2,309 matches
-
în timp ce bulgarii au atins deja cota de 43%. După reanexarea sudului Basarabiei la Rusia (1878), procesul de modificare a structurii etnice a zonei a continuat. Potrivit datelor ultimului recensământ rusesc din 1897, în Bugeac locuiau 704.436 persoane (români, ruși, ucraineni, bulgari, găgăuzi, germani, greci, albanezi, evrei, etc.).
Colonizarea Basarabiei () [Corola-website/Science/328966_a_330295]
-
blonde și întunecată sprânceană a pădurii de sus, se ițește, când în văiuguri scobite ca niște coveți, când pe dealuri, sătul Scobinți, desfășurat după capriciile vitei, ale livezii și celorlalte seve roditoare”. Denumirea așezării, după tradiția locală, provine de la un ucrainean, Skobie, Skoba sau Skoban, care a fost adus de boierii moldoveni pentru unele munci care cereau o calificare superioară sau era unul dintre ostenii creștini rămași pe frumoasele plaiuri moldave, după luptele purtate împotriva păgânilor. Satul a existat și pe
Scobinți, Iași () [Corola-website/Science/324459_a_325788]
-
a fost fost constituit de diferite grupe de ciobeni din Ardial, care au venit trecînd cu turmele de oi și au ramas cu traiul permanent. În epoca medievală pe teritoriul satului și-au avut drumul multe popoare, dintre care romani, ucraineni, turci, greci, bulgari, ceea ce demonstrează de ce populația de astăzi din sat este multietnică, desigur impactul l-au avut și alte evenimente din epoca modernă și contemporană. Cele mai timpurii rămășițe au fost descoperite la 1,5 km la sud de
Comuna Găvănoasa, Cahul () [Corola-website/Science/327519_a_328848]
-
a fost atestată sub numele de „Tintu”. Publicarea primelor date despre sat sunt publicate în jurul anului 1774. Deja colonizarea acestei localități începe odată cu anul 1800. Se atestă în urma colonizării o creștere a diferitelor naționalități în rîndul populației, dintre care greci, ucraineni, turci, bulgari, albaneji. Pînă la „Găvănoasa” ce a fost atestat ca sat în sec. al XIX -lea, era încă un sat ce purta denumirea „Greceni” fiind sat mai vechi care datează din sec. al XVIII -lea și era situat acesta
Comuna Găvănoasa, Cahul () [Corola-website/Science/327519_a_328848]
-
punct de vedere demografic, socio-cultural, economic și teritorial-administrativ. Toate aceste schimbări au contribuit la formarea satului Găvănoasa ca comună. Acest fapt ne atestă următoarele mențiuni documentare: „Găvănoasa” cu 860 de locuitori: 416 moldoveni, 290 ruși,78 găgăuzi,46 bulgari,16 ucraineni,14 greci.„Grecenii” cu 132 de locuitori, dintre care 104 moldoveni si 28 ruși. Greceni, sat în comuna Găvănoasa, 107 locuitori în 1959, iar în 1970 - 313 locuitori.
