22,890 matches
-
expresiilor despre ceea ce simțim și a relației lor cu expresiile care descriu caracteristici ale comportării. El urmărește să determine ce lumină aruncă asupra acestor intuiții și reprezentări familiare o examinare mai îndeaproape a modului cum sunt folosite expresii referitoare la senzații, cum este, de exemplu, expresia „mă dor dinții“. Altfel spus, să obțină, pe această cale, clarificări conceptuale care ne îngăduie „să vedem mai bine“ într un domeniu care este accesibil privirii tuturor oamenilor. Acest demers se sprijină pe formularea și
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
sufletești etc. - pentru propria sa folosință? - Ei bine, nu putem noi oare să facem asta în limbajul nostru obișnuit? - Dar nu asta am eu în vedere. Cuvintele acestui limbaj trebuie să se refere la ceea ce poate ști doar vorbitorul; la senzațiile sale nemijlocite, private. Un altul nu poate, prin urmare, să înțeleagă acest limbaj.“ Pasajul merită toată atenția deoarece el indică ceea ce urmărește Wittgenstein atunci când examinează expresiile prin care spunem ceva despre ceea ce simțim. El admite că folosim în mod frecvent
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
nu ar fi aceea a desemnării unui lucru. Lucrul din cutie nu aparține, pur și simplu, jocului de limbaj; nici cel puțin ca un ceva; căci cutia ar putea să fie și goală. [Ă] Asta înseamnă: Dacă construim gramatica expresiei senzației după modelul «obiectului și desemnării», atunci obiectul nu mai este luat în considerație deoarece este irelevant.“38 Prin această splendidă alegorie, ideea limbajului privat este prezentată și, în același timp, respinsă, ca ceva ce nu poate fi gândit. Expresiile unui
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
mă doare.» pot să spun simplu «Mă doare.». Bineînțeles, situația e diferită dacă dăm sens expresiei «durere inconștientă»Ă“42 Că durerea este a mea, a unui subiect, este ceva cuprins în expresia „durere“, ca și în orice spunem despre senzații. Nu este cuprinsă însă aici o informație despre un posesor și despre ceea ce posedă el, ca în expresiile descriptive. „Așadar judecățile « A are un dinte de aur.» și «A are o durere de dinți.» nu sunt folosite în mod analog
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
judecățile « A are un dinte de aur.» și «A are o durere de dinți.» nu sunt folosite în mod analog. Ele diferă în ceea ce privește gramatica lor acolo unde, la prima vedere, ar putea să nu pară că diferă.“43 Afirmația că senzațiile sunt doar „ale mele“ spune doar în aparență ceva. Ea are tot atât de puțin sens ca și afirmația că „știm“ ceva despre experiențele noastre subiective: „Propoziția «Senzațiile sunt private.» este comparabilă cu: «Pasiența o facem singuri.».“ (Cercetări filozofice, § 248.) Ceea ce nu
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
unde, la prima vedere, ar putea să nu pară că diferă.“43 Afirmația că senzațiile sunt doar „ale mele“ spune doar în aparență ceva. Ea are tot atât de puțin sens ca și afirmația că „știm“ ceva despre experiențele noastre subiective: „Propoziția «Senzațiile sunt private.» este comparabilă cu: «Pasiența o facem singuri.».“ (Cercetări filozofice, § 248.) Ceea ce nu înseamnă că nu ar exista contexte în care o propoziție de acest gen poate să aibă o folosire. În afara unor asemenea contexte, ea este însă o
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
ale acestor experiențe. „«Dar ceea ce spui tu nu revine la faptul că nu există, de exemplu, durere fără comportarea caracteristică durerii?» - Înseamnă asta: se poate spune doar despre omul viu și despre ceea ce-i seamănă (se poartă asemănător) că are senzații; vede; este orb; aude; este surd; este conștient sau este inconștient.“ (Cercetări filozofice, § 281.) Expresiile noastre despre experiențe subiective nu le „descriu“ așadar, ci le „exprimă“, tot așa cum un gest, un țipăt, o expresie a feței sau un fel de
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
expresia „mă doare“ pentru a exprima ceea ce exprimă și țipetele de durere sau gemetele. Referindu-se la modul cum învață o ființă omenească folosirea cuvântului „durere“, Wittgenstein scrie: „Iată o posibilitate: cuvintele vor fi legate cu expresia originară, naturală, a senzației și puse în locul ei. Un copil s-a lovit, el țipă; iar acum adulții îi vorbesc și îl învață exclamații și, mai târziu, propoziții. Ei îl învață pe copil o nouă comportare pentru durere. «Tu spui, așadar, că termenul „durere
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
simțim nu schimbă lucrurile. O reușită totală și statornică în minciună și prefăcătorie nu este, de fapt, posibilă. Ceea ce simte o ființă omenească se exprimă în ansamblul comportării sale verbale și nonverbale. Iar fiecare dintre noi a învățat să identifice senzații, sentimente sau gânduri în comportarea semenilor. Impresia familiară că „știu“ foarte bine ceea ce simt eu și nu pot „ști“ ce simte altul induce în eroare. De fapt, lucrurile stau tocmai invers. „Știm“ ceea ce simt alții în măsura în care comportarea lor ne este
