22,741 matches
-
(vl și fr "Maestricht", limburgheză "Màastrecht", wa "Måstrék"), este un oraș din Țările de Jos, capitala provinciei Limburg. Orașul se află pe ambele părți ale râului Meuse în partea de sud-est a țării, între Belgia și Germania. Numele orașului derivă de la numele latin "Mosae Traiectum" (trecând peste Meuse), referindu-se la podul realizat de romani sub conducerea lui Octavian August. Două dintre importantele instituții culturale care se află în sunt Universitatea Maastricht (Universiteit Maastricht) și Muzeul de Artă Bonnefanten. În
Maastricht () [Corola-website/Science/296837_a_298166]
-
cu acest termen sărbătoarea creștină a nașterii lui Hristos. Datele la care se sărbătorește Crăciunul sunt orientative, pentru că nu se știe data exactă a nașterii lui Iisus. Alți cercetători (între care Aron și Ovid Densusianu, Al. Rosetti, Al. Graur ș.a.) derivă cuvântul Crăciun din etimonul "creatio" (cu acuzativul "creationem", în latina vulgară "creation"/"creatiun") deci ziua creării sau a facerii lui Isus. Deși s-ar putea obiecta că acesta ar fi o concepție ariană (care socotește că Fiul este o creatură
Crăciun () [Corola-website/Science/296839_a_298168]
-
cu acela de "sărbătoarea Născutului" (tot de origine latină), așa cum se constată în "Evanghelia învățătoare" din 1642 și în "Cazania" lui Varlaam din 1643, pe baza aceluiași termen deci cu care și celelalte limbi neolatine (romanice) - și nu numai - au derivat numele sărbătorii (, , , , ). Alte etimoane latine care au fost propuse de lingviști sunt ("in")"carnationem" (Lexiconul de la Buda), "crastinum" (Hasdeu 615) și "Christi ieiunium" (Schuchardt, Literaturblatt VII, 154). Acesta din urmă seamănă cu termenul uzual grecesc Χριστούγεννα (citit Hristúyena) însemnând "Nașterea
Crăciun () [Corola-website/Science/296839_a_298168]
-
nu s-a folosit scrierea (puțin probabil), ori nu a rămas nimic scris până în zilele noastre drept dovadă a scrierilor grecești pre-homerice. De la începuturile perioadei clasice, greaca a fost scrisă în alfabetul grec, despre care se spunea că ar fi derivat din cel fenician. Trecerea la acest alfabet ar fi avut loc în timpul lui Homer. Cum nu există nici o referință, cât de ambiguă în poezia lui Homer care să sugereze că el ar fi știut de această metodă de scriere și
Limba greacă () [Corola-website/Science/296850_a_298179]
-
fi știut de această metodă de scriere și cum scrierile vechi europene le preced pe cele aramaice, fiind răspândite inclusiv în Anatolia, este de presupus ipoteza contrară, mult mai plauzibilă: paradigma alfabetului grecesc, despre care se credea că ar fi derivat din cel fenician a fost efectiv inversată prin studii mai serioase. Fenicienii fiind la origine navigatori proto-ionieni, stabiliți în cetăți-stat sau doar "capete de pod" comerciale în Palestina, Liban și apusul Siriei, au adus cu ei alfabetul grec, din care
Limba greacă () [Corola-website/Science/296850_a_298179]
-
cel fenician a fost efectiv inversată prin studii mai serioase. Fenicienii fiind la origine navigatori proto-ionieni, stabiliți în cetăți-stat sau doar "capete de pod" comerciale în Palestina, Liban și apusul Siriei, au adus cu ei alfabetul grec, din care a derivat cel fenician. Mai mult, teoria lui Jean Faucounau, cel ce a descifrat scrierea hieroglifică a discului din Phaistos, împinge cronologia înaltă a proto-ionienilor până spre Cicladicul Vechi, Troia II, Troia I și în orice caz cu mult înainte de thalassocrația minoică
Limba greacă () [Corola-website/Science/296850_a_298179]
-
