19,273 matches
-
regulă în statutul nescris al Serviciului, "nimeni nu moare din vina altuia, ci numai din pricina sa". Regula era nedreaptă pentru cei ce dispăreau, dar era ultimul serviciu pe care îl mai puteau face celor rămași în continuare în slujbă. "Dă vina pe mort" era un principiu străvechi și sănătos care salvase din multe impasuri instituții cum era și Serviciul. Voia să pară cît mai nepăsător, sfîrșitul neprevăzut al inspectorului Bîlbîie era într-adevăr un semn de slăbiciune a Serviciului, exact ceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
încruntate, cu toate că se străduia să schițeze cu buzele vineții, crăpate de o febră apărută din senin, un zîmbet-rînjet. Sigur că nu-i venea ușor, trebuia să-și apere și morții, nu doar pe cei vii, contrazicîndu-se, încălcînd principiul vechi ,,dă vina pe mort" care funcționase întotdeauna fără greș și cu audiență bună între membrii Serviciului. "Așa deci, făcu fals prințul aviator, Nu-i nimic, putem crede fiecare în ceea ce vrem, nu ne deranjăm reciproc din cauza asta. S-ar putea ca și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
al banditului Cocoș, realitatea nu era decît pură imaginație, iar în cel de-al doilea, al Vulturului Alb, imaginația devenea cu fiecare clipă o realitate aspră, înspăimîntătoare, care putea ucide. Primul căzut a fost chiar el. Putea avea altcineva o vină în afară de Leonard Bîlbîie? Sigur că nu, doar de la început Serviciul stabilise regula "întotdeauna, mortul e vinovat". Parcă scăpase de o mare povară și avea chiar îmbucurătoarea senzație că se simte mai bine, că alunecarea sa către sfîrșit a fost pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
regele David până la Juda Halevi și Solomon Ibn Gabirol. Gruparea În fruntea căreia se va afla Ben Haas (după unii fiiind vorba de cinci persoane, după alții de șapte) Își constituise drept țel infirmarea dilemei prin varii exemplificări Încât “Însăși vina trăirii lirice“ trebuia subordonată unei morale viguroase, care, după spusele lui Franckel, se Întemeia pe tradiția iudeo‑creștină, pe precepte talmudice, pe Kant, pe Spinoza și Kierkegaard, fără a exclude Însă unele „premise anarhiste“. Dacă Îl vom fi Înțeles bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
afirmația lui Ianikovski cum că acea traducere ar suna distonant). Anumite inadvertențe erau În mod deliberat strecurate de Mendel Osipovici, având o motivație personală, și deci nu are ce căuta tatăl său, „apreciatul Josef ben Bergelson“, asupra căruia Ianikovski aruncă vina. Atunci când traducea, M.O. Întrețesea propriile sale simțăminte. „Astfel, cum aș fi putut traduce cu atâta Împătimire, dată fiind existența‑mi searbădă“, Îmi spunea el. Poeme de Catul, Canțonierul lui Petrarca, sonetele lui Shakespeare pe care le va tălmăci În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
în care apă se transformă în munți albi, acela care zărise Pământul Infinit și care se aventurase până în inima Infinitului Ocean al Infinitelor Insule, muri, în pace cu sine însuși și cu zeii lui, două zile mai tarziu. Nu dați vină pe Anuanúa, fură ultimele lui cuvinte. Ea n-a făcut altceva decât să asculte porunca lui Tané. Îi zâmbi cu amărăciune discipolului sau. Iar tu nu mai plânge, îl ruga. Știam cu toții că nimeni nu se-ntoarce de două ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
cu nicotină. Sfântul Fără-Mațe n-a adus pornografie. Contesa Clarviziune și Pețitorul nu și-au adus verighetele. Cum ar spune domnul Whittier, „Ce vă împiedică în lumea de-afară vă va împiedica și înăuntru”. Restul dezastrului n-a fost din vina noastră. N-aveam nici un motiv, absolut nici unul, să aducem o drujbă. Sau un baros sau o încărcătură de dinamită. Sau o armă. Nu, pe o insulă pustie o să fim în siguranță. Înainte de răsărit, în această nouă zi suavă pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
ocupă de eliberarea ei condiționată i-ar putea da de urmă cu brățara aia. Nu, nici unul dintre noi nu dorea să fie salvat - nu încă. Ne protejam cu toții câștigurile. Astea-s scene care n-or să apară în film. Toată vina va cădea pe domnul Whittier. Pe diabolicul, sadicul bătrân care e domnul Whittier. Deja echipa noastră se pregătește de luptă împotriva echipei formate din doamna Clark și domnul Whittier. Deja Miss America și domnișoara Hapciu sunt doar niște elemente din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