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
subiective. Dacă spun că simt ceva anume, atunci este un nonsens ca cineva să mă întrebe „De unde știi asta?“. Are însă pe deplin sens să spunem că știm ce a simțit o anumită persoană, într-o anumită împrejurare. „În ce măsură sunt senzațiile mele private? Ei bine, doar eu pot să știu dacă am într-adevăr dureri; celălalt poate doar să o bănuiască. - Într-un fel, asta este fals, în altul e un nonsens. Dacă folosim cuvântul «a ști» așa cum este el folosit
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
eu însumi! - Despre mine nu se poate spune deloc (decât poate în glumă) că știu că am dureri. Ce poate oare să însemne asta - în afară, poate, de faptul că am dureri? Nu se poate spune că alții învață ce senzații am eu doar din comportarea mea - căci despre mine nu se poate spune că le-am învățat. Eu le am. Asta este corect: are sens să se spună despre alții că ei se îndoiesc că am dureri; dar nu să
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
să pătrundă“ dincolo de ceea ce este controlabil prin observație, să ne dezvăluie o lume ascunsă în spatele comportării subiecților. Uneori observarea comportării verbale și nonverbale poate să conducă într adevăr la concluzii greșite cu privire la ceea ce simt și gândesc oamenii. De multe ori senzațiile și sentimentele sunt însă „scrise“ în comportare. Jocurile de limbaj care arată că relația dintre comportare și experiența subiectivă este o relație internă reprezintă o contribuție la „înțelegerea filozofică“. Obiectivul și subiectivul nu pot fi despărțite. Ele nu reprezintă două
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
de a mai suporta ceva; g) tristețea manifestându-se printr-o scădere a energiei și a entuziasmului față de activitățile cotidiene declanșează apariția gestului bandolierei duble (brațele sunt încrucișate în față și fiecare mână prinde umărul opus). h) stresul producând o senzație de nervozitate, de disconfort, de tensiune, de îngrijorare datorită producerii hormonilor de creștere a tensiunii și a ritmului cardiac determină fie gesturi agresive, dominatoare, încordate, fie gesturi de resemnare, copleșire, oboseală etc. Componenta volitivă În interacțiunile sociale, remarcăm în primul
by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
care sunt circumscrise în cadrul situațional ca nefiind conforme cu realitatea spre exemplu, când un individ mimează că are un pistol în mână; 4) mimare în gol sau în absența relaționării cu un obiect anume spre exemplu, când un individ mimează senzația de foame ducând mâinile la nivelul gurii și mișcând ușor buzele pentru a sugera mestecarea hranei; c) gesturile schematice sunt gesturi mimate prescurtate care s-au dezvoltat din nevoia de a imita în scurt timp mai multe comportamente, acțiuni; d
by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
învățați de mici să comunice afectiv, să asculte și să observe limbajul corpului, să empatizeze și să-i respecte pe ceilalți. Prin urmare, potrivit acestei accepțiuni, gestul este o moștenire culturală și o practică socială, care permite trecerea de la corp (senzație, instinct) la conduită (convenție, normă) și exprimă identitatea de grup, actualizată de cele mai multe ori prin gesturi acceptate sau gesturi interzise. Implicațiile culturale și așteptările grupului social joacă un rol cheie în exprimarea ideilor și în manifestarea corporală a unei persoane
by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
cu forme impunătoare care dansa în cabarete pariziene (vezi tablourile lui Lautrec 71). Futuriștii, pictori îndrăgostiți de viteză, energie, acțiune, zgomot, dinamism, au avut ambiția de a introduce în artă mișcarea. Umberto Boccioni, fondatorul și exponentul futurismului, considera gestul o senzație dinamică eternizată ca atare. În operele futuriștilor predomină obiecte și forme descompuse, personaje în mișcare și planuri suprapuse, linii de rotație, tonuri de culoare de o mare vivacitate etc. Plasând întreaga operă sub semnul mișcării corpului, sculptorul François Auguste René
by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
palmelor profesorului în jos pentru calmarea elevilor indisciplinați). Cu cât punerea în scenă a unei lecții este ,,dramatizată" și cu ajutorul gesturilor expresive, cu atât profesorul obține o rezonanță afectivă mai mare din partea elevilor, succesul său fiind astfel garantat. El creează senzația că gesturile expresive apar involuntar în timpul predării, știind că impresia de spontaneitate atrage atenția elevilor. Dar, este vorba de o spontaneitate calculată, gesturile expresive fiind minuțios pregătite și gândite dinainte de a intra în sala de clasă. Spectacolul persuadării pus în
