10,579 matches
-
se depărta repede spre un grup de senatori ce veneau agale, ținând mâinile sub togă. Toto nu luă în seamă aceste amănunte și se uită după vreun sclav sau vreo sclavă: voia să se dreagă, avea capul greu de-aseară. Zări o sclavă și-o chemă pocnind din dește. Când aceasta se apropie, văzu că era sclav. îi porunci s-aducă vin și când sclavul se întoarse cu spatele, văzu că era sclavă. „Poante de-ale lui Caesar”, gândi Toto, uitându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
norocul”, „Eleșteul fără pește e ca mâna voastră fără dește”, „Cine muncește de dimineață se odihnește seara”, „Ocrotiți pădurea, nu vă ascundeți în ea” și altele și altele, vădind o bună cunoaștere a psihologiei rurale. în curând, în depărtare, se zări, alb și maiestuos, conacul boieresc. Episodul 176 CONACUL Era un conac care - oricât am încerca, descriindu-i - azi nu mai există; în 1637, pe vremea când îl stăpânea personajul nostru, boierul Radu Stoenescu-Balcâzu, atinsese maxima sa înflorire. în martie 1662
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
de turturele zburând spre tainicele locuri de împreunare, livada de unde, drept precum un voievod antiotoman, se ridica fumul dintr-o grămadă de frunze uscate - toate trezeau în ea vagi nerăbdări și fierbințeli în valuri. De vreo săptămână, dacă închidea ochii, zărea de fiecare dată în dosul pleoapelor fie cicatricea lungă, dreaptă rămasă în urma unei înfruntări cu sârbii (1613î pe pieptul lui Hadjin-Pașa, cel care în cămăruța ei din Stambul îi aducea baclavale și halva, fie mustața lăsată subțire, după moda europeană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Stambul îi aducea baclavale și halva, fie mustața lăsată subțire, după moda europeană, a beizadelei Gheorghiță, care pândea de după moscheea de vizavi când ieșea pașa și intra el, mâncând apoi, cu râs mare zaharicaiele prostului de turc. Dar câte nu zărea ea, închizând ochii! Iată perucha argintie, odihnind lângă lighean, a solului francez de la Poartă, monsieur Lavalle, gras și cu ochii mici, iată silueta înaltă a lui Signor Merano, ambasadorul Veneției, bâjbâind prin întuneric după ciorapi și iată șalvarii mari, roșii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
tărâțe, policioare de lemn pe care se îngrămădeau căni de lut, harapnice, hamuri, căciuli vechi desfundate. Din tavan atârnau legături de ceapă și usturoi, mănunchiuri uscate de mărar, picioare afumate de porc, hălci de slănină. Ba, pe-o laviță, Vodă zări și-un mic ghiudem și-un ardei iute început. — Ce-i asta? - întrebă el oprindu-se în mijlocul încăperii. — Ce să fie? Vistieria! - răspunse Ximachi. — Asta-i vistierie? - făcu Vodă, Asta-i cămară! Banii unde-s? — Care bani? - zise calm Ximachi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Nistrului. îl trecură în tăcere, deși unul din ei, făcut praștie, căzu de pe cal în apă și-abia îl aburcară în șa. Nistrul i se păru atamanului cam mic, dar cu seceta asta... în sfârșit, la prima geană de lumină, zări ca prin pâclă casele unui sat. Aprinseră cu chiu cu vai șomoioagele de paie, apoi bătrânul, clătinându-se maiestuos, se ridică în șa și dădu semnalul de atac. El ochi o casă mai arătoasă, porni în galop chiuind și, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ar privi boierii pământeni o a doua venire în Scaun a lui Barzovie-Vodă. Zis și făcut: slujitorii încălecară și a doua zi dimineață spătarul Vulture și Cosette, ieșind să se spele puțin la un pârâu ce curgea pe sub deal, îi zăriră pe cei doi intorcându-se dar nu singuri, ci însoțiți de un întreg alai boieresc. Spătarul Vulture fugi la cort și-l trezi pe Barzovie. — Măria-Ta, vin boierii! — Să intre! spuse Barzovie, stăpânindu-și cu greu calmul. Boierii intrară unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Thrasea, Domitius Corbulo, Annius Pollio, Iulius Caesar, Agrippina, Aldo Morro? Cum să nu simți un nod în gât când aruncând în treacăt o privire prin ușa deschisă a unei biserici de pe o străduță ca oricare alta dând din via Cavour, zărești deodată pe Moise al lui Michelangelo, iar alături de statuie pe Fellini desenând ceva într-un carnețel? Și-apoi Collosseum-ul, Via Appia, Capela Sixtină, „Stadio Olimpico”, Roma-Napoli I-I, Cinecittâ, Claudia Cardinale, etc, etc. Cum se vor descurca bunii noștri călugări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
