KorAP: Find »[drukola/base=divin & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...874 875 876 ...890 >

22,232 matches

Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330

sud-orientali). Muwatalli, care a mutat capitala statului În regiunea meridională Tar¿untașșa, dovedește o devoțiune specială pentru un zeu luvian al furtunii, DU pi¿așșașșixe "DU pih~așșașși" (căruia Îi adresează o rugăciune, CTH 381, care conține o amplă listă divină, cuprinzând principalele panteonuri locale din Anatolia, Kizzuwatna și Siria nordică), și pentru zeul furtuniixe "zeul furtunii" din Kummanni, Teșup, precum și pentru zeii din anturajul acestuia (CTH 382); ¾attușili II/III face din zeița hurrită DIȘTAR din Șamu¿a (care devine

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
pentru zeul furtuniixe "zeul furtunii" din Kummanni, Teșup, precum și pentru zeii din anturajul acestuia (CTH 382); ¾attușili II/III face din zeița hurrită DIȘTAR din Șamu¿a (care devine atât de importantă Încât figurează alături de DIȘTAR din Lawazantiya, pe listele divine ale tratatelor) propria divinitate protectoare; regina Pudu¿epa, soția lui ¾attușili, introduce În mod profund la Hattușaș cultele țării sale de origine, Kummanni, care vor constitui principalul cult oficial al statului hitit (Yazilikaya) odată cu domnia fiului său Tut¿aliya al

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
eu, Pudu¿epa, sunt slujitoarea ta de mult timp... (KUB XXI 27 + 676/v I 1-7). În acest fragment, zeița Soarexe "Soare" din Arinnaxe "Arinna" și ¾epatxe " H~epat" sunt În mod cert Înțelese ca nume diferite ale aceleași realități divine, cea a marii zeițe, stăpână a panteonului. În acest mod, Pudu¿epa vrea să Împace devoțiunea sa pentru zeița ¾epat, căreia Îi poartă numele, și cea datorată principalei divinități a țării În care a devenit regină, sacerdoțiul acestei zeițe fiind

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
În toate aspectele vieții religioase Încât se poate vorbi despre o adevărată „reformă religioasă” (Laroche, 1975). Este totuși greu de evaluat pe deplin efectul acestei „reforme” În planul esenței concepției religioase, deși este posibil ca accentuarea caracterului antropomorf al reprezentărilor divine să fie semnificativă În acest sens. Nu trebuie Însă uitat faptul că, dacă ar fi vorba despre o reformă, aceasta nu este una totală, din moment ce zeul furtuniixe "zeul furtunii" continuă să fie reprezentat zoomorf ca un taur. Opera lui Tut

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
vest un basorelief cu doisprezece zei, replică a celui din camera A, care se continuă cu două nișe săpate În piatră. Pe peretele din față este reprezentat Tut¿aliya al III/IV-lea Îmbrățișat de Șarruma și o mare figură divină Înfățișată ca o spadă În poziție verticală În vârful căreia se afla un cap de om, având mânerul cu protome laterale și lei Îndreptați cu capul În jos ridicat. Pe aceeași parte este sculptată inscripția regelui Tut¿aliya deasupra unui

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Aștabi"; un zeu care corespunde zeului-cerb hitit (În izvoarele cuneiforme apare de obicei cu ideograma DLAMMAxe "DLAMMA"); probabil Tașmișuxe "Tașmișu", fratele lui Teșup; zeul Kumarbixe "Kumarbi"; perechea de oameni-taur, care stau pe pământ și susțin bolta cerească, identificați cu taurii divini Șeri și ¾urri; câțiva zei-munte. În acest cortegiu masculin este relevantă prezența zeiței Înaripate Șaușka, hurrita Iștarxe "Iștar", aflată aici probabil În calitate de zeiță războinică, urmată de hierodulele sale Ninattaxe "Ninatta" și Kulittaxe "Kulitta". Aceeași zeiță este prezentă și În cortegiul

