24,150 matches
-
celor de 10 ani, unde în noi circumstanțe, după decenii, profesorul Traian Galan se manifestă tot exigent și autoritar cu foștii săi elevi, urmărind cum s-au realizat profesional fiecare. A trecut la cele veșnice în anul 1996 și își doarme somnul de veci în cimitirul capitalei voievodale Suceava. Distinsul profesor Traian Galan, prin pregătire, munca, exigenta și faptele sale rămâne o autentică personalitate în istoria învățământului liceal din Bucovina, iar pentru noi, care i-am fost elevi, un perpetuu diriginte
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Șorea Niculai () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93281]
-
de făcut Chile e să-și dea jos din spinare incomodul amic yankeu, o sarcină care, pe moment, pare supraomenească“. Numele lui Salvador Allende ne oprește aici. Pe motocicletă, În camioane sau furgonete, În ambarcațiuni sau Într-un mic Ford; dormind În secții de poliție, sub cerul liber sau În adăposturi de ocazie; Che luptîndu-se aproape Încontinuu cu astmul - astfel au traversat cei doi prieteni Argentina și Chile. Au intrat În Peru pe jos. Indienii peruani i-au impresionat mult, așa cum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
iar noi dădeam semne de oboseală. Condusul pe un drum acoperit cu pietriș transformase o plimbare plăcută Într-o activitate dificilă. La căderea nopții, după o zi Întreagă În care am schimbat Între noi locurile la cîrmă, dorința de a dormi era mai puternică decît aceea de a Împinge mai departe efortul de a ajunge În Choele Choel, un oraș măricel unde aveam posibilitatea să dormim pe gratis. Așa că am poposit În Benjamín Zorilla și ne-am instalat confortabil Într-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
o zi Întreagă În care am schimbat Între noi locurile la cîrmă, dorința de a dormi era mai puternică decît aceea de a Împinge mai departe efortul de a ajunge În Choele Choel, un oraș măricel unde aveam posibilitatea să dormim pe gratis. Așa că am poposit În Benjamín Zorilla și ne-am instalat confortabil Într-o Încăpere din gară. Am dormit neîntorși. Ne-am trezit devreme În dimineața următoare, dar cînd am plecat să aduc apă pentru mate, m-a săgetat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
aceea de a Împinge mai departe efortul de a ajunge În Choele Choel, un oraș măricel unde aveam posibilitatea să dormim pe gratis. Așa că am poposit În Benjamín Zorilla și ne-am instalat confortabil Într-o Încăpere din gară. Am dormit neîntorși. Ne-am trezit devreme În dimineața următoare, dar cînd am plecat să aduc apă pentru mate, m-a săgetat o senzație ciudată prin tot corpul, urmată de un tremurat prelung. După zece minute, tremuram fără să mă pot controla
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
pe pereți alergau culori bizare și, cu un spasm disperat, am scos din mine o vomă verzuie. Mi-am petrecut Întreaga zi În felul acesta, neputînd să mănînc, pînă cînd, seara, m-am Înzdrăvenit cît să Încalec pe motocicletă și, dormind cu capul pe umărul lui Alberto, să ajungem la Choele Choel. Acolo am trecut pe la doctorul Barrera, director al micului spital din zonă și parlamentar. Ne-a făcut o primire amabilă, oferindu-ne o cameră În care să dormim. Mi-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
și, dormind cu capul pe umărul lui Alberto, să ajungem la Choele Choel. Acolo am trecut pe la doctorul Barrera, director al micului spital din zonă și parlamentar. Ne-a făcut o primire amabilă, oferindu-ne o cameră În care să dormim. Mi-a prescris o doză de penicilină și, În patru ore, temperatura mi-a scăzut, dar cînd venea vorba de plecare, doctorul clătina din cap, spunînd: „Pentru răceală, repaus la pat“. (Acesta era diagnosticul său, În lipsa altuia mai bun.) Așa că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
noapte, un bărbat uriaș, gras, cîntărind 140 de kilograme, cu o figură aspră ca o stîncă, dar care s-a purtat foarte amabil cu noi, dîndu-ne voie chiar să gătim În baraca lui. Acea primă noapte a decurs perfect. Am dormit la adăpost, mulțumiți și Încălziți de paiele așternute - În mod evident necesare În zonele unde nopțile sînt deosebit de reci. Ne-am cumpărat niște carne de vită și am pornit Într-o plimbare pe malul lacului. La umbra copacilor imenși, unde
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
