16,454 matches
-
absentă, ghemuită În somn ca Într-o crisalidă transparentă, În așteptarea unor mângâeri divine. La intrarea În bloc ea se opri ca să se scuture de zăpadă. Se pregătea să facă și el același lucru când observă o mână Întinsă, un zâmbet prietenos, de femeie bine educată, dar distantă și, În sfârșit, oribilul „pa”, rar folosit de ea, urmat de un „pe mâine” neutru. Ca Între doi tovarăși de navetă. Ah! Era să uit, zise ea. (Un fel de scuză pentru o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
scos. Flavius-Tiberius turnă În două pahare fără să țină cont de cât ar fi putut bea bătrânul de unul singur. Bătrânul luă paharul cu mâna stângă și Închină Înainte de a-și umezi buzele În vin. Puse paharul pe masă zâmbind. Zâmbetele sale erau tot mai enigmatice. Se adresau deopotrivă celor văzute și nevăzute. Pendula Între ele cu ultimele rezerve de energie, ai fi zis, cu grație, dacă nu s-ar fi simțit În aer un miros discret de urină. Te-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
În mulțimea de buzunare ale hainelor sale. Ca să-l scutească de Încă o dovadă a spiritului său deloc practic deschise ea Însăși ușa. Rămase mută de uimire: În fața ei stătea Flavius-Tiberius. 37. Văzând cum chipul i se Întunecă și cum zâmbetul Îi alunecă În grimasă, Flavius-Tiberius dădu un pas. Înapoi, Încă unul și ar fi coborât toata scara de-a berbeleacul. Așteptai pe cineva? Îmi cer scuze că am dat buzna așa... Ea tăcea, privindu-l cu atenție, sperând parcă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
acasă. Doar În propriile sale haine, acestea, părea că se afla Într-o vizită protocolară pentru care nu era pregătit. Îl urmau trei chelneri de Înălțimi diferite, dar, după uniforme, de la același restaurant, cu ținută impecabilă și, mai ales, cu zâmbetul și siguranța celor ce au exersat Îndelung mișcările asemenea unor balerini distribuiți momentan În roluri secundare. Doi dintre ei purtau pe umăr, ca pe niște amfore, câte un carton cu băuturi, iar al treilea, patru barchete mari din polistiren pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
al ei și care o ajuta să-și recapete acuitatea privirii, să distingă clar chipuri și siluete, să audă nume și să le rețină, să zâmbească numai când simțea nevoia și nu tot timpul. Până atunci nu fusese decât un zâmbet Înghețat rătăcind Într-o mare de zâmbete reci și priviri de o apăsată curiozitate, care o hăcuiau fără milă ca pe o bucată de carne nelipsită din meniul tradițional de revelion. Dansa cu mâinile Încrucișate pe sâni, vrând parcă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
-și recapete acuitatea privirii, să distingă clar chipuri și siluete, să audă nume și să le rețină, să zâmbească numai când simțea nevoia și nu tot timpul. Până atunci nu fusese decât un zâmbet Înghețat rătăcind Într-o mare de zâmbete reci și priviri de o apăsată curiozitate, care o hăcuiau fără milă ca pe o bucată de carne nelipsită din meniul tradițional de revelion. Dansa cu mâinile Încrucișate pe sâni, vrând parcă să se asigure că Îi mai avea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
totul altceva. Aparenta ei fragilitate ascundea o capcană pentru masculi idioți sau doar orgolioși, dispuși oricând să-ți ofere protecție ca apoi să „ți-o pună”, pentru că ce altceva doresc fragilele? Ochelaristul nu părea să facă parte din această categorie. Zâmbetul lui complice Îi dădea de Înțeles că lumea ei secretă Îi era oricum accesibilă, În absența oricăror favoruri, și asta nu-i plăcea deloc. Avea nevoie de o diversiune pentru a-l alunga dintr-un loc care era doar al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
de rost. Dormea cu Schimbarea la față a României sub pernă și era Încântat de Caragiale, Rebreanu și Slavici. Asculta cu respirația tăiată amintirile de detenție ale lui Semproniu care nu avea copii, ci doar o căsătorie nefericită și un zâmbet cum nu mai văzuse vreodată la altcineva. Cărțile, ca și amintirile, erau comentate cu Grațian care știa și toaca-n cer plus As’ noapte, Iisus... de Radu Gyr. De la amintiri și cărți, care nici măcar nu erau Întotdeauna bunuri personale, au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