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
cu expresii rezumative ale unor grupuri aflate În antiteză din punctul de vedere al ierarhiei („zei mari și zeii mici”), al genului („zeitățile masculine și feminine”), al sistemului cosmogonic („zeii cerului și zeii infernului”). Caracteristica panteonului hatic este elaborarea categoriilor divine, În cadrul cărora se găsesc la un loc divinități de origine diferită, dar de natură asemănătoare; de asemenea, toate variantele locale ale aceleiași divinități, venerate fiecare cu un nume propriu, sunt adunate Într-o desemnare colectivă. Este vorba despre „tipuri” propriu-zise

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
de persoane și locuri. Divinitățile care aparțin acestor tipologii se regăsesc, desemnate cu numele lor personal, la diferitele populații anatoliene, ale căror culturi au contribuit la formarea patrimoniului religios al statului hitit: hatiții, palaicii, luvienii, huriții. Analiza lingvistică a numelor divine (atunci când este posibilă) și constatarea inserării, de către scribii hitiți, a unor formule și recitări În limbi diferite de hitită, În timpul ceremoniei cultuale pentru anumite divinități, ne-a permis ordonarea zeilor pe diferite grupuri de populații: astfel, se poate vorbi astăzi

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
lingvistice și analiza diverselor contexte culturale nu sunt instrumente suficiente pentru a stabili În fiecare caz În parte originea unei divinități și atribuția acesteia Într-un anumit mediu istorico-religios. Panteonul hitit apare deci ca un panteon eterogen, În care figurile divine nu rezultă Întotdeauna clar din trăsăturile lor individuale; mai mult, informațiile care se găsesc În texte sunt adesea contradictorii și insuficiente. Doar zeitățile principale și unele figuri mitologice prezintă caracteristici proprii, În timp ce pentru toate celelalte există tendința de a crea

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
1966), cum ar fi, de exemplu, o aparentă identitate de nume, În spatele căreia se află divinități diferite (este cazul ideogramei DLAMMA pentru care cunoaștem cel puțin două lecturi: Inaraxe "Inara", o zeiță și Kuruntaxe "Kurunta", un zeu). Uneori la numele divine se adaugă o expresie care precizează o anumită funcție: avem astfel „zeul furtuniixe "zeul furtunii" armatei”, „zeul furtunii altarului”, „Iștarxe "Iștar" a câmpului”, „Iștar a bătăliei”, „zeul-Soarexe "Soare" al bolii”, „zeul-Soare la sângelui” etc. Într-un mod analog se indică

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
t)a" și zeița Soarexe "Soare" de la Arinna, hatica Wurușemu, cunoscută și cu numele de Arinniti. Cele două divinități, probabil autonome la origine, au fost unite În gândirea religioasă a hitiților de o legătură de familie și au devenit cuplul divin prin excelență; acestora două li se alătură, ca fiu al lor, zeul din Zippalanda al furtunii, căruia i-a fost asimilat zeul din Nerikxe "Nerik". Pentru această pereche divină se construiește la Hattușaș un templu cu două Încăperi, care a

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
a hitiților de o legătură de familie și au devenit cuplul divin prin excelență; acestora două li se alătură, ca fiu al lor, zeul din Zippalanda al furtunii, căruia i-a fost asimilat zeul din Nerikxe "Nerik". Pentru această pereche divină se construiește la Hattușaș un templu cu două Încăperi, care a cunoscut maxima extindere la jumătatea secolului al XIII-lea. În jurul acestui nucleu fundamental de divinități, care Își menține propriul caracter central până la sfârșitul imperiului hitit, s-a organizat un

