17,154 matches
-
o arunce în coșmaruri ce se repetau în cascade. Era mereu în autobuzul în care și-a uitat umbrela, față în față cu un amic al ei, pe care nu-l întâlnise de ani. Stăteau amândoi jos și ea a împins umbrela udă sub scaun într-un gest mecanic, stupid, nesăbuit, ea care n-o lăsa niciodată din mână. Deodată, se scoală să coboare, îl îmbrățișează pe prieten de câteva ori afectuos, schimbă telefoane, își iau din nou rămas-bun, apoi se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
o merite. Te referi la iubire? Iubirea este o posibilitate, da, dar mai sunt și alte căi; atunci când iubirea nu este posibilă, și arareori este, chiar dacă ea există. În copilărie, instinctul de conservare ți-a anihilat tristețea prin joc. Jocul împins la extrem, exacerbat, urmat de râs, acel râs cathartic, contagios, care-ți cutremură toată ființa, te-a ajutat să depășești tristețea, s-o escamotezi în cele mai năstrușnice întruchipări. Acum nu mai știi nici să te joci, nici să visezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
ne întoarce în ceea ce numim viață. Aș vrea, ca și altădată Nerval, "să revărs visul în lumea reală". Nu e nimic mai neliniștitor decât diminețile ce se sparg în deplina uitare și efasare a viselor de peste noapte, pe care le împingem conștiincios către acele zone adânci și obscure ale conștiinței și le ascundem de teama recunoașterii semnelor din viețile trăite peste noapte. Aparent, îmi plac visele în care pretind că nu recunosc persoanele ce mă înconjoară sau, dacă le cunosc, ele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
admirație și fericire, și totuși fără să se recunoască. Pentru A. Breton, scopurile visului sunt de-a ilumina locurile ascunse. Astăzi cred că am visat ceva foarte apăsător. M-am chinuit din greu să mă trezesc, mă luptam zadarnic să împing către trezire conținutul tulburător al visului meu, dar era ceva ce-l menținea în subteran. Visul se cerea, prin urmare, continuat, în timp ce eu trebuia să mă scol neapărat. De ce, nu știu, pentru că azi e duminică și nu trebuie să plec
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
acestor picioare care plecau, fie timid, fie hotărât, cele tinere de ce, nu știa! în salturi de ciută, cele bătrâne ieșeau cu împăcare pe ușa uitării, altele înțepate, înțelept sau împiedicate, dar cel mai mult îi plăceau picioarele care plecau întrebând, împinse se pare din întrebare în întrebare apoi, picioare mirate, picioare nelămurite, unele tăcute, altele zornăitoare ca mărunțișul căzut pe asfalt și mărturisitoare, nemulțumite, lașe, părtinitoare, înțelegătoare și, ciudat, picioare care renunțau. Blestematele! Păpușa avea picioare șleampete, scurte, înduioșător de durdulii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
de fier le va fi adăpost. Nepoții, și ei, nu-s departe de turmă, Tot liftul i-așteaptă până la urmă. Viața și moartea le știm pe de rost, Timpul prezent îl șuntăm spre "a fost". Doar noi între noi ne împingem în față Și nu credem că viața-i legată cu ață Un lanț de familii sudate atent Ce știu să trăiască și să fure decent Vă rugăm să vă nașteți cât mai mulți cu putință. Veți afla în curând ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
în stare de Iad, fraților! le șoptea el tuturor cunoscuților. Când? Dar Cargobot nu mai apucă să răspundă. Se retrase în cartierul lui de bromfagii din Piața Săracă, neștiind săracul cât era de luat în colimator. După care dispăru. Leana, împinsă de o picătură de depresie, amestecată cu zăpăceala de gradul al IV-lea din vodca speluncilor, nimeri sub roțile unui tren. Ghiborț aștepta și el represaliile, retrăgându-se de la viața de bar și asumându-și-o pe cea de cimitir
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
victorioase ale băieților către frumoasele privind de la geamuri. A șa i-am cunoscut pe repetenții din Zagna își amintea nea Costică atunci când au fost aduși de fostul meu profesor de matematică la frizerie. Zero! urlă el din cadrul ușii și îi împinse unul câte unul către scaunul supliciului suprem. Au urmat repetenții din Brăila, pe care-i apuca de urechi, fără mila ce nu o avusese nici față de tatăl meu și nici față de strămoșii mei de parte bărbătească de pe vremea lui Pazvante
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
