6,513 matches
-
planuri, să aibă un scop În viață. Închise ochii și Încercă să-și aducă aminte cum e să fii Îndrăgostit. Nu reuși cu nici un chip. Îi deschise iarăși. — Ești agitată. Ce e? Întrebă Desert Rose. — Unde dormim la noapte? În șanț, cu ochii la stele? — Ai puțină răbdare. Nu vreau să am răbdare. Vreau să știu. Niciodată nu vrei să aștepți. — Urăsc așteptarea. Desert Rose se uită la ceasul de pe telefon. — Gata, e timpul. Hai să Îl sunăm pe Charlie și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
undeva, pe drum, N-o să te lase poliția, Dacă rabla asta, în loc de furgonetă, era un camion care-și ridică lada, ar fi fost foarte simplu, un buton electric și gata, în mai puțin de un minut, ar ajunge totul în șanț, Ai scăpa o dată sau de două ori de poliția rutieră, dar până la urmă tot te-ar prinde în flagrant, Altă soluție ar fi să găsesc o groapă pe câmp, nu trebuie să fie prea adâncă, și să pun totul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
care ți-o dau uneori zilele de vară când pielea e mereu umedă. Din pricina asta și, bineînțeles, din pricina stării de tensiune în care mă găseam, mergeam tăcut, fără să pun întrebări, uitându-mă în trecere la salcâmii prăfuiți din marginea șanțului, la duzii plini de dude negre, coapte, la butoaiele cu apă din curți și eram din ce în ce mai mirat că nu întâlneam pe nimeni. Alături de mine, Dinu mărșăluia prin praful uliței, ușor adus de spate, fără să privească nici în dreapta, nici în stânga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
credeam cu toții că era mai bine să nu se știe. Să începi o viață nouă. — Da. Laurence rămase ca o stană de piatră și ridurile de pe chipul lui, de obicei foarte puțin pronunțate, păreau să se fi transformat deodată în șanțuri adânci. Durerea îi dă un aer de distincție, se gândi Camilla într-o doară. Îl face să semene cu tatăl lui, când era mai tânăr. Bietul, fermecătorul Harry. Probabil că și el ar fi fost mai fericit cu un alt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
știut ceva, nici nu mi-o fost frică de concurență, cum se spune. Nu. Ce-am știut să fac, l-am învățat și pe ăla de lângă mine... Pe Bazan eu l-am învățat să sclupteze. Marin știa să facă două șanțuri și un șanț. Și nici acuma nu știe. Eu îi desenez, eu îi pictez, eu le fac pe toate. Eu l-am învățat. Nici nu mi-o fost frică niciodată să-l învăț pe ăla de lângă mine să facă ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
nu mi-o fost frică de concurență, cum se spune. Nu. Ce-am știut să fac, l-am învățat și pe ăla de lângă mine... Pe Bazan eu l-am învățat să sclupteze. Marin știa să facă două șanțuri și un șanț. Și nici acuma nu știe. Eu îi desenez, eu îi pictez, eu le fac pe toate. Eu l-am învățat. Nici nu mi-o fost frică niciodată să-l învăț pe ăla de lângă mine să facă ceva. Pentru că, indiferent cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
pajiștea verde din fața Palatului Imperial pentru câteva clipe de relaxare. Unii, întinși pe iarba care tocmai începuse să înverzească, răsfoiau niște reviste. Câteva fete jucau volei, fiecare aruncare a mingii fiind însoțită de un chiot vesel; altele priveau. La marginea șanțului, sub sălciile înmugurite, stătea un tânăr cu iubita lui; priveau lebedele care pluteau grațios pe apă, în timp ce el își smulgea firele de păr din nări. — A fost extraordinar! Leii au fost măreți. Mai întâi, Ōshita a scos mingea la țanc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
pusese toate speranțele în întoarcerea fratelui. Dar, oricât căuta, nu-și găsea fratele printre soldații de pe vapoarele care se întorceau. Doi ani mai târziu, când am intrat la facultate, am aflat, în sfârșit, ce i se întâmplase. Endō scuipă în șanț, apoi se șterse la gură cu batista albă. — A fost arestat sub acuzația de a fi comis crime de război. Se spunea că ar fi ucis niște băștinași din insulă. — I-a omorât? — Nu. De când îl întâlnise Gaston, Endō avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
urmărește. Ție îți cam plac prostiile de felul ăsta și am impresia că vrei să ți se întâmple una ca asta. — Așa crezi? spuse încet Takamori. L-a făcut să se simtă foarte caraghios. Și-a întors privirile spre apa șanțului care împrejmuia Palatul. — Păi, da. Așa cred pentru că ești un împrăștiat și habar n-ai pe ce lume trăiești. Ești în stare să mă confunzi și pe mine cu vreo altă domnișoară sau să permiți unei femei necunoscute să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
