3,016 matches
-
ușii. Mă așteptam să aud pași. Mi se părea că timpul s-a oprit în loc. Bătrânul mă privea cu chipul invadat de lumină. Bucuria i se revărsa ca un val de căldură. Continuam să aștept cu sufletul la gură. O adiere de mișcare de dincolo de ușă m-a făcut să tresar, ca și cum aș fi fost legat de o șină de cale ferată și s-ar fi auzit fluierul locomotivei care se apropia. Parcă nu-mi mai simțeam nici un mădular. Eram doar
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
Își trece o mână tremurândă peste chip. Mâna sau chipul sunt înscrise cu dâre aspre de care nu scapă nici o rătăcitoare pe acest înșelător paradis. E oglinda. Sau poate doar cartea amintirilor își pâlpâie filele sale peste față, ca o adiere ușoară, într-o zi tristă de prier. Crede că nu va regreta nimic, nici nopțile de mai inundate de parfumul valerian al liliacului, nici poveștile aprinse cândva, într-o seară imaculată de iarnă, poveștile acelea care au prins aripi și
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
de expresia mea. ― Ok, bine. Putem pleca acum? ― Absolut, zise Maria și am urmat-o În timp ce ieșea pe ușă. Am respirat ușurată când ne-am văzut afară. Străzile nu erau foarte aglomerate și vântul nu era mai mult decât o adiere. Părea o zi perfectă pentru o plimbare. ― Ok, deci unde anume mă duci? am Întrebat-o pentru a treia oară pe Maria, care mergea lângă mine fără să scoată un sunet. ― Bine, Îți spun, zise În cele din urmă. E
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
Priveam la el cu admirație... Îl simțeam fericit. De fapt, pentru el orice se întâmplă în jurul lui este motiv de bucurie... Acum toată fața lui era numai lumină, care se aduna în ochii blânzi și se revărsa apoi ca o adiere caldă. Toate mă făceau și pe mine să încerc a avea aceeași stare. Nu reușeam prea mult, dar bătrânul mă privea stăruitor, cu gândul parcă să-mi transmită și mie acea scânteie de fericire... Nici nu mi-am dat seama
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
Gândurile mi-au fost curmate, însă, de apariția călugărului. Dacă ți-ai pus burta la cale, atunci nu-i alta de făcut decât să pornim spre locul nostru știut... Ca niciodată, suprafața apei iazului părea o întindere de cristal. Nici o adiere a vântului, nici o mișcare de vietate care să-i spargă oglinda. Probabil că cerul voia să-și vadă fața în ea și își ocrotea opera. Bătrânul s-a așezat pe locul lui, dar privirea îi fugea de ici-colo fără punct
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
le plăcuse deloc. în fond, erau niște oameni foarte importanți acasă, în Ballina sau Westport sau din orice alt loc or fi venit. Așa că atunci când Brigit și cu mine am izbucnit în râs, oamenii ne-au privit ca pe o adiere de prospețime. Toți voiau să ne ia ceva de băut și să afle ce era așa de nostim. Dar, cu toate că am acceptat să ne cumpere de băut, la urma urmei un pahar gratis e un pahar gratis, nu le puteam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
repetiție, iar eu vreau să știu ce fel era ăsta. — O idee, zise Wilt, nimic altceva decât o idee. Una dintre acele efemeride ale zborului minții, care a plutit ca un fluture peste peisajul estival al minții mele, purtată de adierile asociației de idei, care se iscă precum ploile scurte de vară... îmi place cum sună. — Mie nu, replică inspectorul, aruncându-i o privire tăioasă. Ce vreau eu să știu e ce fel de repetiție făceai. Uite, asta aș vrea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
privirile spre cerul aurit și pustiu. În sfârșit, senini, fericiți, desprinși de panica micii noastre celule. Atunci, pac, infarctul, surpriza! Fracțiunea asasină, tangenta finală, mântuirea. Noaptea creatoare. Acțiunea va porni, va porni, în sfârșit! O acțiune foarte ambiguă, acțiunea PRIMĂVARA. Adierea nopții îl încercui, dintr-odată. Își aminti brusc de Toma, Urmăritorul. Bieții informatori nu sunt nici măcar slugile diavolului, nu au acest înalt rang. Doar jivine ale mlaștinii numite prezent, atât. Bietele jivine ale mlaștinii, suflete și boli și spaime și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
