2,268 matches
-
dând din umeri. Era o... culoare drăguță. - Casa e nouă, Bret, oftă Jayne. N-a mai existat o altă zugrăveală. - Plus că nu aia era culoarea primului strat, adăugă Omar. - Păi, poate vopseaua s-a oxidat, știi, emailul de dedesubt? Încruntându-se, Omar se plictisi rapid de textele mele și își scoase celularul. Jayne mai aruncă o privire peretelui, apoi se întoarse spre mine. Părea neobișnuit de veselă în dimineața asta, iar când se uită la mine zâmbi din nou. Părul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
băiat care onora comenzile la domiciliu pentru un restaurant chinezesc din Brigham, a fost asasinat. Asemeni domnului Rabin, i s-a retezat beregata.“ M-am ridicat în capul oaselor. - Avea... și el un câine? Kimball se foi stânjenit și se încruntă, dând senzația că nu credea să fim pe aceeași lungime de undă. Dar nu era adevărat. Nu voiam decât să prelungesc inevitabilul. - Hm, nu, n-avea câine, însă un detaliu anume m-a făcut din nou să mă gândesc la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
par interesat de importanța clipei prezente și de schimbul de informații de deasupra mesei? (Am încercat chiar să par detașat, fredonând absent, dar asta era chiar mai agasant și m-am oprit la fel de detașat atunci când l-am văzut pe Robby încruntându-se.) Tot ce îmi amintesc e că eram undeva în casa aceea atunci când Sarah l-a adus pe oribilul Terby întrebându-ne de ce avea ghearele mânjite de ceva ce arăta ca un fel de vopsea stacojie și că am ajutat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
reacționeze. N-a făcut-o de nici un fel. - Am aranjat mobila azi dimineață, Jayne. Și nu era așa când am plecat în seara asta. - Nu era? - Nu, Jayne, și nu aborda tonul ăsta superior de căcat cu mine, am zis, încruntându-mă. Cineva a rearanjat-o cât timp nu eram aici. Cineva a fost în casă și a rearanjat mobila și a lăsat astea. Am arătat spre urmele de pași cenușii și am realizat că dădeam aiurea din gură și că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
a ajuns sus, unde stătea Jayne, așteptând. Nadine îi aruncă o privire soției mele și zâmbi, apoi se îndreptă rapid spre bibliotecă. Jayne dădu din cap cu amabilitate. Nu era nimic acuzator în atitudinea ei - chiar își înghiți un căscat, încruntându-se aproape imperceptibil când Nadine o ignoră. Dând cu ochii de Jayne, visul meu se reaprinse, iar după ce m-am împiedicat de ultima treaptă, am întins mâinile lăsând visul să mă mistuie și am îmbrățișat-o, fără să-mi pese
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Că aveam un astfel de fiu era uimitor pentru mine în această dimineață de 4 noiembrie, însă trebuia să înțeleg cum ajunsesem în acest moment - și de ce mă aflam aici - pentru a gusta cu plăcere din această uimire.) Robby se încruntă la ceva ce îi spusese Jayne apoi o privi cu un zâmbet șiret, dar când ea ieși din bucătărie, zâmbetul se stinse și atunci m-am ridicat un pic de pe scaun (pentru că fusese reproducerea unui zâmbet, nu unul autentic), iar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
niciodată. Burlacii plăteau menajere să le spele rufele. Un alt pahar de Glenfiddich comandat într-un club de noapte pentru care erai mult prea în vârstă, sporovăind cu niște fetișcane bine dotate care te fac să clipești și să te încrunți când îți dai seama câte lucruri nu știu încă. Însă stând pe scaunul acela din verandă m-am gândit: șterge-o din Midland, lasă-ți cioc, apucă-te iar de fumat, sedu femei pe jumătate de vârsta ta (dar cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
de noiembrie, el nu a arătat-o față de Jayne.) De ce trăgea Jayne de timp când își lua la revedere de la Robby? Ce căuta în ochii lui? De ce îl mângâia pe obraz până când Robby s-a tras înapoi și s-a încruntat, degetele lui Sarah încă agățându-se de ale mamei? Îi strânse pe amândoi într-o îmbrățișare, frunțile lor atingându-se, fațada casei înălțându-se deasupra lor cu un perete arătând ca o hartă care se dilată. Nu va lipsi decât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
am privit intens, încercând să-mi amintesc fraze peste care aș fi dat azi noapte pe internet beat fiind. - Poți să...cureți o casă infestată? În sfârșit, mi-am scos ochelarii. Miller a tresărit și s-a abținut să se încrunte prea tare când mi-a văzut obrazul și mărimea vânătăii revelată în toată splendoarea. Asta a răscolit ceva în el. Se confrunta cu un alt amănunt izbitor. - Nu mă crezi nebun, nu-i așa? am întrebat rapid. - Iau o decizie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
