23,608 matches
-
mâncăm, scuipăm coji în șanț. Peste un minut mă ridic, mă uit în jurul meu. Nici țipenie. Mă duc și mai rup trei ciorchini. Vin înapoi și mă așez lângă ea. Stăm, mâncăm, scuipăm coji. Ne uităm unul la altul. Îmi zâmbește. Îi zâmbesc. Mă-ntreabă dacă am idee cum se cheamă locul ăsta în care am ajuns. Mirano. Am văzut eu o tăbliță mai devreme. Mirano. Stăm, mâncăm, scuipăm coji. Dintr-un copac se aude căzând o frunză. Mână de fier
Opere cumplite-vol. 2 by Florin Piersic junior. () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1343_a_2707]
-
coji în șanț. Peste un minut mă ridic, mă uit în jurul meu. Nici țipenie. Mă duc și mai rup trei ciorchini. Vin înapoi și mă așez lângă ea. Stăm, mâncăm, scuipăm coji. Ne uităm unul la altul. Îmi zâmbește. Îi zâmbesc. Mă-ntreabă dacă am idee cum se cheamă locul ăsta în care am ajuns. Mirano. Am văzut eu o tăbliță mai devreme. Mirano. Stăm, mâncăm, scuipăm coji. Dintr-un copac se aude căzând o frunză. Mână de fier Sună telefonul
Opere cumplite-vol. 2 by Florin Piersic junior. () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1343_a_2707]
-
cel alb și costeliv se apropiase de noi ca o umbră. Tata îl mângâie pe bot, fără a se sinchisi de moș. Hai, spre podul de lemn mi se adresă, nesigur de el. În lumina palidă a nopții, moșneagul parcă zâmbea, parcă își râdea în barbă. Venea dinspre el un sunet straniu, ca un nechezat de mânz. De la podul de lemn, din care nu mai rămăsese aproape nimic, am încălecat amândoi pe spinarea umedă de ploaie și transpirație a calului și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
văzu pe bărbos, "pictorul licențiat", pândind posibilii vizitatori, care, deocamdată, nu se arătau de nicăieri. Tânăra se opri în fața lui Ion, fâstâcindu-l și mai tare (nu știa ce să mai creadă), în timp ce R. Burlacu se ridică repede în picioare, zâmbindu-i măgulitor de după geamul gros al vitrinei semn al unei invitații cu mai multe înțelesuri. Femeia nu-i răspunse: plecă mai departe în căutare de altceva. Pictorul se așeză în fotoliu și luă o revistă pe care începu s-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
copii. În jur, furnicar de oameni. Toți treceau pe lângă tine de parcă erai invizibil. Ți-ai spus repede: n-o să mă vadă! Când să treci strada, ți-a apărut în față. Avea o rochie albastră, vaporoasă încât ai rămas perplex. A zâmbit amabil: Ați găsit dosarul? Mâine vă caut negreșit. Ai fugit ca un apucat, nu din lașitate, nu de teama de a vorbi cu ea, ardeai de nerăbdare să revii la serviciu. Simțeai în tot corpul bucuria vieții. Atingeai trotuarul și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
jur. Uneori își arunca privirea spre el prin oglinda de argint, mare cât peretele. Îți pare rău? îl întrebă cu o ușoară inflexiune în glas, vădit nesatisfăcută de figura sa pleoștită, ca a unui damnat. Nu, răspunse timid, încercând să zâmbească, însă foarte vag, mințind de fapt. Spera că după acea întrebare și răspunsul ce vroia să arate nepăsarea lui, tânăra își va relua lucrul pentru a pune capăt acelui calvar. Dar nu. Ea continua să nu fie interesată în a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
pachetul de țigări în poșeta neagră. La ea predomină două culori: albul și negrul. Fusta e neagră, bluza albă cu buline negre. Doar pe degete poartă două inele groase de aur. După un coniac, limba mea se dezleagă, nu mai zâmbesc reținut, îi pun tot felul de întrebări. Răspunsurile ei sunt scurte afirmații și negații. Vrea, totuși, să mă convingă că în viața ei toate merg bine. Obrazul nu i se destinde deloc, zâmbetul e unul forțat, schițat. Pe aleea principală
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
de coordonarea necesară. Am făcut, am făcut un drum cu el... repetă cu dificultate. Ai făgut, ai făgut! îl îngână mătușa. Se vede ce-ai făcut. Să-ți fie rușine! Unchiul își opri mișcările dezordonate ale mâinilor, privi spre mine zâmbind și mișcă capul în semn că: uite ce i se întâmplă lui când se străduiește să rezolve o treabă, deloc ușoară, care înseamnă timp până se rezolvă. Zâmbi iarăși prilej de a renunța să-și mai descalțe pantofii. Eu m-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
fie rușine! Unchiul își opri mișcările dezordonate ale mâinilor, privi spre mine zâmbind și mișcă capul în semn că: uite ce i se întâmplă lui când se străduiește să rezolve o treabă, deloc ușoară, care înseamnă timp până se rezolvă. Zâmbi iarăși prilej de a renunța să-și mai descalțe pantofii. Eu m-am retras într-un colț al încăperii din dorința de a nu participa direct la ceea ce urma. Uite... vezi, spuse unchiul. Umbli pe drumuri să rezolvi ceva, îngheți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
