2,444 matches
-
nemuritoare a naturii umane. Ea este, deopotrivă, o consecință și un indiciu al vieții veșnice. Este dorința fluturelui de a ajunge la stele. Nu este doar simplă apreciere a frumuseții din fața noastră. Este un efort frenetic de a atinge frumusețea transcendență. Este o anticipare a unei frumuseți viitoare [s.n.]. Este o pasiune ce nu poate fi satisfăcută de priveliști sublunare, de sunete, ori sentimente; sufletul, astfel însetat, se străduiește să iși aline febră, prin eforturi zădarnice de creație. Inspirat de un
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
identitatea subiectului se disipează total în structura pură a raționamentului, regăsindu-se, astfel într-o identitate spirituală mai cuprinzătoare: Tocmai în excluderea acestei expresii temperamentale stă superioritatea inspirației suprapământești în care se complace lirismul britanic. În contemplația cosmică sau reveria transcendență, întocmai ca în actul rațional al abstragerii [s.n.], spiritele se identifică. Cu acest înțeles poezia engleză e asemănătoare științei; și ea evoluează într-un cadru omogen și general. După cum o teorema de geometrie elementară îmi dezvăluie din acest moment al
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
antinomică cu dublul ei vulgar, decadent și derizoriu. Iubita moartă, idealizată prin văduvia idolatră a eroului, învinge, paradoxal, în finalul romanului, caracterul ei angelic fiind mult mai pragmatic decât venerata Beatrice a lui Dante, care-i îndrumă poetului înălțarea către transcendență. Într-un alt roman al lui George Rodenbach, „Clopotarul” se menține ireconciliabilă antinomia angelic/demonic, cele două surori, iubite ale eroului principal (în ordinea experienței dinspre puritate spre iubirea pătimașă, malefică), rămân până în final extremele cele mai evidente, cuprinse în
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
creator” (p.46), ceea ce-mi amintește de minunatul vers eminescian în care femeia este pentru poet rostul cunoașterii și al înțelegerii de sine. Este un alt model ideal decât cel al Beatricei, care asigura numai calea de înălțare spre transcendență. Ca ferment al cunoașterii de sine, femeia garantează în schimb accederea în profunzimile umanului, a transcenderii abisului interior, sentiment care nu este lipsit de fiorii unei sfinte spaime. Suntem departe de seninătatea înălțătoare a prototipul donnei angelicata, Preasfânta Fecioară și
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
necontestat, deși prototipuri pot fi regăsite mult mai devreme în literatura universală. Beatrice fusese o donna angelicata pentru care poetul a nutrit o admirație apropiată de venerare, pentru că principiul feminin a fost acela care i-a făcut accesibilă înălțarea către transcendență. Demonicul ține mai mult de o percepție misogină a epocii medievale, care vedea în femeie doar un factor malefic, înzestrat cu o multitudine de slăbiciuni, menite să-i cauzeze bărbatului decăderea, ruinarea. Femeia care se revoltă, care dobândește o voce
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
cu aceeași umanitate și au manifestat aceeași inteligență în a o aborda.575 Lipsa unei severități afișate, în ceea ce îi privește pe cei doi scriitori, a fost asociată cu decăderea moravurilor în epocă, dispariția literaturii cavalerești, trecerea de la ideile unei transcendențe necesare spre imanența Renașterii. Cu toate acestea nici autorul italian, nici cel englez nu pot fi considerați imorali. „Fără îndoială Boccaccio a fost la fel de moral ca și Dante sau Manzoni. Nu trebuie să ne lăsăm înșelați de faptul că povestirile
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
crede că tot anul vor avea noroc, iar dacă apa din pahar a scăzut, se spune că fericirea nu va fi deplină, că le va merge rău în acel an.356 Într-o colindă bucovineană, apa apare ca spațiu al transcendenței, dar și ca leitmotiv al spațiului poetic: "Acolo-n deal / După deal, / Florile dalbe! Este-un tău / Și-un ferdeu / Și se scaldă Dumnezeu, / Dumnezeu / Cu fiul său, / Tot se scaldă / Și se-ntreabă: Ce-i mai bun pe-acest
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
ideii de moarte și înviere, în riturile de fertilitate, primăvara, după moartea soarelui din iarnă. Astfel, primele comunități din sudul Europei au încrustat desene cu labirinturi în pietrele mormintelor și monumentelor.197 În plan cosmic, firul leagă stările existențiale de transcendență, simbolizând Atma (sinele) și prana (răsuflarea) care în daoism este asociată mișcării de du-te-vino a suveicii de la războiul de țesut "starea de viață, starea de moarte, expansiunea și resorbția manifestării." Țesătura este simbolizată de "caii lui Shiva care torc timpul
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
orbalțul să nu steie, / Ia-l din cap, / de sub cap, / omul să rămână curat, / luminat, / precum maica cea sfântă l-a dat."315 În descântece, pasărea este ilustrată ambivalent, de la negrul htonian al fierului, asociat forțelor primordiale, ca simbol al transcendenței absolute, la albul purificator, al mutațiilor ființei, prin moarte și renaștere: "Păsărică albă / cu aripa albă, / din piatră ai crescut, / cu nor te-au bătut, / trei picături din tine au căzut... / una de vin, / una de lapte / și alta de
