22,190 matches
-
a atacat niciodată Italia sau politica italiană 135. Revizionismul maghiar a fost încurajat de aceste evenimente. Protocoalele de la Roma au fost semnate de Italia, Ungaria și Austria, aceasta din urmă fiind pusă ce înjosire pentru urmașii lui Metternich sub protectorat italian. Germania era mai înțelegătoare decît Italia în privința revizionismului maghiar (mai ales în privința problemei Transilvaniei), pentru că Hitler avea nevoie de petrol. Hitler i-a dat personal asigurări lui Gheorghe Brătianu și le-a spus ungurilor să-și exercite revizionismul în direcția
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
realistă pentru România Atît goga-cuziștii cît și legionarii erau atît de ahtiați după puterea politică încît preferau să nu citească Mein Kampf a lui Hitler sau să analizeze teoriile lui Rosenberg. După discreditarea politicii și a economiei, exemplul german și italian părea să ofere mai multe speranțe. Iorga își dădea seama de ceea ce ar însemna aceasta pentru România Mare pe termen lung; dar dată fiind proporția considerabilă a tineretului care nutrea simpatie față de Legiune, dat fiind faptul că Germania antisemită era
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
opinii în acest context cu Gyula Kornis, profesor la Universitatea de la Budapesta. Kornis era un revizionist învederat. Întregul schimb de păreri s-a desfășurat pe un ton sardonic. Iorga a fost surprins de faptul că profesorul Kornis propunea o mediere italiană între "posesorii unguri de moșii întinse și poporul român". În privința pronunțatului caracter maghiar al orașelor Oradea, Arad sau Timișoara, Iorga considera că aceiași presupuși unguri erau în cea mai mare parte evrei, evreul învățînd cu sîrguință orice limbă a naționalității
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
de hotărîre și convingeri și asta tot mai mult, o dată cu trecerea lunilor. Toate acestea se adăugau fisurilor apărute în cadrul Sistemului de la Versailles, accentuate de Depresiune. Aceste îndoieli tot mai mari erau încurajate de agresiunea energică a naziștilor și a fasciștilor italieni (ca și a celor japonezi) și de politica dezastruoasă a "concilierii". Vremurile acestea nefericite vor servi drept ultima picătură a ultimilor ani ai vieții lui Iorga, în timpul cărora nazismul va merge din triumf în triumf, călcînd lumea în picioare. Dar
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
cuziștii și legionarii au sărbătorit triumful lui Hitler în Austria, reacționînd mai curînd dintr-un instinct spontan decît gîndindu-se la implicațiile pentru România, Iorga a declarat: "Sărbătorim triumful altora și fără să gîndim"4. În primăvara lui 1937, un ziar italian a publicat un editorial intitulat: Ori fascism, ori bolșevism. Iorga a replicat că nu-l vrea nici pe unul, nici pe celălalt. Fiecare națiune trebuie să-și elaboreze propria formă de guvernămînt, bazată pe experiența ei națională 5. Prin 1937
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
nu să-l copie; și (întrucît vedea multe aspecte negative în civilizația industrială) să o facă cu grijă. Iorga era irevocabil pornit împotriva nazismului german, dar mai puțin a lui Mussolini (cel puțin în public). Spera să poată determina politica italiană să se îndepărteze de poziția ei revizionistă promaghiară și nădăjduia din tot sufletul că Mussolini i se va opune lui Hitler. Prin 1937, Iorga a luat o atitudine decisă împotriva partidelor politice și ca atare și împotriva democrației din România
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
România, din cauza realizărilor acesteia. Iorga nu considera instituțiile democrate din România ca fiind produsul unui proces organic. El continua să admire instituțiile democrate din Occident (produse ale unui proces "organic"), care erau mai compatibile cu valorile decît nazismul sau fascismul italian. Datorită temperamentului său, Iorga era întotdeauna autoritar, dar nu renunța niciodată la individualismul său. Nu voia nici să-i oblige pe alții să renunțe la individualismul lor. Fiind permanent curat și incoruptibil, spumega întotdeauna împotriva corupției, dar închidea ochii asupra
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
un șoc pentru ea. A început să nu se simtă la largul ei și a plecat de la Văleni imediat după conferință. S-a întors în 1939, iar Iorga i-a oferit prompt un post de translator din greacă, latină sau italiană la Institutul lui de Istorie Universală. În timpul discuției, Iorga a vorbit liber despre prietenii lui anticari evrei etc. Domnișoara Colombo s-a decis să-i dezvăluie lui Iorga (într-o scrisoare) originea ei evreiască. Iorga i-a răspuns în italiană
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
