6,508 matches
-
în luptele din munți, în temnițe și oriunde pe câmpul de luptă, fundament peste veacuri care va zădărnici toate ingerințele vrăjmașilor Crucii și nepotolitului jind de înrobire a pământului românesc de către demonii hrubelor și ura veneticilor pe care noi îi adăpostim. Iată numele celor din groapa comună de la Jilava: Corneliu Zelea Codreanu Căpitanul Nicadorii: 1. Ion Caranica 2. Doru Belimace 3. Neculai Constantinescu Decemvirii: 1. Ion Caratănase 2. Iosif Bozântan 3. Ștefan Curcă 4. Ion Pele 5. Ion Grigore State 6
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
scria? - a vorbit unul din coada „plutonului”. ― „Dracul v-a găsit!!!” ― Cum adică? - a întrebat unul, tăcut de felul lui. ― Dacă ai pus o asemenea întrebare, înseamnă că tu ai fost „mutu’ de la Manutanță” și n-ai avut treabă cu „adăpostit”, „târâș, marș” „salt înainte” „la loc comanda”... Tu ai cântărit barabulele, arpacașul sau varza murată - l-a lămurit Dumitru.... Râsul camarazilor ținea loc de o mie de îmbrățișări. Când valul de râs s-a potolit, s-a așternut o liniște
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
beldie dupî cari sî sî adăposteascî? ― Mă! Da’ tu nu făcuși instrucție de infanterist? Făcuși. Așa că, înainte de a pleca la atac, îți fixezi lopata Lineman în centură, ca să-ți apere inima. Apoi, când ai făcut saltul înainte și te-ai adăpostit, nu te rostogolești spre dreapta sau spre stânga, ca să nu te lovească inamicul care te-a văzut unde te-ai întins la pământ? ― Am făcut, bre Marini, da’ una-i instrucția șî alta-i glonțu’ vinit di la inamic, cari
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
de ele. Acolo trebuie să ne aștepte cei trimiși de la divizie să ne întâmpine. Semnalul de recunoaștere sunt trei sclipiri luminoase la interval de trei secunde. Ia această lanternă. Nu te apropii prea mult și trebuie să ai unde te adăposti în caz de ceva neprevăzut. Semnalizezi și aștepți zece secunde pentru a primi răspunsul. În caz că acesta nu vine, semnalizezi încă o dată. Dacă răspunde cum trebuie, te apropii, dar cu mare grijă. De la cel trimis de divizie ceri ordinul și detalii
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
apăsat alături de comandantul grupei de avangardă. Prin stratul subțire de zăpadă îmbibată cu apă mergeau cu greutate. Când abia mai puteau respira de oboseală, de după un dâmb au apărut cocioabele. La vreo două sute de pași de prima casă s-au adăpostit după un grup de copaci. Dumitru a scos lanterna din buzunar și a căutat să-și liniștească respirația, pentru a putea semnaliza corect. „Așaaa. Ia să vedem. Nu ne tremură mâna? Nu! Asta-i o treabă bună. Și acum ... unuuu
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
exact în brațele lui Mal, care bloca holul. Puștiul micuț și gras aproape că ricoșă din înaltul său tată vitreg, de peste un metru optzeci și cinci. Apoi îl strânse de mijloc și își îngropă capul în vesta lui. Mal îl adăposti acolo, ținându-l cu o mână de umăr, iar cu cealaltă ciufulindu-i părul. Când Celeste se ridică în picioare și îi văzu, el îi spuse: — Nu vrei să renunți niciodată, așa-i? Celeste bombăni ceva. Mal știa că rostea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
puțin cam trăsnită, Suzanne ar fi spus: „Asta trebuie să fie sora mea.“ — Vorbește-mi despre tatăl tău... — Bietul de el s-a pitit într-un pod, la dracu-n praznic, n-avea decât o sobă înghețată, acolo se mai adăpostiseră și nu știu câte pisici. Îmi făceam atâta sânge rău că l-am lăsat acolo... — Mă întreb cum îi era tatălui tău în ascunzătoare? — Înnebunea, săracul. A ieșit din pod după ani de zile. Eu nu l-am mai văzut deloc. Îi
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_974]
-
Cișmigiu & Comp. CAPITOLUL I GAUDEAMUS IGITUR! O, cum mai înfioară vântul frunzele copacilor din Cișmigiu! Parcă e același freamăt adormitor de acum 15―20 de ani, când rătăceam cu colegii, în anumite ore ale dimineții, pe aleile mai dosnice, care adăposteau zeci de... plimbăreți! Și ce ciudat! Frunzele ruginite sau palide foșnesc parcă mai puternic și mai nostalgic decât cele încă verzi... Poate unde știu că sfârșitul li-e mai aproape... În umbra destrămată de toamnă a parcului, toți copacii ning
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