două frontiere: a lumii de jos și a celei de sus. Am descoperit că detenția prelungită are veleitățile tărâmului promis. Speranța îmbogățirii îți creează atitudinea unui zeu, cu o voință și o forță de manifestare după bunul plac, scopul propus împinge moartea dincolo de granițele firești în cartea vieții. Înalții Prelați adaugă fraze noi pe paginile care ar trebui să fie pedepsele capitale. Binefacerea închisorii este speranța libertății, mai puternică și mai adevărată decât libertatea trăită și respirată. Aici mănânc pâine cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
BUNĂ SEARA! D orința de a deveni un simbol trimisese la moarte multă lume și în vara aceasta toți brăilenii se strânseseră pe malul Dunării, în punctul de trecere al bacului spre Insula Mare. Cele mai frumoase fete veniseră fie împinse de părinți, fie de capul lor, fără să le pese de rugămințile fierbinți ale iubiților, total lipsiți de simțul infinitului. Binefacerile închegărilor unei familii, bucuria trecerii prin viață, consemnată în statistica vremii, oferea un orizont searbăd frumoaselor cu destin de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
curentul nevăzut înainte și înapoi, în poziții pe care numai moartea le poate inventa. Hainele, mulate pe trup, nu mai fluturau în unde. Erau țepene, ca turnate din mâl și alge. Viața se desfășura în invizibil. Oamenii se simțeau, uneori, împinși de o forță invizibilă din fața vreunei mașini sau a unui tren. Un copil levita câțiva metri pe deasupra unei mulțimi agitate. O bătrână zbură ca o minge chiar prin fața unui tramvai în curbă și până să își dea seama era în mijlocul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
iar pe cealaltă față acționează forța dată de presiunea din orificiul de ieșire Es. În această poziție de echilibru, supapa solidară cu membrana închide orificiul I întrerupând alimentarea orificiului Es. Când are loc o scădere a presiunii în Es, resortul împinge membrana în jos ridicând de pe scaun, supapa solidară cu ea, deschizând comunicarea I cu Es ce are drept consecință creșterea presiunii în Es. Această creștere are loc până când membrana este din nou echilibrată obturând orificiul de intrare I. În caz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
Adolescentele fugiseră spre poza de acum, îi explică Mioarei fantoma. În felul acesta s-a născut și inspirația Regizorului. Fuga lor spre faleza de acum a Dunării. Dacă se opreau lângă fluviu, nu era cu nimic important. Așa că le-a împins până la scena din viitor, lângă arteziană, și a fost și șansa lor de viață până în prezent. Deocamdată. Cine știe ce va visa Regizorul? Care tinde întotdeauna spre simplitate, și nu spre fastuos. În simplitate există originalitatea, adevărul. Frumosul firesc. Urâtul spectaculos! mormăi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
sticlă de rachiu făcut de el, o ținea pentru Căpcăunu la aniversarea sfârșitului de an școlar. Și trase o dușcă. Ambrozia divină, după ce străbătu toate conductele, țevăraia și întreaga instalație cilindrică a burdihanului, se opri în călcâie, dar Arhimede o împinse cu îndârjire în sus prin lița vaselor și fibrelor electrice spre iris, care începu să vadă nevăzutul, iar creierul porni automat la decriptarea informațiilor de dincolo. Pe scurt, nea Costică frizerul deveni mesagerul orașului. Și trebuie că va fi alergând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
deja te-a scris în condică, ești un nimeni, vei pătimi pentru aceasta! Și am văzut cum îi suflam lui Gustav replici dintr-o piesă de teatru în care el interpreta un rol important, după care trecea în culise. Mă-mpingea pe scenă în fața părinților din sala de teatru, alături de surori și strămoși, iar în primele rânduri vibrau nepoți și strănepoți. Gustav îmi sufla, eu priveam cu mâinile paralizate pe lângă corp, mișcându-mă de pe un picior pe celălalt, îmi tot dregeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
a luptat, și ce, nu trebuie să te dai mare, nu ți-e rușine, n-ai pic de respect, tu știi câte operații am eu, nu te-am îmbolnăvit eu, dacă eram mai tânăr îți arătăm eu, nene, nu mă împinge, ce, dacă sunt copil trebuie să mă dai jos că vrei matale, fii cu respect, nu ca ăștia care duc chestiile alea nerușinate și se hlizesc la noi, sunt tineri și au dreptul să viseze maică, lasă mamaie, că și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
dar niciodată ca ei fir-ar ai dracu', n-au 7 ani de-acasă, aia-i! Urmează stația, cine vrea să coboare, să spună! Eu, spuse Hugo Mărăcineanu și cobora cu toate coletele, boccelele, rucsacurile și plasele burdușite, mai mult împins pentru a scăpa de pocitania aceasta cu ochi pătrunzători, care vedea în fiecare dintre călători un monstru din Capriciile lui Goya, mai ales pe rezervist, fost criminal de război, pe tânărul zdrahon, fost pușcăriaș, sau pe nepot, cu viitorul trecutului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
