23,608 matches
-
Stat al Aerului). La răscruce de... drumuri, în Transnistria. Dreapta: Dan Vizanty, împreună cu o frumoasă moldoveancă. Lângă elicea acestui IAR 80, cpt.av. Vizanty cu o frumoasă prietenă, și cpt.av. Mircea Dumitrescu. Dan Vizanty la Paris, în anii '80, zâmbind unor amintiri, la amurgul vieții 1 Articol apărut în revista "Pionniers" Revue Aéronautique Trimestrielle des "Vieilles Tiges" (nr. 74 oct.1982) (traducere de Ana Maria Vizanti) 2 Începutul anilor 1980. (n.trad.) 3 Între aug. 1942 și aug. 1943, Dan
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
vedere după ce am părăsit definitiv locuința aceea a bunicilor. Peste ani, am recunoscut-o într-o femeie tânără cu trăsăturile neschimbate, înaltă, cu mers grațios, pe străzile Clujului, nu numai o singură dată și de fiecare dată am salutat-o zâmbind, nu fără respect - ea îmi răspundea rece, ca unui necunoscut, ceea ce probabil și eram pentru dânsa. Nici de aranjamentul apartamentului bunicilor nu mi amintesc, memoria mea nu reține decât câteva mobile: Biedermeier comun, fără pretenții, de care gemea Ardealul, două
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
bătrân, figura lui Cristea (mai târziu, l-am identificat cu ziaristul de extremă-stângă mort în 1958, certat cu partidul din cauza Basarabiei, a cărei anexare de către sovietici n-o aproba), figură grav amară, uscată (nu mi l-am putut niciodată imagina zâmbind), reflecta o ciudată tristețe: se mai șoptea că, din cauza vicisitudinilor lui politice, îl părăsise soția. Degetele galbene de țigară, tuse seacă, ușoară spumă albă la comisura buzelor, lecțiile lui erau de o sobrietate care nu-ți dădea nici un îndemn: le
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
surprindere că eu eram apărată acum de ele. Și încurajată. Cea mică, blonduță și bosumflată, cea care-mi părea mereu nemulțumită, care, dacă intram cu ea într-un magazin, reușea să și dorească exact ce nu se găsea, acum îmi zâmbea și spunea: — Du-te, mamă! Lasă că noi ne descurcăm! Suntem mari! Ai grijă doar de tine! Se maturizase într-o clipă. În fața pericolului s-a făcut mare! Nu simțeam nimic. Eram un tunel, priveam, mă gândeam că e pentru
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
pentru că a mâncat zahăr și mama nu mai are cu ce îndulci ceaiul celui mic. Am cunoscut o mamă cu patru copii, operată și căreia i s-a recomandat să urmeze un regim alimentar. Am întrebat-o: cum faci? A zâmbit: — Copiii mănâncă seara ceai cu pâine, iar eu mănânc resturile, oricum se termină și pâinea. Am văzut o fată de 14 ani plângând în fața blocului din cauza lipsei de pâine. Mama o certa și-o punea să facă mămă ligă. Ea
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
sau un actor. Probleme în viață apar mereu, dar n-ai voie să fii trist când muncești. A face companie e o muncă. Mi s-a mai spus, am fost învățată: — Chiar de nu pricepi ceva sau nu ți place, zâmbește! Fă-le complimente! Eu nu puteam, nu mai știam să râd. În România nu mai râdeam de multă vreme. Pentru mine era destul că trăiam. Scrisoarea 7 Cum să le spui copiilor că ți-e greu? Am văzut oameni în
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
șase. Înainte nu puteam sta două zile la rând fără să-mi văd copiii, acum șase luni părea o eternitate. Nu puteam concepe că se poate îmbătrâni aici. Tot sufletul tău luptă cu amintirile, la un moment dat uiți să zâmbești, chiar dacă ai putea fi fericit refuzi această fericire pe care nu poți s-o împărtășești celor dragi. Și la un moment dat nici nu mai vrei să te întorci. Credeam că timpul se oprește pentru toți. Dar viața merge, curge
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
doar o săptămână din lună, reușește să se întrețină, așa că fiecare zi este ca o tragere la sorți. Îți trebuie multă răbdare și nervi de fier ca tu, om la 40 de ani, cu familie în România, să poți căuta zâmbind prin gunoaiele supermarketelor și să speri că mâine sau poimâine vei munci. De ce nu se întorc acasă? Pentru că le e rușine! Cum să vină fără mașină, fără euro? Trebuie să reziste, pentru că, într-o zi, cineva va avea nevoie de
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
Casa Concettei era plină de persoane venite de departe să vadă noua emigrantă, straniera care urma să aibă grijă de soțul ei. Eu nu mă gândeam decât că nu mai am telefon, iar fata mea N. urma să nască. Toți zâmbeau, în mijlocul camerei trona într-un scaun cu rotile Salvatore. Moțăia cu capul în mâini, condamnat de vajnica soție să „fie activ”, chiar dacă era sedat de atâtea pastile. Am fost poftită la masă, servită cu prăjitură, mi s-a arătat camera