se-ntretaie, parcă îmi surâde ia fel de prietenos. De după o perdea de plopi uriași se ivește liceul, vechi de trei sferturi de veac, maiestuos și frumos pentru mine ca nici un alt liceu din țară. Oare nu el mi-a adăpostit opt ani de zile micile griji și necazuri, îndoielile de dargoste, intrigile copilărești, naivele aventuri, primele versuri furate orelor de curs și dăruite iubitei cu generozitatea unui prinț indian? Zugrăvit alb, iar la ferestrele de sus cu un brâu de
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
o deosebită înrîurire asupra atâtor zeci de generații ce s-au perindat la liceul Lazăr și a contribuit într-o foarte mare măsură la dezvoltarea anumitor însușiri de ordin mai mult sau mai puțin didactic. Marele privilegiu de a fi adăpostit la marginea unei grădini publice, și mai ales de a avea o intrare prin această grădină, nu-i este hărăzit nici unui alt liceu din București... Este o plăcere, pe care și-ar dori-o toți elevii, să treci dimineața, mai
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
bucurie: - Știam... 15 decembrie 1474, Vaslui, Moldova Zăpada se așternuse temeinic și continua să ningă. Pădurile erau albe. Albă era și valea Bârladului peste care trecea podul de lemn. Apa râului Înghețase. Seara viscolise, iar oștenii și curtea domnească se adăpostiseră În corturile de campanie. Abia În zori, când vântul se mai potolise, putuseră fi aprinse focuri. În jurul prânzului sosiseră primii curieri de la Dunăre și de la frontiera cu Țara Românească. Joncțiunea trupelor turcești sosite dinspre Albania și dinspre Adrianopol se făcuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
presimțiri ale luminii, În vreme ce alții se adânceau În ei Înșiși, În spirale de gri Închis ce chemau parcă negrul. Marea era și ea frământată și tocmai de aceea majoritatea ambarcațiunilor aflate În apropierea Istanbulului intraseră În golf, unde erau mai adăpostite de vânturile puternice din larg. Ademenit de noutatea imaginilor, Alexandru nu văzu decât târziu un caic cu doisprezece vâslași care aducea la bordul lor un grup de opt ieniceri. Căpitanul Morovan Îi primi și le arătă hârtiile conform cărora corabia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
putut ancora vase de război ale Imperiului Otoman cu misiunea de a-l prelua pe căpitanul Oană, viu sau mort, pentru a-l duce la Istanbul. A doua era spre sud-vest, spre cetățile Vidin și Nicopole, care ar fi putut adăposti trupele de spahii revenite de la Brănești. A treia era spre est, În teritoriile locuite de tătarii Hanatului de Crimeea. Echipele primiseră deja poruncile de a semnaliza găsirea căpitanului și numărul dușmanilor care-l dețineau, dacă acesta era mai mare de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
trecerea poate Începe. Fluviul a fost trecut repede, cu copitele cailor Înfășurate În cârpe, ca să nu se audă pe gheață. Apoi nu s-a mai Întâmplat nimic. În pivnițele vornicului Isaia s-a găsit un tunel de prelungire, care putea adăposti peste o mie de oameni. Alții au rămas probabil În păduri, unde nici un țăran nu s-a aventurat de frica lupilor și fiindcă erau zile de sărbătoare. - Deci, interveni Ștefan, lovitura a fost pregătită de mult timp. - De mult timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
e aproape. Altfel, se va repeta tragedia de la Valea Albă. Erina vru să spună ceva, dar tresări la auzul tunetelor care se apropiau și care zguduiau, deja, pământul. - Cred că se apropie furtuna, spuse Erina. N-avem unde să ne adăpostim. - Nu știu ce vezi tu, În depărtare, spuse Oană, dar tunetele astea nu sunt furtună. Sunt explozii. Explozii cu mult praf de pușcă. Sau salve de artilerie, dacă cineva ar avea o artilerie de peste două sute de tunuri de mare calibru. Spune-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
lui Alexandru i se părea Înspăimântătoare. Ajunseseră la malul mării după două zile de navigat pe apele și prin delta Dunării. Ștefănel alesese un loc pustiu. Apoi tot ce se Întâmplase fusese nefiresc. Ceruse ca fregata lui Morovan să se adăpostească Într-un golf ferit de valurile venite din larg. Mai ceruse ca, În drumul ei, fregata să avertizeze pescarii aflați În larg că trebuie să revină la țărm În cel mai scurt timp. Rămas singur cu Alexandru, Îi trimisese În spatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
faun. Cornițele răufăcătoare pluteau agale din vîlvoiul sălbatec și creț ca al negrilor, al părului ei care sta drept în sus. Ciudată perucă, mai înaltă decât fața mică pală, cu trăsături șterse, o față care era numai pretextul de a adăposti la umbra stufului negru, prăfuit parcă, fără lustru, doi ochi ciudați prin fixitate și prin lipsa de expresie, dar galbeni, de un galben mat ca chihlimbarul vechi, care surprindeau. în ordonanțarea perfectă a gospodăriei Hallipa, fata cea mică reprezintă o