Comuna Găvănoasa, Cahul () [Corola-website/Science/327519_a_328848]
-
politici au fost Cristian Racovski în Ucrania și Filipp Makharadze și Polikarp Mdivani în Georgia (vedeți și Afacerea georgiană). Tratatul unional poate fi considerat ca un compromis între diferitele grupuri din tabăra bolșevicilor, care satisfăcea aspirațiile popoarelor mai mici (precum ucrainenii și georgienii) și asigura cadrul pentru posibile expansiuni viitoare. Astfel Belarusul, deși era cea mai mică republică, a adopta ca limbi oficiale și poloneza și idiș în încercarea de subminare a autorității vecinei sale, Republica Poloneză, prin folosirea minorităților belaruse
Tratatul pentru crearea Uniunii Sovietice () [Corola-website/Science/326461_a_327790]
-
poloneză chiar și sub tortura Gestapoului.<br> Cele două fiice ale lui au intrat prin căsătorie în familiile nobile lituaniene Radziwill și Czartoriski. Wilhelm, copilul cel mic, s-a răzvrătit și s-a identificat cu rivalii politici tradiționali ai polonezilor, ucrainenii. A dezvoltat o fascinație pentru cultura ucraineană; curând a început să vorbească fluent ucraineana și adolescent fiind a părăsit moșia familiei călătorind incognito timp de o săptămână prin satele huțuli în apropiere de Munții Carpați și Bucovina. Acest interes față de
Arhiducele Wilhelm de Austria () [Corola-website/Science/324053_a_325382]
-
fascinație pentru cultura ucraineană; curând a început să vorbească fluent ucraineana și adolescent fiind a părăsit moșia familiei călătorind incognito timp de o săptămână prin satele huțuli în apropiere de Munții Carpați și Bucovina. Acest interes față de oamenii relativ sărăci ucraineni i-a adus porecla de "Prințul Roșu". În 1913 el și fratele lui mai mare, Leo Karl, s-au înscris la Academia militară imperială de la Wiener-Neustadt. În timpul Primului Război Mondial, atât tatăl său și fratele său Karl-Albrecht erau moștenitori ai tronului din
Arhiducele Wilhelm de Austria () [Corola-website/Science/324053_a_325382]
-
liderii comunității ucrainene și împăratul Austriei Carol I. În timpul Primului Război Mondial Wilhelm și-a început cariera militară ca locotenet al regimentului 13 de ulani. După convalescența pentru tuberculoză, Wilhelm a preluat la data de 5 aprilie 1917 comanda unui detașament de ucraineni din Galiția, servind în rangul de căpitan. În timpul ocupației germane și austriece din Ucraina în 1918, el a comandat regimentul ucrainean care a eliberat Ucraina de Sud de la bolșevici. Din acel moment Wilhelm a devenit Vasil Visivanie (pentru că adesea purta
Arhiducele Wilhelm de Austria () [Corola-website/Science/324053_a_325382]
-
real și după terminarea războiului. În timpul șederii sale în sudul Ucrainei, Wilhelm a devenit punctul central al luptei liniștite dintre doi aliați, Austro-Ungaria și Imperiul german, pentru viitorul Ucrainei. Habsburgii au sprijinit eforturile lui Wilhelm de a câștiga popularitate printre ucraineni precum și pentru a promova patriotismul ucrainean. Germanii, pe de altă parte, erau preocupați în primul rând de obținerea de cereale și au sprijinit regula lui Pavlo Skoropadski. În zona personală de ocupație a lui Wilhelm, țăranilor li s-a permis
Arhiducele Wilhelm de Austria () [Corola-website/Science/324053_a_325382]
-
regula lui Pavlo Skoropadski. În zona personală de ocupație a lui Wilhelm, țăranilor li s-a permis să-și păstreze terenurile pe care le-au luat de la proprietari în 1917 și Wilhelm a împiedicat forțele armate habsburgice să rechiziționeze cerealele. Ucrainenii care s-au opus rechiziționării în altă parte - inclusiv a celor care au ucis soldați germani sau austrieci - s-au refugiat pe teritoriul lui Wilhelm. Aceste acțiuni au indignat Germania și oficialii austrieci de la Kiev dar a crescut popularitatea lui
Arhiducele Wilhelm de Austria () [Corola-website/Science/324053_a_325382]
-
însoțit de vărul lui kaiserul Carol a făcut un tur al Galiției de Est. Germanii se temeau că Wilhelm ar putea crea o lovitură de stat și să-l răstoarne pe Hetmanate. Într-adevăr, au existat mai multe tentative ale ucrainenilor pentru ca arhiducele Wilhelm să devină suveran al Ucrainei, transformând țara într-o monarhie. De fiecare dată el a amânat ținând cont de refuzul din motive diplomatice al împăratului austriac. Totuși, Carol I a rezistat presiunilor germane de a-l îndepărta
Arhiducele Wilhelm de Austria () [Corola-website/Science/324053_a_325382]
-
