile cel Mare” din Blaj, unde, începând din toamna lui 1937, a îndeplinit și funcția de director al Bibliotecii Arhidiecezane, iar din 1938, inspector secundar în Ținutul Mureș. În decembrie 1936 își susține teza de doctorat cu titlul "Câmpia Tisei", avându-l conducător științific pe Simion Mehedinți, și obține titlul de doctor în geografie cu mențiunea „Summa cum laude“. Pentru lucrarea "Granița de vest" a primit Premiul „Năsturel” al Academiei Române, iar în semn de prețuire Nicolae Iorga a tradus cartea
Ștefan Manciulea () [Corola-website/Science/323470_a_324799]
-
Parus cristatus"), vânturel ("Falco verpestinus"); Reptile și amfibieni: vipera comună ("Vipera berus"), năpârcă ("Anguis fragilis"), șarpele de alun ("Coronella austriaca"), salamandră ("Salamandra salamandra"). Flora ariei naturale este constituită din arbori cu specii de: brad ("Abies"), molid ("Picea abies"), pin ("Pinus"), tisă ("Taxus baccata"), zâmbru ("Pinus cembra"), zadă ("Larix"), fag ("Fagus sylvatica"), mesteacăn ("Betula pendula"), frasin ("Fraxinus"), plop tremurător ("Populus tremula"), salcie căprească ("Salix capreea") și arbusti cu specii de jneapăn ("Pinus mugo"), ienupăr ("Juniperus communis"), afin ("Vaccinum myrtillus"), salcie pitică ("Salix
Bucegi (Abruptul Bucșoiu, Mălăești, Gaura) () [Corola-website/Science/323954_a_325283]
-
în românește „"cu gâște"“. Lacul este situat la 12 km SE de Subotica, 10 km de șoseaua E75, lângă satele Šupljak și Hajdukovo. Lung de 4,5 km, lacul cu orientare nord-sud este situat pe terenul nisipos dintre Dunăre și Tisa, la limita cu podișul loessoid Bačka. Partea sa nordică este mlăștinoasă, pe când în sud bazinul este sculptat în loess, cu maluri înalte de 3-4 m. Adâncimea medie este de 1 m, iar în punctul său cel mai profund lacul Ludaš
Lacul Ludaš () [Corola-website/Science/319874_a_321203]
-
ani, când vânturile au spulberat nisipul dunelor pe argila podișului. Înaintea introducerii sistemului de regularizare a debitelor, în zonă exista doar o mlaștină alimentată din precipitații și câteva pârâiașe, în timp ce un braț al râului Kereš transporta excesul de apă către Tisa. În zilele noastre primește ape prin intermediul canalelor Palić-Ludaš și Bega. În zona lacului se pot întâlni 214 specii de păsări dintre care 140 sunt rare. Majoritatea speciilor sunt migratoare. Caracteristică arealului este Panurus biarmicus, din familia Passeriformes. Fauna de uscat
Lacul Ludaš () [Corola-website/Science/319874_a_321203]
-
este o cale ferată de legătură în Ungaria, în România și în Ucraina. Ea se află în nord-estul Câmpiei Panonice și pe valea râului Tisa. Această cale ferată a fost construită odată cu apariția primelor rețele de căi ferate pe teritoriul Ungariei (din cadrul monarhiei austro-ungare). În anul 1857 compania feroviată Theißbahn a pus în funcțiune calea ferată de la Szolnok către Debrecen. Ca urmare a dezvoltării tehnologiei
Calea ferată Debrecen–Sighetu Marmației () [Corola-website/Science/319885_a_321214]
-
părți: porțiunea de vest de la Debrecen până la Nyírábrány a rămas Ungariei, porțiunea de la Carei la Halmeu a trecut pe teritoriul României, tronsonul de la Diakovo (astăzi "Nevetlenfolu") până după Teresva pe teritoriul cehoslovac și cel de după Teresva și până la Câmpulung la Tisa din nou pe teritoriul României. Ca urmare a Primului arbitraj de la Viena din martie 1939, Ungaria a primit Ucraina Carpatică, teritoriu stăpânit până atunci de Cehoslovacia. Astfel, linia ferată a intersectat de trei ori frontiera ungaro-română. În 1940, prin Al
Calea ferată Debrecen–Sighetu Marmației () [Corola-website/Science/319885_a_321214]
-
fost inclusă în Uniunea Sovietică. Compania feroviară sovietică de stat SJD a schimbat ecartamentul liniilor, porțiunea de cale ferată preluată fiind trecută de la ecartament normal la ecartament lat (1520 mm). Acest lucru a dus la tăierea legăturii între Câmpulung la Tisa și Sighetu Marmatiei, cele două tronsoane aflate pe teritoriul românesc nemaifiind conectate cu rețeaua feroviară a României. Acest neajuns a fost înlăturat în 1949, după ce s-a construit Calea ferată Salva-Vișeu de Jos. Totuși, abia la începutul anilor 1990 au
Calea ferată Debrecen–Sighetu Marmației () [Corola-website/Science/319885_a_321214]
-
