3,565 matches
-
fără vreo întrerupere perceptibilă multe mii de hectare, sunt mari depozite cu acoperiș plat, dreptunghiulare, construite dintr-un plastic de o culoare neutră pe care vremea și praful au transformat-o încetul cu încetul în cenușiu. Înăuntru, departe de ochii trecătorilor, cresc plante. Pe drumuri secundare care dau în șosea, ies, ici și colo, camioane și tractoare cu remorci încărcate de vegetale, dar grosul transportului s-a efectuat în timpul nopții, cele de acum, fie că au o excepțională autorizație expresă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
stabilitatea termică a aerului condiționat, dar adevărul e altul, oamenii se pot sinucide, dacă vor, dar nu aruncându-se în stradă de la o sută de metri înălțime, disperarea ar bate prea tare la ochi și ar trezi curiozitatea morbidă a trecătorilor, care pe dată ar vrea să afle de ce. Cipriano Algor a mai spus, nu o dată, ci de multe ori că nu va accepta niciodată să vină să locuiască în Centru, nu va renunța la olăria care a aparținut tatălui și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
cel mai bine explicat dacă îl considerăm ca un oraș înăuntrul altui oraș, Nu știu dacă e explicația cea mai bună, oricum nu este suficient ca să înțeleg ce e înăuntrul Centrului, Sunt aceleași lucruri ca într-un oraș obișnuit, magazine, trecători care cumpără, stau de vorbă, mănâncă, se distrează, lucrează, Adică exact ca în sătucul înapoiat în care locuim, Mai mult sau mai puțin, în fond e o chestiune de mărime, Adevărul nu poate fi așa de simplu, Presupun că unele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
eram judecat pentru că furasem haine să mă îmbrac, iar procurorul citea cu o voce peltică rechizitoriul, „cer condamnarea lui Daniel Petric la...”, restul n-am mai auzit deoarece, îmbrâncind ușierul, am fugit și de-acolo și m-am pierdut printre trecătorii care umpluseră străzile orașului în noaptea de Paști... Mirosea a primăvară, a sărbătoare, și tot uitându-mă la lumânările aprinse care licăreau în întuneric m-am pomenit în fața casei unde locuia tata. Am vrut să trec mai departe, n-avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
bolnavă, a zgândărit-o. Am învățat acolo numai să mă tem de cei care pretindeau că-mi vroiau binele. Mă uitam urât la pedagogi și m-am izolat într-o tăcere colțoasă. Când eram scoși în curte, mă strâmbam la trecătorii care, din stradă, se holbau la noi ca la niște exemplare curioase. Câte unul ne arunca prin gard un baton, două, de ciocolată. Atunci mă zbăteam să intru în posesia prețiosului dar, fără să-mi pese de ghionturi și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
intru în posesia prețiosului dar, fără să-mi pese de ghionturi și de vânătăi, pentru ca să-l pot azvârli în capul celui ce ni-l făcuse; să se învețe minte, să nu ne mai jignească prin mila lui. Îi preferam pe trecătorii cinstiți care ne priveau bănuitor, ca pe niște haimanale incorigibile cu care era mai bine să nu aibă de-a face. Cei mai mulți dintre colegi mi se păreau jalnici. Știam bine cât îi urau pe pedagogii cei mai nemiloși, care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
de a fi nelegiuit, o altă ciudățenie a oamenilor. Nimeni nu mă observa pe stradă câtă vreme eram cuminte, tăcut, în schimb cum deschideam gura și strigam câteva prostii, prin care arătam că nu mă sfiam nici de lucrurile sfinte, trecătorii întorceau capul ca să vadă cine era golanul, pușlamaua, păcătosul care își îngăduia să vorbească în gura mare și într-un chip atât de nerușinat despre lucruri în care unii credeau, alții nu, dar ascundeau asta cu multă discreție sub un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
al tatei, un sfetnic al lui, pe care trebuia să-l înfrunt ca pe tata, și aveam destul de puțină minte ca să găsesc în asta o ocazie pentru a face pe grozavul, fără să-mi pun câtuși de puțin problema că trecătorii aveau dreptate să se scandalizeze și că nu se cădea să ies în evidență prin astfel de mijloace. Mi-am dat seama că în special femeile în vârstă erau cele mai sigure victime. Ele se speriau cel mai repede, adică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
