3,167 matches
-
fata ce simte și ce vrea, în patetice, dezlănțuite mesaje epistolare presărate peste tot în camera Laurei (locuiesc în încăperi vecine la aceeasi pensiune din Stromboli): "...te iubesc, îmi pierd capul, mă pierd, mă simt ca un copil deasupra unui abis. Te iubesc cum n-am iubit niciodată un barbat(...) jur că am terminat cu ei, cu ei toți, că nu voi mai ține în brațele mele pe niciunul dintre ei, niciunul nu va mai ajunge în patul meu, voi visa
Laura si Chloé by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/16447_a_17772]
-
imediate, exhibate demonstrativ, ci mizează pe un efect de ansamblu: o rătăcire morală și o halucinare prin care se întrevăd marile și cumplitele adevăruri. Impresionează la Ioan Es. Pop și sensul convergent al unei imaginații poetice care traversează lumea și abisurile, văzutele și nevăzutele, căpătând totodată corp și formă, organizându-se și disciplinându- se într-un sistem. Poezia este pusă în volume cu litere mici, ca și cum autorul ar vrea să ne semnalizeze, inclusiv gramatical, că lucrurile nu sunt fixate, predictibil, în
Răul nemuritor by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/2456_a_3781]
-
să-și piardă culorile, când cu totul alte vise o îmbibară cu spumoasa umezeală a torentelor”12. Pe primul palier al sensului scriptural din Guermantes stă, așadar, o himeră și obsesia căutării ei. O căutare dublată continuu de punerea în abis a unor mistere din care iradiază forța hipnotică a arcanelor oculte. Dar ca orice himeră și ca orice mister, apropierea poate însemna dezamăgire, căci „zâna - explicitează Proust - piere dacă ne apropiem de persoana reală căreia îi corespunde numele ei [...], zâna
În lojă cu Marcel Proust by Radu Cernătescu () [Corola-journal/Journalistic/3251_a_4576]
-
care evoluează după un scenariu dostoievskian personaje extrase parcă din Demonii, monștri vădind însă un numitor comun, pasiunea pentru fotografie și film erotic. Cinematograful își exercită ineluctabil fascinul, iar Balabanov se joacă pur și simplu cu convențiile genului la marginea abisului scrutat prin lentila unor pasiuni inavuabile de reflex decadent acolo unde contrastele se ciocnesc violent având însă o rezultantă estetică. Esențial însă, regizorul reia un fragment din istoria cinematografului cu trecerea de la fotografie la imaginea pe peliculă și la adaosul
Festivalul de la Wroclaw by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/6142_a_7467]
-
se înregistrează exclusiv ca o componentă. Nu mai avem a face cu laceranta lamentație a ruralului dezrădăcinat, de tip Goga, ci cu o subtilă adaptare, cu tentația progresivă a unui compromis. Bardul provincial nu mai e despărțit de metropolă prin abisul civilizației, apropiindu-se de aceasta printr-o urbanizare tot mai pretențioasă a mediului său, printr-o impregnare a lui de-o atmosferă de existență comună. Metropola pătrunde în urbea provincială, printr-o „generozitate” a evoluției sociale. Astfel se produce treptat
Dincolo de provincie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13640_a_14965]
-
îi subminează puterea de convingere. Este ca și cum, în loc să descrie, denunță. Ancheta, cum o numește ea însăși, se transformă inevitabil în rechizitoriu; și știința, în proces politic. Premisa însăși a cărții este suspectă. "Cum să înțelegem, scrie autoarea la pagina 16, abisul care separă bilanțul deloc complezent pe care îl dresează Ionesco în 1945-1946 (tinereții legionare a lui Eliade și Cioran - N.M.), garnisit cu o ură eternă, de calma complicitate din 1977, de afecțiunea sinceră care-i va lega pe cei trei
Istoria ca proces politic by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15164_a_16489]
-