Concepción, starea noastră de spirit fiind intensificată și de sticlele de vin roșu ce păreau să nu se mai termine. Din cauza lipsei mele de antrenament, a trebuit să abandonez partida și, În onoarea patului adevărat de care aveam parte, am dormit dus. Ziua următoare am petrecut-o meșterind la motocicletă În atelierul companiei unde lucrau prietenii noștri. În noaptea aceea am avut parte de o despărțire magnifică de Argentina: un grătar cu carne de vită și de miel, cu pîine și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
mi-a amintit În mod neplăcut de degetele de gheață pe care le urăsc atîta; am ajuns la adăpostul cabanei pădurarului. Acesta a fost atît de amabil Încît ne-a dat mate cald și piei de oaie pe care să dormim pînă dimineața următoare. Era 12.35 noaptea. Am condus Încet pe drumul de Întoarcere, pe lîngă lacuri de o frumusețe palidă În comparație cu Carrué, și am ajuns În cele din urmă În San Martín, unde Don Pendón ne-a dat cîte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
după numărul de lacuri pe lîngă care trece. Primii cîțiva kilometri i-am parcurs În ritmul liniștit al Poderosei, fără neajunsuri pe partea de mecanică, pînă cînd, la căderea nopții, am apelat la vechiul truc cu farul stricat ca să putem dormi În baraca unui muncitor de la drumuri, un șiretlic foarte util, fiindcă frigul era deosebit de aspru În noaptea aceea. Era atît de crîncen, Încît a apărut și un musafir care ne-a rugat să-i Împrumutăm niște pături, fiindcă el și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
apuci să-i remarci decît uniformitatea supărătoare, nu reușești să te adîncești În spiritul locului; pentru asta, trebuie să stai pe loc cîteva zile bune. Am ajuns, pînă la urmă, pe țărmul de nord al lacului Nahuel Huapí și am dormit pe malul lui, sătui și mulțumiți după strașnicul grătar pe care Îl Îngurgitaserăm. Dar, cînd ne-am așternut iarăși drumului, am observat că era lăsat cauciucul din spate, iar de atunci a Început o luptă obositoare cu camera de aer
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
cauciucul, iar eu am crezut că voi petrece noaptea sub cerul liber, nemaiputînd să cer adăpost Într-o casă În care eram considerați criminali. Din fericire, motocicleta noastră se afla lîngă cabana altui muncitor, iar acesta m-a lăsat să dorm În bucătărie, cu un prieten de-al lui. În puterea nopții, m-am trezit În zgomotul ploii și aveam de gînd să mă duc să pun prelata peste motocicletă. Dar, Înainte de asta, m-am gîndit să trag de cîteva ori
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
bun și calculînd conținutul caloric al cinei din seara precedentă. Retrăiam În minte ultimele evenimente: pana trădătoare a cauciucului La Poderosei, care ne-a lăsat Împotmoliți În ploaie și În mijlocul pustietății; ajutorul generos al lui Raúl, proprietarul patului În care dormeam acum, și interviul pe care l-am dat ziarului El Austral din Temuco. Raúl, student la medicină veterinară, nu din cale-afară de studios, din cîte-mi dădeam seama, a tras biata noastră motocicletă sus, În camionul pe care Îl deținea, aducîndu-ne
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
ceva asemănător, toate foarte condimentate, stropite cu un vin sec delicios. Ca de obicei, ospitalitatea chiliană lăsat fără cuvinte. Bineînțeles că n-am apucat să ajungem prea departe și, Înainte de a fi făcut 80 de kilometri, ne-am oprit să dormim În casa unui pădurar care spera să-i lăsăm o mică atenție. Pentru că n-am făcut asta, n-am primit nici mic dejun de dimineață, așa că am plecat cam prost dispuși, punîndu-ne În gînd să facem un foc și să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
timpul Între repararea motocicletei și căpătatul a cîte ceva de-ale gurii de prin casele numeroșilor gură-cască veniți să ne vadă la atelier. Alături locuia o familie de nemți - sau de origine germană - care ne-au tratat cu mărinimie. Am dormit În cazarma din localitate. Motocicleta era mai mult sau mai puțin reparată și ne hotărîserăm să plecăm a doua zi, așa că ne-am gîndit să lăsăm naibii precauțiile și să dăm curs invitației unor noi amici, care ne chemaseră că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
am așternut sacii de dormit și am căzut În obișnuitul nostru somn adînc, Încît nici n-am auzit sirenele. Voluntarii de serviciu nu aveau habar că sîntem acolo, așa că au plecat În grabă cu pompele de incendiu, iar noi am dormit pînă dimineața tîrziu și abia atunci am aflat ce se Întîmplase. Le-am smuls promisiunea ca data viitoare să ne includă și pe noi În echipă. Găsiserăm un camion care să ne ducă, peste două zile, cu tot cu motocicletă, pînă la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
