KorAP: Find »[drukola/base=divin & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...878 879 880 ...890 >

22,232 matches

Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330

totul celorlalte activități publice, iar acest fapt permite o disponibilitate constantă și o acțiune minuțioasă și continuă, care transformă progresiv Delfi Într-un pol de orientare sistematică a vieții religioase publice și private a Greciei. Mijlocirea În raporturile cu lumea divină sau cu forțele extraumane și interpretarea voinței sau planurilor lor le revin, În schimb, ghicitorilor (manteis) și poeților, care par să se bucure de un statut religios Încă din epoca arhaică și care pot fi considerați „preoți ai cuvântului”. În afara

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
școală medicală, existau probabil și niște „școli” de manteis. Deși având roluri distincte, ghicitorul și poetul erau percepuți ca analogi de către universul cultural grec, care așeza poezia și mantica sub autoritatea și protecția lui Apolloxe "Apollo", ca forme de posedare divină din care era tradusă „În versuri” o „rostire sacră”. Dacă mantis, prin manìa, delirul divin, călăuzea comportamentul oamenilor, la fel, poetul era posedat și inspirat de divinitate. Instruit de Muzexe "Muze", coborât din Apolloxe "Apollo", conform lui Hesiod (Teogonia, 22

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
poetul erau percepuți ca analogi de către universul cultural grec, care așeza poezia și mantica sub autoritatea și protecția lui Apolloxe "Apollo", ca forme de posedare divină din care era tradusă „În versuri” o „rostire sacră”. Dacă mantis, prin manìa, delirul divin, călăuzea comportamentul oamenilor, la fel, poetul era posedat și inspirat de divinitate. Instruit de Muzexe "Muze", coborât din Apolloxe "Apollo", conform lui Hesiod (Teogonia, 22 sqq., 94-97), el avea rolul de a-i educa, paidèuein, pe greci, așa cum Platon lasă

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
mai vechi al religiei etrusce, un rol fundamental le era atribuit forțelor elementare ale naturii, stabilite În cer, În pământ și dincolo de mormânt, care nu erau antropomorfizate și aveau aspect terifiant, adesea ambiguu În conotația lor sexuală: această străveche ambiguitate divină, de sex ca și de manifestare „concretă”, se va păstra pentru mult timp, nu numai În cercul „demonilor” care, În perioada istorică, alcătuiesc alaiul principalelor divinități etrusce, ci chiar În deus Etruriae princeps, acel Velqumnaxe "Velèumna"-Vortumnusxe "Vortumnus", zeu al

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
unor elite nobiliare și a puterii lor. Texte târzii, pe cât de celebre pe atât de controversate, care conțin rămășițe neîndoielnice ale credințelor etrusce filtrate prin arta auspiciului, insistă fie asupra caracterului inexplicabil (zei involuti) și asupra obscurității (zei opertanei) forțelor divine, fie asupra pluralității (zei complices) și apartenența lor la ambele sexe (zei cosentes), fie, În sfârșit, asupra prezenței unor divinități „inferioare” (poate divinități „decăzute”) cu nume ca Geniixe "Genii", Favoresxe "Favores" sau Laresxe "Lares". În aceștia din urmă - ca și

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Aritimi-Artemisxe "Artemis", Letunxe "Letun"-Latonaxe "Latona", Aitaxe "Aita"-Hadesxe "Hades", Öersipnei-Persefonaxe "Persefona", Xarunxe "Xarun"-Caronxe "Caron", Herclexe "Hercle"-Herakles, Casturxe "Castur"-Castorxe "Castor", Pultucexe "Pultuce"-Poluxxe "Polux", Atunisxe "Atunis"-Adonisxe "Adonis". Mulțumită acestor interpretări și acestor „Împrumuturi”, integrate cu figurile divine de origine italică amintite mai sus (Selvansxe "Selvans", Satrexe "Satre", Surisxe "Suris", Veivexe "Veive", Anaxe "Ana" și așa mai departe), ajung să se precizeze contururile panteonului etrusc: unele cercetări iconografice sau considerații arheologice au permis atribuirea cu o oarecare verosimilitate