corp care se mulțumea să se lase admirată și dorită. Se dezbrăca cu ușurința cu care respira, ca și cum ar fi fost mereu singură, mulțumită, În propria ei singurătate cu care nici un bărbat nu s-a putut Împăca. Toți Îi socoteau zâmbetul provocator și se străduiau din răsputeri să i-l șteargă de pe față sau să Îl schimbe Într-un spasm dureros. O răsplată binemeritată pentru o târfă ca ea. Nimeni nu știa unde Începe și unde se sfârșește neobișnuita ei conviețuire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
trasee uitate ale alcătuirii lor secrete. Pentru asta, nici măcar nu trebuia să țină ochii mereu deschiși, pentru că nu dădeau greș niciodată. O apăsare ușoară a mânilor, o balansare lentă a capului ei pe pernă Într-o parte și alta, un zâmbet nicicând vizibil În alte Împrejurări sau un strigăt Înăbușit, o arcuire neașteptată a corpului ei urmată de o Înceată destindere, ca o tentativă de zbor mereu amânată, erau tot atâtea semne că drumul ales era cel bun. Ea a zis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
fruntea străinului. Acesta deschise ochii și Îi zâmbi. I se părea chiar că Îl privește cu tandrețe și că astfel Îl Încuraja Într-o acțiune pe cât de delicată, pe atât de binevenită. Deodată i se făcu o frică de moarte. Zâmbetul acela Îi era cunoscut. După cum cunoscut Îi era nasul coroiat, și ochelarii rotunzi, și paltonul, și fularul roșu, și mâna care acum Îi ștergea lui fruntea năpădită de o transpirație rece sub cozorocul scurt al unei șepci din blană de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
o comparație... O comparație? Cu ce? Cu mine, zise ea și Începu să se dezbrace. Rămase goală, dar cu o expresie pe chip necunoscută lui Petru. Așa trebuie să fi arătat ea pe vremuri În atelierul lui Szántó. Cu un zâmbet timid și provocator În același timp pe chip, cu buzele arse ușor depărtate, cu mâinile la ceafă, bucuroasă că nu mai trebuia să se lupte ca să Își apere propria sa goliciune, forma ei fără cusur. Se Întinse pe relaxa așa cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
vorba de ceva temporar? Timpul chinuitor, încremenit al lui nu știu, în care trăiam de când deschisesem ochii pe covor păru să cedeze puțin. Un val cald de ușurare mă lovi sub coaste. — Așa cred, zise doctorița și-mi oferi un zâmbet reținut, care mi-a făcut senzația de ușurare să bată în retragere. — Dar? — Dar probabil că aici e vorba de-o recuperare pe termen lung, mă tem. — Cât de lung? Ea ridică blând o mână, un gest care voia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
mai puțin interesul. Agăță masca și tubul de respirat de spițele umbrelei noastre mari și luă prosopul care-mi ferise picioarele de soarele perfid. Avea o expresie dezaprobatoare puțin cam prea exagerată; dacă te uiți atent la ea, zărești un zâmbet care pândește în colțurile buzelor și deseori la trage spre exterior. — Repetă după mine, zise ea. Nu-i deloc comic să saluți ca Hitler. — Nu-i deloc comic să saluți ca Hitler, am spus, dându-mi jos ochelarii de soare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
-l ai să compari lucrurile din viața reală cu lucruri din film? — Ce obicei? Ei bine, zise ea, te face să pari superficial, neinteresant și... Cu buzele strânse, capul înclinat, șuvițele de păr negru căzându-i pe față, și un zâmbet fals-compătimitor adăugă: — ... să semeni cu un tocilar ratat, sinceră să fiu. Păi sunt un tocilar ratat. Probabil că ar trebui să-mi dai papucii cât mai repede, pentru că tu ești mult mai bună și meriți mult mai mult. Mi-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
Am coborât privirea la paharul de cocteil. — Cam ești un tocilar ratat, zise ea din nou, în exact același fel, dar de data asta întârindu-și cuvintele cu o lentă, inevitabilă încuviințare din cap. Am ridicat din umeri. — Ooo! făcu ea. Zâmbetul răutăcios al lui Clio e cu totul altceva - marginile surâsului ei normal se ascut ca niște lame mici și ochii îi devin strălucitori și scăpărători. Cred că-n fracțiunea de secundă cât durează, zâmbetul acela mic, crud, sexy, obraznic și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
ridicat din umeri. — Ooo! făcu ea. Zâmbetul răutăcios al lui Clio e cu totul altceva - marginile surâsului ei normal se ascut ca niște lame mici și ochii îi devin strălucitori și scăpărători. Cred că-n fracțiunea de secundă cât durează, zâmbetul acela mic, crud, sexy, obraznic și rău s-ar putea să fie singurul lucru perfect care a existat vreodată pe lume. O luminoasă și călduroasă străfulgerare într-un milion de stele bătrâne, pocite. Te iubesc. — O, scumpule, zâmbi ea. Întinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
