2,308 matches
-
de care nu era conștient. Dacă privim În urmă la maeștri, vedem că Stanislavski a fost Întâi actor și i-a iubit pe actori, cărora și-a dedicat viața, ajutându-i să evolueze, Gordon Craig a fost actor și, descoperind vanitatea meseriei, a ajuns să-i urască pe actorii orgolioși și să-i Înlocuiască cu marionete, Meyerhold a fost elevul lui Stanislavski și a jucat În regia acestuia pe Treplev, În primul spectacol al Pescărușului: Jouvet, Artaud, Chéreau, până și Ciulei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
și talentul lui s-a stins În timp. Nu am fost niciodată convins de ideea că teatrul poate să schimbe starea unei societăți sau să aducă pacea În lume. Sub tam-tam-ul politic al unui spectacol sau altul adesea se ascunde vanitatea regizorului dornic să predice, luându-se drept profetul atotștiutor care poate clătina un sistem. Imaginea unui teatru În căutarea armoniei cosmice, pe care o visa Gordon Craig, e foarte departe de noi. Noțiunea de artă pentru artă a dispărut În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
voiam era, dimpotrivă, să arăt cât sunt de complex, fiind convins, ca mulți dintre tinerii de atunci, că, pentru a fi interesant, trebuie să pari complicat. Privind În urmă, sunt amuzat de judecățile mele de atunci, dictate de tirania propriei vanități. „Ești responsabil cu pregătirea unui spectacol pentru copii!“ Eu, spectacol pentru copii? Eu, care veneam de la „La Mama“, din cuibul avangardei americane, să mă ocup de un spectacol pentru copii!? De ce tocmai eu, care visam la spectacole de elită, cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
fost? Nu ți-am spus clar de la Început că nu mai am energie?“. Ce curioasă Întorsătură de atitudine tocmai de la un japonez! Eu credeam că ne Întâlniserăm acolo ca să scăpăm de ambiție și de diavolii din noi și iată că vanitatea triumfa chiar În grădina zen. În ziua următoare, Roshi ne-a oferit tuturor o prelegere de adio sau, cum s-a spus, a dharma talk. Cuvintele lui mi-au mers drept la inimă, căci răspundeau Întrebării mele despre cum poți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
adormit În spiritul acestei metropole aparent indiferente s-a trezit. Șocul tragic a fost În acest sens util. Dar de ce avem nevoie În viață de astfel de șocuri? Și de ce efectele lor sunt atât de pasagere? Prea curând după ele, vanitatea și lăcomia zilnică revin și lipsa de sensibilitate și confuzia se reinstalează ca Înainte. De aceea mă consider norocos să lucrez În teatru, căci am ocazia să-mi amintesc, cu ajutorul ideilor celor care au Înțeles ceva, cum ar fi grecii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
crima, situația fiind comparabilă cu cea din Woyzeck. O atmosferă de război civil, o cazarmă militară aspră, vulgară, relații de familie intense, În care Lucia Însăși e izolată Într-o lume dominată de bărbați ambițioși și egoiști, prinsă Între două vanități, cea a fratelui, care o manipulează către o căsătorie politică, și a iubitului, care Îi pune și el condiții. Iubitorii de operă și de belcanto nu ascultă de obicei cuvintele. În arii și duete ei se lasă purtați de melodie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
-o suspendată pe cea de-a doua. Deci, de ce mă Întorc În România? Pentru că dacă voi nu mă vreți... Unii se vor grăbi să răspundă „binevoitor“ Înaintea mea: „Se Întoarce pentru că nu-l mai vrea nimeni În Occident!“; „Revine din vanitate, dragă“; „Aiurea, vă spun eu de ce: pentru bani!“... Dacă voi nu mă vreți, eu de ce să vă vreau?! Toată lumea iubește de fapt țara unde s-a născut, iar În cazul meu și pe cea În care s-a stabilit. Sper
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
și deseori cu umor despre subiecte profunde, Andrei Șerban se regăsește În paginile cărții așa cum este și În viața de fiecare zi, Într-o rară Îmbinare Între inocența copilului și experiența Înțeleptului. Urcând toate treptele gloriei, Andrei Șerban cunoaște bine vanitatea succesului. Pasionat fără intransigență, el este tolerant fără nici o concesie de substanță. Simplitatea sa surprinde - nici o urmă a infatuării de mare maestru și profesor nu umbrește prezența sa umană. Andrei Șerban nu Încremenește În propria sa statuie: el rămâne un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
căzut la pământ... Astfel, acel războinic viteaz, energic și mândru, învingător al multor regi și popoare nu și-a plecat capul în fața regelui Poloniei decât împins de o mare nevoie. În felul acesta Cazimir al IV-lea și-a satisfăcut vanitatea de a încătușa și uni cu sine pe acel principe care învinsese pe turci, pe tătari și pe unguri."( Și pe polonezi adăugăm noi) Wapowski cronicar polonez, Jurământul de credință de la Colomeea * "Fost-au acestu Ștefan Vodă om nu mare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