by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
stres au fost: • trăsăturile apăsate puternic sau variațiile de presiune în trasarea liniilor: denotă o stare de tensiune psihică a subiectului [Anexa 4 A, B, C, D]; • schimbările de direcție, întreruperile de linii, dezorganizarea în pagină; • liniile nonfigurative/disparate: creează senzația de desfacere, dislocare; • trunchiul îngustat: înseamnă inhibiție, refulare, blocaj afectiv [Anexa 4 A, C, F]; • trunchiul hașurat pe partea stângă: semnul vulnerabilității [Anexa 4 F]; • ramurile separate [Anexa 4 A, C, E, F, H] sau cu linii încâlcite, măzgălite, frânte
by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
E]; • ramurile descendende: denotă oboseală, resemnare, rezistență slabă, nesiguranță, descurajare [Anexa 4 A, C]; • ramuri cu linii duble: impulsivitate, asprime, nerăbdare, inhibiție [Anexa 4 B]; • ramuri cu forme inverse: tensiune, contradicție [Anexa 4 H]; • liniile pe suprafața trunchiului care dau senzația de scoarță zgrunțuroasă, dură: semne de violență, încăpățânare, spirit critic, reactivitate [Anexa 4 D, E, H]; • formele stereotipe: neadaptare, nesiguranță, inexpresivitate [Anexa 4 C, H]; • trunchiul conturat cu linii difuze, întrerupte, îngroșate: ezitare, nesiguranță [Anexa 4 B, C, D]. În
by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
C, D, E, F, G]; • formele deschise: transmit flexibilitate, abilități de comunicare, adaptabilitate, sociabilitate [Anexa 5 B, C, D, E, H]; • coroanele sferice cu arcade: exaltare, sentimentalism, spirit de copil [Anexa 5 A, F, G]; • rădăcinile cu trăsături duble: crează senzația de statornicie, conformism, tradiționalism [Anexa 5 A, B, D, E, F]; • trunchiul cu contur ușor ondulat: vitalitate, vivacitate, adaptare [Anexa 5 A, E, F); • trunchiul hașurat pe dreapta: ușurință de a stabili contacte sociale [Anexa 5 E, H]; • frunzele: desemnează
by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
Încearcă să se evite ceva, cu atît „așteptarea” devine mai Înfrigurată, mai tensionată, iar faptul care se va petrece va avea un ecou mai puternic În sufletul persoanei care a realizat așteptarea. * „Ceea ce măsor, cînd măsor timpul este, de fapt, senzația mea.” (Sfîntul Augustin) Orice aspect al realității este condiționat psihologic, atunci cînd ne raportăm la el, În sensul că-l vom amprenta cu sensibilitatea noastră, cu modul nostru de a gîndi și de a simți, cu așteptările noastre etc. De
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
hârtie. Punctul comun al celor două lucrări o reprezintă formula de adresare, scriitorii preferând să se prezinte ca fiind în centrul acțiunii, folosind persoana întâia singular. Repetarea acestui pronume personal, atât la Du Bois, cât și la La Porte, oferă senzația unui aport de informații concrete, reale. în ciuda utilizării excesive a persoanei întâia, cei doi nu se implică emoțional, evitând cu abilitate să-și exprime punctul de vedere. Marie du Bois și La Porte se aflau pe poziții egale, ambii erau
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
mod evident, nici nu se pune problema ca acest fapt să constituie o scuză pentru imperfecțiunile lucrării! Am ales tema pentru că mi-a plăcut. Mi-a plăcut pentru că părea permisivă și incitantă, În același timp; părea permisivă pentru că ÎȚi dădea senzația, Într-un fel, a unui déjá vu (cine nu auzise de context și de semnificație?); incitantă, pentru că anunța cercetarea relației celor două concepte dintr-o perspectivă cel puțin interesantă, semio-pragmatică. Obiectivul central pe care mi-l asum prin această lucrare
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
demonstrând veridicitatea vindecărilor miraculoase, prin credință. Unii bolnavi au fost vindecați aproape instantaneu de afecțiuni cum ar fi lupusul feței, cancerul, infecțiile renale, ulcerul, tuberculoza pulmonară și osoasă. Fenomenul se produce aproape întotdeauna în același fel - o durere puternică, apoi senzația de vindecare. într-un timp relativ scurt, simptomele și leziunile anatomice dispar. Fenomenul se explică printr-o accelerare extremă a proceselor normale de vindecare. O asemenea accelerare n-a fost demonstrată vreodată, până în prezent, de către chirurgi sau fiziologi prin practica
RUGĂCIUNEA, CALE SPRE DESĂVÂRŞIRE ŞI MÂNTUIRE by Ion CÂRCIULEANU () [Corola-publishinghouse/Science/91546_a_107349]
-
are încredere în propriile capacități, trăiește sentimente de prietenie, de unitate, de forță, de acord cu sine însuși și cu viața. Persoana cu această poziție fundamentală de viață tinde să-și actualizeze potențialul, vrea să trăiască profund la toate nivelele (senzații, emoții, idei, valori). Este corectă cu sine, activă și productivă. E. Berne (2006) precizează faptul că "Eu+Tu+ este fie poziția cu care persoana crește la începutul vieții, fie cea pe care trebuie s-o învețe cu trudă ulterior; ea
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]