în casă, simțeam un fior de neliniște la gândul de a vedea tabloul de aproape. Lumina din încăpere venea de la fereastra închisă și zăbrelită ce dădea spre stradă. Soarele se juca printre ramuri. Atunci imaginea mi se părea reală, fata zâmbea cu adevărat, mă ironiza peste ani, deși farmecul ei nu dispăruse. Când mătușa a plecat după cumpărături, mi-a spus: Odihnește-te, e prea cald pentru tine (parcă erau cuvintele mamei mele). Și-apoi, știu că aștepți cu nerăbdare să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
tabloul de pe peretele opus, privirea mea îl ocolea ostentativ. Am adormit și am visat un vis frumos, mai mult decât mă așteptasem. Am deschis ochii la timp și visul s-a destrămat neînchipuit de repede. Mătușa mea stătea pe pat zâmbind. Vezi, am avut dreptate, ești obosit mi-a spus pe un ton afectuos ca să mă liniștească. Aici e răcoare, te odihnești bine. Am ridicat ochii puțin încurcat că ea pătrunsese în cameră fără să mă trezesc. Foindu-mă de parcă mi-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
în urechi îmi răsunau doar frânturi de cuvinte... Mă duc în oraș să mă plimb, am spus într-un târziu, dezmeticindu-mă. Îmi plac orașele de câmpie întinsă, nu mă obosesc. În cele de munte mă simt claustrat. Mătușa a zâmbit indecis, enigmatic, apoi, tăcută, a început să trebăluiască prin casă, ca și cum nu mă mai aflam acolo. La colțul străzii nu se vedea nimeni. În schimb, câinele cel mare și negru dormita liniștit cu capul pe labe și labele pe trotuar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
de filmat îndreptat spre grădină. Ziua veneam, priveam cu luare-aminte scaunul, apoi plecam. Când lipseam din încăpere, aparatul de filmat înregistra tot ce se vedea și se mișca în jur. În curând voi afla despre ce e vorba, îmi spuneam, zâmbindu-mi în barbă. După o oră-două reveneam: șezlongul se lăfăia pe alee în razele soarelui. Atunci am oprit cu o nerăbdare firească camera de luat vederi. Videorecorderul a redat imaginile înregistrate dar nici urmă de șezlong. Seara și dimineața dinspre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
să vă mai faceți și temele cu înalta societate franceză! — A, si, si, si! și să fiu mereu prima în față, la Institut, la toa te conferințele lui, să mai și cânt la unele... și să hotărăsc me niuri, să zâmbesc în poze, să fiu mereu elegantă... Mi-aduc aminte că m-a rugat el odată să invităm o spanioloaică plină de ea, o mare figură a Parisului, Conchita, n-am să uit cât oi trăi! Măi, am suferit ca un
Cortez by Mihai Stan, Viorica Cortez, Leontina Văduva () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1357_a_2698]
-
Domnului! Abia aștep tam să trec la doudou-urile astea moderne umplute cu fulgi! Cum ieșeam din spectacol, trebuia să schimb mirajul scenei cu mirajul divei. Aveai, n-aveai chef, trebuia s-o faci. Ieșeai, dădeai autografe cu orele, trebuia să zâmbești și să fii draguță cu toți. Unii, mai ales prin Italia, se cam sastisiseră și o ștergeau pe ușa din spate. Cel mai bine stăteau bărbații, care aveau bărbi, mus tăți, machiaje... Cum și le dădeau jos, nu îi mai
Cortez by Mihai Stan, Viorica Cortez, Leontina Văduva () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1357_a_2698]
-
ceea ce vei putea fi la un moment dat: o fostă. O glo rie trecută. O umbră. Aceasta a fost La Star, reluată în 1989 la Théâtre de la Colline din Paris, opera pe care, mai mult decât partitură "interesantă", spune Viorica zâmbind pișicher - "Cum spui atunci când... nu știi ce să spui despre ceva? Interesant..."), cuplul Lavelli-Cortez a transformat-o în fenomen. Dovadă stau recenziile și avanpremierele, de la ELLE la Opéra International, cea mai frumoasă prezen tare a Vioricăi din toate cele care
Cortez by Mihai Stan, Viorica Cortez, Leontina Văduva () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1357_a_2698]
-
încoace, e constant, dacă la Verona a mai scăzut... Una dintre cele mai mari controverse ale carierei Vioricăi Cortez este legată de anul 1999. Revenirea la Chorégies d’Orange a fost... în cel mai umil rol posibil: Annina din Traviata. Zâmbește. — Am avut o perioadă tâmpită, în care nu m-a mai interesat nimic. Atunci au plecat din casa mea multe tablouri de mare valoare, absolut toate hainele de blană, partituri vechi... A fost ca și când, în sinea mea și fără ca măcar să
Cortez by Mihai Stan, Viorica Cortez, Leontina Văduva () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1357_a_2698]