vorbă despre cronica respectivă; mândria îi interzice autorului să pomenească măcar despre ea; nici un cuvânt de mulțumire, nici un cuvânt de reproș; ca și cum n-ar fi văzut-o; și totuși, fața îl trădează: descopăr pe ea, bine imprimat, textul cronicii mele; vanitatea lui profund jignită poartă o „mască” de ziar... Istoria se repetă când cineva te laudă foarte tare; după cronica extrem de generoasă pe care Nicolae Manolescu a făcut-o volumului meu de amintiri, După-amiaza de sâmbătă, am găsit-o, pur și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
familie e lovită, parcă periodic, de nenorociri: mamaia (1975), Luminița (1981), Marius (1987) au dispărut, rând pe rând, sub ochii mei. Și totuși, uneori, mă surprind gelos... * Cum s-o conving că atunci n-a fost nimic serios, că doar vanitatea mea de bărbat fără succes la femei s-a lăsat măgulită, că juna aceea răsfățată și ambițioasă mi s-a oferit aproape de la prima întâlnire, că mi se oferea mereu? Cum să devin credibil? Credibil cu adevărat, îmi dau acum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
el bun sau rău? Predestinat (pentru a vorbi în spiritul veacului pe care filmul îl evocă) damnării sau mântuirii? Puține lucruri par la început în favoarea lui. Experiența existențială a lui Andrei Rubliov este marcată de răscolitoare deziluzii: mentorul își trădează vanitatea, prietenul e ros de invidie, inocentă pentru care omorâse un om îi scuipă în obraz, măscăriciul îl acuză de delațiune. În umbra zidurilor mănăstirești sau colindând lumea, pictorul are revelația „păcatelor”: păcatul trufiei (Stepan, Kiril), păcatul cărnii (noaptea sărbătorilor păgâne
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
atare și de sentimentul, poate iluzoriu, al reușitei artizanale. Nu pot să știu cu siguranță dacă ceea ce scriu merită să rămână (ca să fiu sincer, cred că da) și nici dacă, eventual meritând, are vreo șansă în direcția aceasta. Există și vanitatea de autor. Am spus cu alt prilej de ce în cazul meu, din rațiuni profund intime, această vanitate e redusă la minimul posibil. Dar există, n-am încotro, și nici nu mi-e prea rușine s-o recunosc. Dar văd că
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
scriu merită să rămână (ca să fiu sincer, cred că da) și nici dacă, eventual meritând, are vreo șansă în direcția aceasta. Există și vanitatea de autor. Am spus cu alt prilej de ce în cazul meu, din rațiuni profund intime, această vanitate e redusă la minimul posibil. Dar există, n-am încotro, și nici nu mi-e prea rușine s-o recunosc. Dar văd că am spus cum scriu, nu de ce. La asta nu știu să răspund. Unii poate că scriu cu
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
dau importanță cu adevărat fericirii. Aleargă după niște surogate, unele plăcute, altele plicticoase, la care acced sau nu, dar care în cele din urmă se vădesc insipide. În cele din urmă. Aceste „cele din urmă” anulează retroactiv toate agrementele, toate vanitățile, prestigiul și puterea de care vei fi avut parte. Sigur, povestea aceea cu cămașa fericitului nu e decât un apolog fără cine știe ce relevanță. Tot sigur este că marile lipsuri sunt teribile piedici în calea fericirii. Însă nu insurmontabile. După cum plăcerile
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
care fiul răspunde : „Nu, n-aș putea spune. Cred mai degrabă că era o natură slabă, care n-a fost în stare să-și domine pasiunile”.) Spre deosebire de Carol al II lea, fiul său, cu rezerva, cu lipsa sa totală de vanitate și de ambiție personală, cu ușoara sa timiditate și exemplara sa modestie, mai mult decât atât, cu grațioasa sa umilitate în fața realului și a vieții, merge consecvent și coerent în profunzime, la esența lucrurilor. Inteligența sa, de care nu numai
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
v-amintiți, în acea schiță a lui. Ei bine, si parva licet componere, cazul meu este invers. Eu, când am acceptat să fac această conferință, am fost întâi onorat de propunere. Și poate, știu eu, din slăbiciunea aceasta scriitoricească, din vanitatea pe care orice evenimente, oricât de grave, din viață și prin oricâte încercări ai trece și ți-ar împuțina-o până la minimum posibil, n-o pot eradica chiar cu totul, plus, evident, marea cinste de a vorbi la Universitatea din
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
