KorAP: Find »[drukola/base=divin & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...877 878 879 ...890 >

22,232 matches

Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330

Cronos este o Înfruntare pentru puterea regală, pe care, la sfârșit, Zeus și-o asumă la Îndemnul celorlalți zei, după ce i-a Înlănțuit În Tartarxe "Tartar" pe Cronos și pe Titani. Sub domnia lui Zeus, cea de-a doua generație divină Își Împarte lumea și Îi conferă o ordine. Deși este „cel mai puternic dintre toți zeii”, după cum afirmă el Însuși și după cum cu greu recunoaște și Heraxe "Hera" (Iliada, VIII, 450-451; XV, 107-108), deși totul se află sub controlul său

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
opera hesiodiană a fost un punct de referință „teologic” mai complet. Poetul din Ascra, În Beoția, nu pare să cunoască Împărțirea lumii Între Zeusxe "Zeus", Poseidonxe "Poseidon" și Hadesxe "Hades", dar Îi atribuie lui Zeus rolul de restaurator al lumii divine și Îi dă sarcina de a Împărți Între zei sferele de competență și cuvenita parte de cinstire. Chiar dacă zeii lui Homer sunt aceiași cu cei ai lui Hesiod, nu este, așadar, improbabil ca În sistematizarea sa acesta din urmă să

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
civilizațiile prezente În bazinul Mediteranei. În orice caz, admițând că acele modele și acele motive au exercitat o anumită influență asupra civilizației preelenice din Creta și asupra celei miceniene, nu putem ocoli faptul că lumea greacă, deși acceptase o suveranitate divină În figura lui Zeus, pare să fie respins progresiv instituția monarhică până Într-acolo Încât să o exileze Într-un spațiu ireal. Agamemnonxe "Agamemnon", care conduce armata ahee Împotriva Troiei, este mai degrabă un primus inter pares decât un suveran

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
fost dinamica schimburilor culturale și influențele exercitate de Orientul Apropiat asupra societății ce se stabiliza În urma prăbușirii monarhiilor miceniene, complexul religios propus de poezia homerică și hesiodiană rămâne un produs specific și original al culturii și civilizației grecești. 3. Forme divine și ordine cosmicătc "3. Forme divine și ordine cosmică" Odată Îndepărtată generația Titanilor În adâncimile Tartarului care, Împreună cu Haosul, Gheeaxe "Gheea" și Erosxe "Eros", preexista formării universului, ordinea se poate cuprind Întreaga lume. Haosul și Tartarul nu sunt zeități și

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
exercitate de Orientul Apropiat asupra societății ce se stabiliza În urma prăbușirii monarhiilor miceniene, complexul religios propus de poezia homerică și hesiodiană rămâne un produs specific și original al culturii și civilizației grecești. 3. Forme divine și ordine cosmicătc "3. Forme divine și ordine cosmică" Odată Îndepărtată generația Titanilor În adâncimile Tartarului care, Împreună cu Haosul, Gheeaxe "Gheea" și Erosxe "Eros", preexista formării universului, ordinea se poate cuprind Întreaga lume. Haosul și Tartarul nu sunt zeități și poate că nici Eros nu este

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Într-un mic templu dezgropat de arheologi pe povârnișul Acropolei din Atenaxe "Atena" sau destinatarul unui cult la Tespia, În Beoția, În forma aniconică a unei pietre (Pausanias, IX, 27, 1). Numai Gaia sau Gheea, pământul, pare să posede trăsături divine, dar, după ce a născut „toate lucrurile”, ea devine inactivă, transformându-se Într-un fel de deus otiosus. Așadar după ce activitatea ei este limitată la momentul mitic al Întemeierii lumii, Gheei aproape i se suprapune o altă figură care, din punct

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
ține În mâini balanța de aur cu care hotărăște destinul oamenilor (Iliada, XXII, 209-213) și, În calitatea sa de suveran, de la el provine orice formă de „regalitate” (subcapitolul 1.1b; 1.2). În același timp, fiind patriarh al marii familii divine, Închisă sub aspect principial și rigid endogamică, el este și cel care stabilește cinstea, timè, și rangul zeităților feminine. În interiorul acestui spațiu dominat și controlat de Zeusxe "Zeus", ceilalți zei pot acționa În limitele sferelor lor particulare de competență, deși

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
XVII, 240-242; Pausanias, VI, 22, 7). a) Cei doisprezece zei În probabilă coincidență cu perioada de formare a cetăților, poleis, și cu dezvoltarea marii arhitecturi a templelor, Între secolele al VIII-lea și al VII-lea Î.Hr., organizarea universului divin suferă o sistematizare ulterioară, care limitează numărul zeităților la douăsprezece. Circumscrisă la sfera cultuală, această limitare nu se reflectă semnificativ În tradițxe "Hades"ia mitologică și nu reprezintă complexul tuturor zeilor Greciei. Practic, lista canonică a „celor doisprezece zei” Îi

