2,404 matches
-
grătar, mujdei de usturoi, mămăliguță caldă (ordin de la Victor) și cu ochii ei mici și luminoși, zâmbitori și jucăuși, care te asigurau că În ei nu poate Încăpea nici un fir de răutate omenească. Seara, Maria i-a cântat două cântece Îndrăgite de copil, Victor i-a citit o poveste cu Împărați, fețifrumoși, zâne, zmei, o sumedenie de nume frumoase din povești dar, așa ca din depărtare, Va distingea și numele Ionel, Aneta, Ciulinel, Vizanti, Ridichi... În timp ce tatăl său lungea o poveste
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
cu lacrimi, însă nimeni nu știuse nimic până la sfârșit, când puseseră fructele. Atunci, curtea lor din cartierul Miar se umplu de străini - azeri, evrei, rusnaci rătăciți și adepți ai Coranului, între care sufiții se vedeau de departe. Mevleviții nu erau îndrăgiți nici în nord, la Tabriz, nici în altă parte, iar în cultul provinciei Azerbaijan nici nu existau. De aceea Shams, odrasla băcanului, a lui Baba Yassin, își pierduse urma. Era derviș sufit, dar stătea la tejghea ca un negustor. Sau
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
-sa, „dar umbli cu capul în nori“. Cum era o femeie coaptă? Ca norul de ghalian al acelora care fumau ierburi cu opiu: dens și dulce ca o melasă, acaparator, obsesiv. Sebas o alinta ca pe o copilă, pe când ea îndrăgise nerușinarea. Era sigură că nici fiu-său nu se pipăise așa cu vreo fată, precum ei doi în depozitul de cașmiruri. Era magazinul mătușă-sii, cu care devenise complice, ca între ele, femeile. Pân’ la urmă, Leclerc o pătrunsese acolo
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
despre el ca despre un bărbat dispărut. Trăia fără griji între zidurile grădinii cu leandri și, din când în când, îi făcea plăcere să i se spună că e odrasla celei de-a doua Shirin a Iranului. Doar bunicu-său nu îndrăgea asta și de multe ori profețea despre fiică-sa că o s-o sfârșească atârnată de cârligul unei spânzurători. Imaginea maică-sii fluturând ca o știucă în undiță îl speria: era singură și viața i se scurgea ca o apă care
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
scăpa printre degete. Ahmadin surâdea ca un îmblânzitor de pitoni și șuvițe desprinse din părul grăsos îi cădeau excentric pe frunte. Era îmbrăcat ca un salahor la o nuntă, dar zâmbetul lui trecea prin ecran: „Hossein Moussavi, eu chiar vă-ndrăgesc, dar cheltuiți bani din surse corupte, pentru a finanța o campanie scumpă“. Era o aluzie la Rafsandjani și la cei care achitaseră nota pentru conferințe, pentru afișe și chiar pentru ramele ochelarilor noi, cu care voise să se filmeze. „Așadar
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
cal de dric!“ pe când mezelarul zicea scrâșnind: „Cârnați și salam să se- aleagă din crupa ta de piază afurisită!“. Se credeau amândoi urmăriți de încurcături și necazuri dacă Zet apărea prin preajmă când aveau treburi. Omar se-ntrista, fiindcă el îndrăgea armăsarul și, alături de mâța Eleonor, îi părea un spirit al lanurilor, al „grădinii arabului“ și al întinsului cvartal de case. — Smintiți superstițioși! spunea Veterinara, priponindu-l sub nuc, tocmai ca nici cârnățarul, nici antreprenorul de morți să nu-l aibă
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
Săptămâna brânzei Cine să-i țină minte? Băteau vânturile peste locul sălbatic, veneau zăpezile, duium de omăt, apoi primăverile. Zilele treceau, gârlă. Mai muriseră, se împuținau ăi vechi, veneau alții. Lumea, ca tîrgul! Dar erau frumoase locurile ălor de le îndrăgiseră. Vara da o iarbă înaltă, drumurile se lățeau. Cădeau ploile. Vremea se înăsprea. Timpul căciulii. Lucrătorii aduceau gâște să le îndoape și porci pentru îngrășat. De sărbători, nunți și bătăi, unde cântaseră lăutarii cânta câteodată popa, apoi liniștea învăluia din
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
și rău. Satan al lui Vigny ...Nu poate simți nici răul și nici binefacerile. El nici măcar nu se mai bucură de nenorocirile pe care le-a provocat 2. Aceasta definește nihilismul și autorizează crima. Crima, Într-adevăr, ajunge să fie Îndrăgită. E suficient că-l comparăm pe Lucifer din imaginarul Evului Mediu cu Satan al romanticilor. Un adolescent „tânăr, trist și Încântător” (Vigny) ia locul animalului cu coarne. „Frumos, de o frumusețe nepământeană” (Lermontov), solitar și puternic, Îndurerat și disprețuitor, el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