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
era studentă. Vorbim de vreme și îi spun că, uite, azi am făcut o faptă bună și Dumnezeu mi-a scos-o în cale cu umbrela ei. Nu credeam că o italiancă poate să-i țină umbrela unei românce! A zâmbit și, înainte să se urce în autobuzul ei, mi-a strigat: — Sunt albaneză! Scrisoarea 27 Cu mult timp în urmă Italia era împărțită în state și stătulețe autonome. Fiecare avea un conducător separat, legi diverse; rețetele de brânzeturi sunt și
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
locuri în același timp? Da! Eu sunt aici cu trupul meu, cu puterea mea de muncă. Fața mea e impenetrabilă, nu poți citi supărare sau tristețe (ar fi neplăcut pentru ei să aibă permanent alături un om mohorât). Reușesc să zâmbesc câteodată. Am o mască perfectă. Vorbesc italiană, văd filme și jurnalul de știri în italiană, mă amuz la emisiunile lor de varietăți, comentăm împreună falsitatea politicienilor, citesc cărți în italiană, răsfoiesc revistele și ziarele lor, le dau mâncare pisicilor și
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
fasolea, prefer să văruiesc. Îmi plac strădaniile mari care oferă și satisfacții mari. Aveam amân doi nevoie de puțină mulțumire. Într-o zi l-am întrebat cum îl cheamă (mi se pare că voiam să-l țin treaz). Mi-a zâmbit și-a spus: — Pietro! Își schimbase, în glumă, numele. — Dar pe mine cum mă cheamă? — Rocco! — Atunci, Pietro, hai să mergem! Dă-l încolo pe Salvatore dacă nu vrea, lasă-l să stea în pat! Tu vino cu mine! L-
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
sau sunt jignite, pipăite și speriate. Dar nu spun nimic. Le e rușine! Scrisoarea 82 Știi care a fost un noroc al meu? Că am lucrat numai pentru bolnavi cu inimă bună. Drăguții, mulțumesc și pentru un pahar de apă, zâmbesc și mă laudă. Pentru că au fost buni, nu mi-a fost silă sau scârbă de trupul lor. Aveam intenția să ascund subiectul ăsta, dar e o parte importantă. Cum să faci să nu-ți fie silă? Nu știu, la început
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
Eram foarte speriată, între timp Concetta încerca să mă sune și mă îngrozeam. Parcă aș fi făcut ceva ilegal și așteptam în orice moment să fiu prinsă. Când am intrat pe ușă, două capete albe s-au întors spre mine zâmbind. Erau Maria și Bocio, părinții a trei copii de-o seamă cu mine, mândri de a-i avea pe toți în preajmă. Bătrânica semăna cu cea din desenele alea animate unde apare și-un canar. E o bătrânică mereu uimită
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
eu stau cu telefonul în buzunar și aștept măcar un bip din țară. Acum urăsc duminicile. Bine că mâine e luni! Scrisoarea 106 În casa lui Romeo m-am simțit un om, nu un emigrant. Maria nu contenea să-mi zâmbească și să mă laude. Bocio, la insistențele mele, se suia pe bicicleta medicală și... adormea acolo. Mi se întâmpla să mă bag în pat lângă Maria, iar ea îmi pupa mâinile și eu pe ale ei. Găteam ce voiam, le
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
bun” în Italia și am degustat fiecare secundă. Scrisoarea 109 În fiecare zi făceam gimnastică cu Maria. Ridica picioarele în timp ce stătea în scaunul cu rotile și număra până la 20, apoi până la 30... Era ușoară și zveltă ca un fulg. Îmi zâmbea la sfârșit, când îi spuneam: — Bravo! Ești grozavă! În curând o să poți merge! Se rușina parcă și mă-ntreba: — Crezi? Se rușina de lipsa ei de încredere. O ridicam, la început stătea câteva secunde în picioare, apoi din ce în ce mai mult. Mai
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
fac, sunt cu fruntea sus. Sunt apreciată și iubită aici. Și nu mă iau după ce-mi spun adulții, pentru că, din păcate, nu mai am încredere în nimeni. Privesc însă cum se luminează ochii Chiarei când mă vede, cum îmi zâmbește Elena... Acum are patru ani și spune că suntem amiche per la pelle, adică prietene la cataramă. Chiara mai vorbește cu arborii ei, își pune mâinile la tâmple ca și cum s-ar concentra, apoi îmi spune că voi fi fericită. Eu
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
întreb dacă țin slujba și în limba română. Nu am mai continuat, băiatul s-a răsucit spre mine: — Bună seara! Eu sunt grec și preotul e rus. Altceva nici nu mai era de zis; faptul că eram toți acolo, că zâmbeam fericiți ca și cum tocmai ne împărtășiserăm deja cu grația divină... După un timp, în drum spre casă, întâlnesc o familie de albanezi. El, cu ochii în lacrimi: — E Paștele nostru. Și eu sunt ortodox! Păi tu ești albanez, voi nu sunteți