din eforturile a doisprezece până la cincisprezece bărbați. Tipii de la agenția districtuală au zis: da da. A fost doar o glumă proastă. Lăsați-o baltă. Exact asta fac oamenii: transformă obiecte în persoane, persoanele în obiecte. Nimeni nu spune că e vina tipilor de la district. Că s-au făcut de minune. Nu-i o surpriză că manechinul Betty a fost luat acasă la ea de Cora. A reușit să-i clătească întrucâtva plămânii. I-a spălat și i-a aranjat peruca roșie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
o trage bărbatu-meu în pauza de prânz? Ajunge să arunce o singură privire înspre Cora, cu freza ei dată cu șprei, cu perlele, ciorapii de nailon până la genunchi și costumele ei cu pantaloni, și nici o nevastă n-o să dea vina pe ea. Cora, cu șervețele vechi de hârtie dosite în mânecile cardiganului. Cora, având pe birou o farfurie cu bomboane decorative de zahăr ars în formă de fundițe. Cu bucăți din benzile desenate Family Circus prinse de panoul ei de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Așa că în film o să ne vedeți plângându-l și iertându-l pe domnul Whittier în timp ce doamna Clark stă cu biciul pe noi. Diavolul a murit. Trăiască diavolul. N-am rezista nici o clipă dacă n-am avea pe cine să dăm vina. Îl purtăm pe domnul Whittier pe covorul negru din amfiteatru, prin promenada chinezească, în jos pe scara franțuzească albastră. Prin foaierul maya cu portocaliul lui intens, unde Mama Natură își dă de pe frunte șuvițele unei peruci, și clopoțeii ei de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Revenim și noi. — Stafia, zice Agentul Ciripel dindărătul camerei, cu vocea înăbușită. — Stafia, repetă Contele Calomniei în reportofonul lui ascuns în pumn. Aici, pentru fiecare supratensiune momentană, pentru fiecare curent mai rece sau zgomot ciudat sau miros de mâncare, dăm vina pe stafia noastră. Pentru Agentul Ciripel, stafia e un detectiv privat ucis. Pentru Contele Calomniei, stafia e a un actor copil în mizerie. Crengile de alamă ale copacului, unduitoare, încovoiate, răsucite ca niște vițe de vie scăldate în aur stins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
toate cu o naturalețe și pricepere care, hai să recunoaștem, ne umplu sufletele de invidie. Dacă am înceta să le comparăm pe cele două fetițe din ograda asta, probabil că ne-am simți și noi ceva mai fericiți. Nu e vina Luanei că poate să alerge de dimineață până în seară, fără să se îmbolnăvească sau măcar să-i curgă nasul. Nici biata noastră copilă nu poate fi trasă la răspundere că, strănutând, se trezește închisă trei zile în casă și îndopată cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
trimiși la culcare. Copiii începură să plângă, supărați că distracția lor se termina atât de curând. Lacrimi amare arseră obrajii Luanei și o furie turbată împotriva mătușii i se cuibări în suflet, știind că ce se întâmpla era numai din vina ei. Se smulse din mâna bărbatului și își întoarse spre el ochii plini de ură: Mătușa Vanda te-a convins să ne trimiți la culcare. Nu suportă să vadă lumea uitându-se la mine. Dacă ar ști cum s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
roși. Dar băiatul nu-i purta pică. Își dorea să rămână amici, dacă Luana era de acord. Auzise că avea invitați în noaptea unică dintre ani și-i dorea să se distreze cât mai bine. Sub impulsul copleșitorului sentiment de vină, aflând că el nu avea nici un aranjament, fata îl invită să petreacă împreună cu musafirii ei. Marc se grăbi să accepte. Pentru serbare Luana pregătise o poezie. Ceva lipsit de importanță, la îndemnul dirigintei. În timp ce aștepta să intre în scenă, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
încruntă, pierzându-și răbdarea Ce tot spui, mamă, acolo, nu pricep nimic! Sanda se foi pe scaun. Draga mea, Renar i-a mărturisit fratelui său că te iubește și el i-a spus Verei. E convinsă că tu ești de vină, că ai o influență negativă asupra băiatului. Fata sări în picioare ca mușcată de șarpe. Bineînțeles că mă iubește, doar sunt verișoara lui. Nu știu ce vreți, ați luat-o razna cu toții. Să știi că de azi înainte nu mai ies din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