ul () este un set de simboluri, numite litere, folosite ca sistem de scriere pentru o anumită limbă scrisă, în care fiecare simbol reprezintă în general un fonem, fie din limba curentă, fie dintr-o formă anterioară a sa. Cuvântul "alfabet" derivă de la numele primelor două litere grecești, "alfa" (α) și "beta" (β). Există și alte sisteme de scriere decât alfabetele, ca de exemplu sistemele de logograme, care notează fiecare câte un cuvânt, sau și silabarele, care folosesc simboluri grafice pentru fiecare
Alfabet () [Corola-website/Science/296858_a_298187]
-
ecclesiastica", a lui Eusebiu din Cezareea; 2) "Cronograful" din 354, care conține: a) "Depositio episcoporum" și b) "Catalogum Liberianum"; 3) "Liber Pontificalis"; 4) "Martyrologim Romanum"; 5) "Adversus haereses", a episcopului Irineu de Lyon. Termenul grecesc πάππας / πάπας (părinte) de la care derivă latinescul papa, este specific limbajului familial și era folosit de primele comunități creștine pentru desemnarea propriului episcop, evidențiind în felul acesta legătura filială dintre credincios și «păstorul» său. Conform unei accepțiuni care apare pe timpul papei Liberiu (352-366) și care cu
Papă () [Corola-website/Science/296846_a_298175]
-
de * Di̯ēus, numele zeului proto-indo-european al cerului în timpul zilei, de asemenea, numit * "Dyeus ph2tēr". Zeul este cunoscut în altă denumire ca Rig Veda ("Tatăl Cerului") sau în sanskrita vedică ca "Dyaus" / "Dyaus Pita"), latină ( Jupiter, de la Iuppiter, care derivă din vocativul proto-indo-european * "dyeu-ph2tēr" ), care derivă de la rădăcina * "dyeu-"("a străluci", , "cer" , "zeu"). Cea mai timpurie formă atestată numelui său sunt în greaca miceniană: "di-we" și "di-wo", scris în Linearul b. El făcea parte din prima generație divină. Era cel
Zeus () [Corola-website/Science/296865_a_298194]
-
proto-indo-european al cerului în timpul zilei, de asemenea, numit * "Dyeus ph2tēr". Zeul este cunoscut în altă denumire ca Rig Veda ("Tatăl Cerului") sau în sanskrita vedică ca "Dyaus" / "Dyaus Pita"), latină ( Jupiter, de la Iuppiter, care derivă din vocativul proto-indo-european * "dyeu-ph2tēr" ), care derivă de la rădăcina * "dyeu-"("a străluci", , "cer" , "zeu"). Cea mai timpurie formă atestată numelui său sunt în greaca miceniană: "di-we" și "di-wo", scris în Linearul b. El făcea parte din prima generație divină. Era cel mai mic dintre fiii lui Cronos
Zeus () [Corola-website/Science/296865_a_298194]
-
puternică a limbilor invadatorilor: arabei și berberei, și zona nordică, unde s-au format regatele creștine, iar din dialecte romanice s-au dezvoltat aparte de castiliană și alte limbi romanice moderne: limbile catalană, aragoneză, astur-leoneză și galiciano-portugheză. Castiliana primitivă a derivat din latină în comitatul medieval al Castiliei și se afla sub influența limbilor bască și vizigotă. Cele mai vechi texte în spaniolă sunt "Glosas Emilianenses" („Glosele Emiliane”), ce s-au păstrat în Mănăstirea Yuso aflată în San Millán de la Cogolla
Limba spaniolă () [Corola-website/Science/296859_a_298188]
-
persoana a II-a la singular: "tú", "usted" și "vos". În general, "tú" și "vos" sunt neformale, dar folosirea lor depinde de țară - în Spania utilizarea pronumelui "vos" este limitată la liturghie, iar în Argentina "tú" este cosiderat arhaic. "Usted "(derivat din "vuestra merced", ce justifică abrevierea "vd.") este forma cea mai formală și folosită pentru a arăta respectul față de interlocutor. Multe dialecte ale limbii spaniole se disting datorită unora dintre următoarele caracteristici: Este limba evreilor alungați din Spania la sfârșitul
Limba spaniolă () [Corola-website/Science/296859_a_298188]
-
