22,890 matches
-
să își imprime propriile linii de conduită și să le schimbe. Acest eu vrea mai întâi să se cunoască. Această căutare e o preocupare majoră, mai ales printre cei tineri. Chiar și mulți adulți, mai ales femeile, au avut deodată senzația în anii '60 și '70 că erau strânși într-un jug al datoriilor, regulilor și renunțărilor și că nu trăiseră pentru ei. Acest curent individualist este, la început, prezent în mediile mai instruite, mai înstărite, mai bine echipate pentru a
by Rudolf Rezsohazy [Corola-publishinghouse/Science/1070_a_2578]
-
prin profesie sau bucuria liniștită a pensiei, la sfârșitul vieții, o casă, o grădină, un cămin călduț, televizorul, vizita ne-poților și a prietenilor, cocooning-ul, dar pentru tineri poate implica și starea psihedelică, aceștia dorind să evadeze din vidul existenței prin intermediul senzațiilor exacerbate. A. 3. Libertatea Căutarea sinelui și a împlinirii acestuia este strâns asociată cu o nouă concepție a libertății. Altădată, libertatea era pentru tineri o valoare instrumentală, capitală, indispensabilă, așa cum este sarea pentru alimente. Ea își primea semnificația de la alte
by Rudolf Rezsohazy [Corola-publishinghouse/Science/1070_a_2578]
-
dorința de a profita la maxim de orice clipă. De aici, cursa pentru experiențe noi, dorința de a se deplasa, călătoriile, cultul orgasmului, plăcerea de a se implica. Intensitatea se situează pe un alt registru decât cel al profunzimii, după cum senzația se referă la o altă dimensiune decât sentimentul. Căutarea sa pare în contradicție cu valorile tradiționale ca înțelepciunea, statornicia, liniștea. Hedonismul este valoarea care rezumă tot ceea ce am descris mai sus. Plăcerea dictează vieții. Ea se concentrează asupra prezentului. Plăcerea
by Rudolf Rezsohazy [Corola-publishinghouse/Science/1070_a_2578]
-
Le-am calificat drept "latente" deoarece ele sunt prezente în conștiință în stare de somnolență. Ele se trezesc atunci când se produce un eveniment neașteptat, când se prelungește o situație considerată scandaloasă sau o când o situație sfârșește prin a provoca senzația de saturație. În aceste momente pot să capete o forță mobilizatoare surprinzătoare și nebănuită. Simțul justiției față de un regim opresiv poate induce o revoluție. Solidaritatea se pune în mișcare atunci când se pro-duce o catastrofă. Indiferența sau ostilitatea în raport cu un grup
by Rudolf Rezsohazy [Corola-publishinghouse/Science/1070_a_2578]
-
etc.). J.P. Sartre afirmă că de regulă în condițiile de normalitate „corpul este trăit în tăcere”. H. Tellenbach face aceeași afirmație că trupul reprezintă o zonă mută în raporturilor sale cu sinele, această „tăcere” a corpului fiind tulburată numai de senzațiile de foame, sete, somn, oboseală, durere, infirmități etc. Toate acestea reprezintă „obiectivări ale trupului” prin care acesta își manifestă tendințele sale exterioare. Un aspect important îl reprezintă „durerea” care apare la frontiera dintre Eu și trup (G. Marcel). Durerea, în
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
obiect exterior prin intermediul modificărilor pe care acest obiect le imprimă organelor noastre senzoriale (A. Porot). Percepția este o sinteză psihologică extrem de complexă care necesită cooperarea diverselor date senzoriale. Excitația senzorială declanșează o serie de reacții reflexe, cu caracter inconștient, provocând senzații particulare din care se va constitui „întregul perceptiv”. Ea presupune și o participare mnezică, ideativă și afectivă. Percepția oferă aspecte psihopatologice extrem de complexe și interesante, care sunt frecvent întâlnite în cursul tulburărilor psihice. Tulburările de percepție se pot prezenta sub
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
