5,438 matches
-
să rasară soarele, urmară corbul și Vulturul Hoitar. Hai să fugim și noi spre miazănoapte". Fugit-au. Fiii Oamenilor 65 Îi văzură plecînd în înfricoșătoare cîrduri. Cu tărie răsunắ trîmbița Și toții Fiii Veșniciei Coborît-au în Beula. În fioroasele văpăi zăceau mădularele Tainei urlînd și mistuindu-se În deznădejde-adîncă. Duduind văpăile se nalță-n jurul Sinagogii Lui Satan. Șarpele Orc răcni cu strășnicie prin ale sale douăzeci și șapte 70 De încolăciri 310. Copacul Tainei se nalta în flăcări înfășurătoare. Sînge
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
și șapte 70 De încolăciri 310. Copacul Tainei se nalta în flăcări înfășurătoare. Sînge țîșni afară în șuvoaie repezi, curgînd în groaznice vîltori, Din ale Cerului zăgazuri. Sînt sfărîmate Porțile; jos pe Pămînt Curg negrele puhoaie; sîngele curge jos neîncetat. Zac regi în ale lor palate înecați. Pastori, turmele lor, corturile lor, 75 Se duc la vale în puhoaie negre prăvălindu-se din munți. Cetăți și Sate, Înalte turnuri și Castele se înecară în potopul negru; grămezi peste grămezi Plutesc leșurile
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
Veșniciei. Dincolo de-Universalul Vălmășag, dincolo de Polul cel mai depărtat Unde-ale lor vîrtejuri lucrarea-și începeau, acolo stă O stîncă-Îngrozitoare departe-n Miazăzi; ea fost-a părăsita cînd Urizen dădu caii Luminii în mîinile lui Lúvah311. 95 Pe-această stîncă zăcea veștedul cap al Omului cel Veșnic Înfășurat în jur cu buruieni de moarte, rece și palid în chin și-întristare. El își ridícă făcliile albastre ale Ochilor și cu cerească voce strígă: Plecîndu-și capu-asupra Universului care se mistuiește, el
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
și ¶2 Oceanu-i liniștit, norii se-adună-n jur, si vîlvătăile iubirii Mădularele nemuritoare le-nfășoară, luptînd în bucurie aprigă. Nu îndelung; tunete, iuți fulgere, vînturi năprasnice și frîngeri Se năpustesc asupra-mperecherii ce se zbate, în crunte suferințe zvîrcolindu-se 5 Ei zac, în agonii se zbuciuma sub cerurile ce le sînt acoperămînt. ¶3 Cu pîntecu-i acuma fecundat 347, Enion fugi și-n munții verzi se-ascunse, Insă aicea sferele-i348 cerești și ¶4 Din Enion sămînță vieții se revarsă, iar moartea e în
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
lui Luváh: Se pare ca Blake vorbește aici de apele spirituale, ale duhului, ale cuvîntului. Sînt ape imateriale, dar au substanță dumnezeiasca (ousia). Sînt apele arhetipale, apele Logos-ului ce dau legea-arhetipul (firea înnăscuta a creației). 236 (VII [b], 286) Zăcut-a Demonul: Paradoxal, into este dinamic, arată direcția spre înăuntru, iar Lay arată o stare pe loc, o stare perpetua; natură iadului este permanentă cădere în sine, izolarea de spirit, însingurarea. 237 (VII [b], 289) Vezi supra notă despre Polypus
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
dar nu tu o tresărire de bucurie, nici măcar un palpit de suferință numai dezgust. Și o crescîndă amăgire de sine. Prins în roțile unui mecanism implacabil, uniformizator, amploaiatul de al asigurări sociale s-a birocratizat pînă la autoanulare, conformismul care zăcea într-unul ieșind fatalmente al suprafață. Căutând să se sustragă unui climat irespirabil, insul și-a denaturat ființa și în el instinctul vieții e pe cale să se stingă. E, într-adevăr, un fel de moarte... O alunecare lentă în nonsens
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
