2,219 matches
-
psarósoupa avgolémono de la greci. Trebuie remarcat faptul că există și o variantă „nobilă“ a supei rusești de pește. Uha, favorita țarului Ivan cel Groaznic, a ajuns, în secolul al XIX lea, pe mâna lui Carême, care a „franțuzit“ rețeta: în zeama de pește, concentrată și strecurată, se fierb doar fileuri de pește alb, împreună cu câteva felii de lămâie și puțin mărar tocat. În acest context, ciorba noastră pescărească este, așa cum afirmă Radu Anton Roman, un unicat, iar aceasta nu se datorează
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
mărar tocat. În acest context, ciorba noastră pescărească este, așa cum afirmă Radu Anton Roman, un unicat, iar aceasta nu se datorează numai specificității peștilor folosiți sau faptului că se acrește (cu oțet sau, într-o variantă „târgoveață“ deosebit de interesantă, cu zeamă de varză), ci mai ales simplității sale: este cea mai austeră zeamă de acest fel, una în care esențele de pește nu sunt afectate de gustul altor ingrediente. Iată un exemplu de preparat culinar în care lipsa diversității este benefică
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
Anton Roman, un unicat, iar aceasta nu se datorează numai specificității peștilor folosiți sau faptului că se acrește (cu oțet sau, într-o variantă „târgoveață“ deosebit de interesantă, cu zeamă de varză), ci mai ales simplității sale: este cea mai austeră zeamă de acest fel, una în care esențele de pește nu sunt afectate de gustul altor ingrediente. Iată un exemplu de preparat culinar în care lipsa diversității este benefică. Dacă peștii nu ar fi eviscerați și dacă apa nu ar fi
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
cele mai multe ori fierte în borș, pentru că poporului i s-a părut dintotdeauna că acreala este o valență imuabilă a acestei rețete. Lui Păstorel nici acest obicei nu i se pare acceptabil, el recomandând fierberea „à l ’étouffée [înăbușită, n.n.], în zeamă de carne“, iar la sfârșit, în Cotnari vechi amestecat cu pastă de roșii. Varianta sa este, indiscutabil, savuroasă, dar respingerea celorlalte ni se pare nemotivată. Din acest punct de vedere, Păstorel se arată a fi mai catolic decât Papa, adică
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
borșul, iar sara se fierbe într-o căldare mare, ca să rămâie dulce. Apoi se pune iar în putină la răceală și, când trebuie, o încălzește ș-o mănâncă cu pâne sau cu malai, ca laptele, cu lingura.“ Altfel spus, o zeamă din făină de cereale semifermentată, servită alături de aceeași făină, de astă-dată însă coaptă... Aparținând aceluiași regn culinar, mai putem cita o rețetă descrisă de Radu Anton Roman, chiselița, astăzi specifică doar anumitor sate din Oltenia. Prune (probabil acrișoare, mai necoapte
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
miere și apă, care a trecut printr-o fermentație alcoolică) a ajuns strămoșul tuturor borșurilor care umplu și astăzi farfuriile Europei răsăritene. Strămoșescul gust pentru acru Una dintre cele mai ciudate particularități ale bucătăriilor estului european este prezența importantă, între zemuri, a supelor acre. Ciorbe la noi și la bulgari, borșuri la ucraineni, ruși sau români, rassol ’nik, okroșka sau uha la ruși, barscz, kapusniak, krupnik sau zurek la polonezi, korhelyleves la maghiari... Această atracție pentru acru nu se mai întâlnește
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
bucătării europene, iar atunci când există, gustul acid este obținut din oțet și din suc de lămâie (ca în Grecia) ori din alte fructe, niciodată din cereale ori legume supuse fermentației lactice, așa cum se întâmplă în răsăritul continentului. Reticența Vestului față de zemurile acre este relevată atât de stupoarea (identică aceleia de pe chipul abatelui de Marennes, descrisă de Mihail Sadoveanu în Zodia Cancerului) manifestată de majoritatea occidentalilor la prima înghițitură luată dintr-un borș de-al nostru, cât și de ignoranța totală pe
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
sfeclă, însoțită de alte legume în cantități diverse“. Nici un cuvânt despre principala trăsătură a borșului, anume acreala, care nu este menționată nici în definiția cuvântului chorba. Românii, mai ales muntenii și moldovenii, se numără printre cei mai mari amatori de zemuri acre. Păstorel Teodoreanu afirmă chiar că sunt „supofobi“ și narează un episod din Primul Război Mondial: militarii Regimentului 24 de artilerie de câmp primiseră într-o zi rasol de vită, servit în gamelă împreună cu supa rezultată din fierberea cărnii (un
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