totuși. Privind spectacolul lui Alexandru Dabija, m-am gîndit cît de puțini regizori se mai ocupă atît de profund și de constant de cuvînt, de sensurile lui, de cum se rostește, de actor, de explorări aplicate pe care le face în abisurile ființei, ale umanului, ale întînirii actorului cu personajul. De teme, majore, de descifrarea lor, de descompunerea în detaliul simplu dar esențial din care este făcută viața. Fără nici un fel de trucuri. Mă gîndeam la Radu Penciulescu și la Vlad Mugur
Alb și negru by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/10811_a_12136]
-
Discursul hamletian al lui Ivan lunecă spre un anarhism carnavalesc, de extracție pur karamazoviană, stigmatul căruia este, fără îndoială, setea de viață, tinerețea care va „învinge totul, orice dezamă- gire, orice dezgust pentru viață”. Oricât de profunde s-ar arăta abisurile disperate ale dezgustului și dezamăgirii, pe urmele reavăne ale subteranistului, simțind în urma sa, aproape, respirația îndrăgostită a ultimului Rodion Raskolnikov, cel ce abia redescoperă viața vie, Ivan se întreabă dacă, adunate laolaltă, tristețile, dezamăgirile, haosul, disperarea, limitele, ar fi în
Tăcerea care ne umple de dangătul tuturor clopotelor by Aura Christi () [Corola-journal/Journalistic/4731_a_6056]
-
la o primă privire, cultura lucrurilor modeste, a existențelor neluate în seamă, a "bagatelelor" ne orientează spre ceea ce în poezia franceză modernă s-a numit microrealism (manieră detectabilă la Francis Ponge ori la Jean Pollain), o scrutare mai susținută descoperă abisuri ce dau amețeală, în străfundul cărora licăresc misterele ultime. Perspectiva se lărgește enorm. Perpetua incongruență a realului cu idealul sugerează un sfîrșit iminent al tuturor celor ce ființează, dar proiectat pe infinit: "Nu-i vorba numai de cuvinte aici/ e
Paradisul lucrurilor umileParadisul lucrurilor umile by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11880_a_13205]
-
experimentalist, deci nici unul revoluționar. Dar starea poetică, indubitabil, există. Anxietatea, durerea existențială, taina destinului, mereu coborâtoare înspre un pesimism de nelecuit, induc un tragism autentic, intuiția unei neîmpliniri a vieții, convertită într-o rostire simplă, dar bogată în sugestii. Crima, abisurile oceanice, lacul, negrul, singurătatea, muntele, dar și galbenul ori înghețatul alb al munților sunt doar câteva dintre imaginile și motivele ce coagulează un univers al ne-spusului, al oscilației lăuntrice, unde stăpân e un "soare ascuns", mai puternic decât acela
Pelerinul neliniștit by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/8210_a_9535]
-
explicit, purta semnele identificabile ale realității imediate, este aici transfigurat artistic. În rest aceeași revoltă a cuvintelor într-un suflet hipersensibil pe care spiritele mărginite o etichează repede drept pornografie, demonstrând că nu știu nimic nici despre pornografie, nici despre abisurile sufletului, nici despre viață în general. Emil Brumaru este un înger care se joacă de-a poeții blestemați. Un inocent care, în imaginație, își trăiește viața în aventură ca François Villon, un sfios Tom Sawyer suspinând la ușa lui Becky
Îngerul cu față de demon by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11131_a_12456]
-
uneia dintre cele mai consistente averi din oraș (familia Cavalcanti „era dintre cele mai puternice din Florența, prin membrii, posesiunile și averea ei”), magnat influent politic, fiul unuia dintre principalii conducători ai partidului guelfilor. Socialmente, însă, între ei era un abis: Guido își putea permite să-l sfideze cu arma în mînă pînă și pe Corso Donati. Manetto Portinari, fratele Beatricei, prieten „imediat următorul după cel mai de seamă”1, nu era dintr-o familie la fel de titrată ca a lui Guido
Marco Santagata: Dante. Romanul vieții lui Dante by Doina Condrea Derer () [Corola-journal/Journalistic/3382_a_4707]
-
