220,173 matches
-
istorie al festivalului furnizează imagini de la festivitatea de premiere de atunci, cu Catherine Deneuve înmînîndu-i trofeul lui Pialat, în huiduielile sălii. Dacă voi nu mă iubiți, nici eu nu vă iubesc", strigă regizorul spre sală, la microfon, negru de tristețe... Acum, în 2003, pe scenă urcă Gerard Depardieu, actorul principal al filmului, cu acea Palme d’Or în brațe ("Mi-a dăruit-o Maurice, atunci ") și de mînă cu un puști de nici zece ani, fiul regizorului, căruia îi transmite premiul
Ciao, Federico! by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/13879_a_15204]
-
a vorbit despre cei doi prieteni, a încheiat, lumea aplaudă, dar el se întoarce din drum, ca să mai spună ceva, cu un glas de o infinită tristețe: "Aș vrea să adaug că cei care nu ne iubeau atunci, ne iubesc acum"... Așa se scrie istoria.
Ciao, Federico! by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/13879_a_15204]
-
corurile/ o să fie o singură voce și numai una". Cel ce vorbește în poezie pare conștient de puținătatea forței care-i animă apelul la un fel de solidaritate problematică, sumă de anxietăți, "vine o neliniște/ a fost și la tine/ acum e la mine? asociere de așteptări dominate de același sentiment de incertitudine, care se impune dincolo de imperativul învățării, ca pe un slogan, a datoriei de a comunica: "ține minte că faptele tale/ sunt legate de ale mele/ într-o rețea
Elegii minimaliste by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/13869_a_15194]
-
un "destin" tare, ci transferă mai degrabă responsabilitățile asupra seamănului său, care poate fi și femeia iubită, cu aceeași nesiguranță: "îți spun toate astea ca să înțelegi/ că fug din ale mele în ale tale/ că pun totul pe umerii tăi/ acum știi acum ești acum fă ce știi". Nemnificativă e și replica, antiretorică, pe care aceste versuri o dau la ceea ce s-a numit "cântecul" și "muzica" poeziei, reduse aici la aceleași dimensiuni mai modeste, strict asociate făpturii rostitoare și ambianței
Elegii minimaliste by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/13869_a_15194]
-
tare, ci transferă mai degrabă responsabilitățile asupra seamănului său, care poate fi și femeia iubită, cu aceeași nesiguranță: "îți spun toate astea ca să înțelegi/ că fug din ale mele în ale tale/ că pun totul pe umerii tăi/ acum știi acum ești acum fă ce știi". Nemnificativă e și replica, antiretorică, pe care aceste versuri o dau la ceea ce s-a numit "cântecul" și "muzica" poeziei, reduse aici la aceleași dimensiuni mai modeste, strict asociate făpturii rostitoare și ambianței anodine în
Elegii minimaliste by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/13869_a_15194]
-
transferă mai degrabă responsabilitățile asupra seamănului său, care poate fi și femeia iubită, cu aceeași nesiguranță: "îți spun toate astea ca să înțelegi/ că fug din ale mele în ale tale/ că pun totul pe umerii tăi/ acum știi acum ești acum fă ce știi". Nemnificativă e și replica, antiretorică, pe care aceste versuri o dau la ceea ce s-a numit "cântecul" și "muzica" poeziei, reduse aici la aceleași dimensiuni mai modeste, strict asociate făpturii rostitoare și ambianței anodine în care trăiește
Elegii minimaliste by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/13869_a_15194]
-
și Ion doi. Relatarea întâmplărilor petrecute între timp, de fiecare în parte, precum și de sora lor mai mare, obiectivă, învățătoarea. Ideea că cei doi gemeni, întrecuți, depășiți de timpul îngroșat de atâta absență, de potențialitatea rămasă în suspensie, ei trebuie acum să accelereze totul (trăirea lor dublă) pentru a intra amândoi împreună în normal, s-ar putea spune. Învățătoarea, sora mai mare,... o neroadă și o năzădrăvană, care a asistat la venirea lor pe lume în patul larg unde i-a
Roman ratat - variantă - by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13902_a_15227]
-
fi căznit de pe atunci să fie DOI, într-unul singur, mai mult și decât însăși natura putea să-și permită, căutând în alianța, prefăcută, cu celălalt, propria sa afirmare, egoistă... Ea, sora mai mare, care poate fi chiar Naratoarea, vorbind acum despre cei doi ca despre două posibilități, două caractere, unul din est, celălalt din vest, diferiți, deși ieșiți din aceeași plămadă, din asprimea Evdochiei, și din firea ușuratecă a lui Geluț, tatăl, mai mult cântăreț și musafir pe la nunți, botezuri
Roman ratat - variantă - by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13902_a_15227]
-
