221,754 matches
-
complex, implicând dificultăți de regrupare și deplasare a acestora, precum și de asigurare a finanțării operațiunilor. În acest scop, a fost trimisă de către Guvernul României o Comisie Militară, care a ajuns în estul Siberiei în aprilie 1920. În luna mai a ajuns și Legiunea - aflată în ariergarda corpului expediționar, la Vladivostok. În lunile mai, iunie și august 3 eșaloane - primele 2 conținând majoritatea efectivului rămas (aproximativ 2.500 de militari ai Legiunii), au fost îmbarcate spre țară și au fost primite cu
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
unei cantități semnificative de materiale de război ale unității și ale României, aflate în depozitele din Extremul Orient rus. După reintrarea României în război, odată cu remobilizarea Corpului Voluntarilor au fost chemați la arme și cei proveniți din prizonieratul rus care ajunseseră în țară. Parcursul tuturor în perioada interbelică a fost marcat de recunoașterea meritelor acestora, dar după intrarea trupelor sovietice în România spre sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, foștii voluntari au avut de suferit, pierzându-și gradele militare și
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
Muncile grele la care au fost supuși alături de dorul de casă, hrana puțină - la limita supraviețuirii, gerurile iernilor rusești, abuzurile și discriminările, precum și bolile slab tratate din cauza lipsei cvasi-generale de medicamente au transformat prizonieratul acestora într-un calvar. Românii au ajuns terorizați de austrieci și maghiari, deveniți stăpâni peste cele mai multe lagăre. Etnicii românii au ajuns să muncească 18-20 de ore zilnic și să fie plătiți cu 20-25 de copeici pe zi și cu 2 cămăși pe an. Hrana lor a fost
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
limita supraviețuirii, gerurile iernilor rusești, abuzurile și discriminările, precum și bolile slab tratate din cauza lipsei cvasi-generale de medicamente au transformat prizonieratul acestora într-un calvar. Românii au ajuns terorizați de austrieci și maghiari, deveniți stăpâni peste cele mai multe lagăre. Etnicii românii au ajuns să muncească 18-20 de ore zilnic și să fie plătiți cu 20-25 de copeici pe zi și cu 2 cămăși pe an. Hrana lor a fost aproape invariabil, constituită din pâine ca gunoiul, grâu fiert - negru și murdar, de multe
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
cel mai rău bătuți au fost românii, iar prizonierii slavi și români au făcut cele mai grele munci, în timp ce prizonierii maghiari și austrieci au fost protejați de autorități. Ca efect al condițiilor umane și sanitare, acești prizonieri etnici români au ajuns să arate foarte slăbiți. Discriminarea a mers până într-atât încât reprezentanții Crucii Roșii au dat ajutoare românilor numai dacă aceștia s-au declarat maghiari, deoarece respectivele ajutoare au fost împărțite numai ungurilor, germanilor și polonezilor. Posibilitățile financiare, atât ale
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
simpli soldați, subofițeri sau ofițeri), cât și ale celor care s-au angajat ulterior ca voluntari, au fost extrem de reduse. Acestea s-au limitat la micile solde plătite conform normelor de drept internațional de autoritățile ruse, solde care abia dacă ajungeau pentru asigurarea existenței. Chiar și în condițiile deschiderii în luna octombrie 1917 a unei subscripții publice pentru constituirea unui fond de ajutorare al prizonierilor români din Rusia, bolnavi sau invalizi de război - inapți de a-și asigura traiul prin muncă
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
un ofițer și un subofițer. Comisiile - cărora li s-au atribuit regiuni întinse, au avut indicație de a acoperi cât mai multe localități și de a propaga prin viu grai și prin difuzarea publicațiilor naționale, obiectivele voluntariatului. La 16 iunie ajunseseră pe teritoriul rus toate cele 7 comisii, scopul acestora fiind acela de a urgenta recrutarea și trimiterea voluntarilor în țară. Numărul mic al subcomisiilor și instabilitatea acestora, alăturate faptului că unii dintre propagandiști au plecat cu primele eșaloane de voluntari
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
de 116 ofițeri si 1.250 gradați și soldați (1.200, respectiv 1290 - după alte surse) au fost echipați și pregătiți să plece spre România. În 3 iunie acest detașament s-a urcat în tren pentru a merge spre România, ajungând la Iași pe 6 iunie, la ora 16. În trecere prin Chișinău, eșalonul a beneficiat de o primire emoționantă. La Iași, acestor voluntari li s-a făcut o primire dintre cele mai entuziaste, atât de autorități, cât și de populație
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
