21,931 matches
-
de mii de versuri, este o grandioasă reconstituire a întregului trecut, real sau legendar, al poporului persan. Epopeea începe pe un ton solemn: Scris-am ritm și rime, stihuri mii o sută douăzeci," Șahii de odinioară zugrăvindu-mi-i pe veci." Zugrăvii armuri și zale, ipingele ostășești," Scuturi, paloșe, pumnale, arcurile-împărătești," lănci și prăștii și arcane și-aripatele săgeți, " șesuri, văi, poduri, oceane și cetăți și călăreți," zugrăvii dușmanii noștri. Pe prieteni zugrăvii" Zugrăvii toți șahii, prinții duși în lumea celor
Poezia persană () [Corola-website/Science/333718_a_335047]
-
fiind coordonată de autor. Romanul lui Ion Druță prezintă poetic teritoriul Basarabiei ca pe un tărâm mitic, ocrotit de Dumnezeu și binecuvântat cu numeroase minuni divine: "„(...) dacă am sta așa, mai pe îndelete, să frunzărim istoria neamului, filă cu filă, veac după veac, am putea ușor observa că în vremurile grele, în vremurile de răscruce, cînd părea că gata, ni se stinge făclia și nimic nu ne mai poate salva, deodată, nici că mai știi cum și de unde, se isca o
Povara bunătății noastre () [Corola-website/Science/333772_a_335101]
-
de autor. Romanul lui Ion Druță prezintă poetic teritoriul Basarabiei ca pe un tărâm mitic, ocrotit de Dumnezeu și binecuvântat cu numeroase minuni divine: "„(...) dacă am sta așa, mai pe îndelete, să frunzărim istoria neamului, filă cu filă, veac după veac, am putea ușor observa că în vremurile grele, în vremurile de răscruce, cînd părea că gata, ni se stinge făclia și nimic nu ne mai poate salva, deodată, nici că mai știi cum și de unde, se isca o minune cerească
Povara bunătății noastre () [Corola-website/Science/333772_a_335101]
-
între două focuri. La urma urmei, lumea întreagă nu-i decât o pustietate, dacă sufletul nu are un petic de pământ al lui, stropit cu sudoarea, cu sângele străbunilor și lăsat moștenire nouă, pentru ca și noi, când ne vom trăi veacul, să-l trecem moștenire urmașilor noștri”", gândește Onache Cărăbuș. Dilogia "Povara bunătății noastre" este una dintre cărțile care au criticat deschis sistemul sovietic, fiind descrise cu mult curaj nedreptățile colectivizării din Basarabia și perioada de foamete ce a urmat. Dezvăluirea
Povara bunătății noastre () [Corola-website/Science/333772_a_335101]
-
continuă. Aflat în calea năvălirilor străine și atacat periodic de turci și de tătari, statul moldovenesc este lipsit de dreptate și ordine, acestea fiind considerate de către beizade Alecu Ruset drept "„daruri cu care Dumnezeu ne va face surpriză într-un veac viitor”". Înapoierea țării nu se datorează numai războaielor și năvălirilor străine, ci și administrării spoliatoare de către domnitori nevrednici care au dus țara la dezastru economic prin impunerea unor biruri tot mai mari. Sadoveanu numește această perioadă de decădere a Moldovei
Zodia Cancerului sau vremea Ducăi-Vodă () [Corola-website/Science/333843_a_335172]
-
sesiuni științifice, conferințe și concerte, eseurile pe care le-a scris cu aceste ocazii și pe care le-a strâns în "Scrieri", s-au constituit astfel într-o cronică a vieții culturale și artistice din Roman timp de jumătate de veac (1964-2004) În completare, alte scrieri ale sale sale au dovedit că până la urmă, orașul natal a fost de fapt subiectul unei cronici a marilor spirite și așezări din piatră, care au conferit identitate acestei localități. Scrierile sale și-au găsit
Gheorghe A. M. Ciobanu () [Corola-website/Science/333033_a_334362]
-
Statului și Polițiilor în perioada Statului Național-Legionar, (14 septembrie 1940 - 3 februarie 1941), ca urmare a implicării în organizarea Masacrului de la Jilava și a participării la Rebeluinea Legionară Alexandru Ghica a fost arestat și întemnițat pentru aproape un sfert de veac, între anii 1941-1964. A fost deținut în pușcăriile de la Jilava, Pitești, Văcărești, Aiud, Alba, Sibiu, Brașov, Ploiești, Ghencea, Galați, Giurgiu, Suceava, Gherla și a fost urmărit de Securitate până la sfârșitul vieții. (Alexandru Ghica - ultimul cuvânt adresat judecătorilor după a doua
