4,030 matches
-
strecură în buzunar și-apoi înapoie geanta verișoarei, decretînd: - Nu minte, are! Pe un scaun ședea, în apropierea unei ferestre înalte ce dădea înspre pălimar și curte, și care revela grosimea extra G. Călinescu ordinară a zidului, un domn bine îmbrăcat, cu o perlă în crăvată. Era ceva mai în vârstă decât Stănică și amintea puțin pe Pascalopol, fără să aibă finețea aceluia. Era proprietarul unei mori, milionar și senator. Stănică văzîndu-l, îi făcu semn fluturător cu mâna și-l întrebă
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
și voia să știe ce se gătește. Bucătăria era închisă, goală. Pe fereastră văzu mașina de gătit, fără foc. Simți o primă nemulțumire. Intră pe dindos în sufragerie, unde constată că masa era nepusă. Pe Olimpia o găsi în dormitor, îmbrăcată ca de oraș, uitîndu-se în oglindă. - Bau! făcu Stănică, cu voință optimist. Olimpia îl privi liniștită, aproape senină. Stănică îi întinse pachetul de prăjituri: - Uite, iubito, mi-am permis o mică atenție. Nu te uităStănică. - Ce-ai adus acolo? întrebă
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
din urmă, de bine, de rău, fu îmbrăcat. Fără să se mai spele, cu părul vâlvoi, alergă jos pe scări, apropiindu-se de sursa din ce în ce mai sonoră de armonie. Ușa odăii cu pianul era dată de perete. Înăuntru, ghemuită pe taburet, îmbrăcată însă ca de G. Călinescu oraș și cu pălăria pe cap, Otilia în persoană își legăna moale mâinile pe deasupra claviaturii, îmbătată de sunete, subliniind câte o măsură cu pan, pan, pan. - Otilia! strigă aproape fără voie Felix. Sunetele muriră deodată
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
culce, deoarece era necesar să fie odihnită a doua zi, pentru a da lui moș Costache toată asistența posibilă. O făcu chiar să mănânce, în odaie la ea, ceva mai mult decât batoane de ciocolată. El însuși făgăduia să doarmă îmbrăcat, spre a fi gata la orice eventualitate. Ieșind în curte, pe la orele unsprezece noaptea, Felix se izbi, piept în piept, cu Weissmann. Acesta venise târziu acasă, aflase de invitația lui Felix și alergase fără să întrebe asupra motivului. Lumina slabă
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
străină de mentalitatea bătrânului și acesta era motivul pentru care nu adoptase pe Otilia, ținînd-o totuși în familie cu fidelitate. Într-o bună zi, Otilia și Felix se treziră în casă cu o femeie, după înfățișare mai degrabă simplă, curat îmbrăcată, cu părul strâns bine într-un conci solidificat cu un mic pieptene și cu ace. Părea să aibă vreo patruzeci-cincizeci de ani, era slabă prin oase și rotunjită puțin din bunăstare, și fața avea o antipatică nuanță pergamentoasă. Femeia fu
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
jos pe dușumea, dar gemând încet, îl ridică cu greutate și-l puse pe sofa, privit de Otilia, care ședea lângă ușă, înspăimîntată. - Trebuie s-o trimit pe Marina după doctor. Otilia alergă afară și o găsi pe bătrână dormind îmbrăcată, în odaia ei. Când auzi că i-a venit rău lui moș Costache, Marina, fără să mai spună nimic, somnoroasă, fugi repede în curtea Aglaei, în loc să cheme doctorul și astfel, într-o clipă, toată banda venea în marș spre locul
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
al Maestrului, un hoit greoi și pătrățos, ca de gropar, în care, anevoie și după un timp, îl identifică pe taximetristul ce-o călcase pe nervi toată seara trecută. Numai că și acela (cînd îi vorbise, aseară) era cel puțin îmbrăcat. Pe când ăstuia, acum, burta cafenie, cu care o împingea fără răgaz, îi atârna ca o piftie. Nădragii în vine, cu doar un crac scos. Mustața cu care o rașcheta. Secrețiile ce-i duhneau ca un pumn de scorțișoară. Dezmeticindu-se
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
atent distilată, își descoperi numele de cal breaz, Ulpiu Sargețius Galopenția, tânărul se dumiri și vesti. Vesti, adică scrise acasă, știruind asupra desfășurărilor gingașe pe care le simțise el a se întîmpla la Capitală, lumea de cuviință cum se aținea îmbrăcată, pe unde se dădea promenadă, dacă era sau nu adevărată povestea că oamenii bucureșteni vorbeau mai mult pe nas și câte și mai câte. Adăugă în coadă o listă năzdrăvană a tomurilor trebuincioase înălțării de cuget ce-i fuseseră recomandate
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