urzit în jurul a ce începusem să public, complotul tăcerii. Dându-mi seama că singurul mijloc de a mă răzbuna era să nu las în urma mea nimic de care să se folosească și să se bucure alții, cum sunt lipsit de vanități subalterne, am considerat acel complot ca binevenit și am aderat la el eu însumi. «Patrie ingrată, nu vei avea oasele mele», a pus Scipio Africanul să i se scrie pe mormânt. Oasele, eu le las, rodul creierului meu însă, cugetarea
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
Spăl vasele și mă gândesc, deodată amintindu-mi un vers din Talmud: „Când omul reflectează, Dumnezeu zâmbește”. De reținut că nu „râde”, și numai „zâmbește” sau „surâde”! Lucru care mi se pare plin de tandrețe. Tandrețe de părinte îngăduitor cu vanitatea copiilor lui. Vizită la Gustavberg, la vila episcopului Ingmar Ström. E o căldură de ți se topesc creierii, lucru neobișnuit în Suedia. Suntem întâmpinați de frumoasa Karin, fiica poetei Eva (Ström) și a lui Helge (Ström), doctorul și soțul Evei
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
necesare, limba ebraică, și apoi trecerea pe numele lui, ca o nouă naștere, spirituală. Nu trebuie să-i cerem nimic lui Dumnezeu, numai să ne țină în iubirea, și nu în mânia lui. Numai El știe cât de pline de vanitate sunt dorințele noastre și cât de nepregătiți suntem pentru noile schimbări din existența noastră. Recitesc din Metamorfozele lui Ovidiu, despre Faeton, sau Icarus, fiul Soarelui. El a făcut o lungă călătorie pentru a verifica spusele mamei sale, cum că ar
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
decât după „lucirile balaurului” se expune chiar acum pe străzile bogate ale Stockholmului, unde sezonul comercial a început cu agresivitate. Dar oamenii au fețe triste, deși posedă mult, fețe de alienați care au ghicit deodată că totul în jurul lor e vanitate. Unii, ca mine, își ridică fața târziu, să cadă peste ea fulgii de zăpadă, deschid gura ca să primească pe limbă acel gust sălciu, dar bun, impregnat de melancolia copilăriei, când, plini de sete și foame, gustam veseli dintr-un bulgăre
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
documente capitale ale istoriei, într-un domeniu sau altul. Printre motivele care explică apariția unui jurnal, unul, cel mai sincer, este eludat, omis cu intenție, acela de a sublinia că un autor de jurnal o face de cele mai multe ori din vanitate. Eu am micul curaj de a admite că mi-ar face plăcere ar plăcea duhului meu să se manifeste în acest fel, să scrie un jurnal. Celelalte motive, explicații, ce vor fi ele, nu le omit. Dar cinstit, mai ales
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
cu alte familii (la rândul lor, vecinii se turnau între ei). Această armată angajată recurgea la slăbiciunile omenești și racola colaboratori sub acoperire, oameni cu manifestări de teribilism „vinovat”, cu amante secrete, religii interzise, cu dorința traiului urban sau cu vanități intelectuale. Ofițerii de securitate câștigau o pâine bună și nu plăteau contribuții la asigurări sociale (nici acum, după știința mea, ofițerii SRI nu plătesc asigurări, la fel ca și ceilalți „păzitori”, noi civilii suntem cei care le redistribuim din veniturile
Dincolo de îngeri și draci: etica în politica românească by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Memoirs/1964_a_3289]
-
să ni se dea” în forma „room-service”. Există și alternative mai rele: aceea de a nu fi intrat în clubul celor care și-au cucerit drepturile și ni le-au făcut cadou. Probabil că astfel de alternative ar gâdila perfect vanitatea celor care, de exemplu, jubilează misogin pentru „meritul” că nu s-au născut femei, rasist că nu s-au născut romi sau pentru „meritul” că nu provin din etnii sau religii „minoritatre”. Text publicat în Cuvântul, mai 2006 Femeile și
Dincolo de îngeri și draci: etica în politica românească by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Memoirs/1964_a_3289]
-
prezintă istoricul canonizării Sf. Ioan Calabria și actualitatea Operei acestuia. În final am adăugat din proprie inițiativă și câteva rugăciuni și o litanie a Divinei Providențe spre folosul sufletesc al cititorilor interesați. Viața Sfântului Ioan Calabria, simplă și smerită, contrară vanității și apariției deșarte, ne vorbește despre o serie de inițiative profunde, bazate pe rugăciune și încredere în Dumnezeu, inițiative ce depășesc capacitatea contemporanilor încrezuți în rațiunea sau orgoliul lor mărunt. Adoptarea principiilor de viață și credință ale sfântului veronez pretindea
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]