sunt „supofobi“ și narează un episod din Primul Război Mondial: militarii Regimentului 24 de artilerie de câmp primiseră într-o zi rasol de vită, servit în gamelă împreună cu supa rezultată din fierberea cărnii (un fel de pot-au-feu!); toți au aruncat zeama. Întrebați de ce nu le-a plăcut, au spus că nu avea nici un gust: „Măcar să-i fi pus ceva acreală, ar fi fost bună, dar așa...“, a fost concluzia lor. Același lucru îl scoate în evidență și Mihai Lupescu: „Supa nu
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
borșurile lor: în timpul ocupației Parisului, în 1812, soldații ruși umblau ca bezmeticii prin oraș după orice fel de plante pe care le-ar fi putut fermenta, ca să-și acrească supa cumplit de dulce. Românii au două nume pentru multitudinea de zemuri acre pe care le fac: ciorbă și borș. Pe vremuri, primul se referea la zemurile neacrite, adică avea semnificația originară, aceea din bucătăria turcească (cuvântul ciorbă este de origine turcă 18, iar turcii au foarte puține ciorbe acrite cu zeamă
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
orice fel de plante pe care le-ar fi putut fermenta, ca să-și acrească supa cumplit de dulce. Românii au două nume pentru multitudinea de zemuri acre pe care le fac: ciorbă și borș. Pe vremuri, primul se referea la zemurile neacrite, adică avea semnificația originară, aceea din bucătăria turcească (cuvântul ciorbă este de origine turcă 18, iar turcii au foarte puține ciorbe acrite cu zeamă de lămâie sau cu iaurt), dar treptat a ajuns să însemne zemuri acrite cu orice
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
zemuri acre pe care le fac: ciorbă și borș. Pe vremuri, primul se referea la zemurile neacrite, adică avea semnificația originară, aceea din bucătăria turcească (cuvântul ciorbă este de origine turcă 18, iar turcii au foarte puține ciorbe acrite cu zeamă de lămâie sau cu iaurt), dar treptat a ajuns să însemne zemuri acrite cu orice în afară de borș de tărâțe. Borș este un termen de origine slavă. Rușii și ucrainenii fac și ei borș, dar prin acest cuvânt înțeleg o supă
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
se referea la zemurile neacrite, adică avea semnificația originară, aceea din bucătăria turcească (cuvântul ciorbă este de origine turcă 18, iar turcii au foarte puține ciorbe acrite cu zeamă de lămâie sau cu iaurt), dar treptat a ajuns să însemne zemuri acrite cu orice în afară de borș de tărâțe. Borș este un termen de origine slavă. Rușii și ucrainenii fac și ei borș, dar prin acest cuvânt înțeleg o supă acrită cu zeamă de sfeclă fermentată. Influența lor este prezentă, așa cum afirmă
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
sau cu iaurt), dar treptat a ajuns să însemne zemuri acrite cu orice în afară de borș de tărâțe. Borș este un termen de origine slavă. Rușii și ucrainenii fac și ei borș, dar prin acest cuvânt înțeleg o supă acrită cu zeamă de sfeclă fermentată. Influența lor este prezentă, așa cum afirmă Radu Anton Roman, în Bucovina, unde se face „borș din sfeclă“. Tehnica fermentației lactice este cunoscută în întreaga Europă încă din neolitic. Cerealele măcinate fermentează spontan, în contact cu aerul; dacă
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
fermentației lactice este cunoscută în întreaga Europă încă din neolitic. Cerealele măcinate fermentează spontan, în contact cu aerul; dacă nu li se adaugă nici un fel de zahăr (care se transformă în alcool sub acțiunea drojdiilor), fermentația va fi lactică, iar zeama rezultată va avea gust acru. Este cazul borșului nostru, obținut din fermentația unui amestec de tărâțe de grâu, mălai și pâine neagră, și al zur-ului polonez, care inițial se făcea din secară măcinată; pentru krupnik, rușii folosesc orz măcinat
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
supele noastre acrite cu borș nu sunt deloc pe gustul occidentalilor. Cum s-a produs această ruptură? Care este explicația sa? Cert este că fermentația lactică a cerealelor era comună întregului continent. Dar, pe parcursul multor secole, Europa Occidentală a abandonat zeama cerealelor fermentate, gustul pentru acru fiind satisfăcut altfel. În Evul Mediu, de pildă, rețetele cuprinzând ingrediente acide erau foarte răspândite, mai ales în Franța (spre deosebire de Italia). 63% dintre rețetele cărții de bucate medievale Le Viandier de Taillevent (secolul al XIV
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
soluții de acrire. Acolo unde influența bucătăriilor vestice a fost mai puternică și mai de timpuriu exercitată, ciorbele și borșurile și-au pierdut treptat din acreală, ajungând supe în toată regula; un bun exemplu în acest sens este Transilvania, unde zemurile de origine austro-ungară sau cele de sorginte săsească ori șvabă, deloc puține în această regiune, coexistă cu acrelile specifice Vechiului Regat. De asemenea, începând din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, supa capătă în Vechiul Regat o funcție