integrată în chip mai firesc: „Prin jungla nuferilor barca plutește fără nici o țintă / iar noi în barcă, triști și palizi ca-ntr-un poem de Lamartine. / La margine de baltă rațe sălbatice, țipând, colindă, - / dorm armele-n banduliere, căci vânătorii zac de spleen”. În rezumat: „Risipitor de imagini și risipit uneori în poezia ocazională, Andrițoiu este în creația lui mai pură un poet de vocație, elegiac și livresc. Cultivă filonul clasic și reactualizează speciile uitate ale poeziei sentimentale printr-o fantezie
ANDRIŢOIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285359_a_286688]
-
cu grijă ținuta, gesturile, cuvintele, dacă, din Întâmplare, domnul Brummell ar fi catadicsit să i se adreseze. Căci, În această primă etapă a vieții sale, el se mai amesteca Încă prin mulțimea dansatorilor de la baluri, unde cele mai frumoase mâini zăceau așteptând-o pe a sa. Mai târziu, Îmbătat de poziția extraordinară pe care o cucerise, a renunțat la rolul de dansator, prea vulgar pentru el. Rămânea doar câteva minute, la Începutul balului; Îl scruta dintr-o privire, Îl judeca printr-
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
care Stillschweigen’sche Buchhandlung 1 are obiceiul să le importe din Anglia, au sosit, ca de obicei, diverse foi tipărite de maculatură (Maculatur blätter), folosite drept ambalaj interior: asupra acestora, cu un fel de respect mahomedan chiar față de maculatură, unde zac uneori cunoștințe ciudate, Filosoful Veșmintelor nu consideră nedemn să-și arunce privirea. Cititorii Își pot da seama de uluirea lui când, pe o asemenea foaie decolorată și răzleață, probabil vreun exemplar aruncat la gunoi al vreunui Periodic englezesc, pe care
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
confère un sémantisme à part. Dans le tableau ci-dessous, nous passons en revue leș situations où le poète décide d'accorder une plus grande importance à certains termes, par l'emploi de la majuscule. Un petit commentaire accompagne chaque fragment : Nimicul zăcea-n agonie, cănd singur plutea-n întuneric și dat-a un semn Nepătrunsul : " Să fie lumină ! " (Lumină) (Blaga, 2010 : 20) Le néant gisait à l'agonie, lorsque, solitaire flottant par leș ténèbres, l'Insondable fit un signe : " Que la lumière
[Corola-publishinghouse/Science/1467_a_2765]
-
sur un manque de logique discursive, " de faux vers en miroir ". Une décision traductive intéressante de Veturia Drăgănescu-Vericeanu est de faire commencer un moț par une majuscule. À titre de comparaison, nous citons aussi la traduction de Paul Miclău : Nimicul zăcea-n agonie, cănd singur plutea-n întuneric și dat-a un semn Nepătrunsul : " Să fie lumină ! " (Lumină) (Blaga, 2010 : 20) Le Rien gisait à l'agonie quand, tout seul voguant dans le noir fit un signe, l'Impénétré : " Que la
[Corola-publishinghouse/Science/1467_a_2765]
-
fille c'est/l'argile encore humide dans son moule " (Leș quatrains de la jeune fille) (Poncet, 1996 : 218) ; " Une belle fille c'est la terre qui remplit/Leș formes, leș modèles " (Chant à la belle fille) (Romanescu, 1998 : 63) ; " Eu zac în umbră unor maci,/[...] numai trup/și numai lut. Allongé à l'ombre des coquelicots,/[...] je ne suiș qu'un corps/d'argile. " (În lan/Champ de blé) (Miclău, 1978 : 221) ; " [...] golul mormântului/îmi sună în urechi că o talanga
[Corola-publishinghouse/Science/1467_a_2765]
-