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Interpretatio graeca din epoca arhaică alături de influențele succesive exercitate de unele doctrine filozofico-religioase asupra religiei etrusce (mai ales orfismul și pitagoreismul originar din Grecia Mare) au favorizat fixarea unui sistem minim de raporturi Între puteri, sfere de intervenție și figuri divine, dar nu au acoperit În Întregime caracterul originar, adesea ambiguu al divinităților etrusce, oscilante, dacă nu pe plan sexual, cu siguranță mobile Între cer și pământ, Între diferitele puteri și spațiile dominate de ele. Toate aceste lucruri sunt favorizate de

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
cer și infern și deja dovedita sinergie magico-religioasă creată prin cuplarea teonimelor ne ajută, În sfârșit, să Înțelegem o altă caracteristică a religiozității etrusce, asocierea zeităților nu numai - așa cum se Întâmplă foarte frecvent În regiunile Mediteranei antice - În forma cuplurilor divine, ci și În cea de triade. Cunoscută periferic În lumea greacă (să ne gândim la triada delfică), o atare asociere de divinități a devenit În literatura modernă curentă o caracteristică specific etruscă: din Etruria, prin intermediul Întemeierii capitoline și al imitației

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
caz religia etruscă nu poate revendica În manieră incontestabilă un primat și o specificitate proprie, din moment ce pentru religiozitatea umbriană „Tablele de la Iguvium” documentează existența a mai mult de o triadă constituită nu pe baze „familiare”, ca, de exemplu, un cuplu divin marital cu un fiu, ci pe bază funcțională: ne aflăm deci În prezența unei trăsături comune, de această dată, Etruriei și Umbriei, care are cu siguranță origini preistorice. În orice caz, „normalizarea” culturii etrusce, realizată prin continua influență elenizatoare, a

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
350): este vorba despre profeția rostită de Lasa Vecuxe "Lasa Vecu" (latinizată În Nimfa Vegonia sau Begoe), culeasă de haruspiciul (perugin?) Arruns Velthymnus, În care sunt vestite, cu distincție Între cele rezervate pentru domini și cele prevăzute pentru servi, pedepse divine zguduitoare În cazul uzurpărilor de pământ și pedepse și mai Înspăimântătoare În cazul unor asemenea fapte din partea servitorilor cu complicitatea stăpânilor. Ne aflăm În prezența unei dezvoltări cu totul coerente a unei culturi sacerdotale oligarhice care, ancorată În logica scrierilor

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
unor asemenea fapte din partea servitorilor cu complicitatea stăpânilor. Ne aflăm În prezența unei dezvoltări cu totul coerente a unei culturi sacerdotale oligarhice care, ancorată În logica scrierilor, este orientată În Întregime spre mantică, funcțională prin lectura minuțioasă a semnelor voinței divine și prin observarea scrupuloasă a ritualurilor. Fragmentele acestei literaturi ne permit să abordăm mai Îndeaproape unele trăsături fundamentale ale mentalității religioase etrusce. Zeii sunt departe, retrași În ale lor sedes unde, fie singuri, fie ca grup sau ansamblu, obișnuiesc să

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
mentalității religioase etrusce. Zeii sunt departe, retrași În ale lor sedes unde, fie singuri, fie ca grup sau ansamblu, obișnuiesc să-și manifeste oamenilor propria voință. Dar, În timp ce religiile contemporane, greacă și romană, teoretizează pax deorum, echilibrul pacific Între sfera divină și sfera umană și necesitatea ca el să fie restabilit când acest echilibru este frânt din vina oamenilor, ordinea cosmică a tradiției etrusce, așa cum am văzut În Etruria În legătură cu adeziunea scăzută a miturilor cosmogonice, ca gigantomahiile și titanomahiile, răspunde unor

