2,340 matches
-
uitându-mă la niște cuvinte prost vopsite în albastru scrise pe-un tavan. Cuvintele albastre spuneau: Nu știam cine sunt. „Deci, ce poți t Acum, după o oră, stau într-o sală de operație și doctorița încearcă să nu se încrunte sau să suspine sau să se frece la de limbaj negativ al corpului deloc. În schimb, ea șede dreaptă de spate și nemișcată și-și ține ambele mâini - roșii, durdulii, muncite - strânse ferm pe-un capăt și pe celălalt al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
încuviințat din cap. Sunt bucuros, am spus încet. Și-acum unde mergem? Arătă cu degetul spre insulă. — Mda, dar ce-i aia, ce-i cu adevărat? Scout zâmbi. — Acasă. Pe când îi împingeam bărcuța spre țărmul din zare, Ian se uita încruntat peste ape ca un căpitan de vas de modă veche. Ajunseserăm la jumătatea distanței către insulă, când orășele alcătuite din clădiri albe, pătrate începură să se lumineze în seara prăfoasă. În timp ce noaptea se lăsa peste noi, am ghidat bărcuța gonflabilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
Cumpără o pungă cu cartofi prăjiți și se plimbă printre vilegiaturiste până ce ochi o fată de vreo douăzeci de ani, cu sâni superbi, rotunzi, tari, Înalți, cu areole brune, mari. „Bună...”, Îi zise el. Făcu o pauză; obrazul fetei se Încruntă, alarmat. „Bună..., repetă el; poți să-mi spui unde sunt principalele centre de vânzare a dulciurilor? — Ce?”, făcu ea, ridicându-se Într-un cot. Abia atunci văzu Bruno că fata avea căști pe urechi; se retrase bălăngănindu-și brațele ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
am probleme, Îmi primesc regulat porția de litiu. Bruno surâse cu un aer complice. — Nu mă Întorc direct la clinică, mai am o noapte la dispoziție. O să mă duc la un bar cu târfe, sunt peste tot, la Nisa. Se Încruntă, se Întunecă. — De când iau litiu, nu mi se mai scoală deloc, dar nu-i nimic, mie Îmi place și așa. Michel Încuviință absent, urcă În vagon: Își rezervase o cușetă. PARTEA A TREIA NEMĂRGINITUL EMOȚIONAL 1 Revenit la Paris, găsi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
zglobie pe spinările celorlalte, dar nu se putea prinde și cădea ca proasta În nas, după care Își lua din nou avânt și pica la loc. Ce naiba era? Ce nu se potrivea deloc? Afară se Întunecase ușor. Câțiva nori se Încruntau la orizont, iar dimineața Însorită era pe cale să se preschimbe Într-o amiază mohorâtă. Vera cotrobăia În continuare prin șifonier, iar eu prin propria tărtăcuță, căutând ciorapul desperecheat al unei idei. Brusc, mi-am dat seama. M-am dus lângă
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
are și să caute imposibilul - ceea ce și‑ar dori și Anna să fie, imposibilul în persoană, numai că Sophie și‑a adjudecat deja acest statut. Rahat. Rahat. Din partea ei, Sophie n‑are decât să crape. Sophie simte ceva și se încruntă. Rainer o întreabă pe Sophie dacă nu‑i de părere că, dintre ei toți, Hans ar trebui să aibă cea mai mare aspirație către neobișnuit, din moment ce el e cel mai obișnuit în gândire dintre toți. Nu crezi? Anna spune că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
Glumele, ironia o enervau. Ciudată tocmai prin totala lipsă de frivolitate. „Părul n-am cum să ți-l redau în trei zile.“ Ironică ? Cu sine, cu deținuta, cu altcineva, din umbră, cu Excelența ? Doar pentru o clipă, apoi regretând, parcă, încruntându-se iritată. „Aveai păr frumos ?“ Întrebarea rostită simplu, cu seriozitate, chiar cu căldură. Surpriza cea mai mare în timpul cât stătuseră împreună. Cinci fără nouă minute. Rămăseseră doar nouă minute. Ce-ar fi putut să-i propună, s-o întrebe, altceva
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
măi, tu nici sunete nu ești În stare să scoți, cum o să se uite Siloa la unul ca tine? De ciudă, l-am rugat pe Moru să facă un cuvânt despre Siloa și despre cele ca ea. Moru s-a Încruntat și a Început să miște mărunt din buze. Eram pitiți Îndărătul unei stânci și ne uitam la ce făceau ceilalți, că asta ne plăcea cel mai mult. Era cald și transpirasem. - Femeie. Siloa e femeie, mi-a zis el În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
