KorAP: Find »[drukola/base=țipăt & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...87 88 89 ...169 >

4,216 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645

au fost săltate, fiecare de cîțiva bărbați, ca niște saci cu legume și duse În beznă, undeva dincolo de cercul de autobuze. Li se mai auzeau doar vocile plîngărețe și stridente, Înjurau și urlau după ajutor. Într-o clipă au răsunat țipete și zgomote provocate de obiecte sparte undeva pe lîngă autobuzul cel mai apropiat de dig, Înghițind scîncetele fetelor. S-au spart geamuri și s-a aruncat cu pietre dinspre autobuzul acela. O piatră a aterizat chiar la picioarele mele. În jurul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
deosebit, spectaculos pentru a atrage atenția lumii... precum unul căruia Îi face plăcere să aibă pieptul plin de decorații. Oare peste un minut va chicoti sau va ofta la telefon?... Dar, vai! Un sunet ciudat... scîrțîitul unei balamale... și un țipăt Îngrozit mi-a izbit auzul... o voce răgușită, consternată, cuprinsă de panică... Am pus receptorul În furcă. Deci era adevărat! Liniștea din jurul meu o confirma. Iarași strada Întunecată... Întunecată. Femeile plecate la cumpărături pentru masa de seară... Bineînțeles, și căruciorul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
mei ochi, simțeam că lucrurile se vor rezolva mult mai simplu... ca și cînd ai face să alunece cu apă o pilulă care ți s-a oprit În gît. Omul tocmai dădea curba. Silueta dispăru, dar n-am auzit nici un țipăt... Probabil că orașul de pe platou exista și individul era convins de asta. Dacă a putut el, nu văd de ce n-aș putea și eu. Oricum, nu mai erau decît cinci-șase pași, iar cît despre timp, doar o pierdere de vreo

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425

voie să-și rupă hainele și să-și zvârlă pălăriile în colb, trebuiau să fie ca niște fete mari, să mânânce puțin, să se poarte cuviincios, că astăzi viața-i grea. Glasurile lor se auzeau numai sâmbăta sara, ca niște țipete de moarte, când mamele săreau asupra lor, îi dezbrăcau, îi făceau albi de săpun și-i vârau cu capul în albiile cu leșie. Altfel, pe strada aceasta, a Prefecturii, stăteau numai familii cumsecade de funcționari. Numai în capăt, spre marginea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
repezi altă piatră, și javra, izbită, icni, făcu două copce și trecu arsă pe alături. Băiatul răcni o dată ascuțit și se plecă spre picioare, boierii îl împresurară cu întrebări felurite, iar cucoana Caliopi din poartă lăsă să-i scape un țipăt ascuțit: —Haah! l-a mușcat cânele!... Din balcon, cucoana Adela începu a striga cu nasul spre cer: —Vasile! Vasile! ieși afară! un câne turbat pe uliță! A mușcat pe Osman! Și cuconu Vasile dădu buzna afară spăriat, privi o clipă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
drum, în urma lui. A mușcat un băiet! — Pe cine l-a mușcat? — Un băiet al lui Horga, de zece ani... Ce spune? Ce zice că a mușcat? Pe cine? Nu știu!... aud că a mușcat zece copii... Și goană, și țipete, și fluierături - și iată că ulița deșteptată în capătul celălalt se ridică în picioare ca un singur om și oprește fuga urmăritului cu o grindină repede de pietre. Cânele se întoarce, dar de dincoace dușmanii s-au întețit și printre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
apă. Mergeam cu pușca în mână, cu ochii ațintiți asupra acestor păduri umede, pline de întuneric și sălbătăciuni, cu urechea ațintită la zgomotele undelor, la freamătul sălciilor. Vedeam zboruri grăbite de rațe, vedeam stârci fâlfâind greoi peste pămătufurile trestiilor, auzeam țipetele găinușilor și ale lișiților, dar eram prea departe de ele. Înțelegeam că am nevoie de un tovarăș, de un vânător din partea locului, de o luntre care să mă ducă la băteliști și ascunzișuri - și lăsam vânatul în liniște să se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
zică ceva, dar deodată ochii, sticlind, i se înălțară și mânile cuprinseră pușca. Un vâjâit ca de vânt trecea pe sus. Un stol mare de rațe se învălui deasupra noastră. Puștile trăsniră, umplând de tunete adânci pădurile bătrâne de sălcii. Țipete ascuțite și mirate de găinuși răspunseră din trestii, câteva rațe căzură greu în stropi roșii, pe apă, pe când stolul, ca izbit de furtună, se întorcea brusc, se înălța, se pierdea pe deasupra luncilor. IItc " II" Din tăcerea sau din vorba ruptă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
soarele spre asfințit, treceam repede prin crâșmă, unde mă aștepta Marin și gălăgiosul sfat al lui Sandu, umpleam pentru pușcaș o gărăfioară de țuică și plăteam două pacuri de tutun, și ne coboram spre pânza stufăriilor. În liniștea bălții întinse, țipătul singuratic al unei paseri deștepta ca un răcnet singurătățile și mă făcea să tresar. Cu ochii deschiși mari, cercetam văzduhul la linia pămătufurilor roșcate, spre asfințitul înflăcărat, ori cărările lungi în trestii, ori bolțile întunecoase ale sălciilor, în care se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
hoț, ocoleam pe departe satul, legam calul la marginea stufăriilor și, cu inima bătând, ca totdeauna, mă îndreptam spre ascunzișul cunoscut. Pe bălțile întinse stăpânea pacea, numai din când în când trecea pe sus un freamăt de aripi sau un țipăt scurt, singuratic. Chiva mă aștepta, în rochia-i de stambă, în ghetele-i cu tocuri nalte, pieptănată strâns cu cosițele în cunună, cu ochii lucind. Cum mă alăturam de dânsa, zâmbetul îi lumina toată fața, și întindea spre mine amândouă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
ridicase de la locul ei și se azvârlise spre ușă, ca să fugă. Unde te duci? urlă cu mânie Ion Rusu. Stai colea! Vină și-ți dă samă! O apucă de mâni și o azvârli la loc, în fundul divanului. Fata slobozi un țipăt, apoi întoarse capul, cu privirile arzătoare: — Ce vrei? ce să-ți spun? De ce să-ți spun? Ți-a fost vreodată milă de mine? M-ai îngrijit? mi-ai dat ce-mi trebuie? ai căutat să mă gospodărești? ce mi-ai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
ochii spărioși, crescuți pe fața întunecoasă, Ion Rusu se prăbuși asupra copilei. Începu s-o trântească cu capul de părete, o dată, de două ori; apoi o izbea cu palma peste obraji și peste ochi urlând. Fata dădu drumul la trei țipete prelungi, sfâșietoare, apoi amuți, pe când sângele îi năboia pe ochi și pe gură. Glasuri și tropote porniră dintrodată pe afară, capete de femei se arătară la geamuri, cineva zgâlțâi clampa ușii. Rusu întrebă: Cine-i acela? Știe el de copil

