3,955 matches
-
vorba și de dânsul și, prefăcîndu-se că are treabă, plecă de asemeni. - Îl vezi? zise Stănică, cu aere confidențiale, și Felix aavut o combinație cu Georgeta, fată faină, mie-mi spui?! Pascalopol bătu palmele a mirare, râse, apoi se prefăcu adâncit în examinarea cărților de joc, ca să nu mai stârnească o discuție, pe care o ghici primejdioasă. După un răstimp de tăcere, Aurica, luîndu-și fizionomia seducătoare, vorbi lui Pascalopol: - Domnule Pascalopol, dumneata de ce nu te-nsori? - Nu mi-a venit ceasul
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
s-o sărute peamîndoi obrajii, iau parte la nenorocirea care te-a lovit și te rog să vezi în mine un tată, un frate scump, un prieten, ce vrei. Interesele tale sunt și ale mele. Știu că tu ești prea adâncită în G. Călinescu durerea ta ca să te gândești și la lucruri mai pozitive, dar lasă-mă pe mine, ca avocat, să te pilotez. Te tulbur numai cu o întrebare: Ți-a lăsat moș Costache vreun act, vreun, ca să zic așa
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
cât un ban, care pâlpâia. Lumina lui putină juca pe fețele ostenite ale pungașilor. Mînă-mică horcăia, Nicu-Piele se întorcea când pe o parte, când pe alta. Ăl bătrân privea bilele schelei. Avea niște ochi posomoîți și sub buză i se adâncise o dungă neagră. - Nu dormi? fl întrebă Paraschiv. -Nu. - De ce? - Nu mi-e somn. De pe ziduri curgea molozul. Îl auzeau cum picură pe scânduri ca o ploaie. Mirosea a var stins în apă și, din pereții de cărămidă, netencuiți, se
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
cu jind la bălegarul codoșului. Slăbiseră, le crescuseră bărbile, erau palizi de vedeai prin ei. A șasea zi, Ciupitul a avut un vis grozav. Era într-un leșin lung, abia se ridicase în coate. Ochii i se măriseră și se adânciseră în fundul capului. Se acoperise cu nisip, parcă era sculat din morți. A ridicat mâna lui osoasă și le-a spus: - Să vedeți, fraților, ce mi s-a arătat azi-noapte... Se făcea că Dumnezeu mă luase la el. Și ce de
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
lovituri. Nici Gheorghe nu mai țipa. Se auzeau doar izbiturile. Comisarul tăbărâse cu cizmele pe capul lor, să-i zdrobească. Îi pisau, nu altceva. Hoții își fereau degetele și mâinile. Simțiră vârfurile ascuțite în coaste. O durere fierbinte li se adâncea în trup. Parcă i-ar fi tăiat cineva cu briciul. Când obosiră zbirii și se așezară asudați pe ladă, Paraschiv oftă ușor. Trase cu coada ochiului la tovarăș. Caiafa clipi, începînd să geamă. Tot trupul le ardea ca o râie
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
de la fabrică. Aveau sufertașele goale. Nevestele, în păr la porți, să le ia sculele. Tot atunci veneau și zidarii, și meșterii. Lăsau ferăstraiele și mistriile și intrau în curți, lătrați de câini. Femeile aduceau ligheane pline de apă. Ei își adânceau tălpile crăpate și negre, să se răcorească. Peste Cuțarida se lăsa o ceață ca scama de păpădie. Mirosul mămăligii abia răsturnate umplea mahalaua. Prin magazii, se aprindeau focurile. Copiii erau trimiși după țuică. Muierile răsturnau ceaunele pe mesele mici, cu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
nu emană din gustul prăbușirii, din mlaștini și din putregai, întinderi ale milei și pretexte ale voluptății ei infernale. Nici o patologie n-a studiat-o fiindcă este o boală practică, și știința a fost totdeauna în serviciul primăriilor. Cine-ar adânci tulburările lăuntrice, iadul iubirii perverse de oameni, - ar mai putea întinde mâna vreunui milostiv? Rostul gânditorului este să întoarcă viața pe toate părțile, să-i proiecteze fețele în toate nuanțele, să revină neîncetat asupra ascunzișurilor ei, să-i bată în
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
arată drumul de urmat într-un oraș mare și-n care ne-am pierdut? Începi a te neliniști de Timp, cu mult înainte de a-i citi pe filozofi, privind atent, într-un moment de oboseală, fața unui om bătrân. Brazdele adâncite de necazuri, de speranțe și de năluciri se înnegresc și se pierd parcă fără urmă într-un fond de întuneric, pe care "fața" îl ascunde cu greu, mască nesigură a unui abis îndurerat. În fiece cută pare a se fi
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
casele-nclinate și bătrâne ce-ți dau răspunsul negativ al agoniei lor... Mijloacele de a învinge singurătatea nu fac decât s-o mărească. Vrând a ne îndepărta de noi înșine prin dragoste, beție sau credință, nu reușim decât a ne adânci identitatea. Ești mai mult tu însuți în preajma femeii, a băuturii sau a lui Dumnezeu. Până și sinuciderea nu-i decât un omagiu negativ ce ni-l aducem nouă. Fiorul ce ne dezvăluie că spiritul a rămas clar și neatins, dar