teritoriul românesc nemaifiind conectate cu rețeaua feroviară a României. Acest neajuns a fost înlăturat în 1949, după ce s-a construit Calea ferată Salva-Vișeu de Jos. Totuși, abia la începutul anilor 1990 au fost restabilite pe tronsonul ucrainean între Câmpulung la Tisa și Sighetu Marmatiei linii cu ecartament normal, fiind păstrate și cele cu ecartament lat. De asemenea, tronsonul de la Halmeu la Korolevo este cu patru șine; aici și mai departe până la orașul Ciop de la granița ucraineano-slovacă pot să circule și trenuri
Calea ferată Debrecen–Sighetu Marmației () [Corola-website/Science/319885_a_321214]
-
sunt străbătute zilnic în fiecare direcție de 7-10 trenuri de călători (în principal de navetiști). Pe de altă parte, în prezent (2009), nu circulă trenuri de călători pe tronsoanele transfrontaliere de la Halmeu spre Nevetlenfolu și de la Teresva spre Câmpulung la Tisa, deși reluarea circulației trenurilor se află în discuție. În Ucraina circulă puține trenuri de persoane între Nevetlenfolu și Korolevo; ceva mai circulat este tronsonul de la Korolevo către Teresva. <br style="clear:both;">
Calea ferată Debrecen–Sighetu Marmației () [Corola-website/Science/319885_a_321214]
-
traversează județul Maramureș, pe valea râului Vișeu. La momentul construirii căii ferate, regiunea Transilvania aparținea de Regatul Ungariei. În anul 1872 a fost pusă în funcțiune Calea ferată Satu Mare-Sighetu Marmației. Astfel, Depresiunea Maramureșului a fost conectată, prin valea râului Tisa, la rețeaua de cale ferată. Construirea căii ferate Sighetu Marmației-Ivano-Frankivsk (1895) a dus la dezvoltarea și a altor zone din Maramureș. Apoi guvernul ungar a planificat construirea unei linii în sud-estul comitatului Maramureș. Propunerea avea ca scop facilitarea transportului de
Calea ferată Valea Vișeului–Borșa () [Corola-website/Science/319896_a_321225]
-
România. Ea leagă nordul Transilvaniei de Depresiunea Maramureșului. Construirea aceste căi ferate s-a făcut din motive politice. În anul 1872 a fost pusă în funcțiune Calea ferată Satu Mare-Sighetu Marmației. Astfel, Depresiunea Maramureșului a fost conectată, prin valea râului Tisa, la rețeaua de cale ferată. La acel moment, întreaga regiune era parte componentă a Regatului Ungariei din cadrul Imperiului Austro-Ungar. Construirea liniilor ferate Sighetu Marmației-Ivano-Frankivsk (1895) și Valea Vișeului-Borșa (1913) a dus la dezvoltarea și a altor zone din Maramureș. La
Calea ferată Salva–Vișeu de Jos () [Corola-website/Science/319905_a_321234]
-
este o cale ferată de legătură în România și Ucraina. Ea se întinde pe văile râurilor Tisa, Prut și Bîstrîția Nadvirnianska și traversează o creastă din Carpații Orientali. În perioada construirii sale, această cale ferată străbătea o regiune aflată pe teritoriul Austro-Ungariei. Tronsonul sudic al căii ferate se afla în Comitatul Maramureș din Regatul Ungariei, iar cel
Calea ferată Sighetu Marmației–Ivano-Frankivsk () [Corola-website/Science/319911_a_321240]
-
sovietică de stat SJD a schimbat ecartamentul liniilor, porțiunea de cale ferată preluată fiind trecută de la ecartament normal la ecartament lat (1520 mm). Deoarece tronsonul de la vest de Sighetu Marmației al căii ferate Debrecen-Sighetu Marmației, în apropierea localității Câmpulung la Tisa, a trecut iarăși pe teritoriul sovietic, s-a rupt legătura tronsonului de pe teritoriul românesc de la Valea Vișeului prin Sighetu Marmației către Câmpulung la Tisa cu rețeaua feroviară a României. Începând din 1944 s-au instalat și aici șine cu ecartament
Calea ferată Sighetu Marmației–Ivano-Frankivsk () [Corola-website/Science/319911_a_321240]
-
tronsonul de la vest de Sighetu Marmației al căii ferate Debrecen-Sighetu Marmației, în apropierea localității Câmpulung la Tisa, a trecut iarăși pe teritoriul sovietic, s-a rupt legătura tronsonului de pe teritoriul românesc de la Valea Vișeului prin Sighetu Marmației către Câmpulung la Tisa cu rețeaua feroviară a României. Începând din 1944 s-au instalat și aici șine cu ecartament lat. În 1949 a fost pusă în funcțiune Calea ferată Salva-Vișeu de Jos. România a stabilit astfel o legătură a căilor ferate din Maramureș
Calea ferată Sighetu Marmației–Ivano-Frankivsk () [Corola-website/Science/319911_a_321240]
-
Sighetu Marmației către București și Timișoara. În Ucraina, circulă zilnic circa șase trenuri de persoane între Rahău și Ivano-Frankivsk, dintre care două își continuă drumul până la Liov. Daunele produse de inundațiile care au avut loc începând din 2007 pe valea Tisei, la sud de Rahău, au dus la întreruperea circulației trenurilor. În prezent (2009), este programată o redeschidere în curând a traficului de frontieră, dar aceasta nu a avut loc până acum din cauza divergențelor politice între România și Ucraina.
