2,768 matches
-
brațele albe undele albastre, înotând când pe-o coastă, când pe spate, tologindu-se voluptos pe patul de valuri. Începuse a însera și ea iar se lăsa amorului ei cu marea, iar surâdea în fața valurilor cu acea intensivă și dulce voluptate. Își golise gâtul ei de ninsoare, își despletise părul pe umerii rotunzi și pe sânii crescuți în sete de amor, până rămase goală și frumoasă ca o statuă antică, având înaintea acestei din urmă avantagiul vieței, acea pieliță caldă, dulce
Incursiuni în universul epic by Ana Maria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1223_a_1930]
-
la o torturantă și ineficace măcinare în gol”. Ioana este prin excelență un roman „static”, iar ,,o carte statică te obligă să rămâi înăuntrul oamenilor.” Rezultatul lucidității exagerate sub semnul căreia se situează toate obsesiile personajului principal este „ o adevărată voluptate a torturii, o încleștare cumplită între două inteligențe reci și speculative care nu vor cu nici un preț să se recunoască înfrânte”. Tensiunea romanului rezidă tocmai în această luciditate atât de chinuitoare a personajului narator. Formula camilpetresciană „câtă luciditate - atâta dramă
Incursiuni în universul epic by Ana Maria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1223_a_1930]
-
dar și neechivoc condamnabilă, pentru că și-a pierdut orice latură de noblețe. "De altfel, în textele lui Slavici, tot mai sclerozate și mai silnice, continuă, până la sfârșit, să lucească, în lumina moartă a putregaiului fosforescent, doar ochiurile negre ale descrierilor voluptăților fizice. Poate că pentru bătrânul prozator rămăsese vie numai memoria acestei tensiuni, niciodată stinsă"260. Slavici a încetat acum să mai fie un scriitor în adevăratul înțeles al cuvântului. Că este așa, o demonstrează cel mai bun "barometru": modalitatea de
Slavici sau iubirea ca mod de viață by Steliana Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
al altora. [...] Se spune că pe atunci un suspin doar, un cuvînt, un gest, care acum este semnul imperfect, vag sau echivoc al senzațiilor noastre, era amprenta vie, pura, completă și rotunjită a stării sufletești ce se scălda în marea voluptăților, ale cărei unde, oricît de moi, de delicate erau, făceau să se resimtă un impuls binefăcător. Aceste reverii suit incerte, sînt nostalgii elegiace cărora li se poate oferi un substitut imediat accesibil: sărbătoarea, cîntecul, fervoarea comunitară organizată și instituționalizată. Citindu-1
Mituri și mitologii politice by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
greșeală, comenta Bodin, să crezi că speța umană nu degenerează. Și cum cei care o comit sînt, în general, bătrînii, e probabil ca ei să-și aducă aminte de farmecul tinereții ce face să prindă viață din nou bucuria și voluptatea, în vreme ce acum se văd lipsiți de orice plăcere." E vorba deci de o pură ficțiune, de fantasmele vîrstei pe care aceste imagini glorioase, ale fericirii sau ale inocenței le alătură evocării unui trecut dispărut. Se întîmplă ca, fiind copleșiți de
Mituri și mitologii politice by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
publică, nu este oare pentru că sunt adaptați la gândirea solitară? Dacă nu sunt în stare să perpetueze generațiile viitoare, nu este oare pentru că abundența senzațiilor fine și excelența sentimentelor rare i-au transformat în niște virtuoși sterili, dar rafinați, ai voluptății și ai durerilor? Dacă sunt incapabili de acea dedicare proprie credinței profunde, nu este oare pentru că inteligența lor prea cultă i-a eliberat de prejudecăți și pentru că, după ce și-au trecut în revistă ideile, au ajuns la acea echitate supremă
Nihilismul by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
p.9) Trecerea de la vorbirea indirectă la monologul interior (respectiv de la persoana a III-a la persoana I), deși bruscă, nu este deloc artificială: ,, Își reazemă cotul de zid iar cu mâna cealaltă apucă mânerul ferestrei; îl răsucește încet, cu voluptate, parcă s-ar fi jucat la poarta unei închisori. Ce simplu ar fi să plec așa deodată, fără rămas bun. O ușă care se închide, gangul - și apoi strada fără paznic, fără iubire, pe care poți alerga oriunde, te poți
Mircea Eliade : arta romanului : monografie by Anamaria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1263_a_1954]
-
umbre și lumini. Un violonist e „viguros ca un stâlp”, alții „spurcă pământul cu prostia lor” (9.01.41). La Nae Ionescu apreciază „felul lui de a privi realitatea în ochi...” (14.08.45). Mircea Vulcănescu „vorbește cu simplitate, cu voluptate, stăpân pe el, pe ideile lui, pe subiectul pe care-l dezvoltă cu subtilitate și claritate logică”(23.03.42). La 1938, Emil Botta este „tânărul bard”(1938). Nuni Dona devine „agitată ca o gulietă”(12.03.46). Pe „S