de la sfârșit). Iată tendințele generale de accentuare: Accentul grafic servește și pentru a distinge cuvintele omofone, cu înțeles diferit: "aún" (încă) - "aun" (chiar și). Fiecare excepție este marcată folosind accentul ascuțit. Fiindcă atât spaniola, cât și româna, sunt limbi romanice derivate din limba latină, ele împărtășesc multe caracteristici gramaticale, dar din cauza dezvoltării diferite uzul formelor moștenite variază. Spaniola este o limbă relativ flexionară, având conjugarea foarte complicată, în schimb lipsește aproape în întregime flexiunea celorlalte părți de vorbire. Se folosesc multe
Limba spaniolă () [Corola-website/Science/296859_a_298188]
-
mai regulate; de obicei verbele noi adoptă forma "-ar". Verbele "-er" și "-ir" sunt mai puține și includ mai multe verbe neregulate. În cazul limbii spaniole există trei modele de conjugare simple: Tabelul mai jos indică similarități în conjugarea cuvintelor derivate din latinescul între spaniolă și alte limbi romanice. Se poate observa că modelul flexiunii este aproape identic cu cel în portugheză. Spaniola are substantive care descriu obiecte concrete, grupuri și clase de obiecte, calități, sentimente etc. La fel ca în
Limba spaniolă () [Corola-website/Science/296859_a_298188]
-
în alta; interpretarea Theravadină (ca și cea a majorității școlilor budiste) asupra "anatta" neagă de asemenea existența unui suflet fixat, neschimbător, personal. Conceptul care ia locul sufletului este 'Bhava' ("devenirea"), care este un flux continuu de energii proiectate karmic, care derivă din și dau naștere gândurilor și emoțiilor. Pe de altă parte, Budismul Mahayana consideră aceste învățături ca fiind incomplete și oferă doctrina complementară a unei Individualități pure (ipostaza eternă, deși nesubstanțială, a lui Buddha) care nu mai generează karma și
Buddha () [Corola-website/Science/296878_a_298207]
-
obsedantă a tatălui se manifestă în imaginarul lui Franz Kafka. Vinovăția personajelor nu este mereu evidentă, ci fie se „subînțelege” ("Procesul", "Metamorfoza"), fie este indusă printr-un proces de culpabilizare ("Verdictul"). Pedeapsa este mereu exagerată și inevitabilă. O subtemă ce derivă de aici este relația complicată dintre tată și fiu. Kafka voia să includă trei lucrări antume care tratează această problemă ("Fochistul", "Metamorfoza" și "Verdictul") într-un volum intitulat "Fiii" ("Die Söhne"), pentru că « între ele există o legătură vizibilă, dar și
Franz Kafka () [Corola-website/Science/296791_a_298120]
-
regelui Carol I, motiv de temere pentru mama sa, Maria Macedonski, de a-l expedia precipitat în străinătate, prin Giurgiu, cu vaporul „Tagetof”, în Austria (la Viena și Gleichenberg) și Italia (la Napoli), pentru a-l feri de eventuale consecințe derivate din acuzația de "laese majestatis". În această călătorie îl cunoaște pe compozitorul francez Jules Combarieu, cu care va întreține o corespondență sporadică în deceniile ce urmează. Devenind pasionat de jurnalismul politic și de politică devine membru al Partidului Liberal și
Alexandru Macedonski () [Corola-website/Science/296854_a_298183]
-
ul (arabă: القرآن "al-Qur'ăn", „Citire”, „Recitare”, derivat de la verbul "qara’a" „a citi”, „a recita cu voce tare”) este cartea sacră a tuturor musulmanilor și cuprinde revelațiile făcute de Dumnezeu (arabă: ألله "Allăh"), prin intermediul îngerului "Ğibrīl" (Gavril, Gabriel), profetului Muhammad, direct în limba arabă. În acest sens
Coran () [Corola-website/Science/296906_a_298235]
-
coranică, este doar un mare profet: Revelația coranică se întinde pe o perioadă de aproximativ douăzeci de ani, 612-632, împărțită de anul 622, anul când profetul Muhammad a părăsit Mecca pentru a se stabili la Yathrīb - Medina (ar.: "madīna", cuvânt derivat de la "dīn" „lege”, „religie, cu sensul de „locul legii”, locul unde a învins religia islamică) - împreună cu adepții săi, an care marchează, de altfel, începutul erei islamice, în două părți: cea meccană în care predomină surele scurte cu caracter vizionar și