cine? am întrebat eu mirat, căci pe stradă, în afară de pietoni obișnuiți, nu era nimeni; nici un deținut evadat și nici măcar un polițist. Nu pricep, domnule director. — Ei, nu pricepi, s-a enervat el. Cum dracu nu pricepi? Nu vezi ce fac trecătorii? M-am uitat din nou. Nici de data aceasta n-am observat nimic neobișnuit. Pietonii traversau strada și, cum zăreau zidurile închisorii, cu santinelă la poartă, tresăreau și se trăgeau înapoi, pe celălalt trotuar. — Nu observ nimic anormal, iertați-mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Ai găsit ceva? — Sigur că da, domnule director, am strigat fericit. Sigur că da. Și i-am explicat foarte mândru că o închisoare care se arăta lumii ca o cocotă nemachiată constituia o greșeală. Deținuții sufereau auzind zgomotele orașului, iar trecătorii tresăreau dând cu ochii de zăbrele. De ce trebuie toate astea? l-am întrebat eu patetic. Ideea mea e foarte simplă. Construim în jurul închisorii alte ziduri și închidem închisoarea. Nemaivăzând nimic, deținuții se liniștesc, iar trecătorii habar n-au ce e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
sufereau auzind zgomotele orașului, iar trecătorii tresăreau dând cu ochii de zăbrele. De ce trebuie toate astea? l-am întrebat eu patetic. Ideea mea e foarte simplă. Construim în jurul închisorii alte ziduri și închidem închisoarea. Nemaivăzând nimic, deținuții se liniștesc, iar trecătorii habar n-au ce e înlăuntru. Nu e grozav? — Ba da, e grozav, zise încântat directorul și căută; pe batista lui un alt pătrat în care să mă mute, drept recompensă. A chemat gardianul și i-a spus ceva la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
urmă. Fran strânse geanta la piept și se întoarse la mașină. În zece minute avea să fie acasă și în cincisprezece avea să afle adevărul. Când se auzi țârâitul mobilului aruncat undeva în fundul genții, oftă atât de tare, încât un trecător o întrebă dacă se simțea bine. Se aștepta ca la celălalt capăt al firului să fie Dumnezeu, spunându-i să nu mai arunce banii de pomană, pentru că avea să-i dea răspunsul direct. Nu, fu cât pe-aci să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
pachinko și bar. După ce s-a terminat totul, Tomoe tremura ca varga și inima începu să-i bată puternic. — Takamori! Takamori își ștergea sudoarea de pe frunte. — Trebuie să o întindem de-aici, Tomoe. Au plecat repede, împingându-l pe Gaston. Trecătorii, ușor afumați de băutură, îl priveau ciudat pe Gaston. Tomoe tot mai tremura când au ajuns la intersecția din fața cinematografului Musashino. — Chiar că ne-ai scos din mare dandana, Takamori. Ce scenariu! Takamori, simțind că a crescut în ochii surorii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
a repezit să-l oprească, Ōkuma era deja departe. Ciocnindu-se de oameni, intrând în fetele care-i stăteau în cale, drept ca săgeata, fără să-i fie rușine sau să se gândească măcar la reputație, Ōkuma fugea mâncând pământul. Trecătorii au înțeles și ei situația. S-au oprit o clipă și i-au privit dar, la fel ca și studenții dinainte, nimeni n-a ridicat nici măcar un deget să-i ajute. — Gas, Tomoe, acum! țipă Takamori, izbindu-se cu toată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
gemând. — Oh, non, non... Tu m’a fait mal. — Ticălosule! Din cauza durerii cumplite, Gaston părea să fi uitat toată japoneza pe care o știa. Stătea chircit și suferea îngrozitor. Nishino l-a atacat și a doua, și a treia oară. Trecătorii priveau scena, încercând sentimente diferite: o milă teribilă pentru Gaston, dar și o plăcere amestecată cu dorința arzătoare de a vedea ce se întâmplă în final - acel soi de plăcere pe care o mai gustaseră cu mult timp în urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
jos, între mașină și trotuar. — Eu... Nu aveți nevoie de mine... Omul acela... Eu nu-l cunosc. — Tu nu vorbești... Stai numai în fața lui și-i vorbesc eu. Endō l-a manevrat pe Gaston pe trotuar, în direcția cafenelei. Nici un trecător nu i-a băgat în seamă pe cei doi. Cei de pe Ginza erau prea preocupați de propriile lor probleme ca să îi mai intereseze un specimen ciudat ca francezul. Endō a deschis ușa cafenelei. Bărbatul cel bondoc se instalase confortabil la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