o vreme frumoasă, eu cer senin și soare puternic, acum ploua mărunt, câinește, ploaie mocănească, ce te pătrundea până la os. Călugării intrară în oraș prin Porta Capenna. Mergeau repejor, zgribuliți, cu capetele plecate. Ocolind o băltoacă, Metodiu ridică privirea și zări la câțiva pași în fața lor, venind din direcție opusă, alți doi călugări. își dădu imediat seama după îmbrăcăminte, nu fără o ușoară tresărire, că sunt iezuiți. Iezuiții îi zăriră și ei și, tresărind puternic, își dădură seama că sunt ortodocși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
zgribuliți, cu capetele plecate. Ocolind o băltoacă, Metodiu ridică privirea și zări la câțiva pași în fața lor, venind din direcție opusă, alți doi călugări. își dădu imediat seama după îmbrăcăminte, nu fără o ușoară tresărire, că sunt iezuiți. Iezuiții îi zăriră și ei și, tresărind puternic, își dădură seama că sunt ortodocși. Se apropiară unii de alții cu prudența și îndârjirea care transformaseră biserica creștină într-o instituție bicefală, cu creierul într-o parte și ideile într-alta. Unul din iezuiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
amănunțit preț de câteva minute, după care sticletele ciripi o dată scurt, semn c-a înțeles, și-și luă zborul. Papa părea acum mai treaz ca oricând. Se uită spre coroana lui Fraxinus excelsior să vadă dacă mai așteaptă cineva și zări un porumbel călător și un corb. Ugui, chemă porumbelul la el. Porumbelul era plin de praf și părea foarte obosit. De piciorul stâng avea prins cu două inelușe un sul mic de piele. Papa desfăcu sulul, scoase din el o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Din niște tranșee săpate la umbra pâlcurilor de salcâmi, răsăriră câteva busturi mahmure de turci. Alături de ele apărură și altele, mai tuciurii, cu inel în ureche și cu viori în mâini. Abia acum își dădu seama Metodiu de ce nu-i zărise pe turci și de unde venea muzica. — Ce-i bre? - făcu unul din osmalâi. Uite, bre, un moldovean! - făcu turcul din avangardă. — Și ce vrea, bre? - zise cel din tranșee. Nimic, bre, ce să vrea? Păi atunci hai sictir, bre! - zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
extraordinar popor! După încă două ceasuri, nu cu mult înaintea asfințitului, vasul căpitanului Georgios intră în inima pașalâcului, marele port fluvial. Comandantul turc deschise amândoi ochii, se sculă, se dezmorți puțin pe loc, își aranja ținuta, iataganul. Pe maluri se zărea forfota obișnuită într-un asemenea oraș la acel ceas al după-amiezii: perechi de spahii ieșiți la o plimbare, copii jucându-se de-a „au venit turcii”, călești de nobili mergând cu jalbe la stăpânire, negustori osmalâi strigând „kürtoș kolacsi!”, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
s-au trezit la viață. Îmi azvârl ochii peste grădina înmiresmată și plină de culori vii. Zâna cu păr bălai, glas domol și rochie din flori de colț - pufoasele steluțe ale naturii, se plimbă peste întregul oraș minunat. Ridic ochii, zăresc șiraguri de râuri repezi și cristaline ce se ondulează printre zidurile falnice de munți care străpung cerul, luminate de călduroasele raze ale soarelui. Păsărelele ciripesc, ridicându-se în înaltul cerului, jucându-se „de-a prinselea” prin aer. Nu se zărește
Parfum şi culoare în suflet de floare. In: ANTOLOGIE:poezie by Talida Boboc () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_659]
-
zăresc șiraguri de râuri repezi și cristaline ce se ondulează printre zidurile falnice de munți care străpung cerul, luminate de călduroasele raze ale soarelui. Păsărelele ciripesc, ridicându-se în înaltul cerului, jucându-se „de-a prinselea” prin aer. Nu se zărește nici un nor vrăjmaș, de aceea păsărelele cele vesele și zglobii se văd prea bine. Pădurea mândră și bogată este cuprinsă de un verde pur, abia dacă se mai zăresc florile de „numă-uita” și ghioceii. În dumbravă e cu totul altă
Parfum şi culoare în suflet de floare. In: ANTOLOGIE:poezie by Talida Boboc () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_659]
-
înaltul cerului, jucându-se „de-a prinselea” prin aer. Nu se zărește nici un nor vrăjmaș, de aceea păsărelele cele vesele și zglobii se văd prea bine. Pădurea mândră și bogată este cuprinsă de un verde pur, abia dacă se mai zăresc florile de „numă-uita” și ghioceii. În dumbravă e cu totul altă poveste devenită realitate - ciripit de păsărele - zumzet de vesele albine, pomi în floare și flori zâmbitoare de toate culorile și miresmele. Primăvara a dat iar tonul la viață. Oamenii
Parfum şi culoare în suflet de floare. In: ANTOLOGIE:poezie by Talida Boboc () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_659]
-