Alexandru Ghica (legionar) () [Corola-website/Science/333189_a_334518]
-
Situată în București, lângă Arcul de Triumf, capelă fostului leagăn de copii, Sfântă Ecaterina rămâne o mărturie a credinței și a grijii, pe care oamenii de acum un veac o arătau față de așezămintele sociale. Istoria capelei și a așezământului "Sf. Ecaterina", desi zbuciumata, rămâne o dovadă clară că binele și inițiativa pozitivă nu mor niciodată. Fără a mai deține în prezent rolul, pe care îl avea la începuturile sale
Capela Sfânta Ecaterina, București () [Corola-website/Science/334558_a_335887]
-
coordonatele Parnasului, mai vertiginos decât mă așteptam. Avea să treacă prin frumusețile acestei vieți, atingând toate treptele: de la eminenta studentă, la dârza apărătoare a celor obidiți, de la devotata soție, la duioasa mamă, și de la conștienta cetățeancă, la înflăcărata stegară a „veacului cel mare”. Poeta se impune în lumea literelor, și este apreciată elogios de critică. Dar, - suferindă și mai ales conștientă că aripa morții fâlfâie în preajma sa, se îndârjește mai aprig. Scrie cu febrilitate. Abia apucase să vadă și să salute
Alexandru Bardieru () [Corola-website/Science/334604_a_335933]
-
împușca un cocoș de munte în codrii pustii ai Rarăului. Alteori, el imaginează povești misterioase petrecute în vremuri imemorabile precum apărarea unui țarc de oi de către niște vânători preistorici migrați de la miazănoapte în luncile Siretului (în „Vânători de lupi, în veacuri vechi”) sau ultima expediție pe munte a unui bătrân vânător (în „Când a căzut moș Calistru, pe Deleleu”). "Țara de dincolo de negură" cuprindea în ediția originală din 1926 o dedicație intitulată „Mirajul” (adresată poetului George Topîrceanu) și 18 capitole numerotate
Țara de dincolo de negură () [Corola-website/Science/334710_a_336039]
-
al XX-lea au completat volumul "Țara de dincolo de negură" cu o prefață intitulată „Despre această țară și despre vânat și pescuit” datată 1 octombrie 1936 și cu alte zece povestiri adăugate la sfârșit („Vânători moldoveni la Brașov, acum un veac”, „Șorțul verde”, „Veverița”, „Intrarea în viață a lui Nelu”, „Singurătate”, „Cerbul meu”, „Sfat basarabean”, „Când vorbim de lup”, „Dihania singurătății”, „Vânătoarea, acum o sută de ani, în Moldova”). Ediția adăugită a cărții nu a mai avut capitolele numerotate, iar capitolul
Țara de dincolo de negură () [Corola-website/Science/334710_a_336039]
-
Când vorbim de lup”, „Dihania singurătății”, „Vânătoarea, acum o sută de ani, în Moldova”). Ediția adăugită a cărții nu a mai avut capitolele numerotate, iar capitolul V („April, - o clipă”), plasat în prima ediție între capitolele „Vânători de lupi, în veacuri vechi” și „Tovarășul meu Voișel e vrednic vânător, ca mulți alții”, a fost reintitulat „Aprilie, o clipă” și a devenit capitolul final al colecției. Prefața și majoritatea celor zece povestiri adăugate ulterior (mai puțin „Dihania singurătății”) proveneau din volumul "Istorisiri
Țara de dincolo de negură () [Corola-website/Science/334710_a_336039]
-
care coboară în timp până în vremurile primilor oameni când vânătoarea și pescuitul erau activități de bază ale existenței umane. Povestirile sale amestecă realitatea cu credința primitivă într-un mod sincer și melancolic, prezentând întâmplări ce par a proveni din alt veac. Vânătoarea și pescuitul reprezintă pentru autor ocazii de a călători în trecut și a se contopi în existența omului primordial. "Țara de dincolo de negură" și "Împărăția apelor" reprezintă, în opinia scriitorului și publicistului Demostene Botez, „ogoarele cele mai dela capăt