obiecte existente în realitate, în cursul halucinațiilor, obiectul perceput lipsește din câmpul realității perceptive, dar bolnavii sunt convinși de existența și veridicitatea acestuia. Halucinația este o experiență psihopatologică interioară care face ca individul să se comporte ca și cum ar avea o senzație sau o percepție reală, deși condițiile exterioare pentru realizarea acesteia lipsesc (A. Porot). Ca și iluziile, halucinațiile pot lua forme extrem de variate de manifestare psihopatologică; în sensul acesta menționăm următoarele tipuri de halucinații clasificate după natura lor: a) Halucinațiile propriu-zise
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
starea afectivi care o însoțește. După J. Delay există trei niveluri psihologice ale proceselor mnezice, care exprimă, de fapt, nivelurile de evoluție, dar și pe cele de disoluție ale acesteia. Ele sunt următoarele: a) memoria senzorio-motorie privind amintirile elementare ale senzațiilor și mișcărilor; b) memoria autistă raportată, la vise, delir, cu un caracter strict personal și care exprimă o funcție a inconștientului; c) memoria socială, caracterizată prin „conduita recitării” (P. Janet) implicând o ordine rațională și o concepție socială asupra timpului
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
corporală Cadrul psihologic general După P. Schilder, „imaginea corpului uman este imaginea propriului nostru corp pe care noi ne-o formăm în planul spiritual, felul în care corpul nostru ne apare nouă-înșine, ca imagine de sine”. Imaginea corporală este suma senzațiilor exteroceptive (tactile, termice și dureroase) proprioceptive (musculare, posturale) și visceroceptive (visceral-cenestezice). Din sinteza totalității acestora se va constitui o „imagine unitară” a propriului nostru corp. Această „unitate” este percepută ca un „model postural al corpului” (H. Head) având o imagine
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
vom prezenta mai jos, aspectele psihopatologice, în ordinea complexității lor. Membrul fantomă, descris de A. Pare, sau „iluzia amputaților” este o tulburare de schemă corporală care apare la persoanele cărora li s-a amputat un membru. Aceștia continuă să aibă „senzația” prezenței acestuia, precum și anumite „impresii” neplăcute (durere, furnicături, mâncărime etc.) la nivelul acestuia. Tulburările imaginii corporale în cazul leziunilor hemisferice cerebrale, diferă, calitativ, după hemisferul cerebral afectat, după cum se poate vedea în continuare: În leziunile hemisferului cerebral drept „minor” sunt
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
dismnezie de evocare, dificultate de concentrare a atenției și de înțelegere a unui raționament complex, scăderea notabilă a capacității de muncă însoțită de pasivitate față de impresiile exterioare. c) Tulburări de somn cu un caracter polimorf: dificultatea de a adormi, pierderea senzației de a fi dormit, somn superficial și neliniștit, trezire matinală cu impresia de a nu se fi odihnit, stare de somnolență diurnă asociată cu agripnie nocturnă. d) Tulburările neurovegetative sunt frecvente și se manifestă sub forma unei cefalee „în cască
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
fi dormit, somn superficial și neliniștit, trezire matinală cu impresia de a nu se fi odihnit, stare de somnolență diurnă asociată cu agripnie nocturnă. d) Tulburările neurovegetative sunt frecvente și se manifestă sub forma unei cefalee „în cască” asociata cu senzația de „tensiune interioară” a capului. Se mai notează variații ale valorilor tensiunii arteriale, labilitatea pulsului, palpitații, dispnee. B.S. Bamdas, distinge în cadrul stărilor astenice, patru forme de tulburări grupate în următoarele: a) hipostenia, constând din predominanța simptomelor iritative; b) sindromul slăbiciunii
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
hipotensiune arterială. Componenta psiho-afectivă se caracterizează printr-o scădere generală a tonusului psihic. Se notează următoarele aspecte psihopatologice: astenie fizică, scăderea randamentului intelectual, slăbirea atenției, dificultăți de evocare mnezică, oboseală rapidă la cel mai neînsemnat efort, slăbirea voinței, dispoziție tristă, senzație de apăsare sufletească, depresivitate de diferite intensități, sentiment de inferioritate, neliniște anxioasă, durere morală, sentiment de culpabilitate, o atitudine de pesimism și deznădejde legată de viitor, restrângerea sferei intereselor, a comunicării, voce șoptită, limbaj sărac. La aceste tulburări cu caracter