valoare În care totul se confundă, iubire și moarte, conștiință și culpabilitate. Într-un univers sărit de pe orbită, nu mai există altă viață decât aceea a abisurilor În care, după Alfred Le Poittevin, se rostogolesc oamenii „fremătând de turbare și Îndrăgindu-și crimele”, pentru a-l blestema aici pe Creator. Frenetica beție și, la limită, frumoasa crimă consumă atunci Într-o clipă Întregul sens al unei vieți. Fără a propovădui propriu-zis crima, romantismul se consacră ilustrării unei profunde mișcări de revendicare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
cu condiția ca ea să fie fără leac. Revolta preferă metafizica răului, ce Își găsește expresia În literatura damnării din care noi Încă nu am ieșit. „Eu Îmi simțeam puterea și Îmi simțeam lanțurile.” (Petrus Borel) Dar aceste lanțuri sunt Îndrăgite. Fără ele ar trebui dovedită sau exercitată puterea pe care, la urma urmei, nu ești sigur că o ai. În final, devii funcționar În Algeria și Prometeu, prin același Borel, vrea să Închidă cabaretele și să reformeze moravurile băștinașilor. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
orice bărbat, inclusiv tatăl meu, avea dreptul de a se înșela asupra drumului în viață dacă el considera că-și caută fericirea. De atunci, au început să-mi fie dragi rătăcirile lui, așa cum nădăjduiesc că și tu, fiule, le vei îndrăgi pe ale mele. Îți doresc chiar ca, la rândul tău, să rătăcești uneori drumul. Și îți mai doresc să iubești, la fel ca el, până la tiranie, și să rămâi multă vreme deschis nobilelor ispite ale vieții. ANUL HANURILOR 900 de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
ale picioarelor unei păsări mici pe zăpada proaspătă. Ca și cum ar fi simțit că peste câțiva ani partea tangibilă a lumii ei va pieri, cultiva o extraordinară conștientizare a diverselor vestigii ale timpului distribuite pe tot domeniul nostru de la țară. Își Îndrăgea trecutul cu aceeași Înflăcărare retrospectivă cu care reconstitui eu acum imaginea ei și trecutul meu. Astfel, am moștenit Într-un fel, un superb simulacru - frumusețea proprietății intangibile, a moșiei ireale - și aceasta s-a dovedit a fi o splendidă pregătire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
se pierduse. Așa cum o trupă de actori ambulanți poartă cu ei pretutindeni, cât timp mai știu Încă replicile pe dinafară, o câmpie bătută de vânturi, un castel Învăluit În ceață sau o insulă vrăjită, tot așa păstra ea tot ce Îndrăgise sufletul ei. O văd foarte limpede șezând la o masă și examinând senină cărțile de joc Întinse Într-o pasiență: o văd cum stă cu cotul stâng pe masă, proptindu-și obrazul de policarul liber al mâinii stângi, În care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
bolșevică mi-a confiscat-o peste noapte. Această amintire Îmi dă sentimentul că sunt nerecunoscător față de unchiul Ruka; sentimentul că mi-am Însușit atitudinea generală de o condescendență surâzătoare pe care o adoptau față de el chiar și cei care-l Îndrăgeau. Mă silesc, cuprins de o repulsie Îngrozitoare, să-mi amintesc comentariile sarcastice pe care le făcea Monsieur Noyer, preceptorul meu elvețian (altminteri un om cu suflet bun) asupra celei mai bune compoziții a unchiului, o romanță cu muzica și textul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
Desigur“, a răspuns Mstislav Valerianovici. „Avea un talent excepțional. Nu știu cum era ca profesor, dar știu că tu ai fost cel mai prost elev al lui.“ Capitolul 5 1 Am observat deseori că după ce Îmi Înzestrasem personajele mele cu vreun lucru Îndrăgit din trecutul meu, acesta se ofilea, pierzându-se În lumea artificială În care Îl plasasem atât de brusc. Deși Încă mai adăsta În mintea mea propria-i căldură, farmecul lui retrospectiv dispărea și, imediat, acel lucru ajungea să fie mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
autorii de limbă engleză introduceau modificări În nomenclatură, ca urmare a unei aplicări stricte a legii priorității și a modificărilor taxonomice bazate pe studiul microscopic al organelor. Germanii au făcut tot posibilul ca să ignore noile curente și au continuat să Îndrăgească partea filatelică a entomologiei. Grija lor pentru „colecționarul obișnuit care nu trebuie să ajungă să facă disecții“ este comparabilă cu felul În care editorii nervoși de romane populare Îl răsfață pe „cititorul mediu“ - care nu trebuie să ajungă să gândească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