mâna și un tren din viitor cabră, scrâșnind din copitele de oțel spre mirarea (oglindită în toate retrovizoarele trecutului, fragmentat în trecuturi și în cele ale viitorului, fragmentat în viitoruri mai mici) mecanicului, care clătină din cap spre poeți și împinse maneta în sus pentru deblocarea frânelor. Ajutorul său învârti roata de metal, puțin mai mică decât volanul unui autoturism, și cu ambele mâini, după ce privi manometrul cu acul la zero, împinse o altă manetă cu măciulie de ebonită neagră, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
mici) mecanicului, care clătină din cap spre poeți și împinse maneta în sus pentru deblocarea frânelor. Ajutorul său învârti roata de metal, puțin mai mică decât volanul unui autoturism, și cu ambele mâini, după ce privi manometrul cu acul la zero, împinse o altă manetă cu măciulie de ebonită neagră, în sus. Trenul se puse în mișcare, Profesorii din Turnul de Control schimbară pe panoul electronic macazul și boul de fier porni în marșarier până când botul locomotivei cu farurile aprinse dispăru la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
cu care gospodărea dependințele, vastele apartamente triplex, cu confort sporit pentru că trebuie să o recunoaștem îi cam plăcea somnul și zeama din ciorchini... O coropișniță urmărită de INTERPOLUL Dunării și a toți afluenții ei, abia scăpată de învăluirea unor roșioare, împinsă de la spate de un AVAT, vânător de recompense, gâfâind, sărea speriată tocmai la o mie de mile de milimetri adâncime, încă buimăcită de dispariția bruscă a alaiului acvatic urmat de retragerea brațelor de apă de pe câmp, în slujba firește a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
iar goana plină de farmec din această nuntă de basm luă sfârșit. * * * S crisoarea-cerere a fost îndelung studiată și apoi trimisă Ministrului Matematicii la București. După trei zile sosi prin fax răspunsul: Întrucât Profesorul Moș Eveniment și-a depășit atribuțiile împingând cunoașterea până dincolo de limitele permise ale Matematicii, suntem de acord cu eliberarea sa din funcție, pe motive de vârstă, mai ales că țelul său educațional deschiderea parantezelor pentru Catifele, Tinichele și Baizdrugi a fost atins, propunem debarasarea de pe Altarul Studiului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
individul a murit în drum spre spital”. Recunoașteți că e ciudată această propensiune pe care o au oamenii de a muri pe parcursul unui traseu, în vehicule anonime. Da, căci veți fi înțeles că nu trebuie să fie mașina dumneavoastră. -Nu împingeți paranoia cam departe? -De la Kafka încoace, e fapt dovedit: dacă nu ești paranoic, ești vinovat. -În cazul acesta, e mai bine să nu primești niciodată pe nimeni. -Sunt bucuros să vă aud spunând asta. Da, e mai bine să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
o să se umfle, și nu va fi decât începutul. Această caniculară lună iunie nu era deloc convenabilă. La fel ca în romanele polițiste, se punea întrebarea capitală: ce să fac cu trupul? Creierul îmi funcționa exact ca al unui vinovat. Împins pe ultima sa linie de apărare, devenea ingenios. Metafizica îmi sugeră că în afara calității mele de ființă vie, nu eram chiar atât de diferit de Olaf. Într-o bună zi îl voi ajunge din urmă pe tărâmul morților, îl voi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
-l cunoșteam pe Bjorn. Recensământul acesta mă pasionă într-atât încât răbdarea mea cunoscu o dimensiune fabuloasă. Pe la ora șaptesprezece, tot nu văzusem pe nimeni dar trebuia să merg la toaletă. În buzunar, cheile îmi provocau mâna. Nemaiputând să rezist, împinsei bariera, mersei până la peron, încercai mai multe chei, o găsii pe cea potrivită. Ușa se deschise. Intrai ținându-mi respirația și ajunsei într-un vestibul de marmură albă. În vârful picioarelor, explorai câteva încăperi și reperai baia. Zgomotul apei scurse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
ceream nimic mai bun, însă era limpede că se comitea o greșeală în legătură cu persoana. Cine socoteam că sunt? În plus, se scuza că e la ea acasă. Asta mă stingherea. Eu eram cel care o deranjam, iar nu contrariul. Ospitalitatea împinsă până în acest punct nu înceta să mă uimească. Sau poate că mă înșelam grav. Olaf făcea parte dintr-o bandă, și o anunțase pe Sigrid că șeful bandei va locui la ei pe o durată nedeterminată. În biblioteca din salon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]