aducă la punctul ei de vedere. Pe când tot discutau în contradictoriu, trenul a ajuns la gara Yotsuya. Au coborât cu intenția de a lua mai departe metroul spre Ginza. Dar, deoarece Gaston nu cedase rugăminților ei, au luat-o pe lângă șanț, spre Ichigaya. — Deci nu mai am cum să te conving să te răzgândești? — Nu. Plec, Tomoe-san. Tomoe nu știa că în momentul în care Gaston zărise cadavrul lui Napoleon pe rogojină, i-a apărut în față imaginea lui Endō. Nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
de treaba lor, tovarăși îmi erau doar viersul cucului, răpăitul ciocănitoarei și praful fin stârnit de sandalele mele. Am văzut un cerb cu coarne lungi, îndepărtându-se. Am dat de niște excremente de urs și de lup în iarba unui șanț, dar mi s-au sfărâmat între degete de vechi ce erau. Credeam că sunt aproape de destinație, când, imediat după un făgaș șerpuitor de căruțe și călători siliți să ocolească un ulm mare, doborât de vânt în drum, m-am trezit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
soldați romani cu platoșe și coifuri de piele, care se apărau cu scuturi dreptunghiulare de lemn pictat și sulițe cu vârfuri lungi de fier. Oderzo avea aspectul unui mare oraș așezat în mijlocul unui câmp bogat în viță-de-vie și măslini. Avea șanțuri încăpătoare, pline de apă adusă din râul Monticano. În cuprinsul perimetrului zidurilor erau nouă turnuri, și unul, cel mai mare, domina poarta. Intrarea se făcea peste un pod care se ridica atât de greu, că era nevoie de patru roți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
pe jos, sfărâmate. De aceeași soartă avuseseră parte și alte multe pietre. Înfățișarea odăilor devastate îți dădea senzația înfiorătoare că priveai muribunzi în pielea goală și scheletici. De zeci de ani nimeni nu mai avea în grijă gropile de scurgere, șanțurile și canalele, apă și nămol fiind pretutindeni. Când am pătruns înăuntru, orașul părea a fi pustiu, și copitele cailor au răsunat pe caldarâm ca într-o cameră goală. Porțile ieșite din țâțâni de la casele de pe drumul mare se deschideau una
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
mai de curând, alții deja intrați în putrefacție și rămași care fără mâini, care fără un picior. Mai erau și o groază de pari având în vârf capete tăiate și părți de corp sfârtecate. Apa nemișcată din canale și din șanțuri răsfrângea acele trofee. După această priveliște s-au ivit zidurile masive și numeroasele turnuri ale cetății, cu greu ascunse de zăgazul ridicat în contra capriciilor lagunei. Am fost pur și simplu uimiți: nici măcar Pavia nu se putea lăuda cu asemenea fortificații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
am făcut pe urmele carului, s-a ivit mănăstirea. Ne-am dat pe după un mur, ca s-o privim în tihnă. Era un soi de castel pătrat, cu ziduri nu foarte înalte și cu două mici turnuri rotunde. Nu avea șanț de apă, dar pe fiecare turn stătea de pază un soldat. Se zărea și acoperișul a ceea ce trebuia să fie mănăstirea propriu-zisă. Nu știam ce să facem, și am avut o lungă discuție înainte de a lua o decizie. În cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
m-am întâlnit cu Ansoald, care venea spre mine. Eu i-am spus că mama lui murise, iar el mi-a spus că tatăl meu murise de un blocaj al rinichilor. Ne-am așezat la marginea drumului, cu picioarele în șanț, și-am plâns în inima mea văzându-l pe el plângând de-a binelea. La Concordia mi-am îngropat tatăl lângă baptisteriu într-un sarcofag de piatră frumos, pe care am pus să-i fie gravat numele și întreaga dragoste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
el ne-a îngăduit să rămânem cât aveam nevoie, vreme în care am scris o scurtă cronică despre tristele întâmplări din Cividale, în confruntarea sa cu avarii. O ospitalitate plină de bunăvoință, ce mai. Brescia avea ziduri groase, apărate de șanțuri pline ochi de apă și de douăzeci și nouă de turnuri. Toate construite de romani și conservate de bizantini până la sosirea longobarzilor. Orașul era locuit încă de mulți romani și dispunea de mori datorate apei numite Garza, și existau prăvălii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