Mai era și profunda simpatie a lui Iorga față de Albania și față de regele Zog, plus faptul că nu-i plăcea imaginea unei națiuni mici călcată în picioare. Iată ce scria în Jurnalul ei doamna Liliana (8 aprilie 1939): În timp ce flota italiană bombarda Durazzo și Valona, tata era foarte neliniștit. Are presimțirea declanșării iminente a celui de al Doilea Război Mondial". Iorga nu a rămas fără replică. Scria că vrea să evite să vorbească despre Albania, dar nu putea să nu-și
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
pe baza Tratatului de Pace de la Versailles". Articolul se încheia astfel: "Poate că în anarhia bucureșteană se va găsi mai devreme sau mai tîrziu un glonte și pentru ucigașii lui Iorga"52. Ziarul "Popolo di Roma" (un important cotidian fascist italian) era mai interesat de justificarea "acțiunii directe" decît de exprimarea recunoștinței față de un prieten de o viață al Italiei. Deși asasinarea ar putea fi ilegală, ea poate fi justificată pe baza dreptății și a trecutului"53, comenta ziarul. Aceste crime
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
evrei pentru că nu vorbesc românește corect, adăugînd că boierimea vorbește o românească și mai ofensatoare, pentru că vorbesc între ei numai franțuzește. Românii se cramponează din răsputeri de limba lor. Iorga îi atrăgea atenția lui Mussolini că o serie de călători italieni remarcaseră încă din Evul Mediu tenacitatea cu care se cramponau românii de limbă. Nicolae Iorga, Former Prime Minister of Romania to this Excellency Benito Mussolini, Head of the Italian Government, București, 1937 164 O rugăminte, "Epoca", 12 martie 1906 165
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
Bukarest Botschaft, 1934-1936 121 "Neamul românesc", 14 aprilie 1939 122 "Neamul românesc", 27 martie 1936, 26 aprilie 1933 și 22 iunie 1934 123 Iorga vorbea despre "modestia" și "lupta împotriva corupției a lui Mussolini". "Neamul românesc", 3 noiembrie 1936. Ambasadorul italian scria rapoarte de la Moscova, dar Mussolini nu și-a aruncat privirile asupra lor timp de trei ani. Își găsea însă zilnic timp să se uite atent la fotografiile din ziare și la filmele documentare care îl aveau ca erou și
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
copii orfani și fără adăpost: ruinele umane ale războiului. La sfârșitul anului 1945, numai În Berlin existau 53.000 de copii fără familie. Giardini del Quirinale din Roma au devenit celebre ca loc temporar de Întâlnire pentru miile de copii italieni mutilați, desfigurați și „nerevendicați”. Cehoslovacia eliberată număra 49.000 de orfani, Olanda 60.000, Polonia aproximativ 200.000, iar Iugoslavia probabil 300.000. Printre copiii mici erau puțini evrei; cei care au supraviețuit exterminării și pogromurilor din anii de război
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Cadrilaterul, o fâșie de pământ din Dobrogea; cehoslovacii au obținut de la Ungaria (aflată În tabăra Axei Învinse, deci incapabilă să protesteze) trei sate de pe malul drept al Dunării, vizavi de Bratislava; Tito a reușit să păstreze o parte din pământul italian (În jurul orașului Trieste și În Veneția Iulia) ocupat de armatele lui la sfârșitul războiului. În rest, teritoriile ocupate cu forța Între 1938 și 1945 au fost restituite, revenindu-se la status quo ante. Cu anumite excepții, rezultatul a fost o
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
acolo. La o lună de la capitularea Germaniei, din cei 1,2 milioane de francezi aflați acolo În mai 1945, numai 40.550 nu ajunseseră Încă În Franța. Italienii au trebuit să aștepte mai mult, ca foști inamici și pentru că guvernul italian nu avea un plan concret de repatriere a propriilor cetățeni. Dar s-au Întors toți Înainte de 1947. În Est Însă, existau două complicații majore. Unele persoane strămutate din estul Europei erau, tehnic vorbind, apatride: nu aveau o țară unde să
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Încă unul extrem de nimicitor. Pentru Iugoslavia, semnificația etichetelor convenționale - colaboraționist, partizan - rămâne impenetrabilă. Ce era Draža Mihailoviæ, liderul sârb al partizanilor cetnici 9? Un patriot? Un partizan? Un colaboraționist? Ce-i determina pe oameni să lupte? Rezistența Împotriva ocupantului (german, italian)? Dorința de a se răzbuna pe adversarii politici din statul iugoslav interbelic? Conflictele comunitare dintre sârbi, croați și musulmani? Obiectivele prosau anticomuniste? Pentru cei mai mulți, motivele se Împleteau. Astfel, regimul ustaș al lui Ante Paveliæ În statul-marionetă croat a ucis sârbi
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
musulmani. Dar și partizanii monarhiști conduși de Mihailoviæ, În majoritate sârbi, au ucis musulmani. Nu-i de mirare că musulmanii din Bosnia au cooperat uneori cu armatele germane, Încercând să se protejeze. Deși urmăreau eliberarea Iugoslaviei de sub ocupația germană și italiană, partizanii comuniști ai lui Tito au purces mai Întâi la distrugerea cetnicilor - mai ales pentru că acesta era un obiectiv realizabil. Un deceniu mai târziu, deziluzionat de rezultatul confruntărilor dintre comuniști și cetnici, În care jucase el Însuși un rol eroic