e. Asta știai și tu, Bret. Eram ghemuit tot și gata să fac altă criză în timp ce microbuzul cotea pe Bedford ca să intre pe Elsinore. Casa se ridica inocentă în lumina zilei, dar chiar și în lumina zilei apărea amenințătoare. Mă încruntam din cauza fricii care mă cuprinsese pentru că nu mă abțineam să n-o examinez în timp ce microbuzul parca în fața garajului. - Iată-ne, spuse unul dintre asistenți. Păreau amândoi foarte surescitați când ieșiră din mașină. Fuseseră informați asupra aspectelor specifice „situației“ și erau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
bani masline. Acolo de cele mai multe ori vezi pe domnul căpitan Hârjău vânturându-și barba-i de foc și gemând din greu în fața păharelor pline. Glasu-i aspru, răgușit puțin, accentu-i hărțăgos și obișnuitele-i sudalme sunt tuturora cunoscute. Când strigă el încruntându-se și vânturându-și barba mare, toți tac. El însuși cu înfățișarea-i de Cazac mânios și neînduplecat vrea să pară rău și bătăios, și poate, întăiu din obiceiu, mai târziu din deprindere, a ajuns așa cum e, răcnind și bând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
identificată cu Buletinul-legitimație și trecuți om cu om într-un registru ca prezenți la ședința publică, publicul a fost lăsat să pătrundă în sală. Instanța, în mod solemn, rece în ceea ce se întâmpla, a făcut apelul martorilor, i-a privit încruntat pe fiecare și a intrat în... deliberare. Imediat apoi a cerut evacuarea sălii. Motivul? Secretul Statului! S-a aflat mai târziu că întreg procesul a fost o parodie, în dauna acuzaților. — Susnumitul este bine cunoscut ca element dușmănos al clasei
Academia bârlădeană și Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/783_a_1506]
-
unei Kiraline din mahalalele Brăilei, care a scos capul la Paris, cu un fitil roșu în mână se repede la blocul de granit. În jurul lui e dansul macabru al sanielevicilor, grotesc și cu behăituri orientale. Istrate se îndeamnă, Istrate se încruntă, Istrate se strâmbă, Istrate Panait se ia de piept cu Mihai Eminescu! (...) Temperament anarhic, dincolo de ordinea morală constituită, e greu să angajezi o discuție cu el. Argumentele noastre le "dinamitează" cu aceeași ușurință cu care a încercat să-și reteze
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
o scuză, un pretext cu care să-mi acopăr neglijența, nepăsarea sau repulsia pentru acest soi de examene particulare, [cărora] hazardul chestionărilor, toanele exami natorilor, substituirile Între candidați și năvala scrisorilor „de recomandație“ le justificau Îndeajuns proasta reputație. Însă preopinentul, Încruntând din sprâncene la mine și cântărindu-mă dintr-odată cu privirea, izbucni: — Dar ai o voce admirabilă, pe care ai putea să ți-o cultivi, să ajungi un cântăreț de seamă și să câștigi parale! Uimit de Întorsătură, rușinat și mișcat
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
de nimic amenințat pe pământ, mârâia din timp în timp câte ceva, uneori trăgea câte o înjurătură nu se știe la adresa cui. De fiecare dată lăutarii stăteau pregătiți undeva în apropiere și de fiecare dată tovarășul Cameniță îi chema: se uita încruntat pe sub sprâncenele stufoase la Novăceanu și ăsta pricepea fără nici un cuvânt. Repertoriul lăutarilor cuprindea exclusiv muzică populară, romanțe, cântece de pahar. Neapărat, totdeauna, trebuiau să fie prezente cele mai cunoscute soliste din zonă. Tov Cameniță cunoștea melodiile și adeseori le
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
nu mai sunt poet de o groază de vreme, de trei decenii, și acum merg, slavă Domnului, pe al patrulea. Dumneata cine ești?“ Normal ar fi fost să mă recunoască. „M-am dat deoparte - a precizat el văzând că mă încrunt -, mi-am propus să uit cine am fost și cu cine am avut de-a face. Și am reușit. Habar n-am cine ești.“ „Cum adică te-ai dat deoparte? Că n-ai mai publicat înțeleg. Dar că n-ai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
am reușit să scap cu desăvârșire de apăsările și de convențiile mo mentului aniversar. Cum însă autorul nu e nici pe departe judecătorul cel mai bun al pro priului text, îl las pe cititor să noteze, să surâdă, să se încrunte sau să strâmbe din nas. Iată, așadar, rândurile de atunci în cartea de acum: Nu știu dacă mi se cere să fiu duios și protocolar în cele ce urmează. Anunț în mod responsabil că oricum nu sunt în stare. Nutresc