-
ne vedem în curând și, până una, alta, să îi cântăm "La mulți ani!" — Puteți să o faceți de două ori, pentru că ziua mea este mâine, iar telefonul cu Dvs. a fost cel mai frumos cadou. Chiar a fost. Îi zâmbesc la telefon unei femei frumoase, aflate la Salzburg, o legendă a operei pentru spectatorii ameri cani, ro mâni, francezi sau australieni în egală măsură. știu că zâmbetul se simte în voce, și atunci când cânți, și atunci când vorbești. Îi zâmbesc și
Cortez by Mihai Stan, Viorica Cortez, Leontina Văduva () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1357_a_2698]
-
Îi zâmbesc la telefon unei femei frumoase, aflate la Salzburg, o legendă a operei pentru spectatorii ameri cani, ro mâni, francezi sau australieni în egală măsură. știu că zâmbetul se simte în voce, și atunci când cânți, și atunci când vorbești. Îi zâmbesc și unui gând, pe care îl las, deocamdată, gând. Boris Godunov. Grand Théâtre, Geneva, 1981 — Momentul preferat din zi? — Înainte, nu aveam timp nici măcar să îmi dau seama dacă e soare pe cer. Acum, de la o vreme încoace, îmi păstrez
Cortez by Mihai Stan, Viorica Cortez, Leontina Văduva () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1357_a_2698]
-
la 18 milioane după 20 de ani, este strigător la cer și de condamnat pe toți cei care s-au aflat la conducerea statului român, care se bat cu pumnul în piept că ne-au adus "libertatea și fericirea". Umblă zâmbind,de bucurie că ei s-au realizat, au vânturat lumea de jur împrejur, sunt fericiți că au umplut canalele și boscheții cu oameni care altădată produceau bunuri materiale pentru societate, aveau casă, masă și familii cu care se puteau mândri
Fapte şi evenimente ce nu trebuie uitate by Ioan Duduc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1270_a_1902]
-
dușmani ascunși, în afara celor cu care luptase pe față în război.Este o trăsătură nativă a neamului nostru moștenită și-n zilele noastre. Câți nu au călcat pe cadavrele altora pentru a se înălța cât mai sus și a ne zâmbi de-acolo pentru reușita lui, fără a încerca vreun sentiment de rușine pentru crimele sau nedreptățile comise, împreună cu alți indivizi amatori de aventuri sau afirmare pe scara societăți. Dar, cum toate începuturile au și un sfârșit, în primăvara anului 1920
Fapte şi evenimente ce nu trebuie uitate by Ioan Duduc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1270_a_1902]
-
era socotită în acea vreme nu doar o ocupație romantică, ci și foarte primejdioasă. "Iată că o văd pe mama, care de obicei mă conducea până la mașină când plecam spre aerodrom avea să-și amintească el, mult mai târziu. Totdeauna zâmbind, cu încredere și mare căldură, desigur, puternica ei personalitate îi dădea această forță pentru ca în fața mea să-și ascundă probabile îngrijorări firești ca, fără ca ea să știe, privind prin retrovizorul mașinii, depărtându-mă, să-i surprind expresia schimbată și discret
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
voi face? Ce hotărâre trebuia să iau? Știam, fără să precizez că am mai multe soluții. Dar gândurile îmi fugeau din nou. Iată că o văd pe mama, care de obicei mă conducea până la mașină când plecam spre aerodrom. Totdeauna zâmbind, cu încredere și mare căldură, desigur, puternica ei personalitate îi dădea această forță pentru ca în fața mea să-și ascundă probabile îngrijorări firești ca, fără ca ea să știe, privind prin retrovizorul mașinii, depărtându-mă, să-i surprind expresia schimbată și discret
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
războiului era băutura de toate zilele, transporttată, în general, în niște termosuri mari, apa fiind total interzisă. Mâncasem tot. După un sfert de oră, ușa se deschise și cineva aprinse lumina. Era o santinelă. M-a privit. A văzut tava, zâmbind mi s-a adresat mulțumind, probabil intimidat de uniforma mea. I-am zâmbit și eu și i-am mulțumit în franțuzește, nu știu în urma cărui impuls, deși știam în engleză câteva cuvinte și fraze uzuale. Mi-am dat seama că
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
apa fiind total interzisă. Mâncasem tot. După un sfert de oră, ușa se deschise și cineva aprinse lumina. Era o santinelă. M-a privit. A văzut tava, zâmbind mi s-a adresat mulțumind, probabil intimidat de uniforma mea. I-am zâmbit și eu și i-am mulțumit în franțuzește, nu știu în urma cărui impuls, deși știam în engleză câteva cuvinte și fraze uzuale. Mi-am dat seama că n-a înțeles nimic, nu știa nici o altă limbă. La început mi-am
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]