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
convingerea); d) existența, ca reprezentând tot ceea ce angajează individul (credința). 2) Ființa care ne înconjoară sau realitatea externă dată în care suntem (alături de ceilalți indivizi asemănători nouă) și care este reprezentată prin următoarele elemente: a) lumea reală și posibilă; b) transcendența ca aspirație de depășire de sine și a realității lumii posibile într-o realitate personală, trans-mundană. Acest „model (cuprinzător) al umanului” (Umgreifende) propus de K. Jaspers reprezintă un prețios reper atât pentru psihologie cât și pentru psihopatologie în înțelegerea dinamicii
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
limbajul, pe când în cazul științelor umane „limbajul” este cel care construiește obiectul științei prin obiectivarea lingvistică a unei stări interioare a „subiectului uman”. În filozofie, psihologie, psihopatologie, „termenii limbajului” denumesc și definesc „stări interioare” ale persoanei umane: ființă, substanță, esență, transcendență, memorie, gândire, sentimente, voință, delir, halucinație, fobie, obsesie, angoasă, pulsiune etc. Constituirea domeniului de cunoaștere științifică are un caracter formal, teoretic. Cuvintele, termenii sunt cei care „includ” și care „fac apel” la obiectul cercetării, care este intuit, fiind dedus din
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
orice activitate umană”. În sensul acesta J. Sutter distinge patru niveluri ale anticipației, corespunzătoare tiparelor de experiență temporală: 1) nivelul biologic și intelectual; 2) nivelul afectiv și hedonic; 3) nivelul social sau al scopurilor personale; 4) nivelul etic și al transcendenței. Din punct de vedere psihologic și psihopatologic J. Sutter afirmă că „anticipația este mișcarea prin care omul se îndreaptă cu întreaga sa ființă dincolo de prezent, într-un viitor mai apropiat sau mai îndepărtat, dar care, în mod esențial, este viitorul
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
la metafizic”, afirmând totodată rolul etnicului, dimensiunea „cea mai organică” pentru înțelegerea operei acestui „cristal etnic pur”. Urmărind ecourile spiritualității țărănești în opera lui Blaga, B. motivează mai întâi viziunea ei metafizică prin intuirea în etnic a unei „proiecții de transcendențe spirituale”, pentru a investiga apoi, cu adâncime constantă a ideilor, modalitățile de cunoaștere țărănească identificate atât în opera de reflecție, cât și în poezii. B. mai tipărește, după publicarea în revista „Gând românesc” în 1938, studiul Semnificația Ardealului (1944), evocare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285599_a_286928]
-
Aristotel afirmă posibilul dar acțiunea, actualizarea, realitatea primează. În viziunea noastră asupra conceptului de posibil ținem cont de cele două distincții făcute de Aristotel dar teroria pe care o propunem dă prioritate posibilului în raport cu realitatea. Filosof al eliberării, refuzînd orice transcendență, respingînd credința în voința divină, Epicur (342-271 î.Hr.) este un alt mare gînditor al posibilului. El neagă finalitatea și necesitatea, acordă o importanță majoră întîmplării, crede că viitorul este cu totul imprevizibil și afirmă pluralitatea infinită și caracterul contingent al
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
oriental". Două mari împărății se întemeiază pe umerii personagiilor mateiene. Împărății dragi și în consonanță cu universul barbian: "Matematicienii și poeții vor înțelege, singurii, taina acelui procedeu de "exhauțiune", de epuizare a calităților unei figuri - generoasă și liberă construcție a transcendenței. Lumile matematice sînt vizibil exterioare; numai elanuri somatorii virtuale, acumulări de operații le leagă. Extremele bogății, onoruri, frumuseți și viții atribuite de Matei Caragiale personagiilor sale sînt de aceeași natură cu infinitatea de operații care ne dezleagă de o lume
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
virtuale, acumulări de operații le leagă. Extremele bogății, onoruri, frumuseți și viții atribuite de Matei Caragiale personagiilor sale sînt de aceeași natură cu infinitatea de operații care ne dezleagă de o lume de ființe algebrice, pentru un grad superior de transcendență. în literatură, idealitatea personagiilor se obține printr-un exces de dărnicie". E o explicită și aplicată argumentare a comuniunii dintre matematică și literatură. La Ion Barbu, cum subliniază Basarab Nicolescu în Pentru mai dreapta cinstire a lumii lui Anton Pann
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
zidul de apărare în contra persecuțiilor, a martiriului creștin. Puterea de a rezista acestui îndelung asalt se află în întemeierea credinței creștine pe întruparea lui Dumnezeu în Hristos omul. Deci trebuie obligatoriu să recunoaștem legătura solidă și continuă dintre imanență și transcendență. Deplina comuniune dintre cele două se găsește în "Mireasa lui Hristos", dar o "anticameră" a fost și ea considerată dezirabilă și folositoare; în consecință, a trebuit să se înceapă construcția unei zone în care elementul istoric cultural să poată deveni