trei din cele 24 „Banalități paradoxale” reunite sub titlul „Cortina” din volumul „Tămâie și otravă” și anume cele notate cu cifrele romane I, XXIII și XXIV, care, iată, ne-ar putea părea a fi anticipări ale celor ce se petrec, acum, În societatea noastră: I Taina fericirii constă În a avea un ideal. Durata ei e condiționată de neîmplinirea lui. XXIII Am asistat, demult, la prima Întrunire a conservatorilor-democrați. Pe vremea ceia, În Iași, era mare lipsă de apă. Un orator
115 ani de la nașterea lui Păstorel Teodoreanu. In: Editura Destine Literare by Gheorghe Culicovschi () [Corola-journal/Journalistic/81_a_340]
-
otrăvitor al răzvrătirii, peste lipsurile și mizeriile de tot felul, marasmul și descurajarea veniseră ca o ultimă lovitură a destinului să ne Încovoaie grumazii, răpunând și cele din urmă nădejdi. Întovărășeam un prieten, În altădată liniștitul cartier al Tătărașilor, turburat acum de chiotele răgușite ale ostașilor Împărătești. Pășeam abătuți prin zăpada moale și fără să schimbăm o vorbă ne am strâns mâna, despărțindu-ne În poartă. Purtam Încă uniforma regimentului 24 artilerie și pe cât Îmi era cu putință ocoleam străzile principale
115 ani de la nașterea lui Păstorel Teodoreanu. In: Editura Destine Literare by Gheorghe Culicovschi () [Corola-journal/Journalistic/81_a_340]
-
-și înceapă scurtă carieră de profesor la Gimnaziul Tudor Vladimirescu din Buzău. Deși se naște cu treizeci de ani mai tîrziu decît Grigorescu și cu optsprezece decît Andreescu, Ștefan Luchian este inseparabil de acești doi mari pictori, chiar dacă el face acum doar primii pași în viață, în vreme ce cariera lor este în plină desfășurare, iar opera într-o irepresibila expansiune. Înainte de a împlini zece ani, adică în cea mai vulnerabilă etapă a copilăriei, Ștefan își pierde tatăl și rămîne în grija exclusivă
Stefan Luchian (I) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13881_a_15206]
-
doar două clase făcute la Colegiul Sf. Sava, acolo pe unde trecuse, cu ani în urmă, si Andreescu, Luchian este retras și înscris pentru studiile gimnaziale la pensionul Șeicaru, poate din pricina unei discipline mai severe pe care aprigă să mama, acum capul familiei, o credea tocmai potrivită firii excesiv de independente a fiului său mai mare. Din anul 1884, adică de la vîrsta de 16 ani, i se cunoaște prima pictură, o lucrare în ulei de dimensiuni modeste care înfățișează o casă, lucrare
Stefan Luchian (I) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13881_a_15206]
-
succintă cu care vă însoțiți poemele ne amintiți că sunteți câștigătorul de anul trecut al premiului revistei noastre la Festivalul Național de Poezie "Tudor Arghezi", secțiunea "Bilete de papagal", de la Tg. Jiu. Spațiul publicistic oferit nu l-ați onorat decât acum, motivele amânării preț de un an probabil că sunt întemeiate, precizând dvs. undeva în scrisoare că și "felul de a scrie" vi l-ați mai schimbat în răstimp. Nimic mai firesc la 19-20 de ani. Ce ne pune însă pe
POST-RESTANT by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/13914_a_15239]
-
pe adresa de-acasă, gest pentru care ne mulțumiți anticipat. Iar dacă nu? Nu? Sigur că n-ar fi mare lucru să se întâmple chiar așa cum ne sugerați. Dar, dacă nu avem încă temeiuri sigure, și nu vă publicăm chiar acum, dvs. cum aflați aceasta, dacă nu citiți revista care v-a dat un premiu la un Festival? Povestea aceasta mi-a amintit că circula pe vremuri un banc cu Feodor Feodorovici, care luptând pe front în Marele Război pentru apărarea
POST-RESTANT by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/13914_a_15239]
-
într-o galerie de artă, devine pictor. Dar nu unul comod, ci un răzvrătit, un artist care pictează în Pont-Aven, apoi în Martinica, mai târziu în Tahiti și în Insulele Marchize. În toate aceste spații, Gauguin care va purta de acum înainte numele Koke, încearcă să se regăsească pe sine, adevăratul eu creator. Este tot un Paradis. Aici rădăcinile nu au fost alterate de civilizație, vechile credințe, tatuajele, cultul idolilor, bărbatul-femeie mahu, dragostea sunt ca în timpurile primitive. Koke pictează cu
Un nou roman al lui Llosa by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/13884_a_15209]
-
au fost rebotezate "Direcția Județeană pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național". Dacă vechile comitete ceaușiste aveau în administrare totale instituțiile și sistemele de instituții cultural-artistice din întregul județ, bibliotecile comunale și orășenești, căminele culturale și alte așezăminte de cultură, acum toate acestea au trecut în subordinea consiliilor locale care le încadrează cu oameni de specialitate, le subvenționează din bugetul localității, le îndrumă și controlează. Direcției județene de azi îi revine, în noile condiții, doar o anume responsabilitate pe linia îndrumării
VOCI DIN PUBLIC () [Corola-journal/Journalistic/13916_a_15241]
-
