KorAP: Find »[drukola/base=trăsură & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...86 87 88 ...236 >

5,887 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892

întorceau tramvaiele și începea drumul pietruit, le-au ieșit Paraschiv înainte, cu Gheorghe și 312 cu vreo trei patru haidamaci, adunați de ăl bătrân pentru treaba astă. Atunci erau scăpați din pușcărie și puși pe omor. Luaseră fiecare câte o trăsură sub ochi și scoseseră cuțitele. Pungașul a strigat de departe lui Sandu și lui Nicu-Piele: - Mă, hoților, mă! Am venit s-o iau pe Didina și s-o fac mireasa voastră. Vouă v-o dau mai întîi, dacă mă lăsați

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
venit s-o iau pe Didina și s-o fac mireasa voastră. Vouă v-o dau mai întîi, dacă mă lăsați să-i iau inima-a șuriu prostului ăsta bătrân de ginere... A auzit starostele. S-a ridicat drept în trăsură, galben și furios. Și-a căutat șișul sub hainele lui grozave. Încremeniseră și birjarii și hoții ăilalți. Didina înghețase în brațele nașului, că știa ce-o așteaptă. Paraschiv era cât cerul, suit pe malul de pământ din marginea drumului. În

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
din marginea drumului. În picioare avea pantofi roșii, cu fețe albe, de hubăr, legați cu șireturi de piele, semn că nu mai asculta de nimeni. Numai pentru asta ar fi trebuit să-l omoare Bozoncea. Cel tânăr se aruncă înaintea trăsurilor. Numai Nicu-Piele s-a azvârlit jos și s-a repezit la Paraschiv. Până să-l apuce bine, 1-a spintecat pungașul râzând. Când i-a văzut sângele curgând în noroi, a chiuit o dată la ceilalți. Venea lumea puhoi. Nu mai

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
sângele curgând în noroi, a chiuit o dată la ceilalți. Venea lumea puhoi. Nu mai era timp de pierdut. A strigat la Gheorghe: - Ia-o, Treanță, pe mireasă, că eu am o răfuială cu Stăpînul! Și s-a urcat pe scara trăsurii. Nevasta lui Praporgicu s-a băgat între ei. Dintr-un pumn, pungașul a pus-o jos. Starostele s-a ferit într-o parte. Din față se auzeau țipetele nașului. Hoții s-au privit o clipă drept în ochi. - Gata, Bozonceo

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
luase Dumnezeu puterile. Stăpânul a încremenit. Cel tânăr îl mânca din ochii lui veninoși. Dintr-o lovitură i-a găsit inima. Sângele hoțului a țâșnit cald și roșu pe mâinile subțiri ale lui Paraschiv. Bozoncea s-a prăbușit pe pernele trăsurii, horcăind. În timpul ăsta, Gheorghe aruncase pe birjar jos de pe capră, dăduse-n Praporgicu și-o luase pe Didina în brațe, purtînd-o peste noroi, la trăsura în care ședea Mînă-mică. - Mergi, mă, cu noi? 1-a întrebat codoșul. 313 - Merg, c-

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
cald și roșu pe mâinile subțiri ale lui Paraschiv. Bozoncea s-a prăbușit pe pernele trăsurii, horcăind. În timpul ăsta, Gheorghe aruncase pe birjar jos de pe capră, dăduse-n Praporgicu și-o luase pe Didina în brațe, purtînd-o peste noroi, la trăsura în care ședea Mînă-mică. - Mergi, mă, cu noi? 1-a întrebat codoșul. 313 - Merg, c-avem acum alt stăpân.... - Atunci ajută s-o ducem pe Didina la mașină, c-am venit cu taxiuri, haide, mai repede... Se adunase lume împrejur

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
hoții Filaretului la biserică. Nunta n-a mai venit. Nașii s-au întors târziu la casa ibovnicei, să spună lăutarilor să nu mai cânte, că s-a spart petrecerea, și furaseră pungașii mireasa, si-l tăiaseră pe ginere. Într-o trăsură, Praporgicu îl desfăcuse pe staroste la cămașă și-i căuta rana. Bozoncea avea obrazul vânăt. N-a mai trăit decât până la poarta gagicii. A mai apucat să bolborosească: - Să mă duceți cu lăutarii la locul meu, că mi-a plăcut

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
asta cam așa era. În tinerețe, coana Marița fusese femeie frumoasă. O știa lumea. Trăise cu negustori, numa-ntr-o petrecere o ținuse. Câți bărbați n-o avuseseră dragă și câte parale nu prăpădise! Umbla pe vremea aceea numai cu trăsura, nu se uita unde se duc banii. Ba, unul Vasile Cudalbu, de învîrtea afaceri peste afaceri, îi făcuse și o casă cât o corabie, plină de lucruri de preț, în care muierea se lăfăise ani de zile. Dar tinerețea ca

