23,058 matches
-
își caută sau își afirmă identitatea și între acesta și alte grupuri constituie un al doilea tip fundamental de proces constitutiv pentru discursul și realitățile identitare. Asupra acestei ultime componente, investigația științifică și mediatizarea sunt mult mai sărace. Golul este umplut, adesea, de speculații ale celor care se consideră a fi depozitari de știință/legitimitate identitară. Fenomene și spații identitaretc "Fenomene și spații identitare" Date fiind complexitatea domeniului, multitudinea de interese, discursul identitar a devenit, în bună măsură, un spațiu privilegiat
[Corola-publishinghouse/Administrative/1923_a_3248]
-
de box, când voia să călătorească, aceasta se transforma în avion, întodeauna în avion, deși avea rău de înălțime visa să călătorească doar cu avionul, de aceea își crease unul pentru propria ei folosință. Avea nevoie de ficțiuni pentru a umple golul care o chinuise toată viața, deși viața ei era demnă de invidiat, mulți chiar o pizmuiau, era sănătoasă, talentată, cânta la vioară ca nimeni alta, dar viața ei se stricase în mare măsură din această pricină. Cât zdrăngănise cuminte
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
și lumina ochilor ca să nu mai vadă, să nu mai audă acea voce interioară care o izgonea din lume, o îndepărta de prieteni și de familie, chiar soțul ei se purta cu dușmănie de când auzise la un concert cum a umplut sala de sunete incandescente, tremurau oamenii și animalele aflate la o mie de metri depărtare, aerul s-a transformat într-un abur lăptos, spectatorii în obiecte imponderabile, pluteau prin văzduh ca vedeniile, Zinzin s-a înfipt cu picioarele în podea
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
când făcea curățenie în bucătărie. Pentru că era nespus de fericită își permitea pe ascuns să cânte și la vioară, întotdeauna când cei din casă se uitau la televizor, erau atât de fascinați de telenovele și de raliuri încât putea să umple casa întreagă cu sunetele ei, nimeni n-ar fi auzit-o. Viața lui Zinzin intrase într-o eră nou, în cea norocoasă, se împlinea pe zi ce trece, la minte și la trup. Deși trecuse bine de cinzeci de ani
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
carafa de apă a devenit uriașă, ia cana și aruncă peste femeie, aceasta tresare într-un suspin, mă uit înlemnită la ea, ar trebui să fac ceva, totul a înțepenit, suntem statui de piatră, statui de nisip, o gălăgie cumplită umple casa, au venit vecinii, când au venit vecinii, și de ce, cine i-a chemat, copila se uită desfigurată de spaimă la mama ei, stă undeva într-un colț, ceilalți copii plâng înghesuiți în brațele unei femei mătăhăloase, cineva să cheme
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
printre trupuri transpirate și ajunge pe ultima bancă a autobuzului, se ghemuiește într-o dungă, fără să se uite în jur. Închide ochii, nu vrea să vadă pe nimeni. Autobuzul se mișcă ca o molie, scrâșnește din toate încheieturile, se umple de praf, de gaze arse, se oprește în toate stațiile, se ticsește din ce în ce mai tare de trupuri care se strivesc fără ca nimeni să țipe de durere. O dor toți mușchii de atâta încordare. O să treacă și ziua aceasta, își zice încercând
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
uit în zare, simt acea arsură teribilă pe care doar dragostea neîmpărtășită ți-o dă, nu vreau să las durerea să mă copleșească, am fugit de durere și de pustiu, nu vreau să-mi otrăvesc șederea cu zgura care îmi umple gura. Vorba femeii lui Kurt Vonnegut din Galapagos, trebuie să văd, poate nu așa se intitula cartea, memoria mă lasă, întotdeauna am avut o memorie extrem de selectivă, femeia lui Vonnegut spunea ar fi bine să mă sinucid, îmi vine să
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
și după aceea devenea o fată normală, se ambala în explicații, punea întrebări provocatoare profesorului, scotea din impas cu eleganță câte un coleg sau câte o colegă, râdea cu un râs molipsitor, cumva în cascade, avea un râs cristalin care umplea sala de curs sau cârciuma în care își făceau veacul, unde mai venea și profesorul din când în când. În cârciumă Aide devenea una din studentele perfecte. Râdea, mânca și bea cot la cot cu băieții. Nimeni nu o întrecea
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