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
nelămurite ale vântului de început de toamnă; privea un timp la sâmburele de lumină al candelei și la rumeneala de vis și de zori a icoanei; apoi adormea. Iar pe la începutul lui octombrie, într-o sară, Reiza de peste drum auzi țipete sfâșietoare. Cu papucii clămpănind dădu năvală, lungă și osoasă, și deschise ușa. Acuma țipetele se schimbaseră în gemete lungi, dureroase. Ovreica închise ușa în urma ei, se apropie de pat, unde Tudorița, ghemuită, zvârlită ca de un vânt de spaimă, tremura

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
al candelei și la rumeneala de vis și de zori a icoanei; apoi adormea. Iar pe la începutul lui octombrie, într-o sară, Reiza de peste drum auzi țipete sfâșietoare. Cu papucii clămpănind dădu năvală, lungă și osoasă, și deschise ușa. Acuma țipetele se schimbaseră în gemete lungi, dureroase. Ovreica închise ușa în urma ei, se apropie de pat, unde Tudorița, ghemuită, zvârlită ca de un vânt de spaimă, tremura. Ce este? ce ai? întrebă Reiza, apucând mâna rece a fetei. Tudorița începu să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
și-și aținti ochii asupra vecinei. —Vai, madamă Reiză, am să mor... am să mor!... O clipă se liniști; apoi se strânse cu genunchii la gură; și ca subt o lovitură de fulger se întinse și iar izbucni într-un țipăt de groază. Vecina de peste drum înțelese, și dădu năvală afară. Glasul i se auzi prelung, tărăgănat, în uliță, chemând. Femei ieșiră din casele scunde și o împresurară; sosi și Haia cu maică-sa; dar nu stătu mult; numai maică-sa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
și apucă de lângă piuliță, din ocniță, pilugul greu de alamă. —Eu nu vreau să te alung, nu te blastăm! izbucni el, și crescu nalt, lângă Haia, cu bucata de alamă înălțată. Nebună ce ești! Îți sfărm capul! Rifca dădu un țipăt și se repezi. Haia căzu cu fața-n jos pe divan; și prinse a răcni înăbușit: —Omoară-mă! omoară-mă! Nu mă tem! Nu vreau să știu de nimica! Omoară-mă! Am să mă duc în lume! Lăsați-mă-n

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
să urmeze legea Dumnezeului nostru! Așa mi-a spus rabinul... sfârși cu pătrundere Sanis. Trebuie să facem logodna cu feciorul Căprarului... Dar peste cele din urmă cuvinte ale lui, se revărsară ca dintr-un zăgaz furtunos plângerile întețite ale bolnavei. Țipete aspre, fără sfârșit, ca în ghiarele unor fiare fantastice. Femeile, cu vorbe repezi, grămădiră pe bărbat spre ușă. Și Sanis, cu gândul la minunata lui poveste, ieși grăbit s-o spuie și altora, la un pahar de vin. De pe podeț