al căror martor se întâmplă să fiu. Mi-e teamă că îmi voi pierde mințile dacă nu o fac. Degeaba încerc să mă agăț de îndatoririle mele, care sunt numeroase, mă simt incapabil să-mi apăr spiritul de seducțiile și abisurile care îl amenință. Nu am sustras hârtia pe care scriu din stocul de registre ce-mi servesc pentru calcule. Am mers să o cumpăr pe insula mea, la Groix. Este un carnet de pescar. L-am văzut pe tatăl meu
Anne Parlange, Vincent Lestréhan by Sabina Chisinevski () [Corola-journal/Journalistic/10282_a_11607]
-
îndelung. Pornit de pe scîndura Teatrului Tineretului, Horațiu Mălăele și-a adaptat recitalul De dragoste special pentru reîntîlnirea după 25 de ani, fermecîndu-și la rîndu-i auditoriul cu harul său de tragedian comic ce-și permite frecventarea deopotrivă a culmilor și a abisurilor. Darul de a coborî asemeni unui Orfeu feminin în infernul obscur al mentalităților autohtone pentru a persifla cu o caldă ironie și un duios cinism metehne și vulnerabilități ancestrale și actuale, Ada Milea știe să și-l pună în valoare
Descoperind AMERICI cu Andrei Șerban by Irina Coroiu () [Corola-journal/Journalistic/16988_a_18313]
-
elevii școlilor... Și doamna aceasta distinsă, contesa-ghid de la Wavel, explicând istoria Poloniei și tapiseriile din secolul al VII-lea înfățișând același și același Potop..., obsesia poloneză... Noaptea, Chopin vorbește cel mai frumos. Geniul romantic iubește în întuneric incandescența conștiinței luminând abisul uman. Dar muzica aceasta, purtând în ea totul, și înălțări și prăbușiri, și strigătul eroic al victoriei și tristețea înfrângerii, se confundă cu vitrina muzeului de la Vila Nova în care am privit fascinat podoabele doamnelor poloneze... Nu am văzut giuvaeruri
Vila Nova – prelucrare – by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/6973_a_8298]
-
între minoritate și majoritate, oricare din aceste categorii putînd să se metamorfozeze în cealaltă ("violența "continentală" a majoritarilor asupra minoritarilor "insulari" are drept replică violența "insulară" a minoritarilor asupra majoritarilor "continentali" rătăciți pe insulă", p. 164), ci între insulă și abisul marin din care emerge, o discuție despre imaginarul insular deviind neapărat către problematica limitelor și a originii, a matricei, a situării noastre față de ea (Virgil Ciomoș - Înspațiere și insularitate. Figuri analogice ale individuației). "Mesajul" unui asemenea demers (de conștientizare a
Despre insularitate ca spațiu central by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/17072_a_18397]
-
metoda. Îi citește în acest mod mai ales pe scriitorii cei mai admirați. Iată, în cazul lui W. Faulkner: "Tot ce spunem în legătură cu vocile sale, cu monologul interior și cu alte abțibilduri tehnice (s. n.) ale prozei sale sunt futilități pe lângă abisul care se cască parcă la tot pasul în proza sa." (432) Sufletul fizic și metafizic disimulează și totodată simulează forma. "Sufletul meu - citim în Ulise - călătorește cu mine, formă a formelor." (415). Și, totuși, pentru N. Balotă, metoda nu doar
Între crize și profeții by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Journalistic/8163_a_9488]
-
pereții mînjindu-i/ cu circumvoluțiile speriate ale unui scrib bărbos/ scriu ca să sparg lentila microscopului/ cu fulgerul unui microb" (Parastas). în temerarul verb poetic ,țiuie setea neîntoarsă de om" (missa computerensis șdicteuț), setea realului ,total", pururi proaspăt cu fața îndreptată, prin intermediul abisului, spre originar. Din punctul nostru de vedere (și nu numai), Constantin Abăluță e unul din poeții cei mai de seamă pe care-i avem în prezent, drept care omisiunile și minimalizările de care, din păcate, are frecvent parte, nu sînt decît
Nedreptățitul Abăluță by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10784_a_12109]
-
nu se poată spune "așa cui făceam și eu", acela este, cu siguranță, Șerban Foarță. Nimănui nu cred că i-a trecut prin minte să îl imite - ori măcar să îl parodieze - riscurile pentru eventualul temerar de a se prăbuși în abisurile ridicolului fiind greu de ignorat. Așa se face că poetul este stăpânul absolut al unui regat cu un singur locuitor: el însuși. Lumea lui Foarță este o lume a holorimelor, a quiproquourilor și a calambururilor, a combinațiilor posibile și imposibile