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914

copilului erau așa de străluciți, de un colorit. atât de limpede și senin, încît păreau că privesc cu inocența, cu dulceața lor mai femeiască asupra spectatorului. Cu toate că acel portret înfățișa un chip îmbrăcat bărbătește, însă mînile cele dulci, mici, albe, trăsurile feței de o paloare delicată, umedă, strălucită, moale, ochii de o adâncime nespusă, fruntea uscată și femeiește - mică, părul undoind, cam pre lung - te-ar fi făcut a crede că e chipul unei femei travestite Visătorul Dionis se opri în dreptul

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
știa că iubește. "La ce mi-a mai trebuit și asta? gândi el cu sufletul plin de lacrimi. Nu e destulă mizeria în care am trăit - cel puțin o mizerie fără de dorințe. Și prima mea dorință și poate ultima - nerealizabilă! Trăsura cea fină și amară dimprejurul gurei lui se adânci vădit. Sufletul lui se cu tremura la gândirea că nu va putea scutura greutatea acestui amor. Speranța? el n-o putea avea. O simțire pe care n-o cunoscuse niciodată era

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
cap de mort îmbălsămat. Închipuiți-vă însă că pe cine l-a pus litograful să figureze în gravuri de rege al Scoției? Pe Tasso! Lesne de esplicat: Economia. Am scos întradins portretul lui Tasso spre - a-l compara. Era el, trăsură cu trăsură. Ce coincidențe bizare pe fața pământului, îmi zisei zâmbind prin visarea mea. Putea-s-ar oare întîmpla unui Tasso o istorie asemenea celeia ce-o citeam?... Uitasem însă că tot ce nu e posibil obiectiv e cu putință

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
mort îmbălsămat. Închipuiți-vă însă că pe cine l-a pus litograful să figureze în gravuri de rege al Scoției? Pe Tasso! Lesne de esplicat: Economia. Am scos întradins portretul lui Tasso spre - a-l compara. Era el, trăsură cu trăsură. Ce coincidențe bizare pe fața pământului, îmi zisei zâmbind prin visarea mea. Putea-s-ar oare întîmpla unui Tasso o istorie asemenea celeia ce-o citeam?... Uitasem însă că tot ce nu e posibil obiectiv e cu putință în mintea

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
de senin, încît păreau că privesc cu inocența, cu dulceața lor mai femeiască asupra spectatorului ce privea în ei. Era o adevărată operă de artă. Cu toate că acel portret înfățișa un chip îmbrăcat bărbătește, însă mînele cele fine, dulci, mici, albe, trăsurile feței de-o paloare delicată, umedă, strălucită, moale, ochii de-o adâncime nespusă, fruntea arcată și mai mică, părul undoind cam pre lung te-ar fi făcut a crede că e chipul unei femei travestite. - Cine e femeia asta? zic

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
și plină de lut, luna trecea ca un vis prin norii palizi și reci, preotul cânta un "Pomenește, Doamne... ", iar bătrânul tată își descoperise capul. Pielița [feței lui] era galbenă, iar pe ea țesuse ani și dureri în toate părțile trăsuri cari mai fine, cari mai adânci - capul său, mai mult fără păr: părea că perii argintii, presărați numai, erau sădiți de mâna unei ființe nedibace... Ochii săi erau uscați și necapabili de-a plânge... privirea țintea fixă asupra sicriului, încît

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
și crud ca Satana. Nu mai puteam vorbi cu el. Îl întrebai numai într-o zi despre împregiurările acelei familii. - Mizerie, zise el, mizerie, soartea sufletelor mari, sufletelor de îngeri... pe când cei mari, idioți în mărirea lor, se primblă în trăsuri aurite. O! acești mari! n-ar putea ei să încurageze, să susție pe acel bătrân poet ce-și hrănește viața cu visuri, ce moare de foame cu tot geniul său, care e silit să-și lase fetele să îmble goale

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
al stradelor fluierând printre dinți o arie, nu mai știu care. Deodată auzii în urma mea sunetele monotone ale unei muzice mortuare. Îmi întorsei capul, stătui în loc și, luîndu-mi pălăria, fața mea se întristă puțin câte puțin. În urma mortului venea o trăsură, și-n ea, în rochie lungă de matase neagră, o față palidă încadrată de păr de aur, față cunoscută mie, puteam să n-o recunosc?... Era ea... Poesis!... Cu toate astea nu putea să fie ea. Paloarea mortală ca aceea

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
puteam să n-o recunosc?... Era ea... Poesis!... Cu toate astea nu putea să fie ea. Paloarea mortală ca aceea a păretelui, părul cel blond, fața era a ei... dar ea în acea pompă?... Ea, așa de săracă?... Dar în trăsura a doua? Cine era! Doi dandy din cei mai corupți ai orașului, cari râdeau în convoiul mortuar, îmbrăcați cu pantaloni de călărie strâmți, cu veste vinete, cu legături roșii, cu jachete galbene, cu pălării largi și cu câte două lanțuri