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
se suprapun cîteodată [...]: a) locus amoenus artificial sau natural, în general, care respectă precizia botanică și pentru care găsim exemple în Noua Heloiză (1755-1756), Alexis (1788) de Ducray-Duménil, Cavalerii Lebedei (1795), Valérie (1802) de Mme de Krudenor, Corinne (1807), Lélia, Voluptate (1834), Crinul din vale (1835). Mai mult, el oferă principalele atribute subliniate de Curtius la poeții greci și latini [...]; b) falsa natură sau grădina englezească: în fapt, destul de rară după Noua Heloiză, ea nu se distinge întotdeauna clar de locus
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
englezească: în fapt, destul de rară după Noua Heloiză, ea nu se distinge întotdeauna clar de locus amoenus artificial sau natural [...]; c) natura cîmpenească cultivată: prezentă rar și cu atît mai puțin descrisă, ea este abia amintită în Crinul și în Voluptate [...]; d) natura liberă: este cea mai bogată, mai frecventă și mai nouă [...]. Pentru a înțelege noutatea descrierii "expresive", trebuie să mergem așadar dincolo de nivelul tematic și să ținem seama de faptul că în secolul al XVIII-lea apar formele din ce în ce mai
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
de a intra în conflict cu aceasta, au rol de operator temporal. De aceea descrierile "mnemonice", prin informațiile aduse, au funcționalitate narativă în evoluția psihologică a personajului, pe care o induce cititorului, cu fiecare schimbare de anotimp. Structura narativă din Voluptate și Crinul se bazează de la un capăt la altul pe reinterpretarea alegorică a trecutului [...] În cele două opere, descrierile mnemonice au un rol important în articularea narativă și în temporalitate. Regăsim, de la un roman la altul, același procedeu de bază
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
cogitur et vires multiplicare suas" (Tristia V, 1, 63-64) sau "Est aliquid fatale malum per verba lavare" (Tristia V, 1, 59). Creația de exil a lui Ovidiu are o arhitectură muzicală în care contrapunctul este suferința tragică. Ovidiu n-avea voluptatea suferinței în sens dostoevskian și nici durerea omului umil din cetatea barbară, ci sentimentul tragic al poetului fulgerat de tiran. Prin creația sa de exil, poetul inaugurează în literatura latină elegia ciclică a surghiunului. Transfigurând trăiri lirice succesive, ca răsfrângeri
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
în scenă înfruntarea poetului cu normele reci ale versului, drumul torturant de la forma vidă la sens. Intrând în intimitatea unui cabinet de scriitor, ne-am obișnuit să vedem travaliul artistic greu, forma muncită, chinul. Antonio Patraș face, dimpotrivă, arheologia unei voluptăți. Traseul la care ne obligă deși articulat cronologic în ordinea scrierilor lui Lovinescu, plecând de la "fantezii" și sfârșind cu ciclul eminescian este unul "pe dos". Reconstituie nu un efort de creator, ci o plăcere de spectator. E un portret în
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
amantul trebuie să fie convins mai întâi de ignominia feminină. Mistificarea se produce ulterior. Așa se explică de ce, deprins fiind să "citească" gândurile partenerei după un cod care-i dictează acesteia, ca o fatalitate, comportamentul versatil, eroul lovinescian trăiește cu voluptate vădit masochistă suferința de a se ști înșelat, într-o scenă imaginară în care-i apare "icoana celuilalt", a rivalului etern ("Nu știa cine e, dar îl vedea cum o ia și el în brațe"). Bântuit de fantoma amantului fără
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
a ferici pe cineva (asemeni lui Eminescu, cel din Mite și Bălăuca) cel puțin atâta timp cât rămâne intactă "taina" ce păstrează nealterată unitatea "eului". Altminteri, "ora de iubire" se plătește scump, cu prețul unui sacrificiu asumat nu fără o anume, amară, voluptate: înstrăinarea de sine, pierderea identității și, în ultimă instanță, evadarea sufletului din "amforă" (prozatorul recurge frecvent la metafora "fumului"). Pentru a trăi cu adevărat, eroul lovinescian trebuie să moară puțin. Scurt spus, chiar dacă aduce, pe moment, mângâierea promisă, confesiunea se
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
ochilor, cu gesturi pudice și mecanice; poate fi și Fecioara, prin ovalul pur al figurii, prin candoarea privirii o fecioară în așteptarea Bunei-Vestiri; și pentru cine vede forma plină și ascunsă a sânului și linia șoldului poate fi o Veneră voluptatea zeilor și a oamenilor" (detaliu semnificativ: când i-o prezintă lui Andrei, "maestrul" uită efectiv numele lui Lulù). Cu alte cuvinte, Andrei putea să nu o cunoască pe Lulù Calomfir, drăguța doamnă din obscurul orășel de provincie, dar n-avea
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