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
etruscii) Însă cred că norii se ciocnesc ca să se formeze fulgere. Căci, de vreme ce raportează totul la divinitate, ei sunt de părere nu că fulgerele vestesc ceva fiindcă s-au produs, ci că se produc ca să vestească ceva”1. Așadar voința divină este prin natura ei tainică, inexplicabilă, ascunsă ochilor obișnuiți, și se manifestă În semne complexe, de nedescifrat În lipsa codurilor pe care le au posesorii științei auspiciului, care interpretează aceste semne pe baza unor clasificări minuțioase ce atribuie caracter pozitiv sau

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
prevestitor sau, așa cum se obișnuiește să fie definit cu limbajul tehnic, ostentum, „semnul”, este analizat Într-un extrem de amănunțit și Într-o formă tot atât de amănunțită este căutată și procuratio, leacul, care are În primul rând scopul de a Înțelege voința divină și apoi, eventual, de a elimina cauza acelui ostentum. Cum este ușor să ne imaginăm, având privirea Îndreptată spre specifica, arhaica orânduire socială a Etruriei, o atenție specială Îi era acordată fenomenologiei semnelor ce vizau sfera puterii. Această atitudine le-

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
o atenție specială Îi era acordată fenomenologiei semnelor ce vizau sfera puterii. Această atitudine le-a asigurat haruspiciilor etrusci un rol oficial pe scena politico-religioasă a Romei, unde erau chemați, prin lege, În cazurile unor ostenta ce arătau o ostilitate divină neîndoielnică: lunga listă transmisă de izvoarele analistice și arheologice romane privitoare la prodigia care s-au Întâmplat la Roma și la respectivele procurationes prodigiorum sugerate de haruspicii etrusci și În general Îmbibate de logici ale magiei „simpatice”, constituie ansamblul cel

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
monumental și durabil lăsat de clasele dominante din Etruria -, dar și din elaborarea unor ritualuri foarte complexe pentru Înmormântarea defuncților și pentru conservarea legăturilor materiale și ideale stabilite de comunitatea celor vii cu proprii strămoși. Strămoșilor le sunt atribuite statute divine sau semidivine și capacități extraordinare pentru regenerarea grupului, așa cum arată obsesiva iconografie funerară, atât arhaică, dar și clasică și elenistică: chiar dacă nu există documente literare precise, mărturiile epigrafice converg În alcătuirea unui tablou de credințe articulate, comparabile cu cele romane

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
practicate efectiv, care este atât de diferită față de dorințele funcționarilor consacrați cultului; În sfârșit, istoria intelectuală (Geistesgeschichte) a religiei romane, religia poeților, critica adusă religiei de către filozofi, crearea de către arhitecți și artiști a unui spațiu sacru și a unor imagini divine. b) Istoria religiei romane despre care vrem să vorbim aici se organizează În jurul a doi poli, și anume cultul, ca sistem de semne și de acțiuni simbolice, și reflecția, În care, prin poezie și filozofie, istoriografie și teologie, sunt puse

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
de distincții elementare care le propun cercetătorilor iubitori de ordine câteva structuri simple Într-un cadru mai degrabă haotic. Din ele fac parte, de exemplu, câteva perechi de contrarii, ca „sacru/non-sacru” (sacrum/profanum)2, „licit/interzis” (fastus/nefastus), „lume divină/lume umană” (res divinae/res humanae). De o deosebită importanță este distincția Între culte „publice” sau „ale statului” (publicum) și culte non-publice, private, personale (privatum). Dreptul pontifical de la sfârșitul epocii republicane, transmis nouă de Festus, le definește astfel 3: „Sunt