strop/din lumina creată în ziua dintâi " " la dernière/ Fragile étincelle d'amour/De la lumière du tout premier jour... " (Lumină/La lumière) (Romanescu, 1998 : 7) ; " în lumina lunii " " au pale éclat de la lune " (Fiorul/Le frisson) (Romanescu, 1998 : 37) ; " Nimicul zăcea-n agonie [...] Le Grand Rien agonisait/Dans le royaume de l'Inconnu [...]. " (Lumină/La lumière) (Romanescu, 1998 : 7) ; " În cer te-ai închis ca-ntr-un cosciug. Dans Ton ciel Țoi, Tu restes enfermé/ Comme dans un cercueil d'amertume
[Corola-publishinghouse/Science/1467_a_2765]
-
firmă revoluționară). La un pol, intenția satirică, ironică și tehnicile denigrării - jocul insinuant cu proporțiile, distrugătoarele antiteze -, la celălalt, elogiul deschis al ordinii, al vigorii creatoare. A. n-a fost un spirit retrograd, ci un adversar al falsității. „Tezaure mocnite” zac în popor. Fierarul afirmă forța faptei, țăranul a împrumutat înțelepciunea pământului. Poezia și muzica lor atestă un adânc extaz (Pentru bilanț, Bărăganul). Pravila de morală practică abandonează ironia pentru negația directă. Hula și mesianismul o plasează în descendența biblicelor profetice
ARGHEZI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
marii iubiri și a datoriei de trimis, eșecul mișcării neanulându-i speranțele într-o Magna Hellas. Reîntors în București, Hrisant Hrisoscelu intră de fapt în intimitatea morții. El refuză trezia, viața și, după atâta risipă și nebunie, „voia numai să zacă”. Paralizia morfinomană eliberează visarea, reveria și Hrisant se exilează în amintire. Fastul montărilor, dezlănțuirile carnavalești, jocul și goana măștilor, pofta de ceremonial insinuează ideea teatralității. Surparea idealului eterist, deșteptând - în replică - simțul actoricesc al lui Hrisant, pledează pentru ideea unei
BARBU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285622_a_286951]
-
mișcare sau nemișcare, marțială sau medicală - este fântâna liniștită și adâncă a minții de Apă, în care se reflectă limpede toată înțelepciunea din univers. Punctul crucial este aducerea înțelepciunii primordiale în lumina conștiinței pe durata vieții în loc să fie lăsată să zacă dezrădăcinată în ungherele întunecate ale subconștientului de la o existență la alta. Pentru a realiza acest lucru, trebuie să antrenați toată puterea voinței, pentru a controla răspunsurile volatile ale minții emoționale de Foc și a vă organiza viața în concordanță cu
Qi Gong. Manual de inițiere by Daniel Reid () [Corola-publishinghouse/Science/2142_a_3467]
-
în jos și și-a crispat involuntar degetele de la picioare în cipici, ca și cum ar fi vrut să-i dispară picioarele. Pe atunci trăiau deja într-o izbă veche la marginea orașului. Charlotte nu se mai mira să-și vadă mama zăcând mereu pe un pat țărănesc înalt, după o perdea. Când Albertine se scula, în ochii ei, deși erau deschiși, colcăiau umbrele negre ale viselor. Nici nu mai încerca să-i zâmbească fetei sale. Cu un polonic de aramă, lua apă
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
orarul obișnuit. Mulțimea s-a lovit de ruinele gării, a încremenit, apoi, covârșită de urletul unui avion, s-a risipit pe străzile învecinate și pe sub copacii dintr-un scuar. Charlotte, derutată, și-a plimbat privirea în jur. La picioarele ei zăcea o pancartă: „Nu traversați calea ferată! Pericol!” Dar din calea ferată, smulsă de explozii, nu mai rămăseseră decât niște șine anapoda ridicate într-un arc țeapăn, sprijinit de soclul de beton al unui viaduct. Erau ațintite spre cer, iar traversele
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