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
și, În același timp, Îi deosebește de zei. Cu toate acestea, ca și zeii, ei pot avea o funcție terapeutică sau de prezicere a viitorului, după cum pot fi fondatori de cetăți și de culte, asumând o funcție de mediere Între lumea divină și cea umană. În ciuda acestei discrete și relative permutabilități Între zei și eroi, cazul unui erou transformat În zeu este, oricum, rar. În afară de Herakles, care devine zeu după ce a murit ars, numit heros theòs, „erou zeu”, de Pindar (Nemeene, III

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
obținerea produselor agricole cu care să se Întrețină oamenii; la rândul lor, Solon și autorul anonim al Imnului homeric către Demetraxe "Demetra" susțineau caracterul inevitabil și ambiguitatea „darurilor” zeilor. Numai respectul și celebrarea corectă a ceremoniilor cultului puteau Îndepărta intervenția divină din viața oamenilor. Pausanias (VIII, 42, 6) povestește că atunci când ținutul Figaliei a fost lovit de o foamete cumplită, oracolul delfic i-a Îndemnat pe toți locuitorii să respecte normele rituale și să Îi aducă Zeiței Demetra onorurile străvechi datorate

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
ocrotirea, cultul adus În epoca polisului pare aproape să aibă scopul de a Îndepărta acțiunea și de a ratifica periodic distanța ireductibilă care Îi separă pe zei de oameni. Nu Întâmplător, orice formă de contaminare putea să expună cetatea intervenției divine, zădărnicind orice acțiune cultuală și făcând absolut necesare ritualurile de purificare, care puteau fi chiar prevăzute de calendar, ca plinteriile, sărbătoarea ateniană a spălărilor. Dar În situații de o gravitate excepțională se recurgea la instituția numită pharmakòi, Înrudită morfologic cu

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
3a). Zeități pure și neîntinate, Apollo și Artemisxe "Artemis" primeau o ofrandă tot neîntinată, după cum intoleranța lor față de orice călcare a codului purității autoriza crudul rit al eliminării miasmelor care pătaseră polisul pe parcursul anului. Dar dacă impuritatea putea dezlănțui mânia divină, Întrerupând echilibrul pe care se Întemeia existența umană, la rândul lor, antesteriile, sărbătoarea primăvăratică a florilor și a vinului nou, dedicată lui Dionysosxe "Dionysos", zeul beției și al dezordinii, circumscriau orice transgresiune și neînfrânare la timpul limitat al sărbătorii. Un

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
treizeci de tirani, critica mitului fusese Împinsă până la afirmarea caracterului de pretext al povestirilor despre zei, deși se recunoștea faptul că ele aveau scopul de a-i sustrage pe oameni pericolului brutalității unei existențe sălbatice; cu toate acestea, existența lumii divine, deși creată de șiretenia omului Înțelept, era negată. Dar pentru Socrate Încă nu era inutil efortul de a crede În miturile care vorbeau despre un destin dincolo de lume, chiar dacă acest „dincolo” nu era, poate, așa cum fusese reprezentat În acele povestiri

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
care se Îndrepta cetatea. Centrifuge Îndrăznețe erau și unele mișcări religioase cu caracter mistic, ca orficii, sau filozofico-religioase, ca pitagoreicii, și erau implicite În culte ca Misteriile de la Eleusis (subcapitolul 3.4a-c). Deocamdată Aristotel afirma că forma și structura lumii divine nu erau nimic altceva decât o proiecție fantezistă a oamenilor (Politica, 152b, 23-27), iar mai târziu, după moartea lui Alexandru, chiar atenienii aveau să-l accepte pe Demetrius Poliorcetes ca „singurul zeu adevărat, În timp ce ceilalți dormeau sau plecaseră În altă

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
nevoile și locul privilegiat al propriei existențe, unicitatea panteonului a ajuns să reproducă unicitatea civică, Înfăptuind nevoia de coeziune a societății. În același timp, specializările și articulațiile cetății, diviziunile ei funcționale și ierarhiile sale se reflectau În specializarea puterilor lumii divine, sub a cărei protecție se plasa universul uman. Fiecare zeitate acționa În sfera ei de competență, În interiorul căreia Își găsea propriile limite, În timp ce fiecare era, la rândul ei, hotar pentru acțiunile celeilalte. Acest lucru excludea faptul ca orice realitate importantă

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
structurii sociale, distanța ireductibilă care Îi despărțea pe nemuritori de muritori se accentua, erodând, În mod paradoxal, concetățenia dintre oameni și zei pe care Însăși polisul părea să o realizeze. Cetatea năzuiește mai mult să exorcizeze decât să invoce intervenția divină, reclamată numai În legătură cu cel care Îi este potrivnic ei sau În situații critice deosebite. Efortul constant de a menține condiția de puritate, natural pentru orice om grec, dar și pentru fiecare cetate, și celebrarea periodică a cultului și sărbătorilor Îngheață

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
În legătură cu cel care Îi este potrivnic ei sau În situații critice deosebite. Efortul constant de a menține condiția de puritate, natural pentru orice om grec, dar și pentru fiecare cetate, și celebrarea periodică a cultului și sărbătorilor Îngheață parcă acțiunea divină, circumscriind-o la spațiul sanctuarelor și la timpul ceremoniilor rituale. Polisul nu se poate substitui lumii zeilor, pe care a așezat-o Într-o oarecare măsură sub controlul său după ce și-a integrat-o. Exercitându-și jurisdicția absolută asupra celebrării

