218,692 matches
-
o combinație de circuit deschis și circuit închis cu turnuri de răcire, iar apa de răcire este preluată din râul Trotuș. În anul 2007, Termoelectrica a intenționat să realizeze noi capacități de producție a energiei la sucursala Borzești. La licitația organizată în acest scop, s-au înscris șapte companii sau consorții: Enel (Italia), Electrabel (Belgia), AES Corporation (SUA), Gaz de France, CEZ (Cehia), E.ON (Germania) și un consorțiu format din Electricite de France International și Edison (Italia). Intenția a rămas
Platforma Petrochimică Borzești () [Corola-website/Science/336635_a_337964]
-
de toată puterea mea pentru a-i extermina pe armeni.” În luna noiembrie a acelui an, o decizie de a urma un astfel de plan a fost adoptată la Salonic, unde membrii proeminenți ai Comitetului Uniunii și Progresului (CUP) au organizat o conferință secretă. Conferința a concluzionat că ideologia Imperiului Otoman, care promova egalitatea între musulmani și non-musulmani, nu mai era compatibilă din punct de vedere ideologic și că Imperiul Otoman trebuia să adopte o politică de turcificare. Talaat, care a
Talaat Pașa () [Corola-website/Science/336649_a_337978]
-
să traverseze râul în noaptea de 21 septembrie și să își ocupe pozițiile ordonate. Numai că nicio unitate nu avea în dotare bărci sau plute, iar polonezii s-au văzut obligați să se retragă în timpul nopții la Driel, unde să organizeze o linie defensivă. Elementele avansate ale Corpului XXX au ajuns la Driel în ziua următoare, dar în același timp, germanii au organizat un front de blocare în vest, pentru prevenirea înaintării aliate spre podul rutier. În timpul zilei, Divizia I a
Operațiunea Berlin (evacuarea din Arnhem) () [Corola-website/Science/336677_a_338006]
-
bărci sau plute, iar polonezii s-au văzut obligați să se retragă în timpul nopții la Driel, unde să organizeze o linie defensivă. Elementele avansate ale Corpului XXX au ajuns la Driel în ziua următoare, dar în același timp, germanii au organizat un front de blocare în vest, pentru prevenirea înaintării aliate spre podul rutier. În timpul zilei, Divizia I a făcut rost de șase bărci de cauciuc, iar Urquhart a cerut din nou polonezilor să efectueze traversarea râului. În noaptea de 22
Operațiunea Berlin (evacuarea din Arnhem) () [Corola-website/Science/336677_a_338006]
-
se dusese la Berlin încercând să obțină recruți, arme și provizii pentru unitatea sa. El a primit ordinul să se deplaseze rapid la Arnhem și să preia comanda. Între timp, „Obersturmbannführer” Ludwig Spindler, comandantul regimentului de artilerie al diviziei, o organizat rapid un „grup de luptă” - „Kampfgruppe Spindler”. Dacă la început grupul avea doar 120 de oameni, efectivele sale au crescut în timpul luptelor prin cooptarea a 16 unități separate. Acest grup a primit ordinul să înainteze spre vest, la Oosterbeek, unde
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
podul de-abia seara târziu. În acel moment, doar o singură unitate germană (Batalionul al 16-lea SS de instrucție) din Wolfheze era în zonă gata ca să se opună înaintării aliaților spre poduri. Comandantul batalionului SS, Sepp Krafft și-a organizat rapid militarii din subordine în poziții defensive la vest de Oosterbeek. Înaintarea aliaților a întâmpinat repede piedici importante. Unitatea de recunoaștere a căzut într-o ambuscadă organizată de oamenii lui Krafft și s-a retras. Batalioanele 1 și 3 de
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
se opună înaintării aliaților spre poduri. Comandantul batalionului SS, Sepp Krafft și-a organizat rapid militarii din subordine în poziții defensive la vest de Oosterbeek. Înaintarea aliaților a întâmpinat repede piedici importante. Unitatea de recunoaștere a căzut într-o ambuscadă organizată de oamenii lui Krafft și s-a retras. Batalioanele 1 și 3 de parașutiști au fost la rândul lor oprite de subordonații lui Krafft, restul zilei fiind petrecute în lupte de hărțuire. Batalionul al 3-lea a încercat să se
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
în ambuscadă Batalionul SS olandez, care se deplasa de la Ede spre Arnhem. Unitățile de artilerie aeropurtată și cartierului general al diviziei s-au deplasat în Wolfheze și Oosterbeek. În această ultimă localitate, în casa lui Kate ter Horst, a fost organizat un post de prim ajutor. Acțiunile aliaților au fost puternic limitate în aceste faze de început de calitatea proastă a comunicațiilor dintre subunități. Raza de acțiune a stațiilor de radio-emisie ale parașutiștilor a fost puternic redusă de existența zonelor împădurite
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
