2,761 matches
-
bateriile de artilerie suficient de mult ca să lovească distrugătorul "Laffey", dar "Laffey" a fost în stare să lovească suprastructura crucișătorului cu proiectile de 130 mm și cu focuri de arme automate, producându-i pagube importante la suprastructură și la punte. Amiralul Abe a fost rănit, iar șeful său de personal a fost ucis. Abe nu a mai avut astfel întreaga capacitate de a-și dirija navele în bătălie. "Sterett" și "O’Bannon" au tras alte focuri asupra suprastructurii cuirasatului "Hiei", de la
Bătălia navală de la Guadalcanal () [Corola-website/Science/321182_a_322511]
-
crucișătorului "San Francisco" care la acel moment trecea la o distanță de 2.300 m. "Hiei", "Kirishima", "Inazuma" și "Ikazuchi" au tras de mai multe ori asupra crucișătorului "San Francisco", căruia i-au distrus sistemul de direcție. Au fost uciși amiralul Callaghan, căpitanul Cassin Young și cei mai mulți dintre membrii echipajului de punte. Primele salve trase de pe "Hiei" și de pe "Kirishima" au fost bombe cu fragmentare care au produs daune destul de mici în interiorul crucișătorului, ceea ce l-a salvat de la o scufundare imediată
Bătălia navală de la Guadalcanal () [Corola-website/Science/321182_a_322511]
-
După 40 de minute de lupte grele, cele două părți au încetat focul la 2:26, după ce Abe și căpitanul Gilbert Hoover (căpitanul crucișătorului "Helena" și ofițerul cu cel mai mare grad care a supraviețuit acestei lupte) au ordonat retragerea. Amiralul Abe avea un cuirasat ("Kirishima"), un crucișător ușor ("Nagara"), patru distrugătoare ("Asagumo", "Teruzuki", "Yukikaze" și "Harusame") avariate ușor și patru distrugătoare ("Inazuma", "Ikazuchi", "Murasame" și "Samidare") cu avarii moderate. Statele Unite nu mai aveau decât un crucișător ușor ("Helena") și un
Bătălia navală de la Guadalcanal () [Corola-website/Science/321182_a_322511]
-
și "Teruzuki" au rămas în urmă pentru a-l sprijini pe "Hiei". "Samidare" a adunat supraviețuitorii de pe "Yudachi" la ora 03:00 înainte de a se alătura celorlalte nave japoneze în retragerea către nord. Pe 13 noiembrie, la ora 03:00, amiralul Yamamoto a amânat planul de debarcare a transporturilor, iar navele s-au întors în Insulele Shortland pentru a aștepta ordinele următoare. În zori se puteau vedea trei nave japoneze avariate ("Hiei", "Yudachi" și "Amatsukaze") și trei americane ("Portland", "Atlanta" și
Bătălia navală de la Guadalcanal () [Corola-website/Science/321182_a_322511]
-
Sendai" și nouă distrugătoare, unele dintre acestea fiind distrugătoarele din escorta cuirasatului "Kirishima" și a crucișătorului "Nagara" care supraviețuiseră primei bătălii, din 13 noiembrie. Kondo își comanda flota de pe crucișătorul "Atago". Pentru că nu prea mai avea nave apte de luptă, amiralul William Halsey, Jr. a luat cuirasatele "Washington" și "South Dakota" din escorta portavionului "Enterprise", a adăugat patru distrugătoare, și a constituit astfel "Task Force 64" sub comanda amiralului Willis A. Lee, cu misiunea de a apăra Guadalcanal și Henderson Field
Bătălia navală de la Guadalcanal () [Corola-website/Science/321182_a_322511]
-
de pe crucișătorul "Atago". Pentru că nu prea mai avea nave apte de luptă, amiralul William Halsey, Jr. a luat cuirasatele "Washington" și "South Dakota" din escorta portavionului "Enterprise", a adăugat patru distrugătoare, și a constituit astfel "Task Force 64" sub comanda amiralului Willis A. Lee, cu misiunea de a apăra Guadalcanal și Henderson Field. Era o flotă improvizată. Navele nu operaseră împreună decât câteva zile și cele patru nave de escortă proveneau din patru divizii diferite. Fuseseră alese dintr-un motiv foarte
Bătălia navală de la Guadalcanal () [Corola-website/Science/321182_a_322511]
-
Flota americană („A” pe hartă) a detectat prezența grupului Sendai, dar nu a sesizat că mai sunt și alte grupuri de nave japoneze. Folosind țintele furnizate de radar, cuirasatele americane au deschis focul asupra grupului Sendai la ora 23:17. Amiralul Lee a ordonat încetarea focului cinci minute mai târziu, când radarele sale s-au întors spre grupul din nord care părea să dispară. Cu toate acestea, "Sendai", "Uranami" și "Shikinami" nu au fost avariate și au ieșit în afara zonei de
Bătălia navală de la Guadalcanal () [Corola-website/Science/321182_a_322511]