reușit și să dăm de consulul nostru, care și-a făcut apariția Într-un final la ceea ce se numea birou, cu o mutră acră (ceea ce era de Înțeles, avînd În vedere că era duminică) și ne-a dat voie să dormim În curtea interioară. După o diatribă aspră pe tema Îndatoririlor noastre cetățenești etc., ca o culme a generozității sale, ne-a oferit 200 de peso, pe care noi, ofensați pe bună dreptate, i-am refuzat. Dacă ne-ar fi oferit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
atunci cînd am dat peste un popas auto, l-am asaltat pe Îngrijitor cu figurile noastre tragice și i-am povestit În cel mai mic detaliu greutățile prin care trecuserăm pe drumul cel lung dinspre Santiago. Ne-a lăsat să dormim pe niște scînduri de lemn, În compania unor paraziți al căror nume se termină În hominis, dar măcar aveam un acoperiș deasupra capului. Ne-am pus hotărîți pe dormit. Veștile despre sosirea noastră au ajuns, Însă, la urechile unui conațional
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
pe lună. Insula Paștelui! Imaginația se oprește din zborul său ascendent pentru a face tumbe la simplul gînd: „Acolo se consideră o onoare să ai un «iubit» alb“; „Muncă? Ha! Femeile fac totul - tu n-ai decît să mănînci, să dormi și să le satisfaci“. Ce loc uimitor, În care vremea e perfectă, femeile sînt perfecte, mîncarea perfectă, munca perfectă (În minunata ei nonexistență). Ce contează dacă rămînem acolo un an Întreg; cui Îi mai arde de școală, muncă, familie etc.
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
conștiincioși treaba, căpitanul ne-a convocat din nou. Ne-a sfătuit să nu suflăm o vorbă despre Întîlnirea noastră anterioară și ne-a asigurat că nu vom păți nimic cînd vom ajunge la destinație, În Antofagasta. Ne-a lăsat să dormim În cabina unui ofițer aflat În permisie și, În noaptea respectivă, ne-a invitat să jucăm canastă și să bem un păhărel. După un bun somn de recuperare, ne-am trezit și am participat din toată inima la ceea ce se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
sale mai de la sud. Un doctor, care și-a manifestat față de noi toată lipsa de respect pe care o poate avea un Îmburghezit recunoscut, cu mijloace de trai sigure, față de doi vagabonzi (chiar și cu diplomă), ne-a permis să dormim În spitalul orașului. A doua zi dis-de-dimineață am plecat din locul acela neprimitor și ne-am Îndreptat direct spre granița cu Peru. Dar Întîi ne-am luat rămas-bun de la Pacific printr-o ultimă baie (cu săpun și tot restul), ceea ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
ne facem de mîncare sau să ne fierbem un mate. Frigul se Întețea; climatul deșertic și altitudinea la care ajunseserăm ne cam Încolțiseră. Eram incredibil de epuizați. Am hotărît să ne Întindem pur și simplu păturile pe jos și să dormim pînă În zori. Luna nu se vedea, iar noaptea era foarte Întunecată, așa că am pipăit cu degetele cum să Întindem păturile și ne-am Învelit cît de bine am putut. După cinci minute, Alberto mi-a spus că Înghețase bocnă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
oasele Încă pătrunse de frigul nopții, imaginația noastră colorată a transformat Argentina Într-o viziune ademenitoare din trecut. Entuziasmați de bunătatea timidă a cholos-ilor∗, ne-am dus Într-o albie secată din apropiere, unde ne-am Întins păturile și am dormit, sub mîngîierea soarelui care răsărea. La 12 am pornit din nou, mult mai fericiți; trecuserăm peste suferințele din noaptea precedentă, urmînd sfatul bătrînului Vizcacha∗. Dar drumul era lung, așa că n-a trecut prea mult și frecvența popasurilor a devenit notabilă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
noștri nevinovați. Am ajuns Înainte de căderea Întunericul Într-un oraș numit Ayaviry, unde am poposit la un hotel, pe cheltuiala șefului Gărzii Civile. „Scuzați-mă,“ a răspuns el la slabul nostru protest Împotriva gestului său neașteptat, „doi doctori argentinieni să doarmă Într-un mediu neprietenos doar pentru că nu au bani? Așa ceva nu se poate.“ Dar, În ciuda patului călduros, cu greu am reușit să lipim geană de geană: de-a lungul nopții, frunzele de coca pe care le ingeraserăm s-au răzbunat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]