străpunge liniile inamice, cei aproximativ 500 de britanici din cele patru batalionae s-au retras spre vest în direcția forțelor principale aliate, aflate la 5 km depărtare la Oosterbeek. În timp ce se deplasau spre Oosterbeek, acești militari au fost opriți și organizați într-o linie defensivă sub comanda maiorului Robert Henry Cain de către comandantul Regimentului I de artilerie aeropurtată, locotenent-colonelul Sheriff Thompson. Aceste poziții defensive erau la cam 5 km în fața bateriilor de artilerie. Acesta a fost momentul în care Urquhart a
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
slabă pentru ca să mai încerce să ajungă la pozițiile lui Frost de pe pod. Dintre cele nouă batalioane de infanterie, doar un batalion grăniceri mai funcționa ca o unitate completă, restul suferiseră pierderi importante, sau aveau efectivele împrăștiate. Urquhart a hotărât să organizeze o poziție defensivă în jurul orașului Oosterbeek, abandonând practic Batalionul al 2-lea de parașutiști. Prin asigurarea apărării podului de pontoane, Urquhart spera să poată rezista până când Cropul XXX putea să ajungă în zonă și să stabilească un nou cap de
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
și reorganizate în două zone. Hicks urma să comande zonele de nord și vest al perimetrului defensive, iar Hackett partea de este. Frontul britanic nu era o linie defensivă continuă, ci era formată din mai multe puncte de rezistență întărite, organizate în case și gropi individuale de tragere, care erau plasate în jurul centrului orașului Oosterbeek, cu Cartierul general de divizie în centru, la hotelul Hartenstein. Perimetrul defensiv măsura cam 5 km și era apărat de arpoximativ 3.600 de oameni. În ciuda
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
nordic al fluviului, unde era nevoie grabnică de întăriri. Polonezii au așteptat pe malul sudic până al ora 3 dimineața, dar nicio plută nu a fost adusă pentru traversare, și au fost nevoiți să se retragă la Driel, unde au organizat o linie defensivă. În timpul nopții, soldații germani de la sud de Rin au organizat o linie de blocare de-a lungul căii ferate, făcând joncțiunea cu subunitățile SS spre sud, realizând o linie defensivă împotriva unui posibil atac al polonezilor pentru
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
malul sudic până al ora 3 dimineața, dar nicio plută nu a fost adusă pentru traversare, și au fost nevoiți să se retragă la Driel, unde au organizat o linie defensivă. În timpul nopții, soldații germani de la sud de Rin au organizat o linie de blocare de-a lungul căii ferate, făcând joncțiunea cu subunitățile SS spre sud, realizând o linie defensivă împotriva unui posibil atac al polonezilor pentru cucerirea podului rutier. Polonezii săpaseră tranșee la Driel, iar tancurile germane nu au
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
succes la Gallipoli în timpul primei conflagrații mondiale. Unitățile aflate în extrema nordică aveau să fie primele care să se retragă, mutându-se spre cele din sud, care aveau să se retragă la sfârșit. Subunitatea de piloți de planoare trebuia să organizeze rutele de evacuare spre râu, iar întreaga operațiune trebuia acoperită de un baraj intens de artilerie lansat de pe pozițiile Corpului XXX. La sud de râu, evacuarea era organizată cu plute și bărci de asalt de către geniștii Diviziei a 43-a
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
să se retragă la sfârșit. Subunitatea de piloți de planoare trebuia să organizeze rutele de evacuare spre râu, iar întreaga operațiune trebuia acoperită de un baraj intens de artilerie lansat de pe pozițiile Corpului XXX. La sud de râu, evacuarea era organizată cu plute și bărci de asalt de către geniștii Diviziei a 43-a și Diviziei canadiene. Pentru ca să nu le permită germanilor să înțeleagă intențiile britanicilor, planul a fost comunicat doar seara. Pozițiile trebuiau menținute pe timpul nopții de o mână de soldați
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
care a încercat să repare nedreptatea făcută polonezilor în 1944. Hotelul Hartenstein, utilizat de Urquhart pentru găzduirea cartierului său general, este acum sediul Muzeului trupelor aeropurtate. Au mai fost dezvelite câteva memoriale în Arnhem și Oosterbeek, iar în zonă este organizată anual o paradă militară. Pe unul dintre monumente se poate citi: „Oamenilor din Gelderland; acum 50 de ani, soldații aeropurtați britanici și polonezei au luptat aici împotriva unor forțe copleșitoare ca să deschidă o cale spre Germania și să termine războiul
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
fondator a fost împreună cu pictorii István Réti, János Thorma și Károly Ferenczy în anul 1896. Activitatea lor la Baia Mare a fost una semnificativă la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Muzeul Național al Ungariei a organizat în anul 1966 o mare expoziție a cărui tematică a fost "Operele Școlii de la Baia Mare, Celebrarea a o sută de ani de la înființare". s-a născut în data de 2 februarie 1857, Marmarossziget din Regatul Ungariei, astăzi Sighetu Marmației, azi