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
muri astăzi pe o canapea. Știința, eliminând rătăcirea, a micșorat eroismul, iar Pedagogia a luat locul Mitologiei. Devenirea este un dor imanent firii, o dimensiune ontologică a nostalgiei. Ea ne face inteligibil sensul unui "suflet" al lumii. De ce, când ne adâncim în taina ei, sîntem prinși de un freamăt patetic și de o tulburare vecină religiei? Să nu fie cumva Devenirea o fugă din Dumnezeu? Și să nu fie mersul ei sfâșietor o întoarcere în El? Se prea poate, din moment ce Timpul
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
să reintre în el, să redevină timp. Privilegiul izolării în natură derivă din ruptura conștiinței de devenire. Doar mergând alături de timp omul e om. De aceea, de câte ori se plictisește de condiția lui, clipele nu par destul de fluide și nici destul de adânci setei lui de scufundare. Când mintea ți se-ndreaptă înspre Dumnezeu, de lume te mai leagă doar dorința de a nu mai fi în ea. Senzația de bătrânețe eternă: a purta timpul în spate de la întîia lui clipă... Omul stă
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
nu-și atinge actualitatea ei supremă decât în durere. Orizontul funebru al culorilor, al sunetelor și al gândurilor ne scaldă într-un infinit zilnic. În lumina lui solemnă, plină de un sfârșit vast, orice am face la suprafața noastră se adâncește într-o gravitate incurabilă, într-atît că și clipitul din ochi devine un reflex al Absolutului. Și nu noi ne deschidem privirile spre lume, ci ea se deschide în privirile noastre. Nostalgia morții ridică întreg universul la rangul muzicii. Isus a
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
de ales între erori, Dumnezeu rămâne totuși cea mai mângâietoare și care va supraviețui tuturor adevărurilor. Căci ea s-a înfiripat la punctul unde amărăciunea devine veșnicie, precum viața - eroare trecătoare - la încrucișarea nostalgiei cu timpul. De ce, când oboseala se adâncește până la vis, înțeleg plantele mai bine ca pe oameni? De ce florile mi se deschid doar noaptea? Și de ce nici un arbore nu crește în timp? Voi fi trecut cu natura de partea veșniciei? Melancolia este limita de poezie pe care o
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Muzica ne arată cam ce ar fi timpul în cer. Există un fel de cântec în fiece boală. Punți nu se mai pot întinde între omul urmărit de moarte și semenii lui. Și orice ar face el - încercările de apropiere adâncesc doar o prăpastie și accentuează o fatalitate. Cu de-aproapele trebuie să fii indiferent sau vesel. Dar, nemaicunoscând decât exaltarea și tristețea, rostul tău e iremediabil paralel soartei omului. Ajungi încetul cu încetul să nu te mai întîlnești cu nimeni
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
la limitele condiției individuale, prin ce am putea luneca înspre Dumnezeu? Vagul și nesiguranța noastră reprezintă surse metafizice mai importante decât încrederea într-o menire și abandonarea orgolioasă într-un rost. Slăbiciunile omului sânt posibilități religioase; cu condiția să fie adânci. Căci atunci răzbat până în Dumnezeu. Valurile de nimic ce agită ființa umană se prelungesc în unduiri până în absența infinită a Divinității. - Omul n-are alt temei decât lipsa de fund a lui Dumnezeu. Sânt și eu un martir: aș vrea
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
este decât o îndelungă agonie. Tristețea îmi pare a reflecta ceva din această agonie. Și nu sânt crispările tristeții reflexe agonice? Orice om cu adevărat trist în momente de mare intensitate a tristeții păstrează în fizionomia lui crispări ce se adâncesc până în esența ființei. Aceste crispări, negații evidente ale frumuseții, dovedesc atâta părăsire și singurătate, încît te întrebi dacă fizionomia tristeții nu este o formă de obiectivare a morții în viață. Profunzimea impresionantă și gravitatea solemnă ce se degajează din această
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
atâta părăsire și singurătate, încît te întrebi dacă fizionomia tristeții nu este o formă de obiectivare a morții în viață. Profunzimea impresionantă și gravitatea solemnă ce se degajează din această fizionomie a tristeții rezultă din faptul că acele riduri se adâncesc atât de tare, încît creșterea lor în adâncime devine un simbol pentru tulburarea și infinita noastră dramă lăuntrică. Fața omului în tristețe dovedește atâta interioritate, încît exteriorul face direct accesibil interiorul. (Fenomene care se petrec și în marile bucurii.) Tristețea