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
atestat, de instrucțiunile lui Arnuwanda pentru guvernatorii provinciilor, dar și de inventarele cultelor din timpul lui Tut¿aliya al III/IV-lea, răspundea exigențelor de ordin politic, care priveau menținerea unei coeziuni sociale, fiind posibil datorită omogenității substanțiale a tipurilor divine locale cu cele din capitală. În general, divinitățile principale venerate local aparțin tipului „zeul furtuniixe "zeul furtunii"” și „zeița-mamă”, asociați cu munții, respectiv cu izvoarele (să ne amintim că cetatea Arinnaxe "Arinna" Își ia numele de la un izvor). Atenția pentru

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
au despre zei este esențialmente antropomorfă: zeii sunt asemănători oamenilor și, la fel ca aceștia, au un trup și un suflet, pentru desemnarea cărora se folosesc termenii tueggași iștanzana-, valabili pentru oameni și zei; Însă doar de la zei emană esența divină, o mireasmă (warșula) care produce efecte benefice pentru om și natură. Zeii sunt veșnici, deși În mituri apar și unii zei care se nasc și mor. În ceea ce privește nașterea divinității, textul cel mai semnificativ este așa-numita Teogonia, care descrie nașterea

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
plecat de la scribulț Pirwaxe "Pirwa"... (KBo XIII 86 Ro 3’ sqq.). Reacțiile zeilor la „greșelile” oamenilor sunt direct proporționale cu importanța și responsabilitatea persoanei care comite „păcatul”: dacă cel vinovat este suveranul, Întreaga țară va avea de suferit consecințele mâniei divine, care nu se va Îmblânzi până când vina nu va fi ispășită, uneori chiar de-a lungul câtorva generații. Molima care a lovit ținutul hitit Între sfârșitul secolului la XIV-lea și Începutul secolului al XIII-lea a fost considerată o

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
străine, cum ar fi fragmentele de unghii sau păr) sau când se Întârzie până după momentul stabilit pentru celebrarea riturilor religioase, din cauza implicării În campanii militare, sau, pur și simplu, atunci când o persoană este lovită de vrăji malefice. Consecințele mâniei divine provocate de aceste violări nu Încetează până când nu se restabilește ordinea răsturnată prin celebrarea unui ritual potrivit. Comportamentul zeilor, aparent capricios, ține În realitate de conceptul conform căruia hitiții au parte de „dreptatea divină”, exprimată de verbul ¿andai„a sistematiza

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
lovită de vrăji malefice. Consecințele mâniei divine provocate de aceste violări nu Încetează până când nu se restabilește ordinea răsturnată prin celebrarea unui ritual potrivit. Comportamentul zeilor, aparent capricios, ține În realitate de conceptul conform căruia hitiții au parte de „dreptatea divină”, exprimată de verbul ¿andai„a sistematiza, a pune ordine” și derivatele sale; aceasta reprezintă o ordine imanentă a lucrurilor (Pecchioli Daddi, 1991): divinitatea este „dreaptă”, pentru că ea creează ordine și acționează conform acesteia; omul este „drept” pentru că este pios și

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
care Îi răsplătește pe oamenii drșețpți și Îi culcă la pământ, asemenea arborilor, pe oamenii răi, el care Îi lovește În cap pe oamenii răi și Îi nimicește ca pe niște șakșakiluș (Appuxe "Appu", A I 1-5). Ideea de dreptate divină, precum și ideea necesității de a apela la ea stau la baza compunerii textelor rugăciunilor pe care suveranii hitiți le adresează zeilor; acestea reprezintă una dintre expresiile cele mai semnificative ale relației om-zeu. În momentele de mare dificultate, cauzate de atacurile

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
autobiografia sa stabilirea propriului destin, de la inițierea sacerdotală până la căsătoria cu Pudu¿epa și preluarea puterii. Și În acest caz, comportamentul zeiței, indicat cu un termen abstract, para ¿andandatar, derivat din verbul ¿andai-, se Înscrie În concepția hitită despre „dreptatea divină”, coerentă cu armonia cosmosului; iar ¾attușilli, care i se conformează, se prezintă asemenea celui care realizează această „dreptate” Între oameni. 2. Sărbători și ritualuritc "2. Sărbători și ritualuri" Legătura strânsă care există Între zei și oameni se concretizează În cadrul cultului

