2,478 matches
-
așa...mmh. Ne-ați terminat! Spuse Adi. Pentru prima oară în viața mea mă simțeam nu în largul meu în mijlocul unor perechi. Cu toate că Emilie era martoră, și cei prezenți puteau și ei spune că nu pare că duc lipsă de admiratori, iată că în acea seară parcă îmi lipsea ceva. Cineva. O mică părticică din mine. Ceva ce mă făcea mereu să întorc capul după Angi. Cred că vă las, spusei. Nu, mai stai nițel, mă apucă Emilei de mână. Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
pe dedesubt, mormane de peisaje sentimentale aducând cu cele ale sărmanului Costache sau cu ale oricărui alt bărbat. Constatarea 335 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI - Nu face nimic. Despre partea cu banii îți mărturisesc că n-am bani deloc. Admirator nu era. Nu mă prinsesem totuși dacă era de la telefon sau de la priză... Ăștia de la priză erau de-un tupeu formidabil, bântuiau prin bloc și percepeau o taxă până și celor care, din neatenție, ajungeau să se curenteze. Eu aveam
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
DANIEL BĂNULESCU Un funcționar, evoluând indecis către vârsta a doua, își părăsise serviciul pentru a țârâi de trei ori la ușa mea. - Dumneavoastră, zice, sînteți Daniel Bănulescu? Nu-l puteam altoi. Probabil aveam totuși de-a face cu primul meu admirator. - Bună ziua, s-a opintit el. Mă scuzați pentru că vă deranjez. - Nu face nimic, am zâmbit eu. Dar n-am bani. - Știți, s-a împurpurat, bîlbîindu-se, nu e vorba de bani. Când e vorba de Dina, nu mă uit la bani
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
vreodată dincolo de acest punct. Dar n-a spus niciodată că sărutul nu-i făcuse plăcere. — Doar că există Ignatius, a spus ea și, deși s-a grăbit să adauge că dragostea ei pentru el era cea care făcea ca propunerea admiratorului ei să fie inacceptabilă, Vultur-în-Zbor a avut senzația clară - poate doar o fracțiune de secundă, poate chiar numai în timpul care i-a trebuit ei ca să rostească cuvintele - că de fapt ea voise să spună că soțul ei le stătea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
marmură, fildeș, icoane și statui, Bani, veșminte văpsite-n getulică purpură - mulți sunt Ce nu le au? Iar unii nici grijă nu duc să le aibă. Cerul de-asupra-ți. schimbi, nu sufletul, marea trecînd-o. Gellert Cele mai bune daruri sunt Cu-admiratori puțini de tot. Căci cei mai mulți de pre pământ Ce-i rău, drept bine îl socot. Aceasta orișicând se vede Și ca o ciumă pare-a fi. Dar eu mă îndoiesc a crede De ea că ne vom mântui. Un singur
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
43 de ani, săgetată de o dragoste năprasnică pentru un bărbat ciudat, provocator, insolent, curajos, fermecător, care intră În grațiile Regelui Soare, refuzând să se lase inclus În banalitatea de serie a curtenilor. Tulburat de sângele rece al lui Lauzun, admiratorul Albionului, Barbey d’Aurevilly, scrie: „Avea acel egoism englezesc - cel mai teribil din câte au existat vreodată, după egoismul roman. Prin ținută, prin originalitatea ei (nuanțată Însă), prin pretenția de a nu fi precum ceilalți, pe când ceilalți erau cu toții egali
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
Brummell nu e ceea ce se cheamă Îndeobște o inteligență eclatantă. Și nici un bărbat de o frumusețe fie ea chiar comună, deși, În portretul pe care i-l face, căpitanul Jesse nu uită să Îi scoată În relief, cu părtinire de admirator febril, delicatețea și luminozitatea figurii, sporită de culoarea deschisă a părului, a mustății, de fruntea sculpturală: „Toate trăsăturile chipului său, fără a fi banale, nu aveau o strălucire aparte... Mobilitatea figurii se datora cu siguranță inteligenței. Mai ales gura părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
teatre. La o simplă lectură a numelor, un ochi avizat descoperă două lucruri. Întâi, că toți bărbații enumerați sunt dandy „cu acte” și că deasupra tuturor tronează ca un astru Robert Montesquiou, conte de Fezensac. El rămâne singurul - spun toți admiratorii - care mai păstrează nestinsă grandoarea adevăraților Lei. Aristocrat plin de rafinament, excesiv de prețios după gustul unora, „profesorul de frumusețe” Își merită pe deplin locul În marea paradă a dandy-lor. Ecourile acestui „dandysm pastelizat” pe care Îl pune În scenă eroul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