5 Vânători și au participat la Bătălia de la Mărășești din vara anului 1917, intrarea în foc făcându-se în luptele de la Muncelu, în cadrul Diviziei 2 Infanterie. Participarea lor la luptă a fost simbolică - datorită numărului restrâns de voluntari care au ajuns pe front până la întreruperea operațiunilor. Din rândul lor au căzut pe frontul 31 de militari și 433 dintre aceștia au fost răniți, iar 129 dintre voluntari au fost distinși cu ordine și medalii. Celelalte grupuri recrutate după 20 august și
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
voluntarii, considerați acum periculoși pentru Rusia bolșevică - aflată într-o stare de război cu Regatul României. Aceștia nu se mai puteau întoarce nici pe teritoriul Imperiului Austro-Ungar, unde erau considerați sperjuri și trădători, iar România în urma semnării Păcii de la Buftea ajunsese sub dominația inamicului. În marea lor majoritate, voluntarii înrolați la Darnița - deghizați în militari ruși, au fost redislocați spre Chișinău și de acolo au trecut totuși în România. Încetul cu încetul, individual sau în cete mici, un număr de aproximativ
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
Bujor, Cristian Rakovski și alți câțiva fugiți în Rusia, într-o încercare de a constitui unități de voluntari care să lupte alături de comuniștii ruși. Alți voluntari au fost - cu complicitatea unor ofițeri patrioți din armata austro-ungară - ascunși și ajutați să ajungă în țară. În drum spre Franța, Misiunea Militară Franceză a atras și ea prizonieri transilvăneni, bănățeni și bucovineni aflați încă pe teritoriul rus (printre care și un grup de ofițeri aflați la Samara), pentru a lupta pe Frontul de Vest
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
Samara), pentru a lupta pe Frontul de Vest. A existat un organ de presă al Corpului de Voluntari Români din Rusia, sub forma unei gazete cu numele de România Mare. Aceasta a apărut săptămânal în perioada iulie-decembrie 1917 și a ajuns la un total de 23 de numere. În linii mari, gazeta a urmat evoluția "Primului Corp de Voluntari". Ziarul a fost trimis atât voluntarilor din "Corpul" de la Kiev cât și unor diverse personalități române aflate pe teritoriul rus, perioada cea
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
în același timp hotărâtor pentru mersul conflagrației) prin forțarea drumului spre est de-a lungul Transsiberianului către marea liberă, a devenit o opțiune valabilă. În luna aprilie 1918 a început deplasarea spre Vladivostok, astfel că în mai avangarda coloanei deja ajunsese la Pacific, într-un moment în care coada de abia trecea de Moscova. Deoarece numai fâșia aflată de-a lungul Transsiberianului era în mâinile contrarevoluționarilor și a voluntarilor, iar din restul teritoriului veneau atacuri bolșevice asupra localităților și gărilor, s-
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
de intendență și o Secție Culturală condusă de către sublocotenentul Augustin Șandru, iar fiecăruia dintre batalioanele operative I și II i-a fost alocată câte o companie de depozit. După apelul "Comitetului Național Român" din 15 august, cifra voluntarilor înrolați a ajuns la peste 5.000, organizați în 5 batalioane - unul în Kurgan și patru în Petropavlovsk. Noilor voluntari - veniți în număr mare, nu li s-au putut asigura hrană, îmbrăcăminte, bani și adăpost, astfel că Nițescu a mers pentru a cere
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
19 ianuarie 1920 "Legiunea" s-a putut îmbarca în trenuri, pentru a porni să se retragă lent spre est. La Nijneudinsk "Legiunea iugoslavă" a fost distrusă de Armata Roșie și trupele cehoslovace nu au intervenit, retrăgându-se pe calea ferată. Ajunsă în gara Azei pe 3 februarie 1920, avangarda bolșevică formată din 2 regimente de infanterie (6 batalioane cu un efectiv de 3000 de baionete), 3 escadroane de cavalerie precum și din artilerie, s-a găsit la câțiva kilometri spre vest de
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
păcate mandatul comisiei, anume acela de a urgenta repatrierea prizonierilor ardeleni aflați în Siberia a fost comunicat numai lui Cădere, ceea ce a dus la o cooperare defectuoasă în ceea ce privește scopul propus. Plecați din Paris pe 31 ianuarie 1920, Raul Alevra a ajuns la Vladivostok la începutul lunii aprilie pentru a începe misiunea de informare în ceea ce privește situația reală a trupelor și prizonierilor români, precum și a măsurilor luate pentru concentrarea și aprovizionarea acestora în Vladivostok, iar Victor Cădere la Harbin la jumătatea aceleiași luni
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