să se ridice din pat precum Cristos din mormânt, femeile astea răsfățate sunt moi și veștejite, niciodată nu voi înțelege de ce se omoară bărbații după astfel de femei, nici măcar nu au mirosul lor, mă uitam în zare, sufletul mi se umplea de o tristețe grea... Au fost nopți când am vrut să sară în aer toți oamenii care dormeau... când mă întorceam singur și trist strivind între dinți toată amărăciunea lumii... (Versuri din volumul de poeme Ioana Maria, ale poetului Geo
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
legionari, bun prieten cu Ștefi, de două săptămâni i-a murit a doua nevastă, ăsta le mănâncă pe pâine, se spune că este un depravat". Se întoarce pe călcâie și pornește spre tava cu băuturi. Se clatină deja. Casa se umple de oameni, se conversează mai mult în engleză, eu stau deoparte, musafirii vin, mă salută, apoi se întrețin cu prietenii lor, se grupează. Ștefi trece din când în când pe lângă mine să se asigure că îmi este bine. O cățelușă
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
pe o bancă în parcul din fața orfelinatului, atunci tatăl ei a început să-i cânte la vioară, a cântat până a simțit că se destramă, n-o să uite niciodată melodia aceea care se ridica spre cer ca o smirnă, o umplea de un fel de tristețe bună, era hotărâtă să reziste până ce el o să se întoarcă, până vor pleca împreună, undeva în lume, "numai noi doi", spunea tatăl ei cu șiroaie de lacrimi pe față, a lăsat vioara acolo, la directoarea
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
adormite, clopoței fosforescenți, steluțe și păsări zburătoare flutură în jurul căpșoarelor lor, unii au aripi, o câmpie întreagă de trupuri prăbușite la pământ, doar copiii mai stau în picioare, pentru ei de-abia a început distracția, în curând cerul se va umple de o ploaie de artificii, așteaptă de un an spectacolul focului, atunci se vor simți ca în ziua dintâi, ca primii oameni de pe pământ, doar ei cu cerul incendiat, vor răcni până își vor pierde vocea. Deodată mii de bubuituri
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
pentru mama, un buchet pentru Maria și un buchet pentru Dumnezeul ei. Se strecoară pe înserat și așează buchetul de ghiocei lângă gard. Se întoarce în peșteră și începe să cânte la pian partiturile pe care le cânta împreună cu Maria. Umple pădurea cu sunete divine, cântă din ce în ce mai tare, cântecul trebuie să străbată până la Clădirea Albastră. Sunetele se preling în trupul ei ca o dulceață, ca o boare caldă. De când au murit Maria și mama ei, doar muzica îi mai încălzește trupul
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
negre ca smoala, atunci cânta în neștire la pian și citea de parcă s-ar fi îmbătat. Sandei a ieșit din peșteră pe înserate cu gândul precis de a ajunge la Clădirea Albastră. I se făcuse dor de băiatul care îi umplea trupul de un fel de căldură vecină cu leșinul. Îmbrăcase rochia mamei ei. În cufărul din peșteră avea haine pentru două vieți, și ar mai fi putut da din ele și altor femei, numai că ea nu se întâlnea cu
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
un cuvânt dar toată ființa lui țipă de dragoste, o dragoste pe care n-o vede nimeni, îi este adresată doar ei, ea știe asta, de fiecare dată când îi vorbește în acest fel, fără vorbe, se simte unică, se umple de energie, ea știe că acesta e felul lui de a-i vorbi, odată l-a întrebat dacă o iubește, iar el i-a răspuns dezamăgit: "cu tine, credeam că nu e nevoie de cuvinte", a rămas blocată, cum să
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
uscate, se va tămădui, dar acum mai bine să stea aici în preajma Mariei, să prindă puteri, clapele pianului au început să se miște, degetele urmăresc claviatura, muzica izvorăște din trupul ei sfârtecat, aude cum cad stelele, deschide ochii, peștera se umple de o muzică abisală, clapele pianului se mișcă singure, sunetele roiesc în jurul capului ei ca un nor de albine, peștera s-a umplut de lumină, Maria în rochie de mireasă cântă la pian, în cealaltă parte a peșterii stă băiatul
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
degetele urmăresc claviatura, muzica izvorăște din trupul ei sfârtecat, aude cum cad stelele, deschide ochii, peștera se umple de o muzică abisală, clapele pianului se mișcă singure, sunetele roiesc în jurul capului ei ca un nor de albine, peștera s-a umplut de lumină, Maria în rochie de mireasă cântă la pian, în cealaltă parte a peșterii stă băiatul din Clădirea Albastră, închide ochii și continuă să cânte la pian, împreună cu Maria. S-a trezit vlăguită. Îi este somn, își simte trupul
