3,233 matches
-
și să strângă tot ce-am lăsat acolo. — Cine erau aceștia? — Poftim? — Erau români? — Sigur că erau români. Cei care ne-au dus erau jandarmi români. Dar cei care stăteau să prade erau localnici. Și noi În afară de rucsacuri am avut valize cu fel de fel, pe care a trebuit să le lăsăm acolo. Țin minte, chiar asta țin bine minte, așa, copil fiind, că lui taică-meu Îi era la un moment dat așa de sete, că s-a rugat de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
numai așa, ce putem, pentru o zi-două... Și i-ați ascultat? Am ascultat și nici nu aveam Încotro, pentru că nu aveai cum să cari atâtea după tine. Dacă prindeai un loc Într-o căruță sau cât puteai să iei, o valiză, ceva de mâncare... Dumneavoastră cu cine ați plecat? Toată familia: mama, tata, eu, sora mea, plus sora mamei cu soțul ei și fetița lor, cu socrii lor - ei erau o familie mare... Deci am plecat cu toată familia... Socrii erau
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
dimpotrivă... E adevărat că noi nu am mai găsit nimic din ceea ce lăsasem - și am lăsat, tot așa, fără acte, adică În niște condiții de prietenie și bun-simț... Când am plecat, În 14 sau 18 ore, trebuia să ne luăm valizele și să mergem la gară - evident că fiecare a Încercat să mai lase la vecini, să-i convingă... Și dacă la noi nu am găsit nimic... Anticipez puțin - În ceea ce privește pe bunica și mătușa mea, care stăteau Într-o parte a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
o pâine Întreagă - care nu era mucegăită, o bucată de salam, salam de cal, și o bucată de margarină... Ne-au spus că e mâncare pentru 3 zile - cam 3 zile o să mărșăluim, 35-40 de kilometri. Nu trebuia să iei valiza, că n-aveai nimic, lingura era băgată lângă nasture și pe lingură era agățată gamela. Gamela avea un mâner. Ăsta era tot bagajul. Și ne-am Încolonat și am pornit. Seara am ajuns Într-un sat. În marginea satului era
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
situații, răul, groaza, frica de necunoscut „plutesc În aer”. Nimeni nu bănuia ce ne hărăzește viitorul apropiat. Dar, oricum, pentru orice eventualitate... Se pare că printr-o moștenire genetică, În urma prigoanei multiseculare a poporului evreu... părinții mei au pregătit câteva valize cu cele mai indispensabile obiecte. Și, Într-adevăr, În zorii zilei de 4 mai 1944, jandarmii maghiari, cu pana de cocoș la bonetă, au bătut puternic În ușă, strigând: „Pregătiți-vă, Împachetați În câteva valize obiectele cele mai necesare și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
părinții mei au pregătit câteva valize cu cele mai indispensabile obiecte. Și, Într-adevăr, În zorii zilei de 4 mai 1944, jandarmii maghiari, cu pana de cocoș la bonetă, au bătut puternic În ușă, strigând: „Pregătiți-vă, Împachetați În câteva valize obiectele cele mai necesare și hrană pentru câteva zile, dar aveți grijă ca valizele să nu fie prea grele, deoarece le veți transporta În mâini. Aveți la dispoziție două ore și pe urmă ieșiți În stradă”. Am ieșit În stradă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
În zorii zilei de 4 mai 1944, jandarmii maghiari, cu pana de cocoș la bonetă, au bătut puternic În ușă, strigând: „Pregătiți-vă, Împachetați În câteva valize obiectele cele mai necesare și hrană pentru câteva zile, dar aveți grijă ca valizele să nu fie prea grele, deoarece le veți transporta În mâini. Aveți la dispoziție două ore și pe urmă ieșiți În stradă”. Am ieșit În stradă, am pornit escortați, ne-am contopit cu alte coloane și am mers spre o
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
botezat evreu. Viața și-a urmat cursul, trecut-au anii și s-a ajuns la ziua fatală de 4 mai 1944. Jandarmii au bătut și la poarta casei lor, cu mențiunea clară: „Îl căutăm pe F. Francisc. Băiatul să ia valiza și În două ore să fie În stradă!” De nimeni altcineva din această familie nu s-au mai interesat: doar de Francisc, băiatul de 15 ani. De ce l-au căutat numai pe el, de ce numai el era sortit să fie
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
cocoșei d-ăștia (râde), Împreună cu un ofițer de poliție, În civil, au intrat În casă și au spus: „Noi stăm aici, aveți 20 de minute să vă faceți un bagaj cu cele necesare, strict necesare, dar să nu depășească o valiză sau un rucsac”. - Și dumneavoastră cum ați replicat? - N-am replicat nimic. Ne-am făcut bagajele. Ce puteam să facem? Ăia erau Înarmați. Ne-au adunat jos. În blocul În care stăteam noi atunci erau patru familii de evrei. Ne-