-se doar în locurile unde găseau o urmă de verdeață cu care să-și hrănească animalele tot mai istovite. În cele din urmă, într-o dimineață fierbinte de la începutul verii, pătrunseră într-un masiv muntos cu stânci negre, de unde se zărea un imens amfiteatru deschis spre miazăzi. Îl cercetară îndelung, cu experiența pe care ți-o dă o viață întreagă petrecută în deșert, și ajunseră la concluzia că în albia unei vechi sekia ce cobora din munți și părea că secase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
în gând propria-i prostie. Răsună un tunet îndepărtat. Ascultă cu atenție. Urmă un alt tunet. Se repezi spre ieșirea marelui cort din păr de cămilă și se trezi din nou în fața cerului albastru, pe care era cu neputință să zărești o umbră de nor. — Sunt tunete? Fiul său, Gacel, negă cu o mișcare ușoară a capului, se apropie de ea și-o mângâie ușor pe obraz. Nu sunt tunete, murmură impasibil. Sunt împușcăturile cu care Ajamuk își anunță prezența. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
Tenere, când cel mai apropiat aeroport se afla la sute de kilometri distanță. Din când în când, câte un reactor uriaș brăzda cerul la mare înălțime, lăsând în urma lui o dâră albă, și în multe nopți ascultau zumzetul motoarelor și zăreau luminile roșii și albe clipind înspre nord. Știau că sunt avioane comerciale, care străbăteau continentul în drum spre Europa, dar întotdeauna le consideraseră ca făcând parte din altă galaxie, deoarece distanța ce-i separa de ele era, fără îndoială, imposibil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
răbdarea puse stăpânire pe toată ființa lui. Soarele lumina tabăra pustie. Se scurseră mai multe ore. Căldura era tot mai mare. În cele din urmă, auzi un zumzet îndepărtat. Venea dinspre sud-est, dar, oricât de mult își ascuți privirea, nu zări nici un vehicul și nici nori de praf. În cele din urmă, își dădu seama că se apropia un elicopter nu prea mare, ce rămase în aer câteva minute, chiar deasupra puțului. După puțin timp, ateriză la vreo sută de metri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
să vorbească agitat. Apoi se îndreptară spre jaima cea mare și intrară. Gacel se asigură că pilotul nu se uita spre el, se strecură afară din ascunzătoare și se grăbi să-și caute un loc unde să nu poată fi zărit. Făcu un ocol prin spatele mormântului lui Ajamuk, se apropie de coada elicopterului și, după ce-și acoperi fața cu vălul, deschise ușa și-i porunci sec: — Coboară! Bietul om se trase înapoi speriat, dar se supuse fără să crâcnească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
o rază de sute de kilometri. Îl privi de sus, își mai spuse o dată că doar o mână de tuaregi deznădăjduiți ar fi fost în stare să supraviețuiască într-un asemenea ținut, și încercă o senzație de ușurare când îl zări pe Gacel Sayah așezat sub palmierul cel mare. Ateriză foarte aproape de cele trei mașini care aruncau scânteieri metalice sub soarele după-amiezii și se apropie de beduin, ducând în mână două cutii de răcoritoare foarte reci: — Aselam aleikum! - salută. Cu umilință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
cel mai mare dușman, iar timpul și o coordonare atentă - cele mai bune arme pe care puteau conta în momente atât de delicate. După aproape douăzeci de minute, la radio se auzi o voce seacă și sigură: Aici numărul doi. Zăresc ceva. — Ce vezi? — Pare o cămilă culcată și aș zice că un om doarme lângă ea. — La ce distanță? — Cam la trei sute de metri. — Omul se mișcă? — Deocamdată nu. — Observă-l cu multă atenție. Dacă se mișcă, trage, dar încearcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
aprinde lanterna. Unu și trei, acoperiți-l... — De acord! Cel căruia-i spuneau numărul doi era un om prudent și obișnuit să îndeplinească ordine, așa că rămase pe loc câteva minute, fără să se miște, până când se asigură că nu se zărea nimeni și că tovarășii lui, cel din stânga și cel din dreapta, se apropiau acoperindu-i spatele. Abia atunci se hotărî să străbată fără grabă mica distanță ce-l despărțea de rănitul care nu înceta să se vaite și să scâncească. Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
Dar adevărul e că l-a nimerit. — Bine! Stați liniștiți cu toții. De îndată ce se va lumina o să vin spre voi. Prima rază de lumină se lăsa așteptată. Când, în sfârșit, apăru soarele la orizont și armeanul se convinse că nu se zărea nici urmă de om cât vedeai cu ochii, porni la drum făcând un ocol până la locul unde-l aștepta numărul unu, și amândoi se apropiară de grupul format de cadavrul rigid al numărului doi, de Maurizio Belli, ce zăcea inconștient
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]