cuvintelor și gesturilor lui Beerbohm. Dacă „civilizația e stăpânul rasei umane”, dacă ea este expresia „delicateții și a rafinamentului”, atunci și cel care afirmă aceasta, Max Beerbohm, reprezintă „o manifestare saine a dandysmului”1. Ce vrea să spună de fapt admiratorul marelui dandy englez prin acel saine, cuvânt lăsat deliberat În franceză? Ce s-ar Înțelege prin „sănătatea” dandysmului pe care Îl propune Beerbohm? Un tip aparte de civilitate, o ostentație temperată, fără exhibiționism excesiv, fără teatralitatea unui d’Orsay, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
d’Aurevilly. Nu e singurul. Lui Brummell Îi cade În mreje o lume Întreagă, Începând cu viitorul rege, prințul de Wales, și cu lordul poet, George Byron. Cine să fie individul pe care Îl exaltă nu doar cuvintele unui tardiv admirator francez, ci mai ales vorbele și gândurile contemporanilor? Un tânăr de familie bună (nu Însă aristocratică). E fiul secretarului particular al lordului North (ajuns prim-ministru pe timpul lui George al III-lea). Iar bunicul, scriu biografii, se prea poate să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
o carte Întredeschisă, pe Brummell Însuși, cută după cută, nasture de nasture, concentrați, de parcă ar avea sub ochi un prețios manuscris, asupra pliurilor cravatei ori a moliciunii mănușilor sau pantofilor săi. Cel puțin așa Îl descriu zecile de pagini ale admiratorilor Înfocați, ce au avut privilegiul de a-l fi putut privi, fie și pentru doar câteva ore, Într-un club, la un bal sau la o simplă serată. Nu peste mult timp, În 1829, Franța produce și ea un op
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
se purta În acele veșminte. Atunci când Îi descrie minuțios toaletele (de dimineață: mantou bleu, vestă de piele gălbuie, ghete și pantaloni din antilopă; de seară: mantou bleu, pantaloni negri, cu nasturi la gleznă, ciorapi de mătase și joben), căpitanul Jesse, admiratorul frenetic al lui Brummell, știe ce vrea să sublinieze: unicitatea veșmintelor marelui dandy. S-au scris pagini Întregi despre protocolul (aproape ecleziastic) al Îmbrăcatului, despre toaletă și arta corpului mascat. Un ritual lent, solemn, ritmat, fără nici o omisiune. Orice improvizație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
neîngrijite, decăzut total. Chiar dacă nu ajung În asemenea postùri, d’Orsay, Barbey d’Aurevilly, Robert de Montesquiou sau Proust scriu deseori despre melancolia care-i Încearcă atunci când se simt atinși de senectute, de privirea dezamăgită sau chiar de indiferența vechilor admiratori. În cazul dandy-lor scriitori sau artiști, mai trainic decât orice bronz este Însă corpusul propriilor opere, care le-ar putea dăinui și i-ar ajuta să Înfrunte timpul senini. Deși unii sunt conștienți de acest adevăr, În momentul În care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
a susținut ciudata putere; nimeni nu i s-a opus. Acolo unde relațiile valorează mai mult decât meritul și unde oamenii trebuie să se comporte ca niște crustacee pentru simplul fapt de a supraviețui, Brummell Îi avea mai degrabă ca admiratori decât ca rivali pe ducii de York și Cambridge, pe conții de Westmoreland și de Chatham (fratele lui William Pitt), pe ducele de Rutland, lordul Delamere, deci tot ceea ce era prestigiu politic și social. Femeile, care sunt - ca preoții - Întotdeauna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
verde de pomona”***. Ți-l poți Închipui stând Întins acolo, În mijlocul cărților și mulajelor și gravurilor sale, un autentic virtuos, un cunoscător subtil, răsturnându-și colecția lui splendidă de Marc Antoniu, răsfoind Liber Studiorum a lui Turner 1, al cărui admirator Înflăcărat era, sau examinând cu o lupă câteva dintre gemele și cameele sale antice, „capul lui Alexandru pe un onix cu două straturi” sau „Jupiter Aegiochus 2, acel superb altissimo relievo pe calcedoniu alb roșiatic”. A fost Întotdeauna un mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
În saloanele de onoare, ca „victimă a puritanismului victorian”, ca „personaj tragic”, ca „sodomit”, ca „damnat” și „vicios”. Mult mai rar și oarecum din Întâmplare e prezentat ca autor al unei splendide, grațioase, irezistibil de inteligente opere literare. Max Beerbohm, admirator de tinerețe al lui Wilde, iar mai târziu vehement contestatar, reprezintă diferența specifică relevantă față de cel pe care-l numea „Divinitatea”: În timp ce Învățăcelul celebra În primele sale eseuri machiajul, Wilde celebra masca. Oricine parcurge biografiile literare ce i s-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