Major propriu care să-l ajute în acțiune și a trecut serviciile sanitar, de intendență și cultural ale "Legiunii" în subordine directă. Transportată în cinci eșaloane feroviare și două trenuri blindate, Legiunea continua să formeze ariergarda corpului expediționar și a ajuns la Vladivostok pe 18 mai 1920. Aceasta s-a întâmplat în pofida unor manevre de întârziere coordonate de cehi - care controlau traficul feroviar în sector și care au oprit eșaloanele în stația feroviară Pogranicinaia (la jumătatea distanței dintre Harbin și Vladivostok
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
ultimele chestiuni. Cu această ocazie a luat sfârșit și activitatea "Comisiei Militare Române" de repatriere a "Legiunii" (aceasta fiind repatriată în integralitatea ei de 2466 militari, din care 122 ofițeri și 2344 subofițeri, gradați și soldați). Cele 3 transporturi au ajuns fără pierderi umane la Constanța în 4 și respectiv, 7 iulie, iar la Triest pe 15 octombrie 1920. Un mic număr de voluntari a rămas totuși pe drum, făcându-și rosturi fie familiale fie sociale prin Siberia sau prin Statele Unite
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
în 4 și respectiv, 7 iulie, iar la Triest pe 15 octombrie 1920. Un mic număr de voluntari a rămas totuși pe drum, făcându-și rosturi fie familiale fie sociale prin Siberia sau prin Statele Unite ale Americii. Câțiva români au ajuns chiar până în China, cum s-a întâmplat cu câțiva tineri urcați în trenul consulului francez din Vladivostok, care s-au alăturat unuia dintre regimentele coloniale din Tien-Tsin ale Legiunii Străine. Misiunea a contribuit și la salvarea unei cantități semnificative de
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
care s-au alăturat unuia dintre regimentele coloniale din Tien-Tsin ale Legiunii Străine. Misiunea a contribuit și la salvarea unei cantități semnificative de materiale de război depozitate la Vladivostok, comandate de România în Franța, Anglia și SUA și care nu ajunseseră la destinație din cauza izbucnirii revoluției. Materialele în cauză împreună cu o parte din materialul Legiunii au fost vândute, banii obținuți cu această ocazie fiind aduși de către voluntari în țară. De asemenea, a acordat asistență materială unor deportați din Basarabia sau unor
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
de vară din 1979. După Véronique a suferit o ruptură musculară, și chiar dacă Pascale avea rezultate slabe la acea vreme, a fost selecționată în lotul național pentru Jocurile Olimpice de vară din 1980 de la Moscova. La proba individuală a creat surpriză, ajungând după repeșaj în faza finală, unde a obținut patru victorii și o înfrângere. Victoria unguroaicei Magda Maros împotriva polonezei Barbara Wysoczańska în ultimul meci i-a asigurat lui Trinquet medalia de aur. Împreună cu Isabelle Boéri, Véronique Brouquier, Brigitte Gaudin și
Pascale Trinquet () [Corola-website/Science/336073_a_337402]
-
neutroni. La începutul anului 1939, el a preconizat că dacă într-un timp foarte scurt s-ar putea produce un număr suficient de mare de fisiuni nucleare, acestea ar avea ca rezultat eliberarea unei cantități enorme de energie. El a ajuns să calculeze că acest proces ar putea avea loc în mai puțin de o microsecundă și în consecință s-ar putea produce o explozie. De asemenea, în 1939, el a fost invitat să studieze la Paris (prin legăturile pe care
Joseph Rotblat () [Corola-website/Science/336064_a_337393]
-
în Polonia, iar toate eforturile disperate ale lui Joseph în lunile care au urmat pentru a o scoate din țară prin Belgia, Danemarca sau Italia nu au reușit, deoarece fiecare țară își închisese granițele din cauza războiului. Mai târziu, ea a ajuns în lagărul de exterminare de la Majdanek, unde a murit în Holocaust, iar Rotblat nu a mai văzut-o niciodată. Acest lucru l-a afectat profund pentru tot restul vieții sale, iar el nu s-a mai recăsătorit. În timp ce se afla
Joseph Rotblat () [Corola-website/Science/336064_a_337393]
-
a proorocit din castelul ei de la Libušín, deși mai tarziu legendele spun că acesta era castelul Vyšehrad. Legenda spune că a urcat pe o stâncă înaltă aflată deasupra Vltavei și a profețit: „văd un mare oraș a cărui glorie va ajunge la stele”. Pe acel loc ea a poruncit să se construiască un castel și un oraș numit Praga. Deși s-a dovedit o conducătoare înțeleaptă, bărbații tribului au fost nemulțumiți că sunt conduși de o femeie și i-au cerut
Libuše () [Corola-website/Science/336083_a_337412]
-
de aur. Din cauza unei răni nu a putut să-și apere titlul la Jocurile Olimpice din 1900 de la Paris, dar a luat parte la așa-numite Jocurile Intercalate din 1906, care nu mai sunt recunoscuți în prezent ca Jocurile Olimpice oficiale. A ajuns în faza finală, unde a câștigat meciul de baraj cu germanul Gustav Casmir și cu italianul Federico Cesarano. La proba pe echipe au concurat doar patru echipe. Grecia a ajuns în finală după ce Ungaria a abandonat semifinala. A pierdut cu
Ioannis Georgiadis () [Corola-website/Science/336111_a_337440]