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
înlocui în momentele când iubirea este puternică. Toate celelalte forme de iubire participă la această iubire centrală, deși tendința lor este să devină autonome. Astfel, entuziasmul e privit ca perfect autonom de sfera Erosului, când în realitate rădăcinile lui se adâncesc în substanța cea mai intimă a iubirii, dând naștere însă la o formă cu tendințe de emancipare din sfera eroticului. Este, în natura internă a oricărui om entuziast, o receptivitate cosmică, universală, o capacitate de a primi totul, de a
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
va face din prezența noastră un centru de iradiere mai puternic decât soarele. Și nu numai mâinile, dar și fața, și tot ce ne individualizează să atingă această formă de expresivitate, în care tot ce are ființa noastră specific se adâncește până dincolo de margini. Sânt oameni a căror simplă prezență este pentru alții un surmenaj, o oboseală adâncă sau o iluminare. În orice caz, prezența lor este fecundă, hotărâtoare, căci răspândește o fluiditate insesizabilă care te asimilează și te cuprinde ca
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
absolut întunericul propriu, pentru a vedea eventualele lumini ale lumii. Văzând mizeria subiectivă în mizeria obiectivă a lumii, credem că ne ușurăm povara și ne dispensăm de mustrările ce ar trebui să ni le facem. În realitate, această universalizare ne adâncește nefericirea și, prezentînd-o ca pe o fatalitate cosmică, ne închide orice posibilitate de a o diminua, de a o face mai suportabilă. Disciplina nefericirii provoacă mai puține neliniști, mai puține surprize dureroase, un chin mai atenuat și o suferință mai
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
de oamenii incapabili de viciu, deoarece prezența lor nu poate fi decât plictisitoare, incoloră și fadă. Căci despre ce vă poate vorbi un om incapabil de viciu, decât despre morală? Și cine n-a depășit morala înseamnă că n-a adâncit nimic din experiențele pe care le oferă viața, că n-a ratat nici un elan și n-a transfigurat nici o prăbușire. O existență mare începe de acolo de unde pentru ea sfârșește morala, fiindcă numai de aici ea poate risca orice, poate
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Că idealul german este eroul, iar nu sfântul, o dovedește, în efortul de regermanizare a creștinismului, înlocuirea ideii de caritas prin cea de onoare. Ideea de onoare, de orgoliu bazat pe noblețe, este o idee specific necreștină. Cu cât se adâncește în diverse domenii orientarea înspre un caracter specific germanic, cu atât ne sânt nouă, străinilor, mai inaccesibile aceste domenii. Artiștii particular teutonici ne sânt și cei mai îndepărtați. Majoritatea nemților sânt de acord că Mathias Grünewald reprezintă o viziune specific
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
noastre și care ne-a menținut în somnul istoric de o mie de ani. Deficiențele actuale ale poporului român nu sânt produsul "istoriei" sale; ci istoria aceasta este produsul unor deficiențe psihologice structurale. Particularitatea condițiilor istorice și gravitatea lor au adâncit numai dispozițiile inițiale și au scos la lumină an-istoria noastră. Timpurile "vitrege" prin care am trecut au fost astfel, fiindcă n-am fost destul de tari și de capabili să le înfrîngem. Dacă în noi ar fi fost o pornire de
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
nostru. Nu cunosc în Europa un alt țăran mai amărât, mai pământiu, mai copleșit. Îmi închipui că acest țăran n-a avut o sete puternică de viață, de i s-au înscris pe față toate umilințele, de i s-au adâncit în riduri toate înfrîngerile. Oricâte rezerve de viață ar dovedi el, impresia nu este totuși a unei prospețimi biologice. O existență subterană este ființa lui și mersul lui lent și gârbovit este un simbol pentru umbrele destinului nostru. Sîntem un
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
organic decât cel francez, el ne-a fost și mai fatal. În premisele ființei noastre și-au întipărit îndoielile cangrena. Nu este adevărat că împrejurările defavorabile ale trecutului nostru au adăugat condiției noastre acest doliu permanent - scepticismul. Ele l-au adâncit numai; căci este imposibil ca împrejurările exterioare să fi creat ele însele dispoziții atât de esențiale. Destinul nostru mizerabil ne-a actualizat toate îndoielile în germene, toate virtualitățile sceptice, toate posibilitățile de ratare. Soarta noastră a fost favorabilă tuturor tendințelor
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]