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
rinței, când reușești să privești în jur, când reușești să te rupi de lumea ta interioară, descoperi oameni educați și politicoși, descoperi o gentilețe pe care n-o să o uiți niciodată. Sunt momente când aerul pare de miere și bătrâneii zâmbesc în parcuri, ca și cum ar împărtăși o minune. Sunt momente când japonezi, englezi, români, algerieni, peruani, ecuadorieni, albanezi, italieni, germani par firișoare de nisip într-o clepsidră a lumii. Dacă privești cu atenție, firele de nisip nu sunt iden tice, dar
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
lui Rousseau, dar a acceptat acest aranjament cu toată grația ima ginabilă. În ziua reprezentației, Rousseau a venit la mine cu puțin înainte de ora cinci și am plecat cu el. Când ne-am aflat în trăsură, Rousseau mi-a spus, zâmbind, că eram prea bine coafată pentru a rămâne într-o lojă cu grilaj. I-am răspuns pe același ton că mă gătisem pentru el. De altfel, această toaletă a capului consta din a fi coa fată ca o femeie tânără
ANTOLOGIA PORTRETULUI De la Saint-Simon la Tocqueville by E.M. CIORAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1321_a_2740]
-
se consolează cu gândul că cei care îl văd așa îl compătimesc. Nu are o fizionomie atrăgătoare; chipul lui are amprenta unui caracter dur și meditativ. Privirea lui este o privire de sus, semeață și nu se însuflețește decât atunci când zâmbește. Tenul pal, silueta lui fără forme precise, mersul lui lent și neapăsat, în genere toată înfățișarea lui pare comună atâta timp cât nu vorbește, și nu încetează să mai fie așa pentru că ar fi un bun vorbitor. Nu rostește decât cuvinte, însă
ANTOLOGIA PORTRETULUI De la Saint-Simon la Tocqueville by E.M. CIORAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1321_a_2740]
-
mai puternic, prin n-aș ști să spun ce secretă virtute. Femeia aceasta tânără, în fața pasiunilor pe care le stârnea și pe care le ignora, avea imprudența, încrederea, curiozitatea unei fetițe sau ale unei fete de pension. Mergea către primejdie zâmbind, cu siguranță de sine, cu un soi de caritate, semănând cumva cu acei regi preacreștini din vremile vechi care, în săptămâna mare, se duceau la anumiți bolnavi să-i vindece. Nu se îndoia că face bine ce face, nici de
ANTOLOGIA PORTRETULUI De la Saint-Simon la Tocqueville by E.M. CIORAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1321_a_2740]
-
meu este el însuși îndrăgostit de dumnea voastră, despre mine știți că sunt; este de altfel soarta celor din neamul Montmorency: Nu mu reau toți, dar toți erau răniți.“ Doamna Récamier era prima care povestea aceste lucruri: o făceau să zâmbească cu voioșie. A păstrat până aproape de sfârșit râsul acesta de copil, gestul tineresc care o făcea să-și ducă batista la gură ca pentru a nu izbucni în râs. Însă, cât a fost tânără, această copilărie a sentimentelor, îmbinată cu
ANTOLOGIA PORTRETULUI De la Saint-Simon la Tocqueville by E.M. CIORAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1321_a_2740]
-
restul îl neglija; își aducea aminte cu bun-gust. Asculta răpită, nelăsând să treacă nimic de preț din spusele tale fără să arate că l-a simțit. Întreba cu interes, și îți asculta răspunsul cu toată atenția. Ajungea s-o vezi zâmbind și tăcând și aveai tot interesul, părăsind-o, s-o găsești inteligentă. CONTESA DE BOIGNE 1781-1866 DOAMNA DE STAËL Mă duceam adesea în Savoia. La prima mea călătorie m-am oprit la Lyon. Domnul d’Herbouville era prefectul local, și
ANTOLOGIA PORTRETULUI De la Saint-Simon la Tocqueville by E.M. CIORAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1321_a_2740]
-
lipicioasă. — Are o conversație minunată. Vorbirea lui este un foc de artificii. — Scos din adâncul unei ape. Are un fond atât de trist! Niște abisuri atât de întunecate! Custine! — Ah!“ i-am spus eu. Exclamația aceasta a făcut-o să zâmbească. N-am aflat decât mai târziu care fusese viața, adevărata viață a acestei făpturi extraordinare și nefericite, problemă și tip, fenomen și paradox încălecat, îmblânzit, asuprit și înjosit de viciul cel mai detestabil pentru temperamentul meu; un om care, în
ANTOLOGIA PORTRETULUI De la Saint-Simon la Tocqueville by E.M. CIORAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1321_a_2740]