4,243 matches
-
lui Scept. Cel mai bine ar fi fost ca Enkim, sau Barra, sau Kikil, să-mi dea foc, ca nu care cumva să mă trezesc că blestemații de vânători ai lui Scept Îmi batjocoresc trupul... M-am așezat pe iarba Înghețată. Trăgeam cu urechea la jocul pruncilor noștri. Apoi, am auzit zgomot de pași. Primul Vindecător venit la sfat a fost Norb, din neamul Os din Kron. 40. Eram la mai puțin de o aruncătură de băț de Scept - era la fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
oamenii lui se Înmuiară. Ne-am repezit peste ei cu bâtele și cu topoarele, În timp ce arcașii nu-i slăbeau, doborându-i care pe unde se nimerea: pe malul lacului, prin mocirla care se năștea sub picioarele noastre și printre tufișurile Înghețate. La un moment dat, l-am zărit și pe Gau: Înconjurat de o mulțime dintre ai noștri, Împărțea izbituri Într-o parte și În alta cu o uriașă ghioagă din lemn. A căzut, izbit de câteva sulițe și, cât era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
curând după Întoarcerea În vecinătatea Universității, când am ieșit În stradă pe o zi de iarnă Însorită, cu o vreme uscată, rece și cristalină, am Întâlnit o cunoștință care se numea Battle. Era un profesor, un englez care străbătea străzile Înghețate Îmbrăcat doar Într‑un pardesiu vechi, subțire. Un om de vreo șaizeci de ani, solid, rumen, cărnos, cu o față lată, Înfrigurată, plină ca un ardei roșu, gras. Avea un păr des și lung și, uneori, Îmi amintea de quakerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
despre starea lui Ravelstein. Nu aveam de gând să‑i spun nimic, deși știam că Îl place pe Ravelstein - că Îl prețuiește. Cu oamenii ciudați pot să merg până la un anumit punct, și nu mai departe. Fiecare pală de aer Înghețat inhalată de nările dramatice ale lui Battle Îi aducea tot mai multă roșeață În obraji. Culoarea i se Întindea până la pliurile de acordeon de sub bărbie. Rareori purta pălărie. Părul negru părea să‑i Încălzească Îndeajuns ceafa. În picioare avea pantofi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
eu eram mereu prezent la fereastra spitalului: Ad sum, cum răspundeam la școală la citirea catalogului - sau ab est, cum răspundeam În cor când un loc În bancă era liber. Orașul Înfățișa mile Întregi de goliciune a toamnei târzii - Împietrirea Înghețată a pământului, pustiul bulevardelor ramificate, aspectul golaș al fațadelor zugrăvite, verdele veșted al parcurilor - clima temperată cu anotimpurile ei luând‑o la vale. Iarna Înstăpânindu‑se lent. Când a sunat din nou telefonul, am răspuns eu; aveam de gând să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
mele intime. Numai un număr foarte restrâns de suflete deosebite au putut găsi calea de a recepta asemenea revelații. Alte penetrații de copil În lumea exterioară: Pe Roy Street, În Montreal, calul care trăgea un camion a căzut pe asfaltul Înghețat. Aerul e cenușiu Închis ca o căptușeală de palton. Un animal mai pirpiriu ar fi izbutit să se ridice În picioare, dar matahala asta, cu coapsele lui uriașe, nu poate decât să‑și agite copitele În vânt. Calul cu coamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
șansă pe lumea asta ca să mă las În mâinile științei experimentale. Propunerea ta mă insultă. Îți spui, probabil, că dacă ai putut să mă faci să mă Însor cu tine, poate că ai să mă convingi și să mă las Înghețat vreme de un secol. - Da, cred că Îmi datorezi ceva, a răspuns Vela argumentelor mele. Una dintre dificultățile noastre și, totodată, sursa multor neînțelegeri, constă În faptul că perspectiva mea, concepția mea de viață era incomprehensibilă pentru ea. Câinii pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
depărtat de soare nu crește nimic comestibil în sânul maicii noastre pământul, tot creștinul îl privește indiferent și-l tratează cu dispreț, zvârlindu-i în obraz orice nu-i face trebuință. Cizme vechi, moloz, oase, sticle, cutii, lighene crăpate, pungi, înghețat bocnă, pământul nu poate primi și nu poate ascunde nimic și până la vară când or răsări buruienile, istoria se oglindește mai departe în geografia patriei. Femeia care învârte în mămăligă trage ceaunul de pe foc, apucă găleata de zoaie și crăpând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