tânărul lui prieten (motivația e tipic lovinesciană: "Prin tăcere îți las câmpul deschis închipuirii"). Manevra dă roade iar Lulù, zărindu-și alesul, se năpustește asupră-i și-l cheamă la dans, cu intenția clară de a gusta, pe lângă plăcerea conversației, voluptatea apropierii trupești. Aflând că tânărul cu faimă de Don Juan nu știe să danseze, femeia nu dezertează, ci se mulțumește să rămână alături de el, refuzând invitațiile celorlalți admiratori cu "bucuria imensă a unei jertfe" jertfa pe care ezitase inițial să
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
și cultura românească în lume. Iată, așadar, că această călătorie pe aceste mirifice meleaguri vasluiene - propusă cu mult simț educativ și patriotic de către doamna ULICA GHERGHE - are darul de a ne relaxa și de a vedea că natura, frumusețea și voluptatea de a trăi sunt la ele acasă, dar și de a ne stârni curiozitatea cunoașterii civilizației și oamenilor locului. Mai mult decât atât, generozitatea codrilor care i-au menținut verticalitatea acestei zone, ne îmbie să nu-i ocolim niciodată plaiurile
Istorie pe meleaguri vasluiene by Gheorghe Ulica () [Corola-publishinghouse/Science/1250_a_2316]
-
împreună cu prizonierii, descălecară. Încolăcindu-și brațele ca șerpii otrăvitori, se prosternară ternarei Hecate. După care începu ritualul dansului. Nude, lascive, atrăgătoare la păcat, preotesele lunii, râdeau și urlau sălbatec, chemând mieroase la dezmăț. Vai de prizonierul care era atras de voluptatea lor. După ritualul împerecherii era aruncat într-un abis fără sfârșit. Prin supremația lor, suprimă cultul lui Bachus. Preotesele lunii îl evocau pe Bachus ca monstru subteran, cu dublu sex și față de taur. Vai de preotul lui Jupiter sau de
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
ei îl binedispuse din nou pe Marin. \ Eram demoralizat, dar asta nu se va mai întâmpla. Se ridică în picioare și o mângâie pe obraz. Ea îl apucă de mână și se lipi de el cu o mișcare plină de voluptate. El o îmbrățișă scurt, șoptindu-i încurcat că voia să iasă. Întrucât ea nu se desprindea de el, o îndepărtă spunându-i: Așteaptă până diseară. În baie, își făcu planurile pentru ziua ce urma. "Mă voi deghiza ca Marin", hotărî
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
-și razim capul De umerii bătrâni cuprinși de plete. Și colțuroasa-i roșie coronă, De fulger împietrit, lucește-n aer Sălbatec. Iar un înger... cel mai blând, Îngenunchiat l-a lui picioare cântă Pe arfa sa și aerul roșește De voluptatea cântecului său... Nu credeți cum că luna-i lună. Este Fereasta cărei ziua-i zicem soare. {EminescuOpIV 88} Când îngeri cântă de asupra raclei În lumea cerurilor - ele-albesc Și nu mai pătrund raze aurite Prin vechiu oblon - ci raze de
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
lor păr e ca și ambra, ca și crinul a lor față, Abia-atinse-s a lor umbre de o tainică roșață - Auroră trandafirie prin ferestre de smarald. Într-o lume fără umbră e a soarelui cetate, Totul e lumină clară, radioasă voluptate, Florile stau ca topite, râurile limpezi sunt; Numai colo în departe și-n albastră depărtare Ale zorilor grădine clar se văd strălucitoare, Cu boschetele de roze și cu crinii de argint. Acolo sunt lacuri limpezi, rumene în a lor fire
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
drag ce-mi ești copile, Eu din ochi te prăpădesc. (Ondina și-a lăsat visătoare capul pe spate, pe umărul lui Delfin, care o sărută). {EminescuOpIV 310} REGELE SOMN A mării unde-albastre alunecă-nspumate Și fulgeră-n cadență... O, dulce voluptate A nopții-adînci... Acuma văd luntrea de departe Cum cu-al ei plisc în brazde pe unde le împarte. Călugăru-i... În manta-i înfășurat visază, Al valurilor sgomot țâșnind îl salutează Și lebede-argintoase pe planul mări-l trag - Pe frunte-i
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
în deșert, nici nu pot ca să te dau uitării - S-aruncă înspre cerul cel luminos, recad Și mistuit de chinuri ca Tantalus în iad. Dar în zadar! căci astfel a fost voința sorții Ca tu să-mi dai durerea și voluptatea morții Și să-mi răsai din marea de suferinți, înnaltă, Ca marmura eternă ieșită de sub daltă. {EminescuOpIV 424} DIN CÎND ÎN CÎND... Eu te-am iubit îmi pare-un veac, tu nici măcar din când în când, Și nici ai vrut
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
și a firei fală. Pe ce domnim?... pe cifre și pe semne... 33. DE CE N-AFLĂM În ÎMPLINIREA... (cca 1873 ) De ce n-aflăm în împlinirea dorințelor din astă lume, Acea sublimă fericire ce înainte-i am visat, De ce în cruda voluptate, de ce într-un strălucit nume, N-afli nimic - nimic din ceea ce-n astă lume-ai căutat. Bacanta-ți dă corpul de neauă, ochirea desperată, clară, Ce pătrunzând nervii din tine, de voluptate tremuri tu; Sărutul ei poate fi dulce, cu
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]