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
mediocre, superficiale etc. Pe urmă a între bat: „Cine este domnișoara Stein Antoinette?“ (Eu în acte sunt Antoinette.) Am înghețat. Credeam c-o să mă facă de râs în fața tuturor studenților. M-am dus tremurând la catedră. M-a privit foarte încruntat peste ramele ochelarilor și mi-a spus: „Ți-am dat foarte bine, domnișoară. Ai teza cea mai bună.“ Al doilea succes l-am avut la Nina Façon, care m-a feli citat pentru o teză despre Giovanni Verga. Dar clipele
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
cu nespusă generozitate. Consfătuirea aceasta e o academie vie a realității și a adevărului.“ (România liberă, 6 aprilie 1958) Eusebiu Camilar pe culmi (nota V. I.) „Literatura noastră a atins culmi frumoase și pentru că scriitorii nu mai stau cu frunțile încruntate de grija zilei de mâine, ca vechile generații ale tristeții. Din viața patriei noastre răbufnește bucuria, ca florile și ca mugurii.“ („La izvoarele energiei“, România liberă, 30 noiembrie 1958) Slava lui Eusebiu Camilar (nota V. I.) „Ne mândrim și avem
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
ofere copilului libertatea de a se juca, de a-și reface energiile pentru viitoarea săptămână de muncă. Cu mulți ani în urmă mi-a căzut în mână o cărțulie destinată părinților și educatorilor, cu un titlu interesant: De ce merg copiii încruntați la școală? Broșura semnala o realitate pe care o întâlnim în fiecare zi. Școlarii au suficiente motive să se îndrepte spre școală cu chipurile mohorâte. Părinții și bunicii sunt cei dintâi care știu ce îi determină pe copii să fie
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
Julia nu era cazul. Ea simțea înfiorare, acei fluturași în stomac, o tulburare plăcută produsă de acest bărbat cu un șarm deosebit, de care era atrasă. În ochi i se putea citi iubire. Dând dovadă de stăpânire de sine își încruntă puțin sprâncenele și recunoscu: ,,Multe fete fac exact ca mine, dar nu toate iubesc ca mine. Îl voi încânta cu toate lucrurile mărunte care dau sens vieții și cu micile noastre fantezii pe care le are fiecare.” Nicky era înzestrat
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
secție, doresc o atmosferă de lucru sănătoasă. Ies din clădire alături de Don Șef și ne continuăm drumul. Trag cu coada ochiului și-l observ cum fierbe de furie: tot sîngele i s-a ridicat în obraji, iar privirea lui e încruntată. Licheaua dracului! exclamă șeful. Eu l-am făcut maistru și-acum îmi pare rău. Pînă unde pot merge unii!... Zău, eu credeam că-i glumă chestia cu țigările și v-am spus-o, în birou, tot ca o glumă. Ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
regizor -, dar contez pe sprijinul amicilor mei de la teatrul din localitate, sprijin care, la urma urmei, poate fi "stimulat" cu cîteva sticle de vodcă. Dar merită!... Poftiți, tovarășe Vlădeanu! Cu ce problemă? Îi spun de încurcătura cu locuința. Președinta se încruntă, stă și se gîndește o clipă, apoi se întoarce spre interfon, dar înainte ca ea să sune pe cineva, Brîndușa exclamă: Domnul vrea locuință! Da-da, trebuie să-i dăm locuință! Una mai bună și mai în centru. Merită! Se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
secretarul continuă: Văd că vă gîndiți intens. Dacă întrezăriți vreo posibilitate, spuneți-o. Luați loc. Mă reașez pe scaun. Dincolo de masă, Tamara continuă să mă privească lung, provocîndu-mă s-o privesc. O privesc. Ochii ei se măresc brusc și se încruntă. Face un gest scurt, de parcă mi-ar spune: "Acum!" Apoi privirea ei îmi învăluie privirea, acoperindu-mă în întregime. E singura privire altfel decît celelalte; stă ațintită asupra mea nu ca să afle răspuns, ci ca să-mi dea putere. E ALĂTURI DE
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
arsenal meschin. Dacă va fi nevoie, îți voi spune cine sînt și vom sta de vorbă pe față. Ce-i reproșați Liviei? N-ai aflat nimic? Ba da: că nu-i mai rea ca mine, rîd eu, dar imediat mă încrunt și-mi plec iar ochii spre biletul găsit sub ușă, pe care îl mai parcurg o dată. Hm! rîde femeia. Credeam că bărbații își pierd capul numai după patruzeci de ani, nu și la treizeci. Mai aveți ceva de spus? o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]