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
parte, o interpretare rigidă a Legii le interzice evreilor să confecționeze chiar și obiecte decorative pentru statuile zeilor, cum ar fi colierele sau inelele pentru nas și pentru degete (Abodah Zarah 1, 8). Modul de a fi al unei imagini divine este Înțeles În manierele cele mai diferite. Gama posibilităților merge de la un simplu trunchi de lemn până la „statuile Însuflețite care au percepție sensibilă și sunt locuite de spirit”1. Imaginile pot vedea, Își pot roti privirea, pot asuda, vorbi. Oamenii

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
la gât, Minerva Îmbrăcată În Întregime și Înzestrată cu arme; Apolloxe "Apollo" și Mercur sunt imberbi, Herculexe "Hercule" și Zeusxe "Zeus" sunt Înfățișați cu barbă. Diferențele În interiorul panteonului și deci individualizarea zeilor În epoca clasică sunt deosebit de bogate. Imaginea principelui divin sau divinizat după moarte - nu arareori Împreună cu Întreaga lui „familie” (domus Augusta) - capătă În epoca imperială o importanță dominantă, atât În cultul public, cât și În cel privat. Asemenea tribunului plebei, a cărui putere (tribunicia potestas) și-a atribuit-o

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
la o listă a zeilor mai mult sau mai puțin Îmbogățită de elemente mitografice. O arată și „teologia tripartită” (theologia tripertita) pe care M. Terentius Varro (116-27 Î.Hr.) a formulat-o sistematic În prima carte a lucrării Arheologia lucrurilor divine. Scrie Varro: Există trei tipuri de teologie: (a) cea mitică (mythicòn genus; fabulare - fabulosum), de care se slujesc poeții, (b) cea fizică (physicòn, naturale), de care se slujesc filozofii, și (c) cea statală (politicòn, civilă), de care se slujesc popoarele

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
permanentă. Nu există filozofi „profesioniști” de origine romană, nici nu se poate presupune o filozofie specific romană; există doar o filozofie greacă În limba latină și cu variantele datorate condiționării publicului roman. Influența acestei filozofii asupra concepțiilor religioase, asupra imaginilor divine și asupra așteptărilor de fericire și mântuire a fost Însemnată și chiar contradictorie, dar nu „În Întregime dăunătoare”, așa cum considera Georg Wissowa 1. În schimb, o perspectivă filozofică poate purifica religia, o poate reforma și poate facilita pentru noile pături

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
destin (heimarmène) imutabil și forță conducătoare a Întregii structuri cosmice și a vieții omenești, configurează un cadru În care universalismul și individualismul Își găsesc fundamentul și justificarea teoretică și, totodată, impulsul decisiv pentru realizarea lor practică. În fața unei unice puteri divine stă individul, părtaș la rațiunea universală În cel mai intim focus al său de făptură rațională, făcând abstracție de orice condiționare de rasă, limbă, cultură. Totuși el se recunoaște „cetățean al lumii” și totodată subiect al unui plan providențial de la

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
dimensiunea sa lăuntrică, În măsura În care acceptă liber să urmeze legea imutabilă a Logos-ului, cel de-al doilea se realizează pe deplin În activitatea practică la care același Înțelept este chemat Într-un angajament În viața socială impus de aceeași forță divină conducătoare, Întregul ordonat, a cărei funcționare cere activitatea sârguincioasă a fiecăruia. Inspirația religioasă a stoicismului se traduce și Într-un efort de recuperare a patrimoniului tradițional al cultelor grecești și orientale, În special În dimensiunea lor mitică, dimensiune ce alimentează

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
cere activitatea sârguincioasă a fiecăruia. Inspirația religioasă a stoicismului se traduce și Într-un efort de recuperare a patrimoniului tradițional al cultelor grecești și orientale, În special În dimensiunea lor mitică, dimensiune ce alimentează o exegeză de tip naturist (personajele divine și Întâmplările lor ca „figură” a unor elemente și evenimente cosmice) ce va cunoaște un atât de mare succes În lumea antică și se va reflecta și În interpretările moderne ale fenomenelor religioase. O asemenea religiozitate, În conotația ei specifică

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]