24,150 matches
-
își schimbau culoarea odată cu unghiul de vedere... 25 februarie 1955 Ultima știre mai senzațională (din universul nostru mic, bineîn țeles): Omescu a refuzat rolul lui Bălcescu în reluare la Teatrul Național după moartea lui Mihai Popescu. 1 martie 1955 Am dormit singur în camera lui Ion, într-un pat în care urma să dormim doi, nici nu mai știu care doi... Am dormit bine. și totodată îmi pare bine că a luat sfârșit și zăpăceala asta. A luat sfârșit odată cu sfârșitul
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
senzațională (din universul nostru mic, bineîn țeles): Omescu a refuzat rolul lui Bălcescu în reluare la Teatrul Național după moartea lui Mihai Popescu. 1 martie 1955 Am dormit singur în camera lui Ion, într-un pat în care urma să dormim doi, nici nu mai știu care doi... Am dormit bine. și totodată îmi pare bine că a luat sfârșit și zăpăceala asta. A luat sfârșit odată cu sfârșitul Carnavalului, într-o zi de luni. Îmi plac sfârșiturile și începuturile precise: anumite
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
refuzat rolul lui Bălcescu în reluare la Teatrul Național după moartea lui Mihai Popescu. 1 martie 1955 Am dormit singur în camera lui Ion, într-un pat în care urma să dormim doi, nici nu mai știu care doi... Am dormit bine. și totodată îmi pare bine că a luat sfârșit și zăpăceala asta. A luat sfârșit odată cu sfârșitul Carnavalului, într-o zi de luni. Îmi plac sfârșiturile și începuturile precise: anumite probleme, ieri la ordinea zilei, azi nici nu se
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
fi cazat. Am nimerit într-o celulă mică, cu două paturi rabatabile din tablă de fier (deci era prevăzută pentru doi prizonieri), în care ne aflam însă vreo 8-10 ființe omenești, dintre care patru - cei mai vechi sau mai privilegiați - dormeau doi câte doi pe paturi, iar restul pe cimentul de pe jos. Aveam fiecare câte o pătură cazonă și, fiind toiul verii, nu era frig. Dimineața (și seara) se făcea apelul. Eram scoși la toaletă și spălător, iar cam în jurul orei
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
26 de zile de la arestare, am fost externat și dus din nou la Prefectură. De data aceasta am fost închis într-o celulă mai mare, a cărei capacitate era de 8-10 persoane, și chiar atâția eram, așa că aveam loc să dormim cu toții pe cele 4-5 paturi din plăci de fier. Printre tovarășii de celulă se aflau însă de data aceasta și doi „spanioli“: Petrică R. și Nicu E., pe care îi știam din vedere. Bineînțeles că toți trei eram incognito. Acum
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
că s-a terminat! exclam eu. Ce bine că putem sta în sfârșit de vorbă ca doi vechi și buni prieteni... — Chiar a fost așa de rău? mă întreabă, oarecum uimit. — Groaznic! Dar ce bine că a trecut! Seara am dormit amândoi în aceeași odaie, în paturi sepa rate, bineînțeles... Ce să spun? Mi-era tare dor de el! Simțeam că acum ar fi fost poate momentul să mă scol de la locul meu și să mă strecor lângă dânsul, așa cum făceam
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
de 15, iar pe 19 sper să plec spre tine, dacă izbutesc să-mi termin lucrarea, care înaintează foarte greu. La noi nu se întâmplă nimic deosebit: dimineața mergem la plajă, apoi luăm masa de prânz, iar după-masa citim sau dormim. După aceea eu mai lucrez puțintel, până pe la ceasurile 10, iar apoi mai citesc din nou și din nou mă culc. Petia își petrece majoritatea timpului cu prietenii sau cu Bostan, așa că îl văd prea puțin. S-ar putea să
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
tăi sunt răcoroși, mâinile tale sunt calde. „Când la sfârșitul zilei auzeam că numele-mi fusese salutat pe Capitoliu cu aplauze, noaptea aceea pentru mine încă nu era o noapte fericită...“ „Când însă cel pe care îl iubeam mai mult dormea acuma lângă mine sub același acoperiș, în noaptea rece, Când în tăcere, sub lumina tomnatică a lunii, fața lui era întoarsă către mine, Iar brațul lui era adus ușor pe după pieptul meu - o, în noaptea aceea eram fericit!“ (Walt Whitman
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