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
râse Mini, Nory' dar când "ei" vor muri toți, ce te vei face? Vei muri și tu, de urât. Nu vei mai avea pe cine distruge! Pronunța "ei" cu un fel de pudoare sacră, ca și cum în desișul bărbătesc ar fi adăpostit pe Tristan sau pe Lohengrin. - Să piară "ei" întîi, o îngînă Nory, și văd eu pe urmă ce am de făcut! . . . Sămânță rea! Crezi că se stârpește așa ușor! - Elena are un băiat! își aminti Mini. Așa cum vroia ea! - Da
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
și eu port în mine, se vede, amintirea de când tremuram firavă pe plaiurile înghețate ale lumei și Ei au aprins întîiul foc din cremene . . . Vezi, Cetatea vie în jurul nostru cum ne îmbrățișează! Eu port în mine nevoia de a mă adăposti și sentimentul obscur că Ei au zidit Cetățile, cu mintea, cu voința, cu brațul. Forța care mă uimește! ... Și viața, toată viața asta imensă care vibrează în Cetate, căreia îi simt acum pulsul aci la grumazul mîi-nei, subt brățară, bătând
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
cu generozitate la dispoziția, ei dis-de-dimineață. Cum însă acel spirit suprem de armonie universală locuia în ținuturi ale timpului în spațiu, care încă nu-i fuseseră cu bunăvoință puse la îndemîna, Mini credea că în ținutul propriului tău suflet poți adăposti o întruchipare fericită, în care să recunoști și să iubești marile calități de coordonare și armonie, care fac ca universul să plutească sigur și fericit. Cu un surâs pe care îl ascundea, se vede, de conștiința bucuriei ei proprii ca să
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
zise. Să știi că eu nu stau târziu. Abia avură timp să deschidă umbrelele. O răpăială le inundă. - La Capsa! strigă Nory travcrsmcl. Mini avu o scurtă ezitare. Nu-i plăcea să intre în localuri publice, dar trebuia să se adăpostească. Când sosise atunci, pe iarna geroasă, în Cetate, dimpotrivă, era lacomă de zgomot, de mulțime. Abia pripășită, căuta locurile gălăgioase și aglomerate, pentru a-și ascunde și apăra în ele timiditatea. Cunoștea orașul de mult, îl mai locuise adesea, dar
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
ea că trebuiesc strămutate la oraș, drept chezășie îndestulătoare a trecutului. Cum exclamau din nou asupra plecărei pe ploaie, se concedie și fugi. Nici nu deschise umbrela prin curte. Abia când se văzu în afară de primejdia de a fi reținută, se adăposti sub en-cas-ul mic, care dintr-o dată îngreunat de apă, îi apăsă mâinile. Găsi adăpost bun subt castani, pe fășia de alee centrală. Tramvaiul sosea. Puțină întîrziere și l-ar fi pierdut. Se emoționa. Era întuneric din cauza norilor groși care otrocolsau
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
intră la Ateneu. Era o stație de odihnă. Sala cea mare de intrare, cu clarobscurul ei perpetuu, cu acea răcoare de galerie subterană parcă, îi plăcea, hall-ul pustiu da o impresie de vastitate și aula străjuită circular de statui mari adăpostea un parc sacru de marmore și bronzuri. Mini nu se oprea, îi plăcea să treacă printre ele, ca printr-un locaș familiar. Scările se desfășurau majestuoase, cu autenticitatea marmorei și se opreau în marginea coridoarelor banale, care deserveau sălile lăturalnice
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
destul încât să nu se mai poată susține. Așadar, plouă. O cantitate inimaginabilă de apă cade, întâi, peste munți. Luați prin surprindere în câmp, tăietorii de lemn și păstorii și-au pus șalurile pe cap și-au fugit să se adăpostească. Apoi, ca o reacție în lanț, norii s-au apropiat, ploaia a pus stăpânire pe poalele dealului stingând focurile, răpăind pe acoperișuri, aducând zâmbete pe fețele oamenilor care dădură fuga afară să întâmpine apa după care tânjiseră atâta vreme. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
vântul și, totuși, nu vine nimeni după ea. Nimeni nu i-a spus nici măcar ce se întâmplă. Fără tată, fără mamă, trebuie să-și poarte singură de grijă. Numai de-ar găsi puterea s-o facă! Amrita își deschide cutia, adăpostind-o de ploaie. În scurt timp va fi predată unchiului ei și cu asta va ajunge într-un punct mort. Îi scrisese că deja i-a găsit un soț. Cel puțin, spuneau femeile mai bătrâne, va avea o zestre considerabilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]