doar știi că nu beau. Valetul Vasile nu-și îngăduie nici o reacție. Sau parcă a zâmbit, idiotul. Auzi, a zâmbit! Da’ nici n-a zâmbit, cum să fi zâmbit, doar nu se vede nimic. Pe chipul galben lucios, doar o adiere, așa, abia simțită vicleană neîncredere și batjocură. Ca și cum ar fi zâmbit doar în gând, un zâmbet lat, satisfăcut, din care n-a ieșit la suprafață mai nimic. Nimic, de fapt, nimic, nici vorbă să comită Vasile, zis Basil, asemenea măgării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Când mai aveai alegere, ai fi putut fi ca mine, profesore. Ai fi avut harul. N-ai persistat. Strâmtorat, acum, schimonosit. Meriți o mică recompensă, ai dreptate. O mică neatenție, meriți, o știu. Te voi răsplăti. Vei avea clipa. O adiere, atât. Un fals, la îndemână. Scurt ne e traseul, meriți acest minor simulacru. O dulce batjocură, oho... Ar fi vrut să râdă, dar râsul ei gigantic nu pornise, n-a putut n-a putut. Și glasul era împrumutat... era chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Joyce și cu mine nu eram în iarna vieții, dar nu încăpea îndoială că primăvara trecuse de mult. Ce aveam acum era o după-amiază de mijloc sau sfârșit de octombrie, una din zilele acelea însorite cu cerul viu deasupra, o adiere răcoroasă în aer și un milion de frunze care încă se mai agață de copaci - cele mai multe dintre ele cafenii, dar cu destule nuanțe de auriu, roșu și galben rămase ca să te facă să vrei să petreci cât mai mult timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
companiei ! spune Kerry, cu un chicotit răutăcios. Nu știați ? — Emma ! Cyril se apropie de pătura de picnic. Deci până la urmă a venit și familia ta ! Și costumați, pe deasupra. Foarte frumos ! Zâmbește radios, și pălăria de bufon scoate ușoare clinchete, În adierea vântului. Să nu uitați, vă rog, să vă luați și bilete la loterie... — Ne luăm, cum să nu, spune mama. Și ne Întrebam.. Îi zâmbește. Nu-i puteți da Emmei liber măcar o jumătate de oră, să stea cu noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
mă scrutează atent. — Lasă-mă cu chestia asta. Cum să nu tragi cu urechea ? Trebuie să fi auzit ceva. Haide, Emma. Ce anume ? Mintea Îmi face un flash rapid spre seara respectivă. Cum stăteam pe bancă și savuram cocteilul roz. Adierea Îmi răcorea chipul, iar Jack și Sven vorbeau În spatele meu În șoaptă... — Nu mare lucru, spun fără prea mare chef. Parcă l-am auzit că-i spunea că trebuie să transfere ceva... și despre un plan B... și despre ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
Într-un râs nebun. — E adevărat. Ți-am spus că nu-i prea frumos ce am de spus. Pornim agale, Împreună, plimbându-ne În jurul curții pustii, cufundate În Întuneric. Singurele zgomote care se aud sunt pârâitul pietrișului sub pașii noștri, adierea vântului și vocea seacă a lui Jack, vorbind. Și spunându-mi totul. DOUĂZECI ȘI ȘAPTE E incredibil cât m-am putut schimba În doar câteva zile. E ca și cum m-aș fi transformat brusc Într-o altă persoană. Sunt o nouă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
filmele lor. China se află sub invazie. Publicul s-a săturat de poveștile romanțioase din vechime și e pregătit pentru roluri din viața reală, care să fie o sursă de inspirație. Așteaptă, făcând cunoscut că e disponibilă, Noapte fără nici-o adiere de vânt. Aerul e umed. E îmbrăcată într-o rochie bleumarin și iese de la ora de chineză. E fericită. Cursanții, mai ales femeile care lucrează în fabricile de textile, au ajuns să aibă o relație apropiată cu ea. Au încredere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
Camera e ordonată, așa cum își închipuia. Toate sunt la locul lor. Pantofii aliniați în spatele ușii, vasele așezate teancuri în coșuri. Revistele și cărțile așezate unele peste altele, lipsite de praf. O fereastră e ușor întredeschisă. Perdeaua albă se mișcă în adierea vântului. A mai fost o singură dată în camera asta. Acum două luni. Pe biroul lui e o carte. Dintre paginile ei, iese ceva în afară. Scrisori. Nu-și poate stăpâni curiozitatea și decide să arunce o privire. Două scrisori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
auzit descrieri foarte sugestive ale ei: o băbătâie cu chip ca de pasăre, înfășurată în păr ca paiele. Odată, în trecut, l-a testat pe soțul ei ca să vadă dacă mai erau rămășițe ale poveștii de dragoste cu Zi-zhen. O adiere ușoară de vânt care trece prin iarbă, a fost comentariul lui Mao. * Nu există nimeni cu care să poată sta de vorbă. Frustrată, apelează la Kang Sheng. Îl anunță că e un schimb. Îi promite să facă și ea același