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
reflexe albăstrii, cu vioara înfiptă în claviculă, cântă "în draci". În ultima vreme cântă ca o apucată, improvizând chiar și în marile concerte, atunci dirijorul rămâne cu bagheta suspendată, apoi se retrage pe furiș la o parte, muzica lui Zinzin umple încăperea, spațiul din jur, clădirile intră în rezonanță, aerul devine carnal, spectatorii imponderabili, baierele universului se deschid, în clipa aceea Sandei atacă pianul, cele două încep concertul, trupurile lor se înconjoară de o aură transparentă, pe fruntea lui Zinzin apar
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
semn timid cu mâna, se așează pe locul ei dintotdeauna, al treilea de la margine, în partea stângă, în primul rând din față, de acolo de unde le poate vedea pe amândouă, ea vine să asculte concertul, singura ascultătoare autentică, sala se umple de lume, Alex cu noua lui iubită vor urca în lojă, ea le va cânta, țiganca va cânta boierului cântecul ei de pe urmă, lucrurile nu se schimbă niciodată, ea nu este decât o țigancă reșapată și folosită ca atare, Doamne
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
universitatea unde urma să fie bursier, muncise doi ani pentru această bursă, îl aștepta o carieră universitară strălucită, sau una de cercetare la fel de reușită, așa cum și-o dorise, învățase din greu, aproape nu ieșise din casă, în timpul acesta cel mare umplea discotecile, se preumbla prin Europa cum mergea ea la piață, aducea femei dubioase acasă, soțul ei se îngropa în alcool, casa devenise din ce în ce mai murdară, soacra din ce în ce mai dușmănoasă, nu se mai ferea să-și arate ura, cel mic i-a transmis
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
clapele pianului cu furie, aruncă o privire spre loja unde Alex stă lângă femeia "regină" cu un fel de surâs pe față, închide ochii, o grămadă de bărbați se năpustesc peste ea cu respirația împuțită, îi rup carnea, mădularele, o umplu de mâzgă puturoasă, se îneacă, alunecă în tunelul abrupt, băiatul, băiatul din Clădirea Albastră, n-o să-l mai vadă niciodată, alunecă în tunelul abrupt, întunericul e deplin și tăcerea albă, e singură, soarele alb se ridică pe cer ca o
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
dorul nestăvilit al acestor oameni rătăcitori și rătăciți într-o istorie croită nedrept de timp și timpuri. După o noapte noroasă, fără lună și fără stele, soarele se arătă a fi zorit să spele ultimele pete de întuneric ale nopții, umplând cuprinsurile cu lumina lăptoasă a dimineții, trezind toate vietățile pământului să facă primii pași spre o nouă zi. De câteva zile, Vișinel împlinise unsprezece ani. Era aproape un flăcău împlinit, cu ochii mari, deschiși către lume, pregătindu-se a intra
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
atâția galbeni? - Tu spune numele fetei și apoi vom chibzui. Dacă n-om avea galbenii ce ni s-or cere, ne-om zălogi că doar nu am zece flăcăi. - Mă tem că Vijelie, fiul bulibașei, învățat să doarmă pe perne umplute cu bani de aur, îți va cere mult mai mult decât ai putea tu să scoți din pungă. - Acum înțeleg, ți-a căzut dragă Voica. Ai ochi buni, ai știut să alegi, e șukară 1. Cu adevărat, Voica e cea
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
vârstele, ca în cele din urmă să-și ia inima în dinți să ajungă pe pământ gaborițele cu obrajii scrijelați de ani, pline, greoaie, susținându și anevoie fustele lor largi, croite anume pentru depășirea gabaritelor. În câteva momente, pădurea se umplu de larma și zbenguielile copiilor dornici de hârjoană. Ca niște ciorchini, oamenii șatrei se grupară în locul unde urmau să se ridice corturile. Femeile aleseră dintre bulendre și hârdaie pirostiile, ceaunele și câteva oale, se așezară direct pe pământ, turnară apă
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
fi șters toate îngrijorările. Deși masa se terminase demult, mirosul îmbătător de fasole mai stăruia cu putere în aerul împrejmuitor. Bulibașa călca meditativ, privind când într-o parte, când în alta.Toate corturile erau întemeiate, așteptându-și stăpânii să le umple cu somn și poate pentru unii și cu vise. Starostele își zâmbi în mustața stufoasă a mulțumire. Primii care puseseră în picioare cortul lor fură și de această dată aceiași voinici Iorgovani tineri, harnici și ambițioși ce țineau să arate
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]