îmbrîncindu-se, dăduseră peste adevărata fire a lui Ulpiu, nu-l firitisiseră? Nu-l alintaseră? Nu-l alintau? Nu-l îmbiaseră care mai de care la feluritele licori sau șampanii, la chiselele cu icre moi, sporovăind cu fazanele, în penele lor îmbrăcate, la mironosițele de languste, numai pe stâncă de gheață servite sau la îmbîrligăturile de pe la noi, la mititei, la țepuși, muscalii, dîrdăveici sau pastrame? În câteva zile, nu toți studenții din București își modificaseră din mers formulele de salut, urlând peste
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Papașa Ion, coleg de taximetru și de anvelopă cu Genel. La același garaj. Numărul 4. Din Crîngași. Leiți și cocliți la infracțiune aidoma, de, uneori, bete, nu-i deosebeau nici muierile lor. D-ăștia de te dezbrăcau și te lăsau îmbrăcat doar cu leucoplastul. Te furau, te încoțopeneau și se băligau în viața ta, ca într-o pungă. Iar dup-aia se mai și lăudau că, dacă nu faci ciocul mic, aveau să te bată până se schimbă banii. Ho diábolos
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
ce îl frământa, deși ar fi dorit un suflet de femeie care să îl liniștească cu vorbe dulci și afectuoase. În zilele următoare s-a întâlnit în troleibuz cu o fostă colegă din școală, vecină în cartierul din copilărie; înaltă, îmbrăcată decent, cu gust, foarte drăguță, cu buzele senzuale, pline și roșii pe care a încântat-o imediat cu glumele sale. Își revenise< era iar în formă dar trebuiau să se despartă la Drept, fiecare la cursurile lui și în loc
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
fiecare dată și ne face să tremurăm pentru celălalt. A plecat la București și a uitat-o. Peste doi ani, într-o seară era la restaurantul Stănică. Se renovase, acum ajunsese un restaurant elegant, condus de-un mandatar, cu ospătărițele îmbrăcate toate la fel, blonde, tinere, în rochii cu floricele colorate viu, prinse complicat în buchețele, pe fond bleumarin închis sau negru, imprimate pe un material deosebit, poate autohton fabricat la Integrata. Rochițele semitiroleze aveau din croială talia înaltă acoperită cu
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
Era treabă, nu jucărie. Vânzarea iepelor ca vânzarea, dar puteau ei să lase bunătate de fraieri, burdușiți de parale, amețiți de băutură? Într-o parte, țăranii vindeau oale de pământ și linguri de lemn. Bouarii ședeau alături vorbind. Erau altfel îmbrăcați. Nu purtau cămăși largi și nici opinci. Din portul de la țară nu țineau decât sumanul și pantalonii albi, vârâți în cizme lungi, lustruite. Aveau brâie late de piele cu chingi oțelite și limbi groase, ruginite, de aramă. În mâini învîrteau
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
baba Chirița. - Ce-ați zis? întreba Lixandra, care era cam surdă. - Ce să zicem? Trage-n biserică! - Așa e. - Da p-a lui Țuluc o văzurăți? se învenina Aglaia. - O văzurăm. - Nu-și mai găsea locul. - Ca șarpele... - O mînca-o! - Îmbrăcată ca o paparudă și cu ochii-n toate părțile... - Tăceți, fă, dracului, ce v-a apucat? Tii, iar luai pe Necuratu-n gură! - Și abia te spovediși! - Ce spuneți? - Ce să spunem? Iar dădui dracului! - Da-i a dracului. Ce, n-
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
brâu, roboteau lucrători, cu fețele albite, slabi și palizi, purtând pe cap scufe de pânză, să nu-și pârlească părul la dogoarea cuptoarelor, în care ardea un foc neostenit. Jupânul cobora pe la trei, când încă nu se lumina de ziuă, îmbrăcat numai într-o cămașă de noapte, încerca maiaua cu degetul, striga la slugi să se grăbească și urca iar scările întunecoase până la el în odaie. Locuia într-o cameră mare, murdară, plină de turtii și hârțoage, nemăturată cu lunile. Aprig
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
vioara. Numai că se îmbătase și adormise pe drum. Se trezise tocmai a doua zi, fără un ban, țeapăn, într-un șanț. Gagica dusă a fost, n-a mai văzut-o decât peste vreo lună, să n-o mai cunoască, îmbrăcată ca o cocoană, la brațul unui negustor, nevastă de-acum. Era tot cu Gheorghe. Ăl bătrân, cum a zărit-o, i-a dat un ghiont: - Nicule, aia nu-i Sinefta, de-o iubeai tu? S-a uitat pungașul. Ea era
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
și gene lungi negre. Ochii cei albaștri ai copilului erau așa de străluciți, de un colorit. atât de limpede și senin, încît păreau că privesc cu inocența, cu dulceața lor mai femeiască asupra spectatorului. Cu toate că acel portret înfățișa un chip îmbrăcat bărbătește, însă mînile cele dulci, mici, albe, trăsurile feței de o paloare delicată, umedă, strălucită, moale, ochii de o adâncime nespusă, fruntea uscată și femeiește - mică, părul undoind, cam pre lung - te-ar fi făcut a crede că e chipul