Calea ferată Sighetu Marmației–Ivano-Frankivsk () [Corola-website/Science/319911_a_321240]
-
regiune a trupelor sârbe și franceze. Administrația românească s-a instalat în Banat abia un an mai târziu, unirea fiind consfințită de intrarea trupelor românești în Timișoara pe 3 august 1919. Deși România revendicase Banatul în cadrul granițelor sale naturale, până la Tisa și Dunăre, Banatul a fost în cele din urmă împărțit între Regatul României (aproximativ 2/3) și Regatul sârbilor, croaților și slovenilor (aproximativ 1/3). Administrația românească s-a instalat abia în vara anului 1919, unirea fiind consfințită prin intrarea
Unirea Banatului cu România () [Corola-website/Science/319959_a_321288]
-
toate colțurile provinciei, să consfințească unirea Banatului cu România. Adunarea adoptă o rezoluție prin care declară: La Conferința de Pace de la Paris, prim-ministrul Ion I.C. Brătianu a cerut recunoașterea granițelor unei Românii care includea întreg Banatul, cu granița pe Tisa inferioară până la vărsarea acesteia în Dunăre și apoi cursul Dunării. Conferința însă a decis linia de demarcație care s-a păstrat până astăzi, cu excepția unei rectificări care a avut loc în 1923. La 24 noiembrie 1923, România și Regatul Sârb
Unirea Banatului cu România () [Corola-website/Science/319959_a_321288]
-
de plante distribuite etajat, în concordanță cu structura geologică, caracteristicile solului, climei sau altitudinii unde aceasta vegetează. Arbori și arbusti cu specii de: brad ("Abies alba"), molid ("Picea Abies"), zâmbru ("Pinus cembra"), pin de pădure ("Pinus sylvestris"), larice ("Larix decidua"), tisă ("Taxus baccata"), frasin ("Fraxinus excelsior"), arin ("Alnus glutinosa"), jneapăn ("Pinus mugo"), ienupăr ("Juniperus communis"), păducel ("Crataegus monogyna"), soc ("Sambucus nigra"), alun ("Corylus avellana"), zmeur ("Robus idaeus"), măceș ("Rosa canina"), mur ("Rubus fruticosus"), afin ("Vaccinum myrtillus L."), afin american ("Vaccinium macrocarpon
Postăvarul (sit SCI) () [Corola-website/Science/332983_a_334312]
-
aplicare a Acordului și va trimite în scris punctul său de vedere prin scrisoare semnată de Împuternicit, până la data de 30.06.2015. Partea română consideră oportună cuprinderea și a porțiunii aferente de pe râul Crișul Triplu până la vărsarea în râul Tisa, având în vedere faptul că lucrările de pe acest sector influențează tranzitarea viiturilor în România. În decurs de două luni de la primirea scrisorii de răspuns de la Partea română, Împuterniciții vor hotărî sarcinile de urmat în cadrul unei întâlniri extraordinare. ● Referitor la finalizarea
PROTOCOL din 30 aprilie 2015 Protocolul Sesiunii a XXVI-a a Comisiei hidrotehnice româno-ungare, semnat la Nyiregyhaza la 30 aprilie 2015, pentru aplicarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Ungare privind colaborarea pentru protecţia şi utilizarea durabilă a apelor de frontieră, semnat la Budapesta la 15 septembrie 2003*). In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/270421_a_271750]