KorAP: Find »[drukola/base=divin & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...871 872 873 ...890 >

22,232 matches

Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330

al divinității. Divinitatea domină și guvernează și lumea În care trăiește omul; are În stăpânire inclusiv ceea ce servește vieții omului. Distincția zeu-om este valabilă și În planul perfecțiunii, În ceea ce privește frumusețea, forța, eroismul, măreția, cunoașterea, sfințenia și toate celelalte atribute divine, cărora le corespund Într-o formă mult redusă, atributele umane. Însă acestea din urmă sunt adesea considerate daruri ale zeilor. Chiar și pentru a descrie excelența calităților unui om, se recurge adesea la ideea de divinitate: de exemplu, despre Gilgameș

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
treime om”. Zeii sunt diferiți de om și sub capitolul „sentimentului religios”. Mesopotamianul crede că divinitatea este Învăluită Într-o splendoare maiestuoasă, care impune venerație și teamă, sentiment numit melammu. Zeii participă În moduri și grade diferite la Întregul puterii divine, fiind ordonați ierarhic după genealogie și având calități diferite și inegale. Există „zei mari” (il³ni rab¿ti) și, implicit, zei minori. Fiecare tradiție locală și școală Își face propriile clasificări. În orice caz, există zei care sunt considerați În mod

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
ceea ce este il¿tu pentru ilu. O formulare analoagă se Întâlnește și În documentația sumeriană. Odată cu trecerea timpului au fost ridicați la rangul de divinități supreme Mardukxe "Marduk" și Assurxe "Assur" În Babilon, respectiv, prin imitație, În Asiria. b) Atributele divine Atât În cele mai vechi timpuri (cf. subcapitolul 2.3b), cât și În perioadele care au urmat, orice divinitate a fost prezentată În general ca personificare a unui atribut sau funcție divină. Însă, adesea, o singură zeitate reprezintă un Întreg

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Babilon, respectiv, prin imitație, În Asiria. b) Atributele divine Atât În cele mai vechi timpuri (cf. subcapitolul 2.3b), cât și În perioadele care au urmat, orice divinitate a fost prezentată În general ca personificare a unui atribut sau funcție divină. Însă, adesea, o singură zeitate reprezintă un Întreg. Uneori se asistă chiar la o adevărată competiție Între școlile teologice, care au Înflorit la umbra diferitelor sanctuare, pentru Îmbogățirea propriilor divinități cu noi atribute, calități și puteri, prin imitarea sau deposedarea

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
cu noi atribute, calități și puteri, prin imitarea sau deposedarea altora. 5. Nemurirea zeilortc "5. Nemurirea zeilor" a) Afirmarea conceptului Separarea dintre zeu și om devine o prăpastie de netrecut odată cu afirmarea conceptului de nemurire. Aceasta este o prerogativă exclusiv divină și privește În mod clar zeii și sfera cerească. Am putut observa deja (cf. subcapitolul 3.1a ) că, potrivit concepției mesopotamiene, nemurirea divină nu se confundă cu veșnicia, care este absolut străină izvoarelor mesopotamiene. Prerogativa nemuririi divine contrastează strident cu

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
și om devine o prăpastie de netrecut odată cu afirmarea conceptului de nemurire. Aceasta este o prerogativă exclusiv divină și privește În mod clar zeii și sfera cerească. Am putut observa deja (cf. subcapitolul 3.1a ) că, potrivit concepției mesopotamiene, nemurirea divină nu se confundă cu veșnicia, care este absolut străină izvoarelor mesopotamiene. Prerogativa nemuririi divine contrastează strident cu situația concretă a omului, care, deși este puternic sedus de aceasta, se vede totuși sortit inexorabil morții, de altfel profund Înspăimântătoare. b) Sublinierea

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
o prerogativă exclusiv divină și privește În mod clar zeii și sfera cerească. Am putut observa deja (cf. subcapitolul 3.1a ) că, potrivit concepției mesopotamiene, nemurirea divină nu se confundă cu veșnicia, care este absolut străină izvoarelor mesopotamiene. Prerogativa nemuririi divine contrastează strident cu situația concretă a omului, care, deși este puternic sedus de aceasta, se vede totuși sortit inexorabil morții, de altfel profund Înspăimântătoare. b) Sublinierea conceptului de moarte umană În miturile lui Ghilgameșxe "Ghilgameș" și Adapaxe "Adapa" 1) Ghilgameșxe

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
căruia Îi pune o Întrebare clară (XI, 7): Spune-mi cum ai intrat În adunarea zeilor și ai obținut viața șfără de moarteț? Utnapiștimxe "Utnapiștim" nu poate să răspundă la Întrebare atât de gravă, pentru că este vorba despre un secret divin. Astfel Încât, după ce i-a povestit amănunțit potopul și ceea ce a văzut cu ochii săi și după ce i-xe " Ghilgameș"a explicat că la sfârșitul acestuia, el și soția sa au fost „făcuți asemenea celorlalți zei” și au fost „trimiși să locuiască