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
impuritatea adusă de „păcat”, cauzat de vrăji și/sau de mânia unui zeu (vezi „miturile zeului dispărut”) (Haas, 1988a). Referitor la magie, care Însoțește orice moment al vieții omului, de la naștere până la moarte, se consideră că ea este de origine divină și nu există dubii asupra eficacității sale: de altfel, este practicată de zei și de oamenii care au Învățat-o de la aceștia (mai ales de la zeița Kamrușepa). O serie de factori, precum larga răspândire a magiei, faptul că ea este

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Înlăturat; dar, pentru că, potrivit concepției hitite, după moarte, regele „devine zeu”, riturile care Însoțesc funeraliile au trăsăturile unor ritualuri magice sau ale celebrării sărbătorilor: acestea trebuie să elibereze Hattușaș de impuritate, să favorizeze trecerea suveranului de la condiția umană la cea divină și să confirme divinizarea. Funeraliile regale durau paisprezece zile, În timpul cărora riturile magice săvârșite de „bătrână” se uneau cu acțiunile rituale tipice sărbătorilor, cum ar fi „băutul” divinității și cântarea cu instrumente muzicale. Unele ceremonii magice aveau scopul de a

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
pot fi trecute În categoria miturilor cunoscute, dar confirmă bogăția și vitalitatea mitologiei anatoliene. 1) În invocațiile/evocările (mugawar/mugeșșar), cunoscute și ca „mituri ale zeului dispărut”, adresate unor divinități care s-au Îndepărtat, partea narativă, care descrie consecințele mâniei divine și căutarea zeului, este inserată Într-un ritual magic, ce are ca scop Îmblânzirea mâniei zeului și obținerea Întoarcerii acestuia. În cadrul acestui tip de compoziții, mitul și ritualul sunt strâns legate din moment ce mitul oferă motivația evenimentului negativ pe care ritualul

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
au luptat pentru supremația cerească. Ciclul lui Kumarbixe "Kumarbi" apare ca o serie de opere compuse În formă literară, având un stil foarte elaborat; cea mai vestită operă este „Teogonia” sau „Regalitatea cerească”, În care se povestește despre succesiunea generațiilor divine și nașterea zeului furtunii. Primul rege al zeilor, Alaluxe "Alalu", Înlăturat, după nouă ani de domnie de către paharnicul său Anuxe "Anu", se retrage sub pământ, printre „zeii vechi”, care, la Începutul mitului, sunt invocați pentru a da mărturie despre veridicitatea

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
articulare socială progresivă, precum și o specializare a muncii, coordonate de un centru administrativ care este În general un palat regal. Tocmai acest tip de model socio-economic este cel În care, așa cum arată comparația istorico-religioasă, apar religiile politeiste, cu un univers divin articulat și structurat organic, În corespondență cu complexitatea societăților care au contribuit la elaborarea sa. De altfel, politeismul va fi În general forma religioasă caracteristică a cetăților palatine chiar de la apariția scrierii. Primele tăblițe incizate cu ideograme sunt datate În jurul

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
În calea cercetării istorico-religioase: de fapt, suntem lipsiți de contextul narativ indispensabil pentru cunoașterea personalității zeilor, a concepțiilor cosmogonice și antropogonice etc. În această situație, rangul și prerogativele divinității trebuie deduse din indicii indirecte și sporadice, precum etimologia numelor, epitetele divine, elementele teofore prezente În antroponimie și toponomastică. Ca și În alte civilizații ale Orientului Apropiat, religia se prezintă și la Ebla ca un sistem politeist articulat. Zeii atestați sunt foarte numeroși, ținând cont și de multiplele manifestări funcționale sau locale

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]