La Viena, el a fondat o organizație de veterani din Ucraina și s-a împăcat un timp cu rivalul său Pavlo Skoropadski. Atitudinea intransigentă a lui Wilhelm față de Polonia l-a făcut popular printre exilații ucraineni; a devenit lider al ucrainenilor și un candidat viabil la tronul Ucrainei. În 1922, sub numele său ucrainean a părăsit Austria pentru Spania unde spera la suport financiar pentru aventura ucraineană de la vărul său, regele Alfonso al XIII-lea. Între 1925 și 1929 Wilhelm a
Arhiducele Wilhelm de Austria () [Corola-website/Science/324053_a_325382]
-
povestea adevărată a jucătorilor clubului Dinamo Kiev, care au învins o echipă de fotbal a soldaților germani atunci când Ucraina a fost ocupată de trupele germane în cel de-al doilea război mondial. Potrivit acestui mit, ca urmare a victoriei, toți ucrainenii au fost împușcați. Povestea adevărată este mult mai complexă, echipa jucând o serie de meciuri impotriva echipelor germane și ieșind victorioasă din toate acestea, înainte de a fi trimisă de Gestapo, în cele din urmă, în lagărele de prizonieri. Majoritatea jucătorilor
Drumul spre victorie () [Corola-website/Science/324712_a_326041]
-
din 1869 și după aceea Rebeliunea Nord-Vestică, din 1885, condusă de Louis Riel. În 1905 când Saskatchewan și Alberta au intrat în componența Canadei, aceste provincii s-au confruntat cu creșterea rapidă a populației, din cauza imigrării masive spre câmpie a ucrainenilor și europeniilor din Europa Centrală și de Nord. În 1893, experții legali au creat Codul Criminal al Canadei. Aceasta se bazează pe ideea liberală a "egalitații în fața legii" într-un mod abstract. Wilfrid Laurier, ce a fost prim-ministru între
Istoria Canadei () [Corola-website/Science/326310_a_327639]
-
ale Marelui Război al Nordului. Ea este considerată a fi începutul declinului Suediei ca mare putere europeană, locul ei ca putere dominantă a Europei de Nord fiind luat de Rusia. Această bătălie a marcat și sfârșitul ambițiilor de independență ale ucrainenilor. a fost în fruntea armate suedeze în victoriile de la Copenhaga și de la Narva din 1700 când a scos temporar atât Danemarca cât și Rusia din război. El însă nu a reușit să tranșeze soarta conflictului și a durat șase ani
Bătălia de la Poltava () [Corola-website/Science/322725_a_324054]
-
un fiu, Bogdan Șandru (n. 11 august 1948, Climăuți; d. 3 iunie 1999, Câmpulung Moldovenesc). Cei doi au lucrat că învățători în satele Climăuți (1947-1951), Rogojești (1951-1952), Cândești (1952-1956) și Nisipitu 1956-1973), ultimele trei localități având o populație majoritară de ucraineni. Ea s-a pensionat în anul 1973, mutându-se apoi la Rădăuți. În toate localitățile unde au lucrat, învățătorii Miroslava și Daniel Șandru au participat activ la viața culturală a locuitorilor, înființând ansambluri corale și formații artistice, susținând conferințe pe
Miroslava Șandru () [Corola-website/Science/322025_a_323354]
-
îi aduceau cămăși și prosoape moștenite de la străbunice și bunice. Ea a realizat un album de cusături huțule, care a fost publicat abia după 22 ani de la moartea sa, ca urmare a atitudinii indiferente a deputatului Ștefan Tcaciuc, presedintele Uniunii Ucrainenilor din România. Miroslava Șandru a murit la data de 25 martie 1983. Mormântul ei și al celui de-al doilea soț, Daniel, se află în cimitirul orașului Rădăuți. Numele ei a fost inclus în lucrarea lui Emil Satco - „Enciclopedia Bucovinei
Miroslava Șandru () [Corola-website/Science/322025_a_323354]
-
engleză). Aceasta conține 224 de modele de broderii huțule adunate de Miroslava Șandru. Cartea a fost lansată la 25 noiembrie 2005, la Târgul Internațional de Carte Gaudeamus, si apoi la 26 noiembrie 2005, în sala de festivități a sediului Uniunii Ucrainenilor din România. Albumul a fost reeditat în anul 2010 de către editurile "Lidana" (Suceava) și "Bukrek" (Cernăuți), cu sprijinul Ministerului Culturii și Cultelor din România, al Uniunii Ucrainenilor din România și al Administrației Regionale Cernăuți. Ediția a doua este mult îmbunătățită
Miroslava Șandru () [Corola-website/Science/322025_a_323354]
-
si apoi la 26 noiembrie 2005, în sala de festivități a sediului Uniunii Ucrainenilor din România. Albumul a fost reeditat în anul 2010 de către editurile "Lidana" (Suceava) și "Bukrek" (Cernăuți), cu sprijinul Ministerului Culturii și Cultelor din România, al Uniunii Ucrainenilor din România și al Administrației Regionale Cernăuți. Ediția a doua este mult îmbunătățită față de prima ediție, având adăugată în plus o notă biografica ("Schița de portret") semnată de Ostap Borodai-Șandru, precum și un numar de 206 modele florale.
