2,898 matches
-
în bucătărie pentru a lua prânzul cu Riva. În timpul mesei se strădui să pară fără griji, ceea ce îi dădu un aer de falsitate. Spuse două glume și de ambele dăți râse până îi dădură lacrimile. Fata se uita la el uimită și speriată, neîndrăznind să râdă și ea. Se întoarse în laborator, calmat de propriul umor. Nu pierdu nici o clipă: fără avertisment, trase o încărcătură de gaz asupra corpului întins pe podea. Când acesta amorți, desfăcu legăturile, îi scoase călușul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
DE ZBORURI CU RACHETA ÎN OPTSPREZECE ANI, CLĂTINĂ DIN CAP. răspunse el, zâmbindu-i cu afecțiune. EA ÎNTINSE MÂNA ȘI ÎI MÂNGÂIE OBRAZUL. \ Înțeleg: tipul perfect de modest egoist, nu? \ Te iubesc, asta e tot. În clipa următoare închise ochii uimit, fiindcă nu avusese intenția să spună asta, nu avusese nici măcar intenția de a se apropia de marginea unei prăpăstii sentimentale. Se instală mai confortabil pe scaun, conștient că ea îl observa și că și ea fusese tulburată de cuvintele lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
DE ÎMPERECHERE, IAR EU AM AVUT DESTUL DE MULT CURAJ CA SĂ ÎNCERC SĂ O CÂȘTIG. E UIMITOR CUM TRECE TIMPUL. DELINDY SURISE ȘI ÎI ÎNTINSE MÂNA. \ FIUL LUI DAVID MARIN ESTE ȘI PRIETENUL MEU. TÂNĂRUL BURNLEY O PRIVEA CU O EXPRESIE UIMITĂ. DIN OCHII LUI ÎNFLĂCĂRAȚI SE CITEA CLAR CĂ SE LĂSASE CUCERIT DE ACEST CHIP ȘI ACEST CORP FEMININ DE O PERFECȚIUNE UNICĂ. \ Îmi face plăcere... Într-adevăr plăcere, să vă cunosc. Marin îl salvă din situația incomodă de a nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
mă vei uita niciodată, nu-i așa? întrebă ea. \ NICIODATĂ, RĂSPUNSE MARIN. POȚI UCIDE, SPUSE EA SUSPINÂND. SUNT ÎMPĂCATĂ CU MINE ÎNSĂMI. FAPTUL E CONSUMAT. "Două ființe sortite morții, agățându-se cu disperare de un firicel de viață", medita el uimit. Fiindcă, dacă nu reușea să își rezolve problema, era într-adevăr condamnat să moară, în timp ce ea doar credea că este. Clipele de pasiune îl făcuseră să uite că era timpul să îi dăruiască viața. Își dădu seama de asta și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
GOL ÎN STOMAC. CA DE OBICEI, ATERIZAREA FU EXECUTATĂ CU O PRECIZIE SPECTACULOASĂ. IMEDIAT CE AVIONUL SE OPRI ȘI FURĂ DESCHISE UȘILE, STRECURĂ O PILULĂ ÎN GURĂ DUPĂ CARE SE RIDICĂ ȘI COBORÎ, AVÂND O ȚINUTĂ CAM ȚEAPĂNĂ. AFARĂ SE OPRI UIMIT. Era așteptat de o delegație care însă nu cuprindea doar oamenii lui, așa cum își închipuia. Era un adevărat comitet de recepție, alcătuit din persoane ilustre: Podrage, jumătate de duzină din conducătorii de grup și, așezat puțin mai într-o parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
DIMINEAȚA, MARIN SE TREZI, ÎȘI ARUNCĂ HALATUL PE EL ȘI ÎL SUNĂ PE COLONELUL GREGSON, CONDUCĂTORUL ADJUNCT CARE ERA DE GARDĂ. ÎI RĂSPUNSE O VOCE SOMNOROASĂ. MARIN ÎȘI DEZVĂLUI IDENTITATEA. Da. Colonelul se trezi de-a binelea. A fost foarte uimit. MARIN NU SE ÎNDOI: UN SECRET ATÂT DE BINE PĂSTRAT DAT DINTR-O DATĂ LA IVEALĂ... \ ADUCEȚI-L IMEDIAT ÎN BIROUL MEU, SE MULȚUMI SĂ SPUNĂ. ȘI... GREG! \ Da? \ AM NEVOIE DE TOATE BRIGĂZILE DE ASALT DISPONIBILE, CU ARMAMENT GREU, PENTRU
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