Coran () [Corola-website/Science/296906_a_298235]
-
i-a transformat în niște creaturi insetate de sânge cu puterea de a lua orice forma si de a controla gândirea persoanelor expuse din acest punct de vedere (oameni sub influența alcoolului, oameni cu probleme psihice, etc.) Acest cuvânt este derivat din cuvântul român "strigă", care este la rândul său legat de italienescul "strega", ce înseamnă "vrăjitoare". În folclor apar multe referințe la aceste entități, prin poveștile cu strigoi. Tudor Pamfile ("Mitologie românească") îi definește astfel: "Strigoiul", "strâgoiul" (fem. "strigoaica"), "moroiul
Strigoi () [Corola-website/Science/296924_a_298253]
-
arabe. Dacă lăsăm la o parte primele documente în arabă - circa 40 de nume proprii presărate în texte asiriene (sec. VIII-VII î.Hr.) și cele mai vechi inscripții (numite lihyanite și thamudeene) găsite în Nordul Penisulei Arabe, notate într-o scriere derivată din alfabetul sudarabic, mai există o serie de inscripții precum: In secolul al IV-lea, deja apăruseră în centrul peninsulei regatele arabe ale Lahmizilor în sudul Irakului de astăzi, regatul Ġassanid în sudul Siriei și regatul Kindit. Curților acestor regate
Limba arabă () [Corola-website/Science/296905_a_298234]
-
influențelor străine. Originea diglosiei arabe nu se reduce totuși, cauzal vorbind, doar la "închistarea unei limbi oficiale"; istoric vorbind, ea e multiplă, autorii admițând o diglosie de facto generată de acel koiné militaro-urban in perioada cuceririlor postislamice din care au derivat dialectele contemporane, dar și o diglosie de facto datorată unui koiné poetic vis à vis de dialectele care existau chiar în perioada preislamică, deci înaintea unei standardizari operate și posibil de impus doar ulterior. Araba coranică, se află în opinia
Limba arabă () [Corola-website/Science/296905_a_298234]
-
fixe, cum ar fi cele folosite în rugăciunea islamică, fără să le înțeleagă neapărat sensul. Totuși, învățarea arabei reprezintă o parte importantă din aria curriculară a oricărei persoane care dorește să se specializeze în științele religioase islamice. Alfabetul arab este derivat dintr-o formă cursivă a alfabetului nabatean, derivat la rândul său din cel aramaic (din care, prin intermediar fenician, s-au dezvoltat, printre altele, și alfabetele grec, latin, chirilic). Acest alfabet, folosit în secolele al IV-lea - al V-lea
Limba arabă () [Corola-website/Science/296905_a_298234]
-
islamică, fără să le înțeleagă neapărat sensul. Totuși, învățarea arabei reprezintă o parte importantă din aria curriculară a oricărei persoane care dorește să se specializeze în științele religioase islamice. Alfabetul arab este derivat dintr-o formă cursivă a alfabetului nabatean, derivat la rândul său din cel aramaic (din care, prin intermediar fenician, s-au dezvoltat, printre altele, și alfabetele grec, latin, chirilic). Acest alfabet, folosit în secolele al IV-lea - al V-lea d.Hr. de către triburile arabe de la Hirah și
Limba arabă () [Corola-website/Science/296905_a_298234]
-
de musulmani (5,13%). Pentru 10,43% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională. Constanța a fost fondată în urma colonizării grecești a bazinului Mării Negre () de către coloniști milezieni în secolele VII-V î.Hr., sub numele de "Tomis". Acest nume este probabil derivat din cuvântul grecesc "τομή" ("tomí") însemnând "tăietură", "despicătură". Conform legendei, Iason și argonauții săi ar fi poposit aici după ce fuseseră trimiși în Caucaz să fure „Lâna de Aur”. Urmăriți de flota regelui Colhidei, Aietes „Uliul”, l-ar fi tăiat în
Constanța () [Corola-website/Science/296917_a_298246]