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
lupta fusese cruntă. - Tomo, zise el, eu mă duc, cu toate că, nu te oblig să mă urmezi. Rămâi tu aicea, în casa mea, aicea vei trăi comod și neturburat de nimeni, cum am trăit eu, dat cu totul nebuniei mele, picturei. Trăsura mă așteaptă de mult... adio!... Amicia mea, gândește că n-ai fi avut-o niciodată și te consolă! Adio! O dată-ncă-mi scutură mâna și zbură pe scări în jos. Trântii ușa după el, mă trântii în pat și apăsai

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
capul meu. Impresiunea ce-o făcuse asupră-mi toate scenele precedente era acelea ale unui om nedormit de mai multe zile, cu creieri turburi de insomnie, care, îmblînd printre oameni, visează aievea și mintea lui croiește pe fața orcărui cunoscut trăsuri adânci, grime întunecate, proiecte funeste, care vede pe păreți umbrele lungindu-se și primind conture umane, ochilor căruia i se pare că apa limpede, privind la ea, se coloră - o dispozițiune a sufletului, în fine, în coprinsul căreia neci un

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
pe scurt tot ceea ce văzusem cu ochii corpului și cu-aceia ai sufletului. Cu fiece vorbă a mea ochii săi albaștri și mari se turburau de-un foc demonic și nenatural și fața sa albă, palidă, delicată se grava cu trăsuri profunde și teribile. - O, canibalii! șopti el printre dinți. - Ei bine, am venit și eu, zisei, și într-adevăr cumcă altceva neci am de făcut. Ce am de-a pierde? Viața?... Nimic mai urât, mai monoton, mai sarbăd decât această

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
se deschise și înăuntru intrară, de-ai noștri cu torțe aprinse. Ioan căzuse peste maghiar, de care mă apropiai cu una din torțe. Mortul prezinta un aspect înfricoșat. Gura întredeschisă, dinții rânjiți și preparați pentru mușcat... grima vânătă, înfricoșată, cu trăsurile coprinse de turbăciunea rumperei creierilor... măselele părea că râșnise spuma vânătă și-nveninată ce se scurgea prin colțurile gurei. Mă uitam c-o ură nespusă la omul ce-mi luase tot și care acuma nu mai era decât un cadavru. Feciorii

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
Un șuier, un câne urlând... trece speriat pe ulițele pustii, temîndu-se de orice chip apare în vun colț... Pași se aud de departe ca și în Pompeii... pare un oraș dispopulat... Din când în când răsună durăitul surd al unei trăsuri, apoi iar nimic. Treci pe o ulița strâmtă... Dintr-o căscioară mică licurește lumina prin geamurile acoperite c-o perdea roșie... Lumina pare în fundul odăii. Intri-năuntru... o femeie îți iese-nainte și te stringe-n brațe.... E frumușică și buzele

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
ei stinși o singură figură. Ea spunea doicei sale cumcă adesea, când e să adoarmă, atunci i se țese înaintea ochilor o pânză de argint, pe care însă-ncet, încet ea vede conturele unei figuri de om și, distingând acele trăsuri bine, ea-și strânge inima cu amândouă mînile și adoarme. Adesea culcîndu-se însă patul i se părea {EminescuOpVII 229} fier și perina piatră, astfel încît se scula și se culca apoi pe jos numa-n cămașă, pentru ca astfel, pe scândurile

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
și nu mai trebuie să ți-o repet. ["Un râs amar"] 2257 Un râs amar-sec *, încet, încrunta buzele sale împregiurate de-o spumă vânătă, apoi un țipet desperat, strălucit, cerni aerul din salon. Pin flacările-nfiorate ale căminului marmoreu învinețea în trăsuri aeriene fața cea tristă a lui Toma Nour. ["Cine a văzut o-nmormîntare-n București "] 2255 Cine a văzut o-nmormîntare-n București? în carul mortuar, pe amândouă laturile cu câte - un alb 5 înger de marmură, zace sicriul deschis... pe o perină de

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
ei încunjurată cu multe ostrețe de fier până la gigantica poartă de piatră. M-am uitat înapoi să văd acel negru palat de uriaș, ce s [e]-nalța în cer asemenea unui munte în patru colțuri. Deschise poarta. Afară aștepta o trăsură neagră asemenea carelor mortuare. Credeam că mă duce la supliciu. Mă suii. În fundul trăsurii ședea un bătrân galben ca moartea, cu capul pleșuv și-ncoronat de vo câteva fire de argint, cu lanțuri grele de mâni și de picioare. Era companionul

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]