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
mitul sumero-akkadian despre Coborârea lui Inanna/Iștar În Infernxe "Infern". Mitul povestește că marea zeiță, dornică să cunoască secretele surorii sale Ereșkigalxe "Ereșkigal", regina infernului, se hotărăște să coboare În regatul subpământean. Se Înfățișează mândră, Împodobită solemn cu Însemnele sale divine. Însă paznicul infernului, după ce se consultă cu regina sa, Îi spune vizitatoarei cerești că nu poate fi primită atât de solemn În regatul infernului care este păzit de șapte porți. Astfel, paznicul Îi scoate rând pe rând toate Însemnele (coroana

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
sumeriene, să dăm un răspuns adecvat la două probleme care se dovedesc a fi foarte legate una de alta. Răspunsul este următorul: zeița nu a putut părăsi infernul fără să plătească, ci a lăsat un Înlocuitor: este vorba despre eroul divin Dumuzixe "Dumuzi" (În akkadiană Tammuzxe "Tammuz", apropiat de Adonisxe "Adonis"), cunoscut din diferite izvoare ca iubit și soț al zeiței Inanna/Iștarxe "Iștar", prezentat uneori și ca rege În Uruk. Inanna/Iștarxe "Iștar" este deci Înlocuită de Dumuzixe "Dumuzi"/Tammuzxe

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
pământ. 3) Divinitățile trimise la moarte pentru a crea alte ființe vii („morții rituali”) - Și În acest caz, ne aflăm În fața unei aporii destul de puternice, dar acceptabile În final, pentru că, de fapt, nu există contradicții reale În ceea privește nemurirea divină. Se poate afirma chiar că avem de-a face cu morți „În aparență”, din moment ce aceștia produc vieți noi, alte ființe vii, divinizate; cu alte cuvinte, zeul ucis Învie Într-o creatură, la a cărei formare a participat cu vitalitatea sa

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
au ieșit Învingători. Trebuie totuși să reținem că, În cazul acestei alegeri, un criteriu decisiv a fost importanța figurii lui Kingu. c. Mitul KAR-4 - Și un al treilea mit mesopotamian afirmă că omul a fost creat din lut și sânge divin. Este vorba despre mitul care ne-a fost transmis de textul KAR-4, un mit bilingv sumero-akkadian provenit din biblioteca din Assurxe "Assur". Acesta este evident legat de tradiția babiloniană exprimată În celelalte două mituri. În cazul mitului KAR-4, se afirmă

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
despre mitul care ne-a fost transmis de textul KAR-4, un mit bilingv sumero-akkadian provenit din biblioteca din Assurxe "Assur". Acesta este evident legat de tradiția babiloniană exprimată În celelalte două mituri. În cazul mitului KAR-4, se afirmă că sângele divin folosit nu a provenit de la o singură zeitate, ci de la un grup de zei: Lamgaxe "Lamga" (dacă aceasta este lectura numelui), uciși special pentru a da viață omului. Uimește oarecum faptul că se vorbește despre sânge divin În cazul creării

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
afirmă că sângele divin folosit nu a provenit de la o singură zeitate, ci de la un grup de zei: Lamgaxe "Lamga" (dacă aceasta este lectura numelui), uciși special pentru a da viață omului. Uimește oarecum faptul că se vorbește despre sânge divin În cazul creării omului Într-un mit care este și sumerian, din moment ce această tradiție nu se regăsește În literatura sumeriană. Probabil este vorba despre o „contaminare” apărută relativ târziu, Într-un moment În care tradiția babiloniană a cunoscut un reviriment

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
pentru a procura sânge care să fie amestecat cu „pământ” (lut) pentru crearea omului, a fost decapitat un zeu, al cărui nume nu este menționat. Textul lui Berossos afirmă explicit că, astfel, se obține „o ființă rațională, participantă la conștiința divină”. 6. Limitele concepției despre divintc "6. Limitele concepției despre divin" a) Absența veșniciei Nemurirea zeilor, adică ideea că viața lor nu se va sfârși niciodată, se află În acord perfect cu un alt punct al doctrinei sumero-akkadiene conform căreia zeii

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
În vedere că se afirmă că unii zei (Sinxe "Sin", Assurxe "Assur" etc.) s-au autogenerat, autocreat, sau că Nergalxe "Nergal" „nu a ieșit din pântecele vreunei femei”. Dar aceste fraze nu par a fi decât simple sublinieri ale transcendenței divine. b) Absența nemărginirii Zeii, luați fiecare În parte, nu sunt dotați nici cu nemărginire. Aceștia, după cum s-a menționat deja (subcapitolul 3.4a), Își Împart puterea divină, care este considerată nemărginită, dar care nu aparține unei singure divinități. Zeii sunt

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
femei”. Dar aceste fraze nu par a fi decât simple sublinieri ale transcendenței divine. b) Absența nemărginirii Zeii, luați fiecare În parte, nu sunt dotați nici cu nemărginire. Aceștia, după cum s-a menționat deja (subcapitolul 3.4a), Își Împart puterea divină, care este considerată nemărginită, dar care nu aparține unei singure divinități. Zeii sunt asemenea multor monarhi pământeni, care se condiționează reciproc și se tem unii de alții. Este adevărat că, potrivit tradiției mesopotamiene antice, Anuxe "Anu"(m) este divinitatea supremă