vorba de o celebritate. — Atunci zi. Spune-mi cine e. — Nu-l cunoști, reia ea Într-un sfîrșit, fără să pară În largul ei. Și nu e ceva serios, oricum. Adică, e foarte drăguț, dar cred că e doar ceva trecător. — Deci, tu te Înroșești ca un rac fiert, dar toată povestea e doar ceva trecător? Aiurea. Ei haide, Lisa, spune-mi ceva, orice, un detaliu cît de neînsemnat. — Bine, bine, dar te rog să nu-i zici nimic lui Trish
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
Într-un sfîrșit, fără să pară În largul ei. Și nu e ceva serios, oricum. Adică, e foarte drăguț, dar cred că e doar ceva trecător. — Deci, tu te Înroșești ca un rac fiert, dar toată povestea e doar ceva trecător? Aiurea. Ei haide, Lisa, spune-mi ceva, orice, un detaliu cît de neînsemnat. — Bine, bine, dar te rog să nu-i zici nimic lui Trish. — De ce? Întreb eu inspirînd o dată, scurt. Îl cunoaște? — Nu, nu. Doar că nu voiam să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
să cred că Michael chiar ar părăsi-o pe Linda pentru Lisa. Poate că au ei problemele lor, dar sînt convinsă că, În adîncul sufletului, Michael Își iubește soția și că e, dacă vreți, o criză a vîrstei mijlocii, ceva trecător. — Nu, nu cred. Chiar nu cred. Poate sînt eu naivă, dar nu-l văd renunțînd la tot de dragul Lisei. Doamne, zic eu, clătinind admirativ din cap. Nu-mi vine să cred că Linda știa. — Cum adică? — Hai să zicem doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
a chinuit teama că voi fi văzut, hăituit, prins și sacrificat. Am început să ocolesc așezările oamenilor, ducîndu-mă prin bălării uscate sau în pădure. Până când n-am mai putut răbda de sete și atunci am ieșit să caut apă. Niște trecători m-au zărit, au fugit după mine, aruncând cu pietre să mă lovească și să mă doboare, dar, din fericire, exista acolo, în apropiere, un mărăciniș în care m-am ascuns. L-am auzit totuși pe unul dintre cei care
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
ferea, iar eu nu înțelegeam de ce. Cineva a ieșit de acolo cu un maldăr de lemne pe care mi le-a pus în brațe, spunîndu-mi să le duc într-o piață din apropiere. M-am îndreptat într-acolo, mirat că trecătorii se fereau de mine. Și, când am ajuns, am văzut în mijlocul pieței o statuie la picioarele căreia am depus maldărul de lemne ca pe un buchet de flori. Buzele de piatră au rânjit atunci și un șarpe care ardea ca
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
un moment de criză. Tocmai îmi isprăvisem penitența și ieșisem să mă plimb. Eram amețit de lumina de pe străzi. Jinduisem după ea îndelung, uitîndu-mă la amiază, din spatele draperiilor, la ciotul unui pin uscat pe care-l năpădeau urzicile. Văzând că trecătorii se fereau de mine, am avut o presimțire rea. Se uitau în altă parte când treceam pe lângă ei. Am răsuflat ușurat, de aceea, în clipa în care am zărit un fost discipol. M-am îndreptat, bucuros, spre el, să-l
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
precum și balanțe și mese de cântărit mai multe decât toate cele existente în întreaga Italie. În timp ce ne îndreptam spre casa lui Giuliano, eram zăpăcit de zarva vocilor într-un babel de limbi, de zumzete, culori, mirosuri, de un du-te-vino de trecători, lectici, călăreți, animale și care. M-a luat pur și simplu amețeala, și a trebuit să mă sprijin oleacă de zidul unei case, asta și ca să nu fiu luat pe sus. Din puzderia de minunății despre care voi scrie ulterior
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
de un rege cu capul îngropat în mormântul concubinei“. Vasalii erau descumpăniți văzând un Rotari care le apărea tot mai străin de cel pe care-l admiraseră, respectaseră și de care se temuseră. La început au crezut că era ceva trecător și au făcut scut în jurul lui ca să-l ocrotească, despovărându-l de multe dintre îndatoririle lui. Unul mai în vârstă chiar mi-a spus într-o zi: - Stiliano, regele pare să se ferească de treburrile tronului. A făcut mult bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
vagon, un omuleț cu părul lung ținea În mână o telecomandă, pregătit să apese unicul ei buton. FĂ BUM! Îi spunea Emmei, lui Kevin și Valentinei. Dar apoi ușile se deschiseră și omulețul dispăru. Se strecurară În vagon - trecând printre trecători pentru a ajunge la locurile din capăt. Mamă și fiică, se așezară una În fața celeilalte. Emma Îl luă pe Kevin În brațe, așezându-l pe genunchi. Îi aranjă ochelarii ce-i alunecau de pe nas. El o privi extaziat, cu singurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]