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
Hristos", dar o "anticameră" a fost și ea considerată dezirabilă și folositoare; în consecință, a trebuit să se înceapă construcția unei zone în care elementul istoric cultural să poată deveni gazda valorilor sacre, fără ca cele două să se contopească" (V.N.). Transcendența la care are acces creștinul a provocat o continuă neliniște lumii laice aservită imanenței, lume ce se simțea amenințată de a fi astfel umilită, reacția a fost continua persecuție și încercarea de anihilare a creștinismului. Umanismul creștin a fost cel
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
aservită imanenței, lume ce se simțea amenințată de a fi astfel umilită, reacția a fost continua persecuție și încercarea de anihilare a creștinismului. Umanismul creștin a fost cel care, prin blîndețe și înțelepciunea sa a reușit să-i îmblînzească furia. Transcendența, deschiderea către Dumnezeu ține de natura umană. Izvorul prim al culturii este religia - adevăr valabil pe întreaga planetă locuită. "Arhitectura e legată de temple; teatrul de ritualul religios; universitățile de dobîndirea învățăturii sacre; muzica, sculptura și pictura de lauda lui
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
consecință în cele mai multe dintre actele moderne de interpretare și critică. Ce s-ar întîmpla dacă ar trebui să ne plătim datoriile față de teologie și față de metafizica prezentului? Ce-ar fi dacă ni s-ar cere înapoi împrumuturile de credință în transcendență care ni s-au acordat încă de pe vremea lui Platon și Augustin în ceea ce privește forma semnificantă? Ce-ar fi dacă ar trebui să facem explicită și concretă presupunerea că orice formă serioasă de artă și literatură este un opus metaphysicum, și
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
Ce-ar fi dacă ar trebui să facem explicită și concretă presupunerea că orice formă serioasă de artă și literatură este un opus metaphysicum, și nu numai muzica, cea căreia Nietzsche îi aplică termenul?"" (apud V.N.). În fiecare există chemarea transcendenței, a acelui ceva mai înalt esențial pentru natura umană, o sete de Dumnezeu, dimensiune care dă sens sufletului și minții oricăruia dintre noi, indiferent de formele în care se manifestă această sete și de substitutele la care apelează. Hristofobia, o
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
religioasă, spiritualitate promovată, în general, implicit, fără un accent special, fiind astfel benefică pentru ambele. Sub mantia umanismului creștin, a puternicei sale tradiții, frumosul e poarta inspirată prin care comunicăm cu Dumnezeu, e liantul, limbaj privilegiat prin care imanența și transcendența pot vorbi una cu alta. Virgil Nemoianu crede, și îndrăznim și noi asemenea, că, "tocmai în producțiile domeniului umanist își găsește frumosul exprimarea cea mai fericită, care poate fi contemplată sau analizată și care induce în sufletele publicului și creatorilor
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
de a-și atașa o multitudine de sensuri. Al treilea cuprinde interacțiunea vie și compatibilitatea cu diverse domenii valorice și tipuri de discurs, dar nu și alinierea la ele. Încă un parametru semnificativ este capacitatea de a crea durabilitate și transcendență estetică. Alt parametru la care apelează Virgil Nemoianu (și ca argument în favoarea canonului ca rezultat al presiunilor populare), trimite la operele canonice care au rol de mediere între cei cu pretenții și cei fără pretenții, sau între lucrările curriculare și
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
ales lunca, ultimul acționează ca un adevărat drog asupra simțirii sale. Nici cîmpia nu-i ocolită, dar nu mai are efect euforizant; șesul nemărginit, consemnează cel care a scris Întoarcerea autorului, "cheamă "figura singurătății": "mută, sterilă, nepătrunsă". Poet fără simțul transcendenței, Alecsandri privește departe, spre orizont, și, nevăzînd decît pustietatea goală, se întristează". Culorile, în anumite contexte, au efecte remarcabile, ca în Pohod na Sybir, un emoționant și puternic poem unde sînt anunțate toamnele bacoviene și, subliniază eseistul, aici, poate pentru
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
care poartă numele Cele Șapte Cuvinte ale Mântuitorului, o partitură dificilă în care forța stihinică a ritmului, gravitatea destinului, inciziile dureroase și sfâșietoare ale acutelor sunt contrabalansate de vibrația adâncă a emoției, de cristalinul angelic și de zvonul liniștitor al transcendenței. Interpretarea pe care cvartetul VOCES o dă acestei capodopere clasice reușește o performanță rară: sincronizarea perfectă și modelarea emoției iradiază, prin intensitatea extraordinară a execuției, o trăire tulburătoare și profundă, o stare de beatitudine aspră, neobișnuită, care face să treacă
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]