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
parlamentară, sau, și mai bine, despre o monarhie constituțională, care să fie deasupra, în foișorul de la Peleș, să arbitreze, să împace și, pe deasupra, să coste puțin în comparație cu instituția prezidențială. Când te ia gura pe dinainte, îți dai singur foc la valiză: mass-media și adversarii au sărit la gâtul Tăriceanului, că vrea restaurația. Degeaba se scuză el și îl apără alții că monarhia constituțională e una din soluții, e o punere a problemei, nu-și dau seama că tocmai punerea problemei e
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
ca unchiul tău, Louie?“. Dar nu vă lăsați pradă acestor cuvinte. Optimizatorul de motoare de căutare este una dintre noile specializări care apar În lumea plată. Iată cum anume: să presupunem că există În lume două mari companii producătoare de valize - Tom’s Suitcases și Samsonite. S-ar putea obține profituri de milioane de dolari dacă, atunci când cineva caută „valize“ pe Google, pe prima pagină Google sau Microsoft cu rezultate, Tom’s Suitcases apare Înainte de Samsonite. Este mai probabil ca un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2108_a_3433]
-
noile specializări care apar În lumea plată. Iată cum anume: să presupunem că există În lume două mari companii producătoare de valize - Tom’s Suitcases și Samsonite. S-ar putea obține profituri de milioane de dolari dacă, atunci când cineva caută „valize“ pe Google, pe prima pagină Google sau Microsoft cu rezultate, Tom’s Suitcases apare Înainte de Samsonite. Este mai probabil ca un număr mai mare de persoane să facă click pe Tom’s Suitcases și, pentru că cei care fac click pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2108_a_3433]
-
-l lăsăm numai pe Bin Laden să locuiască În peșteră. Trebuie să fim stăpânii imaginației, nu prizonierii ei. Aveam o prietenă la Beirut care spunea În glumă că de fiecare dată când zboară cu avionul Își pune o bombă În valiză, pentru că șansele ca două persoane să aibă o bombă În același avion nu sunt atât de mari. Faceți ce-i de făcut, dar ieșiți din casă. Apropo de asta, să vă Împărtășesc istoria care m-a mișcat cel mai profund
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2108_a_3433]
-
nu mai cunoșteam pe nici unul. Îmbrățișările cu cei ce continuau drumul purtau pecetea suferinței, transfigurată în lumina ochilor. Și cei care nu veneau din temniță păreau că vin tot de acolo. După ultima îmbrățișare am ajutat o doamnă cu două valize grele. Am luat autobuzul spre Gara de Sud. De acolo trebuia să iau trenul spre Urziceni și să cobor la stația Ciorani, unde-mi rămăseseră părinții și frații la data arestării mele. În autobuz nimeni nu m-a băgat în
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
acestor acțiuni era guvernul sponsorizat de Liga Revizionistă, care avea filiale în toate satele. Istoricii și geografii maghiari jucau un rol important. Banii veneau atît din surse publice cît și de la particulari. Corespondența Ligii Revizioniste era trimisă în străinătate prin Valiza Diplomatică. Sloganul Ligii Revizioniste era: "Dreptate pentru Ungaria!" Acestei dreptăți îi erau închinate cîntece, competiții sportive, zboruri transatlantice și medaliile obținute de unguri la Jocurile Olimpice. În multe orașe importante ale Ungariei au fost înălțate statui consacrate revizionismului. Lupta revizinistă era
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
auzit bombănind: „Așa de curat, afurisit de curat!“, în timp ce capul i se lăsa încet pe fața de masă pătată de vin. După ce am terminat de scris cele de mai sus, ajungând astfel cu jurnalul meu la zi, mi-am făcut valiza și am părăsit harababura din oribilul meu apartament londonez, în care nu m-a tras inima să mișc măcar un scaun sau să despachetez o ceașcă. Mi-am luat prânzul (am terminat conserva de macaroane cu brânză) și m-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