când o să te Întorci, dacă o să te mai Întorci. Poate că n-o să-ți ajungă nici măcar atâtea veri câte degete avem și tu, și eu, de toate, ca să termini... hm... călătoria... Mda... Călătorie o să-i spunem acestui lucru! Apoi se Încruntă la mine și-mi spuse apăsat: Dacă Tatăl din Cer suntem noi doi, păi atunci fii măcar cât jumătate din el! Tatăl din Cer, dacă o fi, și-a Început... călătoria, Înainte să vii tu pe lume, și o s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Enkim? am Întrebat. Nu mi-au răspuns cu vorbe, ci doar au dat din cap În semn că da, de n-am priceput ce doreau să spună. Cu ei era, oricum, greu să te Înțelegi, mai ales că mereu erau Încruntați, de parcă nu reușeau să priceapă nimic din cele ce se petreceau În jur. Tărâmul lor era frumos. Era plin de verdeață și molcom. Ochii se odihneau când te uitai prin satul lor. Era răcoare. Stâncile din jur erau netede și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
le prindă. Până și mistreții mergeau În voie - Îi auzeam cum grohăiau liniștiți prin pădurea apropiată și nici un vânător nu se repezea să le ia urma. Îți venea să crezi că toate lucrurile erau la locul lor. Atunci, de ce erau Încruntați tot timpul? Hm. Poate că din aceeași cauză pentru care, În loc să se joace la marginea satului, țâncii Încordau crengi din acelea cum aveau vânătorii În toată firea, trăgând cu sulițele lor mici Într-un trunchi de copac doborât. Doi bătrâni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
dar eu vin În Întâmpinarea dorințelor Tatălui. - Tatăl nu are nevoie de ajutorul tău. Și apoi, tu spui câteodată că ești Tatăl. Atunci, cum să mai trăiești? Așa că, o să te dăm Umbrei. Rămase puțin pe gânduri. Răsuflă adânc și se Încruntă. Apoi: - O să-i spun ceva lui Krog, Începu el, după care continuă În gând. Odată și odată, o să murim cu toții și atunci, toate cele din jur vor fi la fel de frumoase ca și atunci când noi eram vii. L-am Întrebat: - Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
și odată, o să murim cu toții și atunci, toate cele din jur vor fi la fel de frumoase ca și atunci când noi eram vii. L-am Întrebat: - Și n-o să fie mare păcat că ele vor rămâne, În timp ce noi vom fi morți? Se Încruntă și mai tare și-mi răspunse: - N-o să fie nici un păcat. Tatăl o să se bucure de ele și fără noi. Asta n-o să priceapă Krog niciodată și de-aia o să-l dăm Umbrei. Of, of. Degeaba vor fi aceleași cuvinte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Însă, am Înghițit În sec. Runa Își mușca buzele. Enkim Îl privea și el. Uriașul ridică din nou o mână, făcându-ne semn. Apa Îl azvârli În sus. Ajunsese atât de aproape de noi, Încât Îi văzurăm ochii - nu mai erau Încruntați, de parcă știa că-și părăsește neamul. Apoi, apa Îl izbi de o stâncă, iar el se Îndoi Într-o parte și În alta precum o blană bătută de un vânt năprasnic. - Dă-i culcuș moale, Tată din Cer! - șopti Runa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
nici să se ridice de jos, de cât seu au pe ele! Se târăsc prin țarcuri cu botul deschis, așteptând să le dăm să Îmbuce. Asta o să facă vorbele, Philo, și tu, Minos! O să ne Împorcească pe toți! Minos se Încruntă și făcu un semn scurt. Femeile și tinerii se repeziră să scoată berbecul din groapă. Îl beliră de blană cât ai clipi și se apucară să desprindă fâșii de carne din care Împărțiră tuturor. Apoi aduseră câteva burți de vin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
râgâiturile noastre. Coțcarul de Minos profită de neatenția celor din poiană pentru a-mi strecura o privire fugară. Îmi făcu cu ochiul și-mi zâmbi scurt, din colțul gurii, pentru ca În clipa următoare să redevină serios și să se uite Încruntat la cei strânși În jur. - Să știi de la mine ceva, avea să-mi spună a doua zi. Când vezi că se Încinge cearta, Împarte ceva de Îmbucat și tărăboiul o să se stingă ca prin farmec. A profitat de șmecheria asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
așa, Îmi zise și-mi strânse mâna, după cum făcuse și Aban. Pielea ta albă nu prea ți-a fost de folos În inima nisipului. - Acasă, pe pământul nostru, soarele nu arde la fel de tare. - Pământul nostru este aici, Îmi spuse el, Încruntându-se. L-am privit lung. Toate neamurile denumeau astfel meleagurile pe care trăiau, dar nimeni până acum nu se mai supărase aflând că și eu aveam un pământ numai al meu. Supărarea lui Tuni trecu repede Însă. După câteva clipe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