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
din care s-au născut ceilalți zei; Însă Anu(m) nu este un monarh absolut, ci puterea pare să-i aparțină concret lui Enlilxe "Enlil" care deține „Tablele Destinelor” (cf. subcapitolul 4.5b); el este cel care conduce efectiv lumea divină, umană și Întreaga creație. Cu toate acestea, nici Enlil nu reușește să facă tot ceea ce dorește: de exemplu, atunci când hotărăște să distrugă Întreaga umanitate prin potop, Enkixe "Enki"/Ea i se opune și reușește să-l scape se catastrofă pe

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
facă tot ceea ce dorește: de exemplu, atunci când hotărăște să distrugă Întreaga umanitate prin potop, Enkixe "Enki"/Ea i se opune și reușește să-l scape se catastrofă pe eroul potopului (Ziusudraxe "Ziusudra", Atra¿asșsxe "Atrah~asșs", Utnapiștimxe "Utnapiștim"). Problema puterii divine este Înfruntată și, parțial, rezolvată În En¿ma eliș, text gândit În Babilon (și adaptat apoi În Asiria) pentru a justifica ascensiunea lui Mardukxe "Marduk" la rangul de divinitate supremă. Fiind fiul lui Ea, care, la rândul său, era fiul

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
autosuficienței și doctrina destinului Divinitatea mesopotamiană nu pare a fi dotată nici cu autosuficiență. Aceasta este negată Încă din momentul În care se acceptă că zeii au avut un Început În timp. Este negată și de afirmația severă că viața divină este condiționată de slujirea pe care omul este chemat să o Îndeplinească prin cult și prin munca ce Îi este premisă. Autosuficiența zeilor este, de asemenea, negată de formularea clară doctrinei „destinului”, care condiționează Întreaga lume divină, pe lângă cea umană

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
severă că viața divină este condiționată de slujirea pe care omul este chemat să o Îndeplinească prin cult și prin munca ce Îi este premisă. Autosuficiența zeilor este, de asemenea, negată de formularea clară doctrinei „destinului”, care condiționează Întreaga lume divină, pe lângă cea umană și cea cosmică, și care merită un studiu mai atent. Destinul (șșmtu, sumeriană nam-tar) este „ceea ce a fost stabilit, hotărât”. Această definiție este valabilă pentru lumea Întreagă În complexitatea ei, și În mod special pentru oameni. În

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
cerești sau infernali. Este adevărat că, atunci când este vorba despre zei, se poate observa o oarecare relaxare a legii dure a destinului oamenilor și cosmosului, având În vedere faptul că se afirmă că destinele zeilor sunt decise În adunarea lor divină. Însă ceea ce s-a decis rămâne ca atare și, conform limbajului unor texte, supunerea zeilor În fața destinului nu este diferită de cea a oamenilor. În concepția mesopotamiană, destinul este ceva suprem, În sens absolut, chiar supradivin. Această idee devine foarte

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
În sens absolut, chiar supradivin. Această idee devine foarte explicită În perioada suveranilor asirieni numiți sargonizi (721-609 Î.Hr.), când destinul ajunge să fie considerat divinitate propriu-zisă. d) Absența spiritualității. Teologia mesopotamiană nu cunoaște bine nici conceptul modern de spiritualitate divină. Într-adevăr, se vorbește despre zei Într-un mod foarte uman; li se desemnează domenii materiale, e adevărat, misterioase (cerul, atmosfera, pământul, subteranul, soarele, luna, stelele etc.). Nu se aude niciodată vorbindu-se despre locuire sau prezență divină În sufletul

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
de spiritualitate divină. Într-adevăr, se vorbește despre zei Într-un mod foarte uman; li se desemnează domenii materiale, e adevărat, misterioase (cerul, atmosfera, pământul, subteranul, soarele, luna, stelele etc.). Nu se aude niciodată vorbindu-se despre locuire sau prezență divină În sufletul omului. 4. PANTEONULTC "4. PANTEONUL" 1. Formarea panteonuluitc "1. Formarea panteonului" Ceea ce am observat În subcapitolul 2.3 În legătură cu religia mesopotamiană rămâne, În general, valabil și În ceea ce privește formarea panteonului. Încă din cele mai vechi timpuri și, În general

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
preluat și câteva nume ale unor divinități străine, de la amoriți, casiți, elamiți, și hurriți. 2. Numele zeilortc "2. Numele zeilor" Panteonul mesopotamian privit În totalitate, după cum rezultă din atestarea epigrafică pe care o deținem, este compus din mii de nume divine. Lucrarea Pantheon babylonicum, elaborată de A. Deimel, publicată În 1914, conține circa 3 000 de nume divine. „Mareaxe "Marea" listă” de divinități, inventariate În K 4349, din păcate imperfect conservată, ar fi trebuit să conțină, după unele calcule, peste 2

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]