nu mă-ntrebi de ce, să nu mă-ntrebi! E, poate, pentru că vreau să ai parte De dragostea pe care n-o observi. Puține clipe pline de lumină, Atâtea zile pline de urât... Aș vrea să știu, acum, a cui e vina, Să știu a cui e vina și atât! Aș vrea să cred că astăzi știi prea bine Ce-a fost atunci, de ce a fost așa, Aș vrea să cred că totul va fi bine Că, poate..... Totuși, ce s-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
mă-ntrebi! E, poate, pentru că vreau să ai parte De dragostea pe care n-o observi. Puține clipe pline de lumină, Atâtea zile pline de urât... Aș vrea să știu, acum, a cui e vina, Să știu a cui e vina și atât! Aș vrea să cred că astăzi știi prea bine Ce-a fost atunci, de ce a fost așa, Aș vrea să cred că totul va fi bine Că, poate..... Totuși, ce s-ar mai putea?! Dar să nu-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
mașină și Luana căpătă o doză de încredere în ea care-o făcu să nu-și mai plângă de milă ci să aștepte cu răbdare oferta potrivită. Reveni la cărțile citite pe jumătate, la plimbările singuratice, renunțând să mai dea vina pe bărbatul ei pentru toate neîmplinirile. Descoperi, cu o oarecare strângere de inimă, că n-o mai afecta lipsa veșnică a lui Ștefan, că nu-l mai aștepta aruncându-și, din cinci în cinci minute, ochii pe ceas. Uitară să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
jenante. Dar, crede-mă, satisfacția e pe măsură. Îi povesti lui Ștefan îngrozitoarea experiență prin care trecuse. Vezi dacă nu mă asculți niciodată? Ai răbdare. Va veni și clipa noastră. Când primi rezultatele și află că nu e ea de vină, Luana rămase interzisă. Concluzia era una singură, amară și dezastruoasă pentru căsnicia lor. Ștefan nu putea avea copii și el nu concepea așa ceva. Încrezător în forțele lui, în bărbăția și capacitatea sexuală, Escu nega pregătirea profesională a doctorului, a tuturor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
de soțul ei. Luana strâmbă din nas. Iuliana gândi că indiferența femeii nu e de bun augur dar preferă să nu facă comentarii. Îi iubea pe amândoi, în egală măsură, dar un final nefericit al căsniciei lor îl punea în vina Luanei. Cerea prea mult și nu făcea nici o concesie. Nimeni nu avea totul. Era convinsă că, abordând o tactică potrivită, îl putea face pe soțul ei să înceapă un tratament care să le aducă acel copil atât de mult dorit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
Luana... Nu pot concepe gândul să trăiesc fără tine. Dar nici pe acela de a mă avea la brațul tău. Nu mai sunt o fetiță. Am treizeci de ani. Vreau să-mi fac o familie, să am copii. Nu e vina mea că, mai înainte de tine, l-am întâlnit pe Ștefan. Noia se zburli, cu o gelozie oarbă. Nu vreau să-i aud numele. În casa mea acest bărbat e mort. Ea îl privi uimită și surâse. Ce să înțeleg de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
poruncesc să te trezești! Radu Noia ridică privirea goală, se uită la Ștefan absent, îl văzu prăbușindu-se în genunchi, cu mâinile încleștate ca la rugăciune. Te rog, Luana, revin-o printre noi! Întoarsă lângă perete, numai și numai din vina bărbatului ce sporovăia cu încăpățânare, fetița știu cine-i vorbește. Cunoștea această voce, îi fusese, cândva, foarte dragă. Pe măsură ce-și aducea aminte creștea, ca o altă Alice în Țara Minunilor, se transforma din copil în femeie. Recunoscu glasul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
-i secetă. La anul o să fie vreun cutremur și peste doi ani inundații. Mereu se ntâmplă câte ceva În insula asta nenorocită. Nimeni n-are nici un bănuț, toți cei din oraș o să zică la fel. Prețurile au crescut, dar nu-i vina nimănui: dacă nu plătești peșin, nu poate nimeni nimic pentru tine. Așa că bătrânul s-a dus să pună amanet inelul nevesti-sii, o pietricică, poate că de chihlimbar, prinsă Într-o bentiță de argint. Chinezul de la casa de amanet l-a
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
să se așeze și să-și tragă sufletul. Poate că era aerul prea umed, poate că devenea și ea cu vremea una dintre acele persoane cu piele albă, dolofane, care nu suportă căldura, poate că, doamne ferește, era vârsta de vină. În cele din urmă se forța să facă un duș și, simțindu-se ceva mai bine, ieșea În noaptea Încă fierbinte. Nu, nu, ce simțea ea acum nu era cine-știe-ce depresie, ci ceva nu foarte departe de plictiseală, cu toate că nici
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]