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
în continuare: a) Automatismul ideo-verbal sau asociativ caracterizat prin următoarele aspecte: - enunțarea, comentarea actelor sau a gesturilor însoțind pseudohalucinator toate gesturile și actele bolnavului, - ecoul gândirii și al lecturii, - furtul și ghicirea gândirii, - uitări provocate sau depanarea de amintiri neplăcute, - senzația de stranietate a gândirii, de ideație impusă sau provocată, mentismul xenopatic. b) Automatismul senzorial si senzitiv se caracterizează prin următoarele manifestări psihopatologice: - false percepții, extero și interoceptive care parazitează percepțiile normale ale individului. c) Automatismul psihomotor sau kinetic se caracterizează
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
stranietate a gândirii, de ideație impusă sau provocată, mentismul xenopatic. b) Automatismul senzorial si senzitiv se caracterizează prin următoarele manifestări psihopatologice: - false percepții, extero și interoceptive care parazitează percepțiile normale ale individului. c) Automatismul psihomotor sau kinetic se caracterizează prin senzația de mișcare forțată percepută de bolnav în musculatură, articulații, laringe, buze, limbă. d) Automatismul mintal asociat cu delirul de influență este caracterizat prin următoarele aspecte psihopatologice: - bolnavul se simte condus de la distanță de agenți, organizații, institute de cercetare științifică, - bolnavul
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
psihice denumit de psihiatrii secolul al XIX-lea paranoia (Verrucktheit) cuprinde două sub-grupe: grupa schizofreniilor și grupa delirurilor cronice sistematizate. Esquirol referindu-se la delir spunea în 1814 următoarele: „Un om este în delir atunci când ideile sale nu sunt în raport cu senzațiile sale, atunci când judecata și determinările acesteia nu sunt în raport cu ideile, sentimentele și determinările acestora independent de voința sa”. Din această definiție rezultă că starea delirantă se caracterizează prin următoarele aspecte psihopatologice: - un dezacord cu realitatea, - dezordinea vieții psihice care constituie
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
boală. Dar, în egală măsură, suferința se mai reflectă și prin atitudinea mintală a bolnavului față de boală; acest aspect constituind, în comparație cu „suferința-subiectivă” latura „ideativă” a atitudinii față de boală. Ea constă în „întrebări”, „obsesii și fobii”, „îndoieli”, „false reprezentări”, „iluzii și senzații”, „speranțe”, „refuzul de a vedea și accepta realitatea”, „conduite de refugiu” etc. Suferința ca stare emoțional-subiectivă sau ca atitudine a bolnavului, este o situație care se „comunică” imediat de către acesta celorlalte persoane din anturajul acestuia. Comunicarea are un caracter emoțional-afectiv
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
caracterizată prin tendința la dramatizare, reactivitatea excesivă la influența evenimentelor minore, tentative permanente de a atrage atenția celorlalți asupra lor, impresia de a fi perceput de ceilalți ca superficial și lipsit de autenticitate, dependență, nevoia imperioasă de activitate și de senzații tari. b) Personalitatea dependentă se caracterizează printr-o stare de dependență, nevoia de a fi sprijinit și securizat, condus de alții. F. Personalitatea compulsivă Opinia referitoare la acest tip de personalitate oscilează în două direcții: - a fi considerată ca o
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