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
mult devenise tezaurul căsniciei lui, când de bună voia lor trăieu esilați la vun sat spre a se iubi departe de zgomotul lumei, Maria intra deodată în salonul încălzit și luminat numai de razele roșii ale jăraticului din cămin, intra îmbrăcată ca băiet, ca în noaptea aceea când se văzură pentru întîia oară în apropiere. Membrele ei zvelte în bluza de catifea neagră, aceeași pălărie cu margini largi pe părul ei blond și piciorușele cele mai mici din lume în botine
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
copilului erau așa de străluciți, de-un colorit atât de senin, încît păreau că privesc cu inocența, cu dulceața lor mai femeiască asupra spectatorului ce privea în ei. Era o adevărată operă de artă. Cu toate că acel portret înfățișa un chip îmbrăcat bărbătește, însă mînele cele fine, dulci, mici, albe, trăsurile feței de-o paloare delicată, umedă, strălucită, moale, ochii de-o adâncime nespusă, fruntea arcată și mai mică, părul undoind cam pre lung te-ar fi făcut a crede că e
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
un sicriu negru de brad, cărora le urma un preot în pas repede și după el - ca și când durerea ar fi fost repede - urma {EminescuOpVII 191} într-același pas un bătrân într-o manta sură, lungă și veche și o fată îmbrăcată sărac. Ne apropiarăm de convoi, ce mergea repede spre cimitiri. Intrarăm, prin crucile și mormintele ninse, lângă o galbenă groapă sapată din nou, astfel încît din fundul ei ieșea încă un ușure abur de căldura pământului, pe când bulgării prinsese brună
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
încuietoarea uriașă a ușei a început să se zvîrcole înăuntrul ei întoarsă de-o cheie. Mi-am recomandat sufletul lui Dumnezeu, căci credeam că vin să mă omoare. Intră temnicerul bătrân cu barba roșcată și lungă, cu căciulă de blană, îmbrăcat el însuși în o blană, cu fața vânătă, c-o legătură de chei mari și teribile, c-un felinar. El era urmat de soldați cu sabiile scoase, cari luceau slab în lumina felinarului. Îmi ordonă să mă scol. Turnul unei
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
era însă că se culcase dezbrăcat și se trezise îmbrăcat în hainele lui cele mai bune, negre. Astfel ieși pe uliță. Căzuse cea dendîi ninsoare și pe zidurile de-a lungul ulițelor el văzu pe ici, colo câte un copilaș îmbrăcat bine, făcând bulgări de omăt și aruncând unu-ntr-altul. Erau veseli și râdeau copiii. - Măi băiete, cum te cheamă? îl întrebă el pe unul. - N-am nume, n-am fost botezat, zise copilul râzând. Același răspuns i-l dete al doilea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
care-a-nceput a se pierde cu totul. Mărginele acestor covoare sau scoarțe era cuadrate roșii și verzi, iar în mijloc, țesut în linii, câte - un idil întreg. Colo o fată dă iarbă verde un [ei] capre, dincolo doi copii îmbrăcați ca-n poveștile dramatizate și cari, prin pozițiunile lor, par a afecta reciproce intențiuni subversive. Scândurile de pe jos erau ceruite deschis, cam în coloarea alămîiei, în opozițiune cu ceruiala întunecată ce se-ntrebuințează. Dară auroasa lor netezime se vedea numai
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
fără somație, deși fuseseră chemați tocmai ca să apere aeroportul Otopeni). Creierul acestor dezinformări, sugerează lucrarea coordonată de Costache Codrescu, ar fi fost Securitatea (chiar dacă instituția nu este numită ca atare). „Teroriștii” ar fi fost diversioniști, în speță tineri, fără acte, îmbrăcați camuflat, dotați cu arme, care au acționat atât asupra civililor, cât și asupra militarilor; numărul lor era de câteva sute; aveau o bună pregătire fizică și păreau să fie instruiți în stilul de luptă comando (aparținând, probabil, de o direcție
Decembrie ’89. Deconstrucția unei revoluții by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
depindea de rezultatele acestei reuniuni, care trebuia să răspundă unor obiective fundamentale urmărite de diplomația americană în Europa și în relațiile generale dintre Est și Vest. În schimb, la ambasada Canadei era o forfotă vizibilă: se auzeau bătând teleimprimatoare, bărbați îmbrăcați lejer pe care aveam să îi întâlnesc apoi frecvent în ținută oficială în delegația canadiană umblau grăbiți și preocupați cu diverse hârtii în mână. Interlocutorul meu, tot un consilier, proceda la fel precum colegul său american. Reacții de același gen
[Corola-publishinghouse/Science/1527_a_2825]