moi kelib, și gheața. Ori de câte ori punea o Întrebare cu glas mai puternic, doi dintre oamenii lui Dyas Îi răspundeau. - Valuri moi kelib și apa verde peste gheață? Vreau Tokeba! - Vrei Tokeba, pui la păr! La un moment dat, Vishu se Încruntă și se aplecă mult peste marginea luntrei. Cufundă mâna În apă și Își umezi buzele și limba, apoi scuipă. Mai stătu o vreme și se uită În Împletitura de lăstari pe care o lăsase pe fundul luntrei. Se uită la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
-l punea pe masă, iar tata comanda două-trei sticle de șampanie: se știa că venim, așa că sticlele ne așteptau În frapiere mari, cu gheață. Apoi tata lua meniul - un carton mare, pe care erau trecute cele mai gustoase mîncăruri - se Încrunta, Îl privea cu seriozitate, Își dregea glasul și-i spunea părintelui Dolan: — Ce poftește gîtlejul tău pontifical, Dan? În seara aceea, ne-am dus după spectacol la White, iar cei doi preoți ne așteptau deja cînd am ajuns. Puțin mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
strămoșii, frații și părinții. Cei care mai scriam pe timpurile acelea, ne adunam în cămăruța poetului Vasile Vecinu și uneori mai ascultam Europa Liberă. Până cineva ne-a „turnat" la Securitate. La ușa mea au apărut doi gealați spătoși și încruntați la vederea cărora nevastă-mea era să dea colțu'. S-au recomandat, căpitanul Rumbeț și locotenentul Nu Mai Știu Cum îl Chema. Am fost invitat pentru a doua zi la ora 17 la sediul Securității Statului din Vaslui. Am fost
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
gîrbov și deșirat. Cu ea însă făptura îi miroase a iscusință și strategie. Coiful briceagului de vânătoare și binoclul. Cadența nocturnă îl strecoară nebănuit până la poartă. O cadență dusă la perfecțiune. La parola de ieșire, însă, sprâncenele negre-stufoase i se încruntă, acoperind tăișul ochilor. Sub ele, în bătaia lunii, mai sticlește doar vinețiul adâncit al ploapelor. Cu pași hotărâți și regulați se-ndreaptă de-a lungul străzilor către marginea orașului. Acolo unde cale de vreo patru sute de metri se întinde imașul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
trei ori mai repede. Poate mă rog și de maistru să mă lase ceva mai devreme.... Incetul cu încetul, cadența tărăgănată îl aduse la baza colinei. Acolo sări tranșeul, însă briceagul îi alunecă în groapă. Sprâncenele negre stufoase i se încruntară peste tăișul ochilor: semn rău, al naibii de rău. L XVIII În apartamentul de trei camere din Drumul Taberei noi o dețineam pe cea din spate, de lângă baie. De pe balcon se vedea periferia cu fabrici a orașului, strada prăfuită, tramvaiele prăfuite, porumbeii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
O conduc până la gura de metrou. La despărțire îi urez să aibă parte de un bărbat bețiv, care s-o mai altoiască din când. A rămas cu un picior în aer și cu o expresie blocată pe chip. Nu se încruntă, să nu facă riduri. Mai are totuși puterea unei despărțiri civilizate: o noapte zemoasă să ai! L XXX Primesc telefoane insistente de la Maria Firidă. Mă roagă să vin urgent la Botoșani. Sunt probleme cu Sabina. Ce are, e bolnavă? Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
aveam ce face. În felui ei o iubea nespus pe Sabina, ținea chiar și la mine, doar că în capul ei foarte pătrat nu intrau decât idei pătrate sau cel mult dreptunghiulare. Chelnerul zâmbea în continuare cu efuziune ori se încrunta, după caz. În felul ăsta ne-a condus până la ieșirea din hotel. Cum s-a văzut în aerul răcoros al nopții, Sabina a devenit pasivă. S-a lăsat condusă până în cameră, a acceptat să înghită pastilele verzi și s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
convinge, a luat de pe dulap Castelul lui Kafka. Ce, crezi că numai tu știi cum să subliniezi într-o carte? Ha! Ia stai că-ți demonstrez eu ce ușor e să selectezi. A deschis volumul chiar la sfârșit, s-a încruntat la el. Din când în când mai făceam o glumă, s-o deconectez. Ea însă însemna de zor. După o jumătate de oră de încordare, a lăsat Castelul să cadă pe pat, înfrântă: degeaba, obosesc, nu mă pot concentra. S-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]