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cam 350.000 de persoane, Însă celor mai mulți nu le-a afectat dramatic viața sau cariera. Nimeni nu a fost pedepsit pentru ceea ce numim astăzi crime Împotriva umanității. Responsabilitatea pentru acestea și alte crime de război a revenit integral nemților. Cazul italian era aparte, din mai multe motive. Deși făcuse parte din Axă, Italia a fost autorizată de guvernele aliate să-și organizeze singură procesele și epurarea - la urma urmei, italienii Întorseseră armele În 1943. Dar nu era deloc clar cine și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și procedurile mai convenționale din vestul Europei. Orice demers judiciar care e consecința directă a unui război sau a unui conflict politic este politic. La procesele lui Pierre Laval sau Philippe Pétain În Franța, ori la cel al șefului poliției italiene, Pietro Caruso, atmosfera nu era deloc cea a unor proceduri judiciare oarecare. Reglarea de conturi, vărsarea de sânge, răzbunarea și calculul politic au jucat un rol crucial În toate procesele și epurările postbelice. Să reținem acest lucru când ne Îndreptăm
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
nu au avut prea mult de suferit, cel puțin nu În Europa de Vest. În Italia, Aliații au insistat ca Vittorio Valletta de la Fiat și alții ca el să fie lăsați În pace, În ciuda asocierii lor notorii cu autoritățile fasciste. Alți afaceriști italieni au supraviețuit demonstrând că se opuseseră lui Mussolini și Republicii de la Salò - ceea ce era adevărat, fuseseră Împotrivă tocmai pentru că era prea „socială”. În Franța, anchetele judiciare privind colaborarea economică au fost devansate de naționalizarea selectivă - a uzinelor Renault, de exemplu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
risca să fie contraproductivă, chiar paralizantă. Prețul plătit a fost cinismul politic: o pierdere abruptă a iluziilor și speranțelor aduse de eliberare. Pe 27 decembrie 1944, scriitorul napolitan Guglielmo Giannini nota deja În L’Uomo Qualunque, ziarul unui nou partid italian cu același nume, care miza tocmai pe acest sentiment de dezamăgire neașteptată: „Sunt cel care, Întâlnind un fost gerarca, Întreabă: «Tu cum ai ajuns În tabăra judecătorilor?»... Sunt cel care se uită În jur și spune: Acestea sunt metode și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
era apanajul exclusiv al Germaniei de Est, unde fenomenul a avut totuși o amploare aparte. În Italia, mișcarea de rezistență din timpul războiului includea un procent destul de ridicat de foști fasciști de varii orientări, iar moderația postbelică a Partidului Comunist Italian se datora probabil și faptului că mulți dintre potențialii săi suporteri fuseseră compromiși sub regimul precedent. Comuniștii din Ungaria postbelică i-au curtat deschis pe foștii membri ai mișcării fasciste Crucea cu Săgeți, ținându-le chiar partea Împotriva evreilor care
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Împărțite În Sicilia după război, 95% erau de calitate inferioară, improprii exploatării agricole. țăranii săraci care le primiseră nu aveau bani și nici posibilitatea să ia Împrumuturi bancare, așa Încât nu puteau face nimic cu noile lor proprietăți agricole. Reforma agrară italiană a eșuat. Scopul ei declarat - soluționarea „problemei Sudului” - va fi atins abia după un deceniu, și atunci doar parțial, când țărănimea din Sud Își va fi abandonat pământurile, plecând În căutare de lucru spre orașele Înfloritoare din Nordul „miracolului” italian
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
postbelice au propus referendumuri populare pe teme controversate și au votat reforme instituționale majore, cu o orientare ușor stângistă. În Italia, Franța și Cehoslovacia, partidele comuniste au avut rezultate bune la alegerile de după război. În alegerile din 1946, Partidul Comunist Italian (PCI) a obținut 19% din voturi, iar Partidul Comunist Francez (PCF) 28,6% din voturi În al doilea scrutin din același an - cel mai bun rezultat din istoria sa. În Cehoslovacia, la alegerile libere din mai 1946, comuniștii și-au
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
guvernare până În mai 1947, ele au reușit, prin demonstrații populare și sindicatele afiliate, să mobilizeze nemulțumirea populară, transformând eșecul propriilor guverne Într-un avantaj electoral. Succesele electorale ale comuniștilor locali, combinate cu aura invincibilei Armate Roșii, au dat credibilitate „căii italiene” (sau franceze, sau cehe) „spre socialism”. Până În 1947, 907.000 de persoane intraseră În Partidul Comunist Francez. În Italia, cifra atingea 2.250.000, fiind mai mare decât În Polonia sau Iugoslavia. Chiar În Danemarca și Norvegia, un alegător din
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]