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
înainte de găină cu caise, o supă, în timp ce fiul boierului este ospătat țărănește, de către pădurar, cu borș. Dar să revenim la Transilvania, tărâm al întâlnirii dintre acru și dulce... Uneori - cum ar fi în cazul extraordinarei ciorbe ardelenești de gâscă (o zeamă arădeană, mai precis, după cum afirmă Radu Anton Roman, care o admiră), de o complexitate inimaginabilă -, cele două gusturi se contopesc („alchimic“, pentru a folosi un termen pomenit de marele gastronom român), adică oțetul este potențat de miere și viceversa. O
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
noastre. Ciorbagii, grataragii și... fripturiști Să încercăm să aflăm ce puneau românii târgoveți ai sfârșitului de secol XIX în străchinile și, mai apoi, în farfuriile lor adânci... Dimitrie Papazoglu, în volumul său Istoria fondărei orașului București, ne oferă câteva indicii: „Zemurile primitive (ciorbele) erau: păpara (pâine prăjită, brânză frământată, zeamă de carne), iar săracii obișnuiau, în loc de zeamă, terci și urzici cu mămăligă, ciorbă de borș cu ștevie roșie. Orășenii mâncau ciorbele de trahana, tăiței, fidea, orez, griș, linte cu căpățâni de
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
ce puneau românii târgoveți ai sfârșitului de secol XIX în străchinile și, mai apoi, în farfuriile lor adânci... Dimitrie Papazoglu, în volumul său Istoria fondărei orașului București, ne oferă câteva indicii: „Zemurile primitive (ciorbele) erau: păpara (pâine prăjită, brânză frământată, zeamă de carne), iar săracii obișnuiau, în loc de zeamă, terci și urzici cu mămăligă, ciorbă de borș cu ștevie roșie. Orășenii mâncau ciorbele de trahana, tăiței, fidea, orez, griș, linte cu căpățâni de usturoi, fasole, perișoare, muchii de burtă și ciorbă de
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
secol XIX în străchinile și, mai apoi, în farfuriile lor adânci... Dimitrie Papazoglu, în volumul său Istoria fondărei orașului București, ne oferă câteva indicii: „Zemurile primitive (ciorbele) erau: păpara (pâine prăjită, brânză frământată, zeamă de carne), iar săracii obișnuiau, în loc de zeamă, terci și urzici cu mămăligă, ciorbă de borș cu ștevie roșie. Orășenii mâncau ciorbele de trahana, tăiței, fidea, orez, griș, linte cu căpățâni de usturoi, fasole, perișoare, muchii de burtă și ciorbă de căpățână de miel, cu borș sau cu
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
până se îngroașă, apoi lăsat câteva zile să fermenteze și, în cele din urmă, uscat la soare și pisat; cea dulce se face din lapte fiert, amestecat cu grâu măcinat mare. Supa cu același nume se gătea din apă sau zeamă de legume fierte, care se îngroșa cu câteva linguri de trahana (300 de grame la aproximativ 2 litri de zeamă). Ciorba de pește cel mai des întâlnită era cea de chitici, menționată și de către Păstorel ca specialitate românească. Ciorba de
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
dulce se face din lapte fiert, amestecat cu grâu măcinat mare. Supa cu același nume se gătea din apă sau zeamă de legume fierte, care se îngroșa cu câteva linguri de trahana (300 de grame la aproximativ 2 litri de zeamă). Ciorba de pește cel mai des întâlnită era cea de chitici, menționată și de către Păstorel ca specialitate românească. Ciorba de burtă ne-a venit de la turci, iar căpățâna de miel fiartă este răspândită pe mai toate meridianele și are o
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
miel: çorba zelluf este o specialitate algeriană aproape identică ciorbei noastre; regăsim până și oțetul bătut cu ouă, același despre care vorbește Dimitrie Papazoglu. Mică mai este lumea! Această acreală este identică avgolemono-ului grecesc, în care oțetul este înlocuit cu zeamă de lămâie. Am pomenit ciorba de burtă; alături de cea de potroace, este unul dintre principalele remedii românești ale mahmurelii, o zeamă reparatorie, ivită în farfurii la spartul zorilor, după o noapte de chef. Deși astăzi ea este servită în 99
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
vorbește Dimitrie Papazoglu. Mică mai este lumea! Această acreală este identică avgolemono-ului grecesc, în care oțetul este înlocuit cu zeamă de lămâie. Am pomenit ciorba de burtă; alături de cea de potroace, este unul dintre principalele remedii românești ale mahmurelii, o zeamă reparatorie, ivită în farfurii la spartul zorilor, după o noapte de chef. Deși astăzi ea este servită în 99,9% din restaurantele românești, voga sa nu pare a avea foarte mulți ani în spate. Referindu-se la această ciorbă, precum și
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]