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Focuri ardeau la bordeie. Se auzeau mugete de vite, lătrături de câni, glasuri felurite de oameni. Într-un răstimp de liniște, sunară tropote de cai, apoi chemări prelungi pe coasta dealului. Spre rumeneala asfințitului se ridicară deodată cu cârâiri și țipete spărioase ciori și stănci, într-un convoi lung. Se depărtară repede în lumina amurgului, apoi dispărură. Humelnicul și Niță Lepădatu se apropiau de bordeie și glasurile oamenilor întorși de la muncă se auzeau acuma lămurit în toate părțile. Focuri pâlpâiau în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
valea din care a suit. Pâclele vin încet după el, năzuind spre culme. Au în ele ceva viu, deși pădurea pare cufundată în somnul de cremene al muntelui. Prin pâcla mișcătoare străbate de-aproape, fără răsunet, ca în puf, un țipăt de buhă. Se face sară deplină; buha s-a închinat cătră asfințit și s-a tupilat în scorbura ei. Nu se mai zărește nici o lumină la apus; s-au stâns în pâclă și cele din urmă zări ale zilei care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
și de somn! — Ba! răspunde el, și se duce. Cățelușa de vânătoare s-a luat după dânsul, ca să-l privegheze. Rămâi aici, dracului! îi poruncește el cu asprime. A izbit ușa și i-a prins coada. Vidra a dat un țipăt ascuțit. Nana Floarea face un semn plictisit cu mâna. Adică: Lehamite! așa face acest Culi totdeauna. Bolnava râde puțintel strâmb; soacră-sa o pândește cu coada ochiului. Culi se duce la căsuța calului și a vacilor. Alăturea, în bucătărie, doarme

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
rămâie un gol în care mânia paznicului s-ar fi putut prăvăli, Bezarbarză tropăi repede în casă și ajută pe femei să iasă. — Stăi să vie și stăpână-tău! țipă aprig nana Floarea. Lui Bezarbarză nu-i păsa de asemenea țipăt. Bătrâna era totdeauna bună cu el. —Ai fiert lapte? —Fiert. —Băut-ai două ulcele? —Ba. Am băut numai una. Atuncea bea și pe cealaltă. Pune fân destul la vaci și, după ce pornim noi la vale, dă o fugă până la Braniște

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
în sanie, băiete? Nu mă sui. —Culi, dragul meu, așa mergem prea încet. Mergem cum putem. —Vai, vai, suflete, se întoarse ea spre bolnavă, spune-i și tu omului tău să se îmblânzească. Sania se zgudui. Nana Floarea dădu un țipăt. —Stăi puțin, Culi, să văd ce face pruncul. Culi n-auzea. Scutură de frâu, împinse pe Murg cu umărul. Drumul acesta prin locuri frânte și prin zăpezi neașezate îl întărâta și mai mult și era, în același timp, tocmai ceea ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
modulații, văgăunile adânc și piscurile strident, încât Culi Ursake a petrecut mai mult fără somn. Când și când, după ce fugeau acele spaime, rămânea câte un răstimp numai freamătul greu de valuri al pădurii. Iar când venea vremea altui rând de țipete, Culi sta atent întăi la un țipăt care părea că se strecoară printr-un corn al ferestrei. Acest țiuit de strună era anume pentru dânsul. Îl asculta până ce covârșeau plângerile cele mari, care soseau învăluindu-se și învolburându-se. Viscolul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Culi Ursake a petrecut mai mult fără somn. Când și când, după ce fugeau acele spaime, rămânea câte un răstimp numai freamătul greu de valuri al pădurii. Iar când venea vremea altui rând de țipete, Culi sta atent întăi la un țipăt care părea că se strecoară printr-un corn al ferestrei. Acest țiuit de strună era anume pentru dânsul. Îl asculta până ce covârșeau plângerile cele mari, care soseau învăluindu-se și învolburându-se. Viscolul a astupat drumul și cărările. Noroc că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271

atâta timp cât te simți tânăr. Acum dispari! A făcut o piruetă pe tocurile ei cui și, cu un zâmbet strălucitor, m-a strâns în brațe. —Anna, cum te simți, iubito? Epuizată, de fapt. Claire abia ajunsese de câteva clipe și deja țipetele, insultele și schimbările bruște de dispoziție mă proiectaseră înapoi în copilărie. Arăți mult mai bine, a zis, apoi a început să studieze holul, căutând-o pe Rachel. Unde e? — Se ascunde. — LA NAIBA, nu mă ascund! Meditez, LA NAIBA! Vocea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]