Fonograful familiei pus În funcțiune, odată cu lăsarea serii, era o altă mașinărie muzicală pe care o auzeam răzbătând prin versul meu. Pe veranda unde se adunau rudele și prietenii noștri, emitea din pâlnia lui de alamă așa-zisele țiganskie romansî, Îndrăgite de generația mea. Acestea erau imitații mai mult sau mai puțin anonime ale cântecelor țigănești - sau imitații ale unor astfel de imitații. Calitatea de „țigănesc“ era dată de un geamăt adânc și monoton, Întrerupt de un fel de sughiț, expresia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
meu. Născut, prin operație cezariană, la zece luni și jumătate după mine, pe 12 martie 1900, s-a maturizat mai devreme decât mine și fizic părea mai mare. Ne-am jucat rareori Împreună, el fiind indiferent față de aproape tot ce Îndrăgeam eu - trenulețe, pistoale de jucărie, Piei Roșii, fluturi roșii. Pe la șase, șapte ani, a făcut pentru Napoleon o pasiune ce friza venerația, Încurajată de Mademoiselle, și Își lua cu el În pat un mic bust de bronz al lui. Eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
mișcări lente și multiple, groaznic de enervante când nu erai de acord cu el, și Încântătoare și liniștitoare, În caz contrar. Am purtat cu el multe bătălii politice, a căror Înverșunare dispărea invariabil când reveneam la poeții pe care-i Îndrăgeam amândoi. Astăzi nu este un necunoscut În cercul lui, ceea ce - recunosc sincer - nu Înseamnă mai nimic, dar e drept că și eu mă străduiesc să-i ascund identitatea; mă voi referi la el cu numele de „Nesbit“, după cum l-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
o banană). Cea mai bună slujbă a fost să compun pentru un cotidian al emigranților, berlinezul Rul, primele careuri rusești de cuvinte Încrucișate, pe care le-am botezat krestoslovițî. Mi se pare ciudat să-mi amintesc acea existență fantastică. Foarte Îndrăgită de cei care fac publicitate autorilor pe coperțile cărților sunt listele cu meseriile mai mult sau mai puțin grosiere pe care le-a practicat un tânăr autor (scriind despre Viață și Idei - două noțiuni bineînțeles cu mult mai importante decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
soțul bunicăi Dosia. Așa că se socoteau rude cu părinții mei, erau cumnați. Eu nu l-am cunoscut pe moșul meu; când m-am născut, el, deja, era trecut din viață. Din prima zi, când am început să înțeleg câte ceva, am îndrăgit-o pe bunica, care pentru mine a rămas aceeași, neschimbată, până în ultima sa zi. Să fi avut pe atunci, poate, vreo cincizeci de ani. Era subțire ca o copilă, uscățivă la corp, iute în mișcări și păstra bine urmele frumuseții
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
mila și dărnicia omului și aici pe pământ, și sus la cer. Zgârcenia, însă, este pedepsită la fel de Dumnezeu. Celui ce dă, i se va da, iar celui ce nu dă, i se va lua și ceea ce mai are. Vânzătoarea Tatiana îndrăgise profesia de vânzătoare încă de când era mică, să fi avut vreo șapte ani. În fiecare zi, avea obligația să cumpere de la magazin pâine, cu care hrănea păsările. Îi plăcea mult vânzătoarea de atunci, Liza, o domnișoară tânără și foarte simpatică
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
și bogat, pe care-l împletea într-o coadă lungă și groasă. Vocea ei blândă și liniștită, însoțită mereu de un zâmbet nevinovat și dragostea cu care îi trata pe cumpărători, o făceau să pară o zână. Tot satul o îndrăgise și oamenii i se adresau, la rândul lor, cu respect și cu drag: - Lizuță, ai zahăr? - Lizuță, dă-mi, te rog... - Lizuță, cât costă? Tatiana hotărâse definitiv că, atunci când va crește mare, se va face vânzătoare ca și Lizuța. Timpul
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
apăsa sufletul. Era departe de părinți, frați și surori, iar viața printre oameni străini și necunoscuți i se părea destul de grea, se temea că nu va rezista mult. Închiriase o cameră în casa unei bătrâne care, în scurt timp, o îndrăgise ca pe o fiică, și cu ea, Tatiana se simțea bine. Mai trecu ceva timp și reuși să-și facă prietene din sat, cu care pleca împreună la dansuri, filme sau alte activități. Așa îl cunoscuse și pe Iurie, care
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
pe o fiică, și cu ea, Tatiana se simțea bine. Mai trecu ceva timp și reuși să-și facă prietene din sat, cu care pleca împreună la dansuri, filme sau alte activități. Așa îl cunoscuse și pe Iurie, care o îndrăgise de la prima vedere și pe care, cu timpul, îl îndrăgise și ea. Satul îi devenea din ce în ce mai aproape, oamenii mai dragi și, după ce se căsătorise, trăind aici mai mulți ani, satul soțului deveni pentru ea mai aproape decât satul ei natal
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]