zis și am mângâiat-o pe brațe. Ce s-a întâmplat? Se uită la mine vreme îndelungată și eram convins că va plânge. Hei, am zis din nou și i-am îndepărtat părul de pe față. — Nimic, răspunse ea cu un zâmbet vag. Apoi surâse din nou, de data asta mai convingător. Nimic, sunt o proastă. Am prins-o în menghina brațelor și ea s-a întins din nou pe mine. Ne-am îmbrățișat, în timp ce ea își odihnea capul pe pieptul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
de baie la slip. După o secundă, se uită din nou la mine. — Asta-i partea în care tu ar trebui să te arăți de acord. — Arăți fantastic. — Fantastic pentru o persoană moartă? Am lăsat-o baltă, simțind că un zâmbet îmi luminează fața. — Nu te pune cu mine, Aames. Totuși cum de porți sutienul? Am întins mâna ca să o ating așa cum se atinsese ea, dar mi-o îndepărtă, plesnindu-mă tare peste ea, cu o uimire exagerată. — O, Dumnezeule. Clio
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
din adâncuri, unde e întuneric. Se auzi un alt bubuit. Pe suprafața murdară a apei se iscară valuri mici, lovind marginile placate și mucegăite ale băii. — Ești pregătit? Acum e-acum. Clio mă ținu de brațe și-mi oferi un zâmbet care se voia puternic și aproape că era. — Ce? Clee, ce se întâmplă? Bum. 6 Timpul și vânătorul Bum. M-am trezit brusc, clipind în lumina electrică. Nu știam dacă zgomotul făcea parte din visul pe care-l aveam sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
belele. O gură de operă, mi-am spus, mare și plăcută. Am început să mă pricep la fețe. Primul pas e să vezi. — Păi, am greșit drumul, am zis. Și n-am zăbovit mult acolo. — O, scumpete. Îmi aruncă un zâmbet dur. — Uită-te la el. De obicei nu acceptăm animale de companie. Lui John - John e soțul meu - nu-i plac animalele, dar nici nu te putem trimite înapoi în ploaie, nu? Ultima parte nu mi-a fost adresată mie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
binecuvântarea și blestemul secolului XXI. — Aaa, e cealaltă binecuvântare și celălalt blestem al secolului XXI. Chestii din astea, care sunt în același timp o binecuvântare și un blestem, întâlnești la tot pasul. Ajungi să le pierzi socoteala. Am schițat un zâmbet. — Păi, făcu Nimeni. Nu sunteți aici pentru a discuta despre tendințele mele antitehnologice, nu? Ar trebui să încep cerându-mi scuze pentru... — Nu, stați, am sărit, amintindu-mi în sfârșit de punga de plastic cu dictafoane care îmi atârna de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
-îmi salvase deja o dată viața. — Bine, am zis, dar îți primești banii după ce-l găsim. — De-acord. Am încredere în tine. Ai față de om cinstit. Ce înseamnă asta? — Ești vulnerabil, confuz. Puțin pierdut și inutil, știi tu, îmi aruncă un zâmbet iute și viclean, și ceva se aprinse în mine, ceva îndepărtat, diferit, familiar, străin. O fantomă. O adiere invizibilă de vânt. Pe cât de repede veni, pe-atât de repede și plecă. Numai că, zise mai departe Scout, dacă nu primesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
o ridicare din sprâncene și, dacă la mijloc se insinua dezaprobarea, un aspru „Pot discuta ceva cu tine?“ într-un moment viitor, mai intim. Dar la început, în afară de un călduros și scurt „Bună, dulceață“, la care Scout răspunse cu un zâmbet larg, dar ușor stânjenit, nu se întâmplă absolut nimic. Ruth păru mai preocupată să-mi explice ce și cum făcuse Ian. Când descărcă farfuriile cu mâncare și mormanele de pâine prăjită de pe tavă, îmi spuse că Ian fusese alături de ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
orice ai vrea să știi, dar în seara asta, fără întrebări. În seara asta, suntem doar doi oameni normali, bine? De-acord, am spus, batem palma. — Bun. Acum, zise Scout, împingând farfuria din fața ei, inspirând adânc și aruncându-mi un zâmbet ostenit. Am într-adevăr nevoie de puțină odihnă. I-am răspuns tot cu un zâmbet. Armistițiu. — Deci, presupun că face parte din învoială să-ți rezerv o cameră? — Doamne, nu, zise ea surprinsă. O să stau în camera ta. — Unde? — În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]