preîntâmpina frica. N-am împiedicat ușa punându-i lanțul, ci am deschis-o larg. Bărbatul care mi s-a înfățișat era vărul meu James. James zâmbea, cu acel surâs prostesc, autosatisfăcut, pe care-l arbora uneori. Ținea în mână o valiză. În spatele lui, îi vedeam automobilul Bentley, parcat lângă Wolkswagenul lui Gilbert. — James! Ce naiba cauți aici? — Ai uitat? Mâine e duminica Rusaliilor. M-ai invitat. — Te-ai invitat singur. Și, bineînțeles, am uitat. — Vrei să plec? — Nu... nu... intră... doar pentru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
un semn rău. Prezența lui în casa mea avea să schimbe totul, până și ceainicul. Nu-l puteam suporta sau accepta pe James aici, nu-mi puteam duce viața mai departe cu el în scenă. Intră [i își lăsă jos valiza, privind în jur cu curiozitate. — Îmi place poziția casei tale. Și golful acela cu bolovanii sferici este absolut extraordinar. Am venit, firește, pe drumul de țărm. — Firește. — Stânca aceea uriașă din mare, plină de prihori... știi unde vine? — Nu. — N-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
un ușor zgomot încordat, metalic. Am privit în sus și am văzut sârma clopotului vibrând. Pe urmă am auzit și sunetul rezonant, incoerent. Ben? M-am întors repede și am deschis larg ușa. Peregrine Arbellow stătea în fața mea, cu o valiză în mână. — Bună, Charles, ce loc ciudat! — Perry! — Aș prefera să-mi spui „Peregrine“. De câte ori ți-am repetat lucrul ăsta? De o mie de ori! — Ce naiba cauți aici? Auzi ce mă întreabă, ce naiba caut aici? Mi-ai făcut o invitație
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
nimic pentru moment, mulțumesc, poți să mai vii săptămâna viitoare, sau... Am alergat înapoi în bucătărie. Sosise Peregrine. Firește, o cunoștea pe Lizzie, deși nu foarte bine. Tocmai se salutau, când se iviră Gilbert și Titus. — Iubito! — Gilbert! — Asta-i valiza ta? Am găsit-o afară. Clopotul de la ușă sună din nou. Hartley? Dă Doamne să fie! — Telefoanele? Ați cerut un telefon. Am venit să vi-l instalez. Când reușisem să stabilesc unde urma să fie așezat aparatul, grupul din bucătărie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
și i-am silit să-și împreuneze mâinile. Ambele mâini se zbăteau în pumnul meu ca niște mici animale captive, căutând să se descătușeze. James reuși să se smulgă și se duse în bibliotecă. Îl auzeam zvârlindu-și lucrurile în valiză. I-am spus lui Lizzie: — Du-te și fă-ți bagajul. Dădu să vină spre mine, apoi se întoarse cu un sughiț de plâns. Am ieșit pe digul rutier și am mers până la locul unde era parcat automobilul Bentley al
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
sacul de voiaj și plângând. A dat să-mi spună ceva, dar i-am deschis portiera mașinii, am ajutat-o să urce pe locul rezervat pasagerilor și am închis ușa cu o ușoară bufnitură finală. Se ivi și James, cărând valiza lui și pe cea a lui Lizzie, și se opri în drum, așteptând să mă apropii de el, ceea ce n-am făcut. Am înconjurat automobilul, am deschis cealaltă portieră și am rămas locului. James a pus valizele în portbagaj. Apoi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
și James, cărând valiza lui și pe cea a lui Lizzie, și se opri în drum, așteptând să mă apropii de el, ceea ce n-am făcut. Am înconjurat automobilul, am deschis cealaltă portieră și am rămas locului. James a pus valizele în portbagaj. Apoi s-a îndreptat spre portiera pe care o țineam deschisă. Le-am spus: — Nu vreau să mai văd pe nici unul dintre voi doi câte zile oi mai avea. V-ați murdărit unul pe celălalt în ochii mei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
cravată frumoasă. Mi-am spălat părul și l-am făcut să arate blond și moale. Renunțasem să mai înot, dar părul îmi rămăsese țeapăn și impregnat de sare. Am hotărât că era înțelept să-mi împachetez câteva lucruri într-o valiză mică, pentru eventualitatea unei evadări rapide, și în timp ce-mi adunam lucrurile, inima îmi bătea să-mi spargă pieptul. Am luat un prânz îndestulat, nu pentru ca-ș fi avut poftă de mâncare, ci pur și simplu din simțul datoriei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
trimis-o. Citește-o cu atenție. Te iubesc și vom fi împreună.“ Am adăugat și numărul meu de telefon. Pe urmă am introdus-o într-un alt plic și am vârât-o în buzunar. Am pornit devreme în sat, cu valiza în mână; am schimbat un cec de prăvălie, am cumpărat lame de ras pentru mine și pudra și crema de față pe care știam că le întrebuințează Hartley. Nu era încă trei și jumătate, așa încât m-am îndreptat spre biserică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]