el, un oficial al Ambasadei Marilor State la București, iar pe bancheta din față, alt oficial, de-al locului. În automobil e tăcere, ceața de afară neîngăduind nici un comentariu cât de cât al peisajului. Localnicul bănuiește sau își închipuie parcul înghețat pe lângă care trec, întunericul și liniștea în care tainice penelope brodează dantelăriile de brumă care mâine dimineață vor pieri prin același farmec spiridușesc. Câtă ghidușie, îi trece prin cap oficialului de pe Dâmbovița, în jocul ăsta de-a văzutul-nevăzutul și totuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
dincolo de oraș, trăgând după el cerul rose argent. Totul se scaldă într-o lumină roză, movă, arămie, de pe altă lume, mai strălucită, iar din pietre și lucruri, chiar și din blocuri și din ferestre termopan și din bulgării de noroi înghețat și din corciturile făcute colăcel pe preșul din fața scării C începe să se ridice, ca în fiecare seară de vreo săptămână încoace, un soi de nimb roz, cum numai într-un oraș poluat din zona temperată, iarna după anul nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
a răvășit penele. Se poate, nu zic nu. Spune, știi de ce te-am chemat aici în astă noapte? Știi...? Huhurezul s-a oprit între ape sub cerul care-și dezvăluie o clipă căruțele, ca să le-nvăluie mai bine. Și peste întinderea înghețată, printre copacii risipiți pe mal, răsună glasul său, hu hu! Hu hu! Într-o curte cât pumnul, o femeie care a ieșit afară în puterea nopții o aude și prin inimă-i dă un cuțit. ─ Cântă huhurezul... Precis s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
și în dreptul eșantioanelor respective notează, Paternitate confirmată. Afară s-a înserat. Sprijinit cu coatele pe masa de faianță, trage adânc în piept mirosul mineral, dincolo de orice atingere a vieții, o cetate de fenolftaleină. Dincolo de resturile astea împuțite. Dincolo de colții ăștia înghețați. Tot răul pe care oamenii și-l fac unul altuia, cum s-ar putea dacă nu s-ar iubi? Se apleacă înainte pe taburetul de metal și își desface nodul de la cravata bleu marine. Fără să vrea, privirea îi alunecă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
Chiar dacă un felinar de neon nu poate da pic de căldură, ei se apropie totuși de el mânați de un străvechi instinct. Gerul se întețește. Așa e întotdeauna în zori de zi, în stația de autobuz. Oamenii tropăie pe trotuarul înghețat, își suflă în pumni, unii se adăpostesc de crivățul subțirel ce despică osul în refugiul de metal și sticlă ridicat în mijlocul zăpezilor. Într-un colț s-a încolăcit un câine, din cei cu blana albă, mițoasă, de berbece. Câinele doarme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
pieptul turturelei ce trage caleașca Afroditei. Și pe șoseaua Cățelu, vine încet dar sigur, hârâind ca naiba și împroșcând fum negru, un autobuz lătăreț, roșu. La fiecare stație, se oprește. Culege astfel una, două, trei, cinci stații de călători buimaci, înghețați tun, învălmășiți prin fum, cel negru de ulei și motorină, cel alb de apă, din pieptul autobuzului și al lor. Cei din stația Emisferei îl zăresc de departe: strada e largă, pustie, dreaptă, dar farurile rotunde par că se apropie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
tropăie în stație, să se urce cum o putea în autobuzul care gâfâie gata să facă infarct, să rămână acolo agățat cine știe cum, într-un picior, într-o mână, înghiontit din toate părțile, pentru ca în sfârșit să coboare înapoi în aerul înghețat, urmat de sudălmile șoferului ursuz, și pe bună dreptate, ce, parcă el vrea să conducă acest autobuz betegit la ora șase și jumătate ante meridian, pe un ger cumplit, după cum nici autobuzul nu vrea să se miște, nici motorina nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
Grivco să suie în el, și cu toate acestea se vor sui, vor merge, vor ajunge, presele vor presa, ciocanele pneumatice vor izbi, degeaba crâcnesc. Autobuzul sosește. Roțile scrâșnesc pe gheața neagră. E de mirare că zimții tăioși ai zăpezii înghețate nu sfâșie cauciucurile devenite rigide, aproape casante. Înăuntru, scăldați într-o lumină nefiresc de vie, șed și stau călătorii adunați de prin celelalte stații - pe scaune, boierii, cu respectabile căciuli și priviri pierdute în zare, de parcă nici n-ar face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
-n lat, o băbuță măruntă într-o rochie ponosită de catifea, cu guler de dantelă. Așadar iat-o acum, cu picioarele în galoși, tocmai aici, pe scaunul din spatele șoferului în autobuzul roșu care zdrăngăne din toate încheieturile pe drumul său înghețat la marginea orașului, în această dimineață de iarnă. Privește și ea pe fereastră cum privesc toți soarele roșu și rece. Se uită și vede, nu vede? Figura ei, buzele care murmură ceva, murmură necontenit, se desenează în bucata de geam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