Picture of Dorian Gray, dar fără a omite extraordinara sa corespondență - sunt rezultatul unei Împărtășiri prealabile a propriilor idei și subiecte cu cei apropiați. Fântână nesecată de inspirație pentru discipoli, Oscar Wilde „furniza” cu generozitate subiecte pe care unii dintre admiratori nu se sfiau să le publice sub nume propriu. W.B. Maxwell Își amintește că În copilărie a beneficiat de generozitatea lui Wilde și că, fără prea multe scrupule, a transcris și publicat una dintre povestirile ce ieșeau din gura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
gândire. Domnul de Montesquiou este un cunoscător temeinic al literaturii clasice, lucru pe care epigrafele sale, alese cu o artă desăvârșită, Îl dovedesc Îndeajuns. Dar, mai mult decât toate acestea, și iată ce le reproșam la Început celor mai fervenți admiratori ai săi că nu știu să vadă, fapt ce Îi face să rămână departe de adevăr chiar când Îl elogiază cel mai mult, domnul de Montesquiou nu se mulțumește să fie cel mai rafinat dintre poeții senzației, ci el este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
Hugo mă lăsase cu fundul în baltă - căci așa vedeam eu lucrurile. După o vreme, la petrecere, m-am uitat în jur și, cum nu l-am văzut, am presupus că era sus, la etaj, stând frumos la coada de admiratori care așteptau s-o consoleze pe Violet. Așa că am plecat, pentru că nu voiam să merg să-l caut și să-mi dau seama că voia mai degrabă să fie cu ea decât cu mine. Mândria - păcatul care mă chinuiește - îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
dădea pe dinafară de lume în ziua aceea - cardinali, episcopi, ambasadori, cât și numeroși protejați ai lui Leon al X-lea, poeți, pictori, sculptori, strălucind de brocarturi, perle și nestemate. Până și Raffaello din Urbino, divinul Rafael, cum îl numeau admiratorii artei sale, era acolo, nepărând deloc slăbit de pe urma bolii care avea să-l răpună trei luni mai târziu. Papa triumfa sub tiară: — În această zi de Epifanie, în care sărbătorim botezul lui Hristos săvârșit cu mâinile lui Ioan Botezătorul, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
ceea ce lumea bună numește un arheolog musculos - și ceea ce palestinienii numesc un tâlhar într-un tanc. Orice deal luat, orice cătun cucerit erau privite nu numai ca puncte strategice pe tabla de șah a războiului, ci și ca situri arheologice. Admiratorii săi - și dușmanii - spun că a adunat o colecție foarte importantă, o gamă largă de obiecte vechi de mii de ani. Toate au o trăsătură comună: confirmă continuitatea evreilor pe acest teritoriu... Maggie desfăcu o altă sticlă de whisky în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
când le convenea, să amenințe monarhia. Partidul regenerator era prin excelență partidul de guver-nămînt. Corespundea conservatorilor din Spania, întocmai cum progresiștii - celălalt partid - corespundeau liberalilor de pretutindeni. În 1892, ajunge șef al regeneratorilor Hintze Riberio, bărbat de formație juridică, mare admirator al monarhiei, sobru, ferm, om al ordinii și al bunului simț. De la mama sa, germană, păstrează o anumită rigiditate, o mască aristocratică, rece, și e prin excelență antiretoric, într-o țară și într-un moment istoric dominat de mistica orală
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
convențiile rusești și Îndeosebi acel simț rusesc al etichetei, pe care, un american, de pildă, Îl jignește atât de periculos astăzi, când, În prezența unor distinși militari sovietici, se Întâmplă să-și vâre ambele mâini În buzunare. La polul opus, admiratorii lui Sirin făceau poate mult prea mult caz de stilul lui neobișnuit, de precizia lui sclipitoare, de figurile lui de stil funcționale și alte asemenea lucruri. Cititorii ruși care fuseseră educați În franchețea robustă a realismului rus și taxaseră cacealmalele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
luă capul în mâini privind ninsoarea de afară, apoi reluă aproape șoptit cu o voce răgușită: ― Să nu mă înțelegi greșit. N-am nimic cu Melania Lupu și, întîlnind-o în alte circumstanțe, m-aș fi lăudat că sânt unul din admiratorii ei, unul din puținii capabili să-i sesizeze subtilitățile. Deci faptul că mă înfrînge a doua oară mă lasă indiferent. Ambiția mea n-a vizat niciodată aspectele competiționale. Hai să-i arătăm lui cutare că sânt mai deștept decât el
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Eu am o viață destul de plină, fac cu pasiune ce fac, iar să te lupți cu răii, cu răul, îți consumă toată forța sufletească și tot timpul. Sunt invitat pretutindeni, merg la spectacole, opera e pentru mine un opiu, am admiratori și... admiratoare. Dar viața mea e ca o gamă din care lipsește o notă. Ca și cum ar trebui să cânt fără să folosesc o notă, sol, să spunem. Gândește-te că la pianul dumitale ar lipsi mereu clapa albă a notei
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]