Țara de dincolo de negură () [Corola-website/Science/334710_a_336039]
-
întâmplări petrecute la vânătoare, ci imaginează povești misterioase ce au loc în vremuri imemorabile precum apărarea unui țarc de oi de către niște vânători preistorici ce migraseră din depărtări necunoscute aflate la miazănoapte până în luncile Siretului (în „Vânători de lupi, în veacuri vechi”) sau povestirea unui vânător că a văzut zimbri în prăpăstiile inaccesibile din munții Călimani (în „Vânt dinspre Căliman”). Patetismul inevitabil al evocărilor sadoveniene este corectat prin umor, autorul neezitând să apeleze la ironie și autoironie pentru a reduce subiectivitatea
Țara de dincolo de negură () [Corola-website/Science/334710_a_336039]
-
se prezenta după trei ani de domnnie la Țarigrad pentru a plăti în persoană suma de bani. Astfel, obiceiul dobândea scopul de a testa fidelitatea domnului. Mucarerul mic desemna doar suma bănească ce trebuia plătită anual Imperiului Otoman. La începutul veacului al XVIII-lea, mucarerul mare ajunsese să fie echivalentul sumei plătite la numire. Pe vremea lui Dimitrie Cantemir, valoarea mucarerului mare era de 54.000 de taleri, în timp ce mucarerul mic era de 25.000 de taleri. Doi domnitori cărora le-
Mucarer () [Corola-website/Science/332108_a_333437]
-
e greu să-ți imaginezi că în spatele acestei splendide instituții muzicale, care abordează cu aplomb partiturile compozitorilor contemporani, există o tradiție de două sute de ani și atâtea dovezi ale excelenței. Pentru observatorul atent al fenomenului muzical din ultima jumătate de veac, e evidentă, în același timp, creșterea reputației acestei orchestre formate din 130 de muzicieni. Mai ales, de-a lungul ultimelor trei decenii. Participarea orchestrei la Bruckner Festival, Electronica Festival, Linzer Klangwolke, în turnee extinse în America, Germania, Italia și Spania
Philip Glass la 80 de ani și premiera mondială a Simfoniei a 11-a, la Carnegie Hall by DOINA URICARIU din New York () [Corola-website/Journalistic/105802_a_107094]
-
plai, Ce frumoasă este viața, Păsările tinereții noastre, Sfânta sfintelor), muzică pentru cor (ciclul coral Marș gigant), piese instrumentale, simfonii, lucrări camerale, muzică vocală de cameră, cantate (Curcubeul alb; Primăvara omenirii; Vocea omenească), romanțe, cvartete de coarde, poeme simfonice (Inima veacului, Mama), cântece pentru copii, balet (Luceafărul - balet în 8 tablouri, pe libretul de Emil Loteanu după poemul omonim de HYPERLINK "https://ro.wikipedia.org/wiki/Mihai Eminescu" o "Mihai Eminescu" Mihai Eminescu, HYPERLINK "https://ro.wikipedia.org/wiki/1983" o "1983
Lansarea albumului „Mari succese”, al „Orfeului muzicii”, Eugen Doga by Magdalena Popa Buluc () [Corola-website/Journalistic/105831_a_107123]
-
Germania, în patria mea adoptivă, unde îmi duc zilele de mai bine de 33 de ani! Pe lângă aceste două împliniri majore, aproape că nici n-ar mai fi cazul să amintesc că tot anul trecut am împlinit trei sferturi de veac - ceea ce, la drept vorbind, nici măcar nu-i meritul meu. A doua întrebare privește anul care începe acum: ce așteptări am? Mai întâi de toate, să ne păstrăm sănătatea, soția mea Mariana și cu mine, atâta câtă mai avem, împreună cu toată
Un exercițiu de imaginație controlat de rigoarea rațiunii cu Gheorghe Săsărman by Magdalena Popa Buluc () [Corola-website/Journalistic/105867_a_107159]
-
1960. Au urmat emisiuni umoristice, difuzate la radio, și, din 1958, spectacole muzical - umoristice transmise de nou-apăruta Televiziune Română („Estrada Arhitecților”). Poate cea mai bună emisiune radiodifuzată, scrisă de Ion Popescu - Lac și Alexandru Culescu, a fost „Arhitectura de-a lungul veacurilor”, interpretată de Costache Antoniu, Grigore Vasiliu Birlic, Dem Rădulescu, Toma Caragiu, Vasilica Tastaman, Rodica Tapalagă, Paul Sava, Florin Vasiliu, Horia Căciulescu, Sorin Balaban, Dumitru Rucăreanu, Ion Lucian. Aceste spectacole au constituit o punte de lansare pentru mulți artiști deveniți, ulterior