care le strângeam ferit în șervețel. Încercam să nu mă uit disperat în jur și să fiu eu, acel eu, firesc, contopit cu universul din care nu simțeam că am plecat și care nu mă respinsese, întorcând spre mine priviri uimite. Eram împreunat cu viteza mică a autobuzului, firească, obișnuită, cu sunetul vechi într-o carcasă nouă, cu scaunele tapisate și unele noi, de plastic, cu perderele schimbate, ceea ce e o noutate, cu drumul rău, plin de gropi, ... cu ei. Mă
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
talentul, nu se arătă deloc surprins. Dar seninătatea lui, pe care unii o puneau pe seama înfumurării, se explica, dimpotrivă, printr-o modestie plină de încredere. Jonas era mai curând recunoscător stelei sale, decât propriilor lui merite. Se arătă ceva mai uimit când un negustor de tablouri se oferi să-i dea o sumă lunară, care-l scăpa de grija zilei de mâine. Zadarnic se strădui arhitectul Rateau, care, încă din vremea liceului, îl iubea pe Jonas și steaua lui, să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
se bucurară că-l văd din nou atât de prietenos. Seara, după ce casa se mai goli puțin, Jonas luă o lampă cu gaz, un scaun, un taburet și o ramă. Le urcă pe toate în cămăruța lui suspendată, sub privirea uimită a celor trei femei și a copiilor. - De acum înainte, zise el din ungherul lui înalt, voi lucra fără să mai stingheresc pe nimeni. Louise îl întrebă dacă era sigur că va putea să picteze acolo. - Bineînțeles, spuse el, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
se opri de-a curmezișul. - Judecătorul! spuse primarul. Judecătorul, ca și primarul, era îmbrăcat într-un costum albastru închis. Dar era mult mai tânăr, sau cel puțin așa părea, din pricina staturii lui elegante și a obrazului său fraged, de adolescent uimit. Acum străbătea curtea, îndreptându-se către ei și ocolind băltoacele cu multă grijă. Când ajunse la câțiva pași de d'Arrast, întinse brațele către el, urându-i bun venit. Era mândru că-l poate primi pe domnul inginer, venirea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
ei lungi încercuiră gâtul, tremurând, pe claviculă, ca niște șerpi subțiri, gălbui. Ar fi vrut să desprindă mâna, s-o întindă. Să apuce mânerul unei cești cu cafea, să întâlnească orice alt obiect sau mâna cuiva. Se întoarse spre ceilalți, uimită că nu-i vede. Perdele de aer vibrau, electrizate, despărțindu-i. Ca și cum soarele, pe care îl simțea pe buze, se risipise între ei. Soarele, precum coroana unui copac fără rădăcini, uriaș, ca un nor, din interiorul căruia se decupase curba
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Nu fusese, atunci, nici ceea ce urmase, decât pregătirea, desigur, a acestei clipe când percepuse lumina și înțelegea ce anume fusese neobișnuit în acea zi. Acum, când găsise, în sfârșit, puterea de a se desprinde din loc. Ceilalți s-au întors, uimiți. Atât de bruscă fusese mișcarea femeii. Pornise, dintr-odată, cu pași mari, spre prima fereastră din stânga. Se rezemase cu coatele de pervaz, rămânând, multă vreme, tăcută și singură. Fantezistă, poate, ipoteza că apariția tinerei necunoscute ar fi declanșat cândva, în
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