Miroslava Șandru () [Corola-website/Science/322025_a_323354]
-
front, în diferite locuri a reușit să picteze și să participe la expoziții. La 13 septembrie 1942 se deschide, la Odesa, Salonul oficial al Transnistriei, care s-a închis în 17 octombrie. Artiștii români au expus alături de cei ruși și ucraineni. În lista participanților era și Anatol Vulpe. Tot în același an, în aprilie -- călătorește în Germania, "în strict interes de serviciu", de fapt a mers în locul lui Leonid Bulencea. A mers împreună cu Eugen Drăguțescu. 1943 - Salonul oficial de primăvară. Expune
Anatol Vulpe () [Corola-website/Science/322071_a_323400]
-
cu termenul de "Bолохи" ("Volohi", adică Vlahi în limbile slave de răsărit) atribuit românilor în Evul mediu, și referindu-se la toponimele "Olașnița, Plosca, Satanov" (Satu nou), "Troianov, Voloșcăuți, Volosovți, Volosovka, Voloșkov, Volocisk, Voloșki, Volostok"... ; unii istorici ruși, polonezi sau ucraineni îi consideră probabil slavi ținând cont de denumiri ale localităților bolohovene precum "Bojskai, Derevici, Diadikov, Ghidicev, Gorodeț, Gorodok, Gubin, Kobud, Kudin, Semoti" sau "Vozviagl" și este deasemenea posibil ca grupul să fie slavo-român, păstoritul seminomad fiind în acele vremuri tulburate
Bolohoveni () [Corola-website/Science/329850_a_331179]
-
pe care a numit-o Magazinul Carpați. În 1890, el a fost ales în Consiliul Municipal al orașului Kolomyja,unde își îcepuse studiile. La un moment dat, Genik l-a întâlnit pe Iosif Oleskiw, un om care încuraja imigrația de ucraineni în Canada. Oleskiw l-a întrebat pe Genik dacă ar putea însoți și conduce al doilea contingent de ucraineni în călătoria lor spre Canada, ajutându-i să se stabilească. Genik și familia sa, soția și patru copii s-au alăturat
Cyril Genik () [Corola-website/Science/329937_a_331266]
-
unde își îcepuse studiile. La un moment dat, Genik l-a întâlnit pe Iosif Oleskiw, un om care încuraja imigrația de ucraineni în Canada. Oleskiw l-a întrebat pe Genik dacă ar putea însoți și conduce al doilea contingent de ucraineni în călătoria lor spre Canada, ajutându-i să se stabilească. Genik și familia sa, soția și patru copii s-au alăturat unui grup de 64 de ucraineni, debarcând în orașul Quebec la data de 22 iunie 1896. Genik a condus
Cyril Genik () [Corola-website/Science/329937_a_331266]
-
întrebat pe Genik dacă ar putea însoți și conduce al doilea contingent de ucraineni în călătoria lor spre Canada, ajutându-i să se stabilească. Genik și familia sa, soția și patru copii s-au alăturat unui grup de 64 de ucraineni, debarcând în orașul Quebec la data de 22 iunie 1896. Genik a condus contingentul său mai întai la Winnipeg, și apoi au înfiintat comunitatea Stuartburn, Manitoba, care acum este considerată ca fiind prima comunitate canadiano-ucraineană în vestul Canadei. În luna
Cyril Genik () [Corola-website/Science/329937_a_331266]