de trupuri întinse, mergeau de-a lungul convoiului. În măruntaiele lui negre se vedeau forme omenești, uneori, la o fereastră spartă, atârna câte un braț. Pământul era acoperit cu bagaje risipite. Lucrul cel mai frapant era mulțimea de păpuși care zăceau pe traverse și în iarbă... Unul dintre vagoanele rămase pe șine mai avea placa smălțuită pe care se putea citi destinația. Năucită, Charlotte a constatat că era vorba de trenul pe care-l pierduseră în dimineața aceea. Da, ultimul tren
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
-nceată, slabă, din inima-mi de fier. Destul, inimă aspră, destul ai dus-o-n lume, Destul te-amețit glorii și te-a înflat renume Azi, stearpă ca pustia, taci în mormîntu-ți, taci! Până ce cu mormîntu-ți în groapă ai să zaci. Sudoarea morții este acea aiasmă sântă Ce miruiește fruntea când sufletul s-avîntă Spre-a nu se mai întoarce. Azi mirul ei încet Se strecoră pe frunte-mi ș-un cuget de profet; Răsare un luceafăr de aur și lumină În
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
-nceată, slabă, din inima-mi de fier. Destul, inimă aspră, destul ai dus-o-n lume, Destul te-amețit glorii și te-[a] îmflat renume Azi, stearpă ca pustia, taci în mormîntu-ți, taci Până ce cu mormîntu-ți în groapă ai să zaci! Sudoarea morții este acea aiazmă sântă Ce miruiește fruntea când sufletul s-avîntă Spre-a nu se mai întoarce. Azi mirul ei încet Se strecură pe frunte-mi și-un cuget de profet; Răsare un luceafăr de aur și lumină În
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
umbră și cu gâturi sângerate, Iar de stâlpi sânt răzimate arcuri, sulițe și darde, Prin- fereastră se văd flacări... e Bizanțul care arde, Pentru veacuri de-azi-nainte i-au căzutu[-i] și lui sorții... Și de-a lungul drumurilor în grămezi zac, negri, morții, Ienicerii și spahiii căpățîne duc în suliți, Iar mulțimea cea robită se-mpingea plângând pe uliți, Peste crucile-nclinate sună jalnic glasul cobii Și cu sutele deodată sunt mânați în urmă robii. Unii sunt legați cu brâie, și
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
vin. {EminescuOpVIII 397} [PARTEA A DOUA] IONEL (recitativ) Singur, singur. Cât vezi cu ochii nu se mișcă o frunză, o suflare... oile mele s-au dus, inima mea-i moartă. Cum frunze se scutur, Alerg pustiu Cătîndu-și mormântul De timpuriu! Zăceți liniștite În lumea moartă, Eu tac, împă[rtă]șindu-vă A voastră soartă. Ci * moartea și gerul Pe voi v-a strâns, Cu voi deodată Și eu m-am stins Căci nu mă trezește Vun soare viu, Din liniștea morții Nici
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
adevărată, aceea crede, lor nu te încrede neciodată. Mulțimea urlă pentru tot ce-i nou, fie un monstru, numai nou să fie. Li trebuie un lucru al modei, o caricatură cârpită din mii de trențe, ca ceea ce adorau ieri să zacă în noianul de toate zilele, de-ar fi avut prețu[l] său, de n-ar fi avut. Multora li se face onoare după moarte, după ce i-a necunoscut în viață. O marmură frumoasă c-o inscripție strălucindă în aur stă
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
înfierbîntat, cu toate aste o răceală de moarte înfiora tot trupul meu și totuși... în fine îndreptai privirea asupra lui don Caldero... fața sa întunecată era mai palidă decât totdeuna... el era ca un cadavru și numai ochiul său întunecat zăcea necontenit asupra mea. - Astăzi e 12 august, murmură el înaintea sa, împăcare cu răposata...... domnule conte, dați-mi vița de păr. El o primi și eu, ca beat, mă sculai de la masă și mă îndreptai cătră ușă... Nu știam de
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]