un sentiment comprehensibil pentru celălalt, pe când aprehensiunea anxietății îi apare ilogică, irațională și disproporționată în raport cu riscurile menționate de bolnav. Trebuie făcută diferența dintre „anxietate” și „angoasă”. Termenul de „anxietate” desemnează neliniștea, teama fără obiect precis; pe când cel de angoasă desemnează senzațiile fizice de constricție și de opresiune care însoțesc, într-un grad variabil, sentimentul unui pericol imprecis (Brissaud). Angoasa este o experiență comună, strâns legată de viața și condiția umană, trebuind în sensul acesta, să fie considerată ca un fenomen normal
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
de beție, stări onirice și de extaz, veritabile noi experiențe sufletești și somatice, iluzii sau halucinații, stări de derealizare și depersonalizare, călătorii imaginare în timp și spațiu etc. b) Droguri psihostimulante, care antrenează o diminuare a stării de oboseală, o senzație de creștere a energiei personale și a activității, o stare de excitație euforică. c) Droguri ce reduc starea de tensiune psihică, de suferință, de durere, înlocuindu-le cu o stare de beatitudine, euforică de diferite grade, de uitare și somn
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
sublimate ale unor pulsiuni refulate; o formă particulară de realizare a „principiului plăcerii” caracteristică Eurilor imature, slabe, narcisice și masochiste. În configurarea personalității toxicomanului au rol următorii factori etio-patogenetici și de personalitate: - curiozitatea, atitudine obișnuită la adolescenți în căutarea de senzații noi, - atracția exercitată de o plăcere interzisă sau de o practică prohibită de adulți adolescenților, - fascinația legată de percepția unui pericol potențial și care conferă experienței toxicomanice o valoare inițiatică, înlocuind în felul acesta ritualurile de trecere de la copilărie la
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
fundamentala a existenței” (M. Heidegger, J.P. Sartre, K. Jaspers). Din punct de vedere etimologic, termenul de angoasă este de origine latină: angere - a strânge, a strangula sau angor = trecere strâmtă și dificilă, situație critică. Angoasa este definită ca fiind acea senzație internă de restrângere și inhibiție a funcțiilor respiratorii care, de obicei, constituie fața fiziologică a anxietății, rezultând din reprezentarea unui rău, a unui pericol iminent pentru individ. La M. Heidegger, angoasa devine un sentiment vital al persoanei pe care-l
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
repaos din clinostatism. O variantă clinică a acesteia este tahichinezia care se manifestă prin nevoia compulsivă pe care o are bolnavul de a se mișca sau de a merge. b) Sindromul picioarelor neliniștite sau boala lui Wittmaack-Ekbon constă într-o senzație penibilă de disestezie a gambelor care apare la începutul somnului și din acest motiv determină bolnavul de a-și mișca permanent picioarele pentru a calma această senzație. O formă clinică similară o reprezintă brahialgia parestezică nocturnă localizată la brațe și
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
a merge. b) Sindromul picioarelor neliniștite sau boala lui Wittmaack-Ekbon constă într-o senzație penibilă de disestezie a gambelor care apare la începutul somnului și din acest motiv determină bolnavul de a-și mișca permanent picioarele pentru a calma această senzație. O formă clinică similară o reprezintă brahialgia parestezică nocturnă localizată la brațe și care poare fi, la fel, la începutul somnului. Ambele tipuri de tulburări sunt echivalențe depresive care apar la începutul somnului de noapte și dispar dimineața la trezirea
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
la trezirea din somn, în regiunea brațelor. Ea are caracterul unei disestezii localizată în brațe și în mâini, uneori de tipul unei acroparestezii genuine. Bolnavul poate acuza parestezii, greutate și dureri, alteori hiperestezie și foarte rar anestezie asociată cu o senzație de arsură. W. Klimke și A. Staal au descris aceleași tipuri de manifestări clinice sub denumirea de „meralgie parestezică” cu localizare lombară, în zona musculaturii abdominale și a coapselor. d) Nevritele migratorii. F. Schultze descrie o nevrită migratorie multiplă cu
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]