Simon Hollósy () [Corola-website/Science/336705_a_338034]
-
Franz Griesmayer. După absolvirea liceului, Hollósy a urmat sporadic cursurile Academiei Comerciale din Budapesta pe care în final nu a reușit să o termine. Tot sporadic a frecventat cursurile de artă pe care Școala de Desen din Budapesta le-a organizat în perioada 1875 - 1876, sub îndrumarea lui Ferencz Klimovits și Bertalan Székely. A plecat pentru o perioadă de patru ani la München, în perioada 1878 - 1882, unde și-a desăvârșit cunoaștințele la cursurile Academiei Regale sub directa îndrumare a lui
Simon Hollósy () [Corola-website/Science/336705_a_338034]
-
de durată. În cadrul acestui proces se pot distinge două etape de dezvoltare: etapa cursurilor anuale permanente de la München (1886 - 1895) și etapa cursurilor alternative - iarna, studii în capitala Bavariei și vara, studii de "plein-air" în mediul taberelor pe care le organiza în cadrul unor destinații rurale provinciale (1896 - 1918). Etapa a doua a fost structurată pe experiența dobândită în cele șase tabere de vară pe care le-a organizat la Baia Mare între anii 1896 - 1901. Prin fundamentarea unui curriculum educațional caracterizat de
Simon Hollósy () [Corola-website/Science/336705_a_338034]
-
capitala Bavariei și vara, studii de "plein-air" în mediul taberelor pe care le organiza în cadrul unor destinații rurale provinciale (1896 - 1918). Etapa a doua a fost structurată pe experiența dobândită în cele șase tabere de vară pe care le-a organizat la Baia Mare între anii 1896 - 1901. Prin fundamentarea unui curriculum educațional caracterizat de un radicalism antiacademic, Hollósy a avut un impact remarcabil la public, ceea ce a determinat o ascensiune specataculoasă de notorietate pedagogică în tot mediul artistic german. Ca urmare
Simon Hollósy () [Corola-website/Science/336705_a_338034]
-
Conform analizei lui Tiberiu Alexa, succesul Școlii lui Hollósy s-ar fi datorat organizării taberelor de vară de la Baia Mare între anii 1896 - 1918. După ce Simon Hollósy a părăsit tabăra de vară de la Baia Mare în anul 1901, acesta a încercat să organizeze tabere de creație similare la Fonyód - Balaton în anul 1902 și Hunedoara în 1903, încercări care s-au dovedit a fi nereușite. Ca urmare, Hollósy a reușit în final să organizeze Școala la Teceu Mare în Maramureș în anul 1904
Simon Hollósy () [Corola-website/Science/336705_a_338034]
-
de la Baia Mare în anul 1901, acesta a încercat să organizeze tabere de creație similare la Fonyód - Balaton în anul 1902 și Hunedoara în 1903, încercări care s-au dovedit a fi nereușite. Ca urmare, Hollósy a reușit în final să organizeze Școala la Teceu Mare în Maramureș în anul 1904. Din acest moment întreaga sa activitate s-a desfășurat între Munchen (iarna) și Teceu Mare (vara). Au existat și două excepții când, a organizat tabere de creație la Sighetu Marmației în
Simon Hollósy () [Corola-website/Science/336705_a_338034]
-
urmare, Hollósy a reușit în final să organizeze Școala la Teceu Mare în Maramureș în anul 1904. Din acest moment întreaga sa activitate s-a desfășurat între Munchen (iarna) și Teceu Mare (vara). Au existat și două excepții când, a organizat tabere de creație la Sighetu Marmației în anul 1913 și Gilău în 1915. Din opera pe care Simon Hollósy a lăsat-o posterității, doar o parte a reușit să supraviețuiască până astăzi. Creația sa plastică reușește să arate un proces
Simon Hollósy () [Corola-website/Science/336705_a_338034]
-
care a înfințat-o în anul 1896. În acești ani a apărut un surprinzător proces de agregare stilistică al elementelor impresioniste, simboliste și realiste prezente în lucrările anterioare. Ultima etapă a fost cea a taberelor de creație pe care le-a organizat la Teceu Mare, perioadă în care discursul artistic al creației sale s-a îmbogățit cu o dominantă pre-expresionistă. După decesul din anul 1918, circulația operelor sale nu a fost una importantă, ba chiar defavorabilă. La Bienala de la Veneția din anul
Simon Hollósy () [Corola-website/Science/336705_a_338034]
-
Ulterior, pânzele lui Hollosy au obținut dintr-o dată un statut prețios în colecțiile publice ale muzeelor din Ungaria și din România (Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, Muzeul de Artă din Târgu Mureș și Muzeul de Artă din Baia Mare). După expozițiile organizate cu ocazia întemeierii taberei de artă din Baia Mare din anul 1996, întreaga creație a lui Simon Hollosy a ieșit în centrul atenției publicului la Budapesta și Baia Mare și mai apoi în Franța, Germania și București. După anul 1996, au apărut
Simon Hollósy () [Corola-website/Science/336705_a_338034]