al vrăbiilor, într-un pom, sub fereastra cancelariei. Apostol, fără să-și dea seama, închise ochii, ferindu-se de scrutarea generalului, care izbucni brusc, aproape răgușit: ― Dumneata ești romîn? ― Da, excelență, răspunse locotenentul repede. ― Romîn! repetă generalul, cu un glas uimit și enervat care aștepta o dezmințire. ― Romîn! repetă Bologa mai hotărât, întinzîndu-se din șale și scoțând puțin pieptul. ― Da... bine... firește... bâigui Karg peste câteva momente, bănuitor și cercetător. Da... desigur... Dar atunci mă miră rugămintea d-tale... foarte mult
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
mai având o jumătate de oră de pierdut, se abătu să-l întrebe de urât. Căpitanul citea în Biblie, cu ochii înlăcrimați, ca și când ar fi căutat să-și aline o durere mare. ― Ce-i, ce s-a întîmplat? întrebă Apostol uimit. Ce jeluiești așa... Ai vreun necaz?... Ceva de pe acasă? ― Eu sunt copac fără de rădăcini, zise Cervenko amărât, adăugând cu o privire disperată: Bologa, auzi tu, în noaptea aceasta o să ne atace rușii! Apostol păli, parcă l-ar fi pălmuit. Adineaori
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
de aceea îl impresionau profund. ― Fiindcă tu nu mai vrei să știi de prieteni, iată că vin prietenii la tine! zise Pălăgieșu intrând, cu un zâmbet care-i dezveli toți dinții de jos, împreună cu gingia. Apostol se uită la el, uimit. Era atât de neașteptată vizita aceasta, că își pierdu cumpătul și nici nu-l pofti să șează. Notarul însă îi apucă voios amândouă mâinile, i le strânse puternic și pe urmă luă loc, nepoftit, cu o siguranță de stăpân. ― Mă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
înțelegi poate de ce o iubesc din tot sufletul... Las' că e și fata cultă, a învățat patru ani la Blaj... Apostol îl întrerupse brusc, înfigîndu-și privirea în ochii lui: ― O iubești mult... ca și pe Dumnezeu? Boteanu rămase o clipă uimit, cu lingurița rezemată în fundul ceștii. Apoi răspunse hotărât, aproape solemn: ― Da... mult, ca și pe Dumnezeu!... Iubirea e una și nedespărțită, întocmai ca credința! Inima mea cuprinde în aceeași iubire pe Dumnezeu, și pe tovarășa vieții mele, și pe mama
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
nici să intre în odaie, geloasă și dornică să-și servească ea singură logodnicul și să-l îngrijească. Klapka, văzînd-o, nici una, nici două, o luă ștrengărește de gușă, alegîndu-se cu o palmă zdravănă peste mână. ― Aa? Aprigă fetiță! murmură căpitanul uimit. Ce-i drept, lovește țapăn!... Dar cine-i frumoasa, Bologa?... Ehei, bine o duci tu aici! De aceea nu-ți pasă de noi! ― E logodnica mea, zise Apostol zâmbind. ― Cum? Logodnica...ta? întrebă Klapka complet zăpăcit. Bine, dar asta-i
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
și șovăirile. ― Ilona... Îngână dânsul, îngrozit că nu are ce să-i spuie. ― Eu cunosc munții mai bine, șopti deodată Ilona, ghicindu-i gândurile. Știu toate cotloanele, toate potecile, toate pâraiele... Am să-ți fiu călăuză! ― Nu, nu! tresări Apostol uimit. Tu nu trebuie să... Îi tremura glasul. Tăcu. Peste câteva clipe însă zise iar liniștit: ― Am să mă întorc, Ilona, să te iau!... Crezi? ― Cred! răspunse ea privindu-l în ochi sălbatic. Bologa își puse casca și se uită împrejur
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
de argint, Cu soarele nori sfâșiind. Dumbrava cea verde pe mal S-oglindă în umedul val, O stâncă stârpită de ger Înalț-a ei frunte spre cer. Pe stânca sfărmată mă sui, Gândirilor aripi le pui; De-acolo cu ochiul uimit Eu caut colo-n răsărit Și caut cu sufletul dus La cerul pierdut în apus. Cobor apoi stânca în jos, Mă culc între flori cu miros, Ascult la a valului cânt, La gemătul dulce din vânt. Natura de jur, împrejur