rău că nu ați văzut materialele despre bombardamentele incomparabile cu cele din al doilea război mondial pentru că acele imagini le-am trimis cu prețul libertății noastre încălcînd normele impuse de cenzura militară. Dacă doriți, toate aceste lucruri le puteți vedea acum pe o casetă VHS.*) Închei aici cu părerea de rău că nu vă știu numele pentru a vă putea invita la o cafea. Am putea vorbi despre cenzura militară pe care am încer- cat-o în Belgrad în 1999, în
VOCI DIN PUBLIC () [Corola-journal/Journalistic/13916_a_15241]
-
din cel puțin trei motive: 1) a ține de spiritul epocii; un spirit din ce în ce mai atrofiat și mai secătuit. După serialism, lumea muzicii a mai fost locuită de câteva spirite tutelare, care însă s-au derulat simultan și nu ca până acum, în consecuție. Aleatorismul, spectralismul, acusmatismul, curentul arhetipal, minimalismul, repetitivismul, noua complexitate, noua simplitate au tatonat, fiecare în parte, impunerea la scară planetară, mulțumindu-se în cele din urmă doar cu stârnirea interesului local al diverselor team-uri componistice. Or, risipirea
Globalizare by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/13910_a_15235]
-
Cristian Teodorescu Dacă ne vor americanii în NATO, îi aclamă acum și Vadim Tudor. Îi aclamă și PUNR-ul lui Mircea Chelaru. Fac bătături în palme toți cei care, de mulți ani încoace, s-au străduit să strice relațiile României cu Statele Unite. Și în funcție de mărimea muștei pe care o au pe
Toată lumea vrea în NATO by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/13917_a_15242]
-
noaptea! {i Pruteanu, săracul, pe care-l înjură toată lumea, făcea acele trei minute geniale. - Cum vi se pare viața fără Grigore Moisil? - Viața mea e tot cu dânsul. {tii că mi-a umplut viața asta, viața pe care o duc acum, și la 90 de ani? Ce-aș fi făcut dacă n-aș fi avut preocuparea de a scrie cărți despre el? Sunt sigură că ar fi fericit să știe asta! - Stie. - Nu știu dacă știe... Nu știu... Nu știu...
Viorica Moisil:“Eu nu mă pot învăța cu lumea de azi” by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/13873_a_15198]
-
o lipsesc de cele nouă luni care au fost ale sale ori de acea nefericită dimineață la maternitate, înainte ca toți copiii vii să se numească Alberto. Marta își mișcă picioarele sub pleduri, iar eu mă gândesc: nu te răsuci acum, mai ales astăzi să nu-mi întorci spatele, tocmai astăzi, când lucrurile încep atât de bine... Și-i zic tare: mai expediază-mi una, că-i fac loc, trimite-mi-o pe cea care se mișcă mai mult sau pe
Vreme rea cu fosfene by Coman Lupu () [Corola-journal/Journalistic/13912_a_15237]
-
nemți, mi-a spus: Pleacă de aici Am început să fug, dar el mi-a spus printre dinți: Nu fugi Mergi normal Acest ordin-sfat m-a salvat, a făcut ca eu să rămîn în viață și, printre altele, să fiu acum în fața dumneavoastră", a declarat Polanski la conferința de presă. Apoi, a fost adolescentul care, din pasiune, dar și pentru a-și asigura subzistența, joacă la teatrul din Cracovia, colaborează la radio, face figurație în filme, printre care "Generație" de Andrzej
Un cinema numit Polanski by Viorica Bucur () [Corola-journal/Journalistic/13908_a_15233]
-
se căsătorește cu tînăra franțuzoaică Emmanuelle Seigner. Un mariaj, în fine, stabil, din care se vor naște doi copii. Filmografia i se completează cu titluri ca: "Lunes de Fiel", "La jeune fille et la mort", "La neuvieme porte" și "Pianistul". "Acum în epoca DVD-ului, am ocazia să-mi văd mai des filmele. Descopăr o mulțime de greșeli sau lucruri pe care le-am făcut și apoi le-am uitat. Descopăr, chiar, cu plăcere și eforturile unui tînăr regizor care promite
Un cinema numit Polanski by Viorica Bucur () [Corola-journal/Journalistic/13908_a_15233]
-
raporturi cordiale cu aceste filme. Filmele mele nu sunt rodul obsesiilor mele, ci al interesului meu, într-un anumit moment pentru un anume subiect, pentru o anume temă. Însă, în timp ce realizam "Pianistul", am constatat că tot ce am făcut pînă acum, au fost doar simple repetiții pentru acest film". Creația lui Polanski nu se supune unei categorisiri. Ea nu poate fi redusă la un stil, ea nu se limitează la un gen sau la absența unui gen. E un cinema neliniștitor
Un cinema numit Polanski by Viorica Bucur () [Corola-journal/Journalistic/13908_a_15233]
-
Mircea Mihăieș După o eclipsă de câțiva ani, ziua de 1 Mai și-a reintrat în drepturi. Până acum, în competiția dintre Paște și orice altă sărbătoare a primăverii cel dintâi câștiga detașat, spre duioasa bucurie a soboarelor de preoți. Anul acesta am sesizat o neașteptată schimbare de ton. Deși în România sunt din ce în ce mai puțin muncitori și din ce în ce mai mulți
Paște cu Orwell by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13920_a_15245]