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
integrat-o. Exercitându-și jurisdicția absolută asupra celebrării cultelor și asupra deformării riturilor, cetatea pretinde să fie singura interpretă a lumii zeilor; ea vrea să fie unica mediatoare Între acea lume și oameni, asemenea Atenei, care se proclamă, prin voință divină, depozitara și Împărțitoarea oricărui beneficiu pentru omenire (subcapitolul 2.2). 2. Supraevaluarea mitului și limitele rituluitc "2. Supraevaluarea mitului și limitele ritului" Prin cult cetatea pusese În centrul propriilor interese și tradiția mitică, asupra căreia veghea ortodoxia. Scandată de variante

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
În vremurile mitice de către banchetul de sacrificiu pregătit de Prometeuxe "Prometeu" (Hesiod, Teogonia, 535-558). Aproape să pună capăt unui conflict nu foarte clar Între oameni și zei, Împărțirea cărnurilor făcută de titan dăduse naștere unei ierarhii cosmice În care lumea divină și umană ajunseseră să se situeze pe planuri diferite și care nu aveau o unitate de măsură comună. În același timp, el stabilise și regimurile alimentare care de atunci urmau să caracterizeze comunitatea umană și divină. În acest fel, perisabilitatea

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
cosmice În care lumea divină și umană ajunseseră să se situeze pe planuri diferite și care nu aveau o unitate de măsură comună. În același timp, el stabilise și regimurile alimentare care de atunci urmau să caracterizeze comunitatea umană și divină. În acest fel, perisabilitatea viscerelor și a cărnurilor destinate făpturilor omenești și ascunse În stomacul, gastèr, boului ca Într-un sac se asocia cu firea lor muritoare, În timp ce fumul oaselor și grăsimii animalului, rezervat zeilor, se potrivea cu nemurirea lor

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
se făcea apel la autoritatea poeților din trecut, ca Homer, Hesiod, Musaeusxe "Musaeus" și Orfeuxe "Orfeu", care rămâneau marginali, căpătând contururi subversive. Ele răsturnau patrimoniul tradițional și exasperau ritualismul catarctic, nu atât ca să realizeze o armonie a echilibrelor Între lumea divină și lumea umană, cât să acționeze asupra omului Însuși și să Îl transforme suficient de mult Încât să treacă peste distanța ireductibilă care Îi separa pe oameni de zei. c) Orfici, pitagoreici și... Tendința de a urma calea mistică pentru

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
din oul cosmic, simbol al vieții și al plinătății ființei, de la care se pune În mișcare un proces de degradare ce duce la neființă și la viața individuală. Pe ea se altoiește o antropogonie care Îi atribuie umanității o parte divină, Întrucât ea s-a născut din cenușa titanilor fulgerați de Zeusxe "Zeus" fiindcă l-au omorât pe Dionysosxe "Dionysos" și s-au ospătat cu carnea lui. Dacă omul trebuie să Își redobândească unitatea originară desăvârșită, existența lui individuală se dovedește

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
viața unui confrerii religioase statale care celebra „orgii publice” pentru cetate. Recuperarea dionisismului În orientarea mistică va fi, țn schimb, rodul medierii orfice care Îl Înălțase pe Dionysos ca figură centrală a propriei mitologii grecești și ca principiu al naturii divine a omului. 5. Orientarea crizelor: arta prezicerii viitoruluitc "5. Orientarea crizelor \: arta prezicerii viitorului" Deși Empedocle și orfismul erau cât pe ce să intre În coliziune cu schema religioasă și ideologică a cetății, Empedocle și-a asumat rolul de profet

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
cu zarurile sau din pozițiile luate de niște bețișoare lăsate să cadă. În toate aceste cazuri, arta divinatorie (mantikè tehne) apărea ca o practică deductivă (mantikè èntehnos) fondată pe interpretarea semnelor concrete. Dar divinația putea să fie și rodul inspirației divine (mantikè adìdaktos sau àtehnos sau èntheos), care Îl făcea pe vizionar să vorbească; sau cel care cerea sfatul, dormind În sanctuarul zeității sau al eroului, putea primi direct de la aceștia un vis revelator. Acestea erau oracolele de incubație, enkòimesis, care

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
intervenția divinității. Însă dacă la Patras, În Ahaia, o oglindă coborâtă cu ajutorul unei sfori subțiri până la suprafața unui izvor aflat la baza templului Demetrei arăta numai destinul pacientului, moartea sau vindecarea lui (Pausanias, VII, 21, 12), În altă parte acțiunea divină Își exprima Întreaga ei putere, răsturnând situația de criză produsă de boală. De aceea, era inevitabil ca mulțimile, mai ales atunci când ciuma izbucnită la Atenaxe "Atena" În 429 Î.Hr. a știrbit Încrederea În medicina hipocratică, să recurgă la sanctuarele

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]