Ion Popescu Lac () [Corola-website/Science/333918_a_335247]
-
Și totuși continuă să se dedice artei, concentrându-se asupra scrisului de texte umoristice și comedii (arhiva sa personală cuprinde peste 2.000 pagini olografe). Din când în când, mai înregistrează câte o emisiune la Radio („Arhitectura de-a lungul veacurilor”) sau apare în câte un spectacol pus în scenă de către colegii săi arhitecți, deși starea sa de sănătate se înrăutățește în cursul anilor 70 ai secolului XX. Pe băncile facultăți o cunoaște pe Elena Teodorescu, fiica colonelului Alexandru Teodorescu, șeful
Ion Popescu Lac () [Corola-website/Science/333918_a_335247]
-
, ortografiat în primele ediții Ion Sîntu, este un roman social scris de Ion Marin Sadoveanu și publicat în 1957 de către Editura de Stat pentru literatură și artă din București. El continuă acțiunea romanului "Sfârșit de veac în București" (1944) și era proiectat să fie cel de-al doilea volum al trilogiei "Lume"; autorul intenționa să scrie un al treilea volum intitulat " Copacul în flăcări" sau, după alte surse, "Desăvârșirea lui ", dar din acest proiect n-au
Ion Sântu () [Corola-website/Science/333924_a_335253]
-
din acest proiect n-au mai rămas decât titlul și câteva pagini disparate. Romanul descrie copilăria și tinerețea lui Ion Sântu, fiul medicului Matei Sântu și al Amelicăi (fiica arhivarului Iancu Urmatecu), până în timpul Primului Război Mondial, continuând acțiunea romanului " Sfârșit de veac în București" din care nu sunt preluate decât câteva personaje: medicul Matei Sântu, Amelica, Iancu Urmatecu și Barbu B. (Bubi) Barbu, care dobândesc aici o pondere neînsemnată. Deși există o oarecare continuitate epică, "Ion Sântu" poate fi citit și ca
Ion Sântu () [Corola-website/Science/333924_a_335253]
-
literară", un ciclu de articole intitulat „Din cărțile lui Ion Sântu”. Scriitorul afirma într-un interviu din 1957 că în acei ani „n-aveam încă nici planul romanului, nici viziunea personajului”, dar că „mă obsedă însă numele”. Romanul " Sfârșit de veac în București" a început să fie scris în iarna anului 1935, redactarea sa fiind întreruptă după numai două capitole, „din cauze din afară de voința autorului”. Primele două capitole au fost publicate unitar în numărul din decembrie 1939 al "Revistei Fundațiilor
Ion Sântu () [Corola-website/Science/333924_a_335253]
-
în cele unsprezece pagini publicate în revistă era asemănător în proporție mare cu textul primelor două capitole din versiunea finală a cărții. Sadoveanu a reluat lucrul la roman în primăvara anului 1943, finalizându-l în toamna aceluiași an. "Sfârșit de veac în București" a fost publicat pentru prima oară în februarie 1944 de către Editura Socec din București. Romanul a fost bine primit, fiind lăudată reconstituirea ficțională prin fapte, personaje și descrieri a unei perioade din trecutul Bucureștiului, evocată „într-o factură
Ion Sântu () [Corola-website/Science/333924_a_335253]
-
laborios, având o organizare artistică solidă și reconstituind o frescă socială a perioadei antebelice. Astfel, "Ion Sântu" se situează la nivelul calitativ al prozei interbelice a lui Ion Marin Sadoveanu. Tonul și stilul acestui roman este același din "Sfârșit de veac în București", remarca Nicolae Manolescu, dar lipsește dramatismul scenelor din romanul anterior. Principalul cusur al romanului îl constituie, în opinia lui Petre Răileanu, „lipsa de concentrare a epicului”, fiind urmărite prea multe fire epice secundare care complică inutil acțiunea. "Ion
Ion Sântu () [Corola-website/Science/333924_a_335253]