Beţia de cuvinte by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/9851_a_11176]
-
abstracție făcînd de blocurile dimprejur, ca-n încercarea de-a recupera, în scris, tipicul pierdut al omului de interior. De salon interbelic, poate - toate detaliile acolo trimit - dar în care picioarele sofalei sînt rupte și proptite, iar eticheta pavează un abis: , Încă de atunci știam că ceea ce voi purta mereu după mine va fi o galerie lungă, fără legende, a tuturor morților și disperărilor mele, galerie pe pereții căreia începusem să agăț deja tablouri în tente întunecoase, ca piese dintr-un
Doi, trei, cîte cîți vrei by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11069_a_12394]
-
undeva în perimetrul columnei înălțate pentru a consemna 50 de ani de la formarea URSS! Nu, aici nu e nicio diversiune retro-politică, ci doar strângerea la lingurică produsă de cutezanța de a încerca să te apleci puțin peste parapet, ca să vezi abisul ce se cască. Deloc prevederi speciale de siguranță, ci doar simple tăblii cu rugămintea să nu urci pe parapet, pentru că e periculos, e... abis și - s-a zis! Iar după cina de la cafeneaua La Bohème - o promenadă à pied (odată ce
Jurnal de Armenia by Leo Butnaru () [Corola-journal/Journalistic/4958_a_6283]
-
la lingurică produsă de cutezanța de a încerca să te apleci puțin peste parapet, ca să vezi abisul ce se cască. Deloc prevederi speciale de siguranță, ci doar simple tăblii cu rugămintea să nu urci pe parapet, pentru că e periculos, e... abis și - s-a zis! Iar după cina de la cafeneaua La Bohème - o promenadă à pied (odată ce suntem între însemne și accente franțuzești) pe Strada de Nord, pietonală, spre centrul cu joc de ape, lumini, culori și blițuri. În avionul ce
Jurnal de Armenia by Leo Butnaru () [Corola-journal/Journalistic/4958_a_6283]
-
și de încercarea filmului de a pune în valoare expresivitatea involuntară, spontană a realului în absența oricărei retorici filmice în afară de aceea a dialogului direct cu cotidianul. Regizorii lansează prea vizibil mesajele de alarmă către spectacor, cu prea multe puneri în abis a condiției de regizor față cu materialul amorf, incontrolabil al realului. În situația dată, ei ar putea să provoace declanșarea unui eveniment, să devină parte activă a filmului, să interacționeze. Nu o fac. Unul dintre ei își amintește într-un
Gară pentru cinci by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5746_a_7071]
-
urmă, la instaurarea unui regim al absurdului, înrudit cu ceea ce Alan Wilde a numit ironie de tip disjunctiv: reacție la o lume percepută ca fiind alcătuită din fragmente, în care te poți și juca, dar tot mai aproape de marginile unui abis existențial care se cască amenințător, pe măsură ce subiectul oscilează între tentația de a fi fidel incoerenței și aceea de a o transcende. Mi-au reținut, de asemenea, atenția capitolele consacrate celor doi mari poeți interbelici: Tudor Arghezi și Ion Barbu. În
Post ludum by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/9568_a_10893]
-
le transfigurează. Pe fondul acesta asistăm la momentele de hiperluciditate, de genialitate - de creativitate uluitoare. Activarea ,,profunzimilor". Dar și căderea este creatoare. Aici e cazul să introducem în analiza noastră un concept deja utilizat de cercetători - îndeosebi de Svetlana Matta-Paleolog - abisul ontologic: ,, Căci fără a fi creatoare, nebunia dă ocazia unei străpungeri în profunzime, punând în lumină un fond de obscuritate. Acesta sporește magia poetică și, prin formă și chiar dincolo de formă, sporește și sensul. Acesta se ivește ca dintr-o
Bicentenar Nikolaus Lenau: O profunzime nouă by Cornel Ungureanu () [Corola-journal/Journalistic/14885_a_16210]