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
O-nșiră apoi iarăși cum dânsa a voit. {EminescuOpIV 82} Astfel gîndirea-nșiră o mie de mărgele - Un șir întins și luciu dar fără de sfârșit; Somnul m-apucă-n brațe prin gândurile mele Și-n somn mă mai urmează a lor blând glas uimit. Prin șirul lor ce sună, orlogiul cu jele L-aud sunând ca greer bătrân și răgușit; În urmă tace chiar și a mamei rugăciune - La gânduri sclipitoare un capăt ea le pune. Ajung la ea și noaptea umbririle-i și
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
suspin - Ea doarme astfel trează, din somn când se trezește Cu buzele mă cată, cu ochii îmi zâmbește. {EminescuOpIV 84} În vis mă arde soare și cerul e văpae, Pe lac barca e-mpinsă de valuri care merg, iar undele-i uimite, profunde și bălae Reflectă-n ele țărmii - se-ntunecă, se șterg, În barcă șed ș-ascult eu a inimi-mi bătae Căci eu ca rândunica la dânsa iar alerg - Pe-a malurilor arbori și frunza este mută - Misterul lin surâde
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
mare Cântare. În mii de lumine ferestrele-i ard, Prin cari se văd trecătoare, Prin tactul cântării pierdute de bard, Ivindu-se umbre ușoare; Trec albe ca-n vânt Dulci neguri de-argint, Palatul plutea în magie Aurie. Ca cerbul uimit ce prin creștet de stânci E-urmat de săgeat-arzătoare, Din căi năruite, din gârle adânci, Fugarul în tropot răsare Cu nara arzând, Cu coama pe vânt, Odată-ncă pinten l-împunge Și-ajunge. Iar tânărul sare ușor de pe el Și
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
nu murea. Asia-n plăceri molateci e-mbătată, somnoroasă. Bolțile-s ținute-n aer de columne luminoase Și la mese-n veci întinse e culcat Sardanapal; Și sub degete măestre arfele cugetă mite, După plac și-mpart mesenii a cântării flori uimite, Vinuri dulci, mirositoare și femei cu chipul pal. Azi? Vei rătăci degeaba în câmpia nisipoasă: Numai aerul se-ncheagă în tablouri mincinoase, Numai munții, garzi de piatră stau și azi în a lor post; Ca o umbră Asiatul prin pustiu
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
osânditul lui păcat. Solomon, poetul-rege, tocmind glasul unei lire Și făcînd-o să răsune o psalmodică gândire Moaiă-n sunetele sfinte degetele-i de profet; El cântă pe Împăratul în hlamidă de lumină, Soarele stetea pe ceruri auzind cîntarea-i lină, Lumea asculta uimită glasu-i dulce și încet. {EminescuOpIV 116} Dar ieșind din templul sacru lasă gândul lui să cadă, Căci amorul îl așteaptă cu-a lui umeri de zăpadă Raze moi în ochii negri - el dă lirei alt acord: Căci femeile-l așteaptă
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
De pe frunte o aruncă în abisul văi adânci; Palid, adâncit ca moartea ca o umbră stă în lună, Părul lui de vânt se îmflă, iară vorbele-i răsună Și blestemu-i se repetă repezit din stânci în stînci! {EminescuOpIV 141} Și uimit stetea Cesarul... "Cugeți tu pămînt? - el zise - Avem noi în mâni a lumei soarte sau cortegiu de vise? Hotărâți de-a ta gândire urmăm azi ziua de ieri?... Și în ordinele-eterne mișc-asupra-i universul Oceanele-i de stele. Ce ironic li
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]