a dorit să mă facă părtaș. Noul arhidiacon instalat la domeniul Ariberti continua să-i ațâțe pe tineri în contra lui Ariald și a bătrânilor, afirmând că îl antipatizau și nu prea puneau preț pe opiniile lor la întruniri. - Ăla sapă șanțuri ca apa de la Grado să se reverse pe domeniu! a exclamat. Am ciulit imediat urechile. - Dar nu este vorba despre un arian trimis al episcopului de Concordia? am întrebat. Fortunato a aruncat disprețuitor scrisoarea pe masă, spunând: - A fost catolic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
orașului, chiar dacă încă departe de el. Ne apropiam de vechiul port; bine adăpostit, golful ce se numea Cornul de Aur era înțesat de un convoi de corăbii gata pregătite de luptă. Debarcând, tulburarea s-a transformat în spaimă. După un șanț plin de apă, lat de cincisprezece pași, dacă nu mai mult, se înălța un prim cerc de ziduri. După alți zece pași, urma fortificația exterioară: surmontată de un zid înalt de douăzeci de coți și protejată la fiecare șaisprezece pași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
trupul lui Taso și al lui Kakko și am să vă garantez viața. N-au împlinit acel lucru, și, cu toate acestea, asediul n-a durat mult: nici măcar zece zile. Din pricina verii secetoase, puțurile orașului secătuiseră, și apa rămasă în șanțuri era murdară. În plus, ajutoarele promise de Ravenna n-au sosit. Încât, în dimineața celei de-a unsprezecea zile, s-a înfățișat la Rotari un preot trimis de episcopul Magno. Cerea să i se permită episcopului și clerului să părăsească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
ai săi până la țărmul mării. N-am mai stat pe gânduri. Am dat foc la porți, catapultând bulgări incandescenți de păcură și cânepă care au aprins și glacisurile și casele din imediata apropiere a zidurilor. S-au aruncat scări pe deasupra șanțurilor, ca niște pontoane, și altele le-am folosit ca să penetrăm zidurile, pierzând doar paisprezece oameni. Nici unul dintre soldații bizantini din oraș n-a scăpat cu viață, cu toate că lașii de ei își aruncaseră cât acolo armele în fața primului nostru atac. Fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
noi, de fapt retrăgându-se în fugă, deși cei câțiva comandanți longobarzi se străduiau să-i oprească. Aio, văzând că sclavii debarcaseră și se încartiruiseră la câteva mile de oraș, intenționa să-i atace imediat. Slavii însă împrejmuiseră tabăra cu șanțuri adânci, acoperindu-le cu crăci, pământ și frunze. Aio, care călărea în fața armatei, s-a repezit în galop, învârtind în aer spada, neștiind de șiretlicul acela defensiv. Încât, căzând astfel în cursă, a fost omorât împreună cu alți oșteni de frunte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
ea era tulburată și-l sugruma cu emoția ei. Se oprise și era neliniștită și tremurătoare ca oricare ființă care își așteaptă împlinirea, oricare ar fi ea. S-a uitat în apă și și-a umezit fața neagră, însemnată cu șanțurile albe ale ridurilor bătrâne. Avea pe atunci aproape 70 de ani și în ochii ei căprui licărea viața ca la orișicare vârstă. S-a șters pe față cu o frunză mare de floarea-pâinii. Apoi a așteptat, rezemată de un copac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
aștepta cuminte în fața porții. El nu o va părăsi niciodată. Drept recompensă ia aruncat sacoșa strălucitoare, plină cu dulciuri. Păpușa îi căzuse din mână, pe burtă, în noroiul întunecat. Alina a zâmbit de faptul că, atunci când a ajuns pe marginea șanțului, făptura neînsuflețită, murdară de noroi repeta mecanic: mama! mama! mama! Pentru ea, acest cuvânt nu mai avea nicio semnificație. Ploaia își continua repertoriul, deși vântul se mai domolise nițel. Drumul îngust devenise pustiu. Doar o fetiță de zece ani și
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
într-adevăr să scăpăm basma curată din povestea asta cu banii, atunci simularea nu duce la nimic, cum nici faza cu creta n-a dus la nimic, să mergem mai bine pe șantierul abandonat de lângă pădure, acolo unde e un șanț cu o conductă groasă de beton în el, dacă sărim în șanț, în mod sigur ne frângem glezna și până să putem umbla cu ghipsul trece o săptămână, eu i-am spus că o fractură e prea periculoasă, putem s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]