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
Nu vrea să stea de vorbă cu mine, deși am încercat să iau legătura cu el. Oare să fie premierul Zhou mâna malefică din spatele acestei situații? Uneori, Mao poate să fie atât de neîncrezător, că simte o furtună într-o adiere de vânt. Iar cuvintele lui Zhou au efect asupra lui. Ultima dată când m-a văzut, mi-a citat un proverb. Cu cât e mai înalt copacul, cu atât îi e mai lungă umbra. Îmi pare rău că nu am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
nou felul ei special de a atinge lucrurile, de parcè le-ar mângâia, nu calculatorul simte atingerea, ci Matei se tulburè, atingerile vârfurilor degetelor ei pe tastaturè fècând că fiecare milimetru de pe pielea mea sè se înfioare că de-o adiere usturètoare, De la plecarea Corinei nici o altè femeie nu m-a mai fècut sè simt asta! Acum ce fac? ea mè întreabè, Alegem de pe partea stângè tabloul pe care il vrem, Edouard Manet, Le Déjeuner sur l’Herbe, 1863, derulèm și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
restaurantul cè aș fi putut sè-i cer numèrul de telefon al Corinei, cu siguranțè îl are, numai de la ea putea afla de plecarea lui Vlad și-mi aprind cu încetinealè o nouè țigarè, de ce oare aceastè veste cade că o adiere blândè în sufletul meu, Sè vè mai aduc ceva? e Rudi, Da, o cafea! Fèrè zahèr, Rudi! Prea bine! Plecarea lui Vlad nu schimbè firește cu nimic lucrurile și totuși o simt că pe un semn care mi se face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
de mirosuri mateiene acesta nou, dimpotrivè, s-a oprit parcè că o perdea de nori joși, undeva la câțiva milimetri de obrazul meu, formând o atmosferè invizibilè și densè, din zona cèreia, din când în când, în rafale, se elibereazè adieri de aer parfumate, îmi place și mie noul miros, dar, ceva, nu știu, persistentă lui, mè indispune, intrigându-mè, de aceea intru în primul magazin și-mi cumpèr un alt after shave, La restaurant, Șerban sesizând noul miros care plutește în jurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
dispèrut și nici nu și-a diminuat consistentă, îl simt în permanențè, presant și învèluitor, o sferè aerianè de efluvii, transparentè, înconjurându-mè și, ori de cîte ori fac mișcèri bruște, schimb vitezele, deschid ușa portierei de la mașinè, mè surprinde cu adieri învèluitoare și reci, apoi, când sunt la duș, triumfètor, anihilând celelalte mirosuri, a sèpunului, a șamponului, ca și cum apă, curgând din abundențè ar deschide toții porii pielii mele eliberându-l din captivitatea lèuntricè a dermei, triumfând energic asupra spumei de ras
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
drumul pe care singur ți l-ai ales prin ceață și Întuneric? Pe podeaua de scânduri Înnegrite de motorină dintre cele două șiruri de bănci pete roz palpită sub bocancii tăi, sunt florile roz din mărul Înflorit de-afară, o adiere de vânt le-a aruncat prin fereastră, mergi febril, Încordat, pe podelele lucii, oglindă, atenție să nu aluneci, atenție să nu aluneci! Îți dregi glasul, Îți potrivești fața care fulgeră În golul geamului deschis. E fața ta? Parcă nu e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
ani de căsătorie. ― Sono a sua disposizione! ― De data asta aș dori ceva cu totul și cu totul deosebit. ― La ce anume gândit, serenissimo? ― Să zicem... ceva care să sugereze lumina focului... dar și o picătură de răcoare. Căldură și adiere. Și încă un lucru important. Aș prefera ca cele două cupe să nu fie identice, în schimb, fiecare să amintească totuși de cealaltă. ― Comprendo! Matteo clătina din cap. Era încântat. Prințul își formulase comanda concis, dar, în același timp, deosebit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
public care o aștepta cu atâta nerăbdare. Înainta sigură pe sine și pe arta sa. Prin aburirea luminoasă a lumânărilor zări, desigur, sclipirea diamantelor din decorațiile Marelui Komandir, dar și nestematele negre, mistuitoare, din spatele acestuia. Frisonă de plăcere, simțind deja adierea pasiunii și regretând că nici un bărbat nu putea vedea ce alchimie subtilă se punea chiar atunci în reacție sub pielea ei. Și, cu aceste gânduri, Nanone începu să cânte o arie din opera Răpirea din serai. Din când în când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]