într-unul din nenumăratele locuri unde Mama Rusie îngrămădește claie peste grămadă niște zdrențăroase murdare, îndobitocite, care aruncă priviri furișe lipsite de orice speranță - fără doar și poate o puseseră pe Helga mea să scoată cu sapa rădăcinoase din pământul înghețat, cu picioarele grele ca plumbul și degete zdrelite să care moloz și pietriș, să tragă, ființă fără sex și nume, cotigi încărcate. — Soția mea? i-am spus lui Jones. Nu vă cred. — E foarte ușor să dovedești că mint, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
pornesc în vreo direcție anume. Ceea ce mă pusese în mișcare și mă făcuse să trec prin toți acești ani searbăzi și lipsiți de sens fusese curiozitatea. Acum până și ultima ei pâlpâire se stinsese. Cât timp am stat acolo ca înghețat, n-am idee. Dacă aveam să mă mai mișc din loc vreodată, altcineva trebuia să-mi furnizeze motivul. Și cineva a făcut-o. Un polițist m-a urmărit o vreme cu privirea și apoi a venit la mine și m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
lungile alei ducând până sus, spre capătul parcului, la mormanul ăla de pietroaie de le zice cetate. Era o iarnă seacă, nu ninsese. Plouase mai toată noaptea și acum, în zori, copacii, cu poleiala de ghiață, cu țurțuri sticloși, aleile înghețate, cu chiciura cenușie, straturile goale, doar cu tufe sticloase și ele, se conturau grotesc pe fundalul unui cer brăzdat de dungile primilor raze de lumină, zgribulite sub straturi de chirceală parcă și ele. Atunci i-a venit ideea să înceapă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
sticloase și ele, se conturau grotesc pe fundalul unui cer brăzdat de dungile primilor raze de lumină, zgribulite sub straturi de chirceală parcă și ele. Atunci i-a venit ideea să înceapă seria gravurilor cu parcuri, cu copaci, cu siluete înghețate. Numise ciclul „Destin“, dar nu-i primiseră lucrările cei de la Uniune. Le-a dat lui Burtăcureanu să le premieze la Cântare, dar n-a vrut nici el să i le ia. Îi dăduse până atunci trei premii județene și unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
simplu burtosul dispăruse. Coborî cu privirea spre revoluționarii săi. Îi cerceta îngândurat. Îi cunoștea aproape pe toți. Cei mai mulți erau de-ai lui, de la Șoptireanca. Zilieri la silozul de tutun. Câțiva descărcau și la șlepurile din port. Îi privea înduioșat. Băieții, înghețați, săreau de pe un picior pe altul. „În fond, ce-am cu Burtăncureanu...“, își spuse Nisip. „Ce-a făcut și ăsta? A furat și a mințit și el cât a putut. N-a omorât pe nimeni. Dimpotrivă, a scris niște cărți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
cu țipătul celei din adânc de trup, râd cu urletul ei, zvâcnesc din prăbușirea ei, înfloresc din paloarea ei de porumboaică învinsă și cheamă aceeași moarte care încă stăruie să nu vină să te fericească cu trăznetul înfrângerii de pe urmă. Înghețat, Burtăncureanu, îngăimă. - Andromanda... Madam’ Brandaburlea, ce... De ce nu ești, cocoană, în pat?! Femeia aceea de abur, lipită de ușă, îi făcu doar semn să se apropie. Burtăncureanu împietrise în tocul ușii dintre cele două camere. - Vreau să plec, șopti năzărenia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
ales că restaurantul se închide într-o jumătate de oră (a șasea greșeală, trântirea ușii, n-o mai pun la socoteală). - Hăhă, ce-o să mai cureți, ce-o să mai cureți, s-a auzit vocea Magdei. I-am aruncat o privire înghețată, pe care o folosesc de obicei când cineva mă ia peste picior, și m-am întors la munca mea. Am apăsat clapa mașinii de înghețată și am urmărit curgerea cremei groase și punctate cu fragmente de căpșuni, încercând să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
la geam, dar becul portocaliu din curte făcea oamenii parcă și mai negri, și n-am văzut nimic. Se auzeau bolboroseli, voci înăbușite, plânsete subțiri. Am coborât după ei. Scările deveneau alunecoase, mi se părea că merg pe un calorifer înghețat. În curte, era liniște. Nimeni. Nici câini, nici ghereta lui tanti Silvia. Parcă voiau să-și bată joc de mine. Am fugit până la poartă. Nimic. Doar textura asfaltului. M-am uitat în jos și am văzut că sunt numai în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]