calorifer, un sin gur crac va fi prea de-ajuns. De altfel, asta simplifica lucrurile: smulgi cracul din cusătură, iar apoi îl sfâșii în fâșii longitudinale, cu grijă - fiecare sfâșiere să corespundă expirației lungi și ample a unui om care doarme adânc, pentru a nu stârni bănuiala auditivă a paznicului... Apoi împletești fâșiile obținute trei câte trei, așa cum își împletea Nonina părul, pentru a fi sigur că nu se vor rupe din cauza greutății, iar împletiturile astfel dobândite le legi una de
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
zi, Alice Rădulescu îl invită pe Augustul meu la masă. De fapt, masa, cu toate că foarte bună, ca de obicei, era doar un pretext. Scopul vizitei era altul... După ce se liniștiră treburile gospodăriei și conu’ Mișu se retrase în dormitor ca să doarmă puțin, Tata stătu preț de câteva ore de vorbă cu Alice, expunându-i convingerile lui cu privire la viața de dincolo de moarte, convorbiri ce erau un balsam pentru sufletul bietei mame îndurerate... și tot cu același scop, am vizitat-o odată împreună cu
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
penicilină, fiindcă doctorul nu dispunea de morfină. N-a mai îndurat violența durerilor și și-a dat întâlnire cu moartea. În curtea interioară era un dud de care sta sprijinită o scară. În fiecare an, omul își învăța găinile să doarmă în copac. Seară de seară, găinile urcau fusceii scării până sus, în vârful copacului, așezându-se în rânduri pentru a dormi pe crăci. Când se lumina de ziuă, coborau pe scară în curte. Fiica mortului a declarat că în urma procesului
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
curtea interioară era un dud de care sta sprijinită o scară. În fiecare an, omul își învăța găinile să doarmă în copac. Seară de seară, găinile urcau fusceii scării până sus, în vârful copacului, așezându-se în rânduri pentru a dormi pe crăci. Când se lumina de ziuă, coborau pe scară în curte. Fiica mortului a declarat că în urma procesului de învățare, care dura săptămâni în șir, găinile erau foarte deprinse cu el. Așa că nu s-au lăsat tulburate din liniștea
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
și pentru prezentul acestei țări. Dar înaintea rațelor de pe râul Lahn a mai existat ceva de care am amintit la început. În timpul călătoriei cu trenul spre Marburg am făcut cunoștință cu Inge Wenzel în drum spre Rimini. Nu cred că dormea, mai degrabă și-a ținut ochii închiși ore în șir, dat fiind că obligația ei era să doarmă. O cunoașteți pe Inge Wenzel? Are puțin peste treizeci de ani, părul blond și moale, fața alungită, la gâtul zvelt poartă un
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
amintit la început. În timpul călătoriei cu trenul spre Marburg am făcut cunoștință cu Inge Wenzel în drum spre Rimini. Nu cred că dormea, mai degrabă și-a ținut ochii închiși ore în șir, dat fiind că obligația ei era să doarmă. O cunoașteți pe Inge Wenzel? Are puțin peste treizeci de ani, părul blond și moale, fața alungită, la gâtul zvelt poartă un lănțișor de aur ce-i atârnă alături de breteaua stângă a cămășii de noapte. Nu știu de ce culoare îi
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
de ani, părul blond și moale, fața alungită, la gâtul zvelt poartă un lănțișor de aur ce-i atârnă alături de breteaua stângă a cămășii de noapte. Nu știu de ce culoare îi sunt ochii, din moment ce misiunea ei în compartiment era să doarmă. Perna și pătura - de un galben stins. Primul lucru ce mi-a reținut privirea după ce m-am așezat la geam cu fața în direcția de mers a trenului a fost tocmai cămașa ei albă de noapte. Una cu bretele late
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
lățime cam de trei degete, așa încât să dea impresia unei răscroieli pătrate decente. Dar materialul n-a ajuns decât pentru bretele de-un deget lățime. Păi astea-s chiar mai frumoase, a zis bunica, ce-i drept cam incomode când dormi, dar la oraș în casele de beton nu-i atât de frig ca în odaia din sat. Cât despre aspectul lor necuviincios, ba chiar de-a dreptul ordinar, e cum nu se poate mai nimerit pentru oraș. După o probă
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
însemna ani de închisoare nu doar pentru mine, ci și pentru cei câțiva oameni care se încrezuseră în mine. Civilii mi-au comunicat că nu voi mai pleca nicăieri, cel mult la dracu’. și au râs zicându-mi că voi dormi mai bine în celulă, căci acolo oricum patul nu se zgâlțâie decât la cutremur. Ceilalți călători și-au încărcat maldărele de bagaje, îndreptându-se încet spre peron. Cei doi civili au șoptit ceva între ei, apoi unul a făcut semn
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
Călătorie plăcută“, suna de parcă ar fi zis: „Călătorie pierdută“, m-am urcat în vagon - iar ei la fel. Prin urmare, și asta făcea parte din a treia variantă.Mă așteptam la tot ce-i mai rău: noaptea, când toți vor dormi, mă vor arunca sub roțile trenului. Iar pe certificatul de deces va sta scris, ca totdeauna în astfel de cazuri: „sinucidere“. I-am văzut ajungând la capătul culoarului și trecând în celălalt vagon. Erau în misiune, n-aveau bagaje. Mi-
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
vâre frumușel în pat. Primind o zi liberă ca să se poată odihni în voie. De-abia fusese stinsă lumina în compartiment că a și adormit, începând să sforăie puternic. Putea cineva adormi atât de rapid, ori persoana sforăia fără să doarmă, pentru a mă amăgi? Cămașa albă de noapte nu făcea și ea parte dintr-o manevră de diversiune? Nu-mi puteam îngădui să adorm. Întreg compartimentul întunecat și supraîncălzit era parcă înfășurat în pieptănătura aceea în formă de samovar. Aerul
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
am dăruit numaidecât căciula unei prietene. Cămășuța era dintr-un nylon străveziu, scrâșnitor, și fusese fabricată în Ungaria. Într-un apartament de bloc socialist era numai bună de clănțănit din dinți iarna și de asudat zdravăn vara, dar nu să dormi în ea. Semăna cu o perdea dantelată fără bretele, retezată la înălțimea pulpei. Măcar că fața și spatele erau cusute sus, materialul ajunsese totuși și pentru două mânecuțe croite în formă de clopot. Cămășuța de nylon a blănarului arăta cam așa cum
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
plecării din România, am vândut ambele cămăși de noapte la talcioc, împreună cu un prieten. Pentru a atrage clienții, prietenul meu a fluturat în aer mai întâi cămașa cu zimți de zăpadă. Cunoscând istoria confecționării ei, îi făcea reclamă strigând: „Veți dormi în ea mult și bine, ca un peisaj de iarnă“. O femeie tânără și foarte pistruiată a mușcat din nadă și a cumpărat-o. După care prietenul meu s-a apucat să agite imitația ungurească (căreia îi spunea „cămașa de
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
mușc uneori degetul ca să simt că mai exist“. Fusese găsit spânzurat în locuința sa, deasupra closetului. Nu s-a admis autopsierea, cercetările s-au încheiat, concluzia oficială a fost: sinucidere. Inge Wenzel, care avea mandat din partea Căilor Ferate Germane să doarmă pe drumul ei spre Rimini, lipită în compartimente deasupra fotoliilor - această Inge Wenzel nu știa că pe lume poate exista și mandatul să fii ridicat din somn și să ți se ridice și viața. și că, în țara din care
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
meu se întorceau împotriva lor. La fel ca în cazul cămășilor de noapte, în scrisul meu am încurcat între ele, chiar de la început, trecutul, prezentul și viitorul. N-am avut altă intenție decât să vorbesc despre timpul Ingăi Wenzel care dormea în drum spre Rimini. și despre Inge Wenzel ca manechin, expusă în magazine în raioanele de confecții pentru femei, poate un pic și despre fratele ei Jakob din raioanele pentru bărbați. Dar cămașa de noapte se acoperă cu un alt
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
aia și știe că nu limba e patria, ci conținutul a ceea ce se vorbește“. și ce se vorbește când îmi întâlnesc vecina jos, la cutia de scrisori? În timp ce urcăm amândouă scara, începe să-mi spună că nu mai apucă să doarmă cum trebuie din cauza micuțului ei de trei ani, care noapte de noapte, între orele două și trei, vine la patul ei cu un miel de cârpă și vrea să se joace. „Curată teroare“, zice ea, „securitatea română n-ar fi
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
vecini, colegi de birou și securiști, n-ar fi pus cu toții umărul la frica mea. Nu cerul era problema mea, ci lipsa de siguranță. Aflată în pântecele cerului, deschideam și-nchideam frigiderul, dulapul, mă spălam și mă pieptănam, mâncam și dormeam. Mă simțeam la prea mare înălțime în aer, fiindcă în locuința mea lucrurile își schimbaseră deseori locul când mă întorceam acasă. În absența mea, Securitatea îmi cotrobăise prin casă și, drept semn de luare-aminte, îmi așezase pe pat tabloul de pe
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]