-
explodat) care i-au întrerupt complet comunicațiile și ceea ce îi mai rămăsese din controlul asupra artileriei, au incendiat porțiuni din puntea superioară și l-au forțat să se retragă din zona de conflict. Toate torpilele japoneze și-au ratat ținta. Amiralul Lee a descris efectul cumulativ al loviturilor asupra cuirasatului astfel: „au făcut ca un cuirasat nou să devină surd, mut, orb și impotent” Din echipajul de pe "South Dakota", 39 de persoane au fost ucise și 59 au fost rănite. Cuirasatul
Bătălia navală de la Guadalcanal () [Corola-website/Science/321182_a_322511]
-
cuirasat nou să devină surd, mut, orb și impotent” Din echipajul de pe "South Dakota", 39 de persoane au fost ucise și 59 au fost rănite. Cuirasatul s-a retras din bătălie la ora 00:17, fără să-l informeze pe amiralul Lee, spre bucuria mateloților lui Kondo. Navele japoneze au continuat să-și concentreze focurile de artilerie asupra cuirasatului "South Dakota" și niciuna nu a observat că "Washington" s-a apropiat la mai puțin de 8,2 km. "Washington" urmărea o
Bătălia navală de la Guadalcanal () [Corola-website/Science/321182_a_322511]
-
și din cauza culturii marinei imperiale și din motive politice. Kondo, care deținea a doua poziție la comada Flotei Combinate, făcea parte din eșalonul superior aflat la conducerea Marinei Imperiale Japoneze, în timp ce Abe nu era decât un ofițer specialist în distrugătoare. Amiralul Kondo nu a fost mustrat sau mutat, dar a fost lăsat la comanda unei nave mari din flota cu baza în Insula Truk. Eșecul de a duce în Insula Guadalcanal cea mai mare parte a trupelor și a proviziilor din
Bătălia navală de la Guadalcanal () [Corola-website/Science/321182_a_322511]
-
evenimentele din noiembrie 1942, Marina Statelor Unite nu a mai dat înapoi după acest moment. Generalul Alexander Vandegrift, comandantul trupelor din Guadalcanal, le mulțumește marinarilor care au luptat: Nu avem nicio îndoială că inamicul a suferit o înfrângere zdrobitoare. Îi mulțumim amiralului Kinkaid pentru internvenția pe care a avut-o ieri. Îi mulțumim lui Lee pentru efortul uriaș de astă-noapte. Avioanele noastre au fost mărețe în lovirea adversarului. Aceste eforturi sunt apreciate, dar omagiul nostru se adresează lui Callaghan, Scott și acelor
Bătălia navală de la Guadalcanal () [Corola-website/Science/321182_a_322511]
-
în scop de delapidare și din cauza dezertărilor. Ajutorul militar american (muniție, provizii, echipament) a fost acordat FANK prin Military Equipment Delivery Team, Cambodia (MEDTC), o echipă autorizată de 113 ofițeri și soldați, sosită la Phnom Penh în 1971, sub supravegherea amiralului CINCPAC John S. McCain, Jr. Atitudinea administrației Nixon poate fi rezumată de sfatul dat de Henry Kissinger primului șef al echipei de contact, colonelul Jonathan Ladd: „Nu vă gândiți la victorie; doar țineți-i în viață.” McCain a cerut, însă
Războiul Civil Cambodgian () [Corola-website/Science/321212_a_322541]
-
însă, guvernul de la Kars a putut să controleze doar regiunile Kars și Ardahan. Acest guvern a existat în paralel cu guvernul impus de Regatul Unit în timpul intervenției Aliaților în Transcaucazia. Regimul lui Pirioghlu a fost aboliti de Înaltul comisar britanic, amiralul Somerset Arthur Gough-Calthorpe. Ca urmare, Armenia a putut cere să incorporeze acest teritoriu. Ardahanul a fost ocupat de trupele georgiene. Luptele au început în iunie 1920, în momentul în care grănicerii armeni au fost implicate în luptele de hărțuire cu
Războiul turco-armean () [Corola-website/Science/321282_a_322611]
-
a Armistițiului de la Mudros. Republica și-a proclamat independența, în fruntea guvernului provizoriu cu sediul în Kars aflându-se Fakhr al-Din Pirioghlu. După izbucnirea războiului între acest stat efemer și Georgia și Armenia, trupele britanice conduse de Înaltul Comisar Britanic, amiralul Somerset, au cucerit Karsul pe 19 aprilie 1919, au abolit parlamentul republicii și i-au arestat pe membrii guvernului. Britanicii au plasat Karsul sub controlul Armeniei. În ultimul an de război, armenii au reușit să formeze un guvern provizoriu, iar
Împărțirea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/320525_a_321854]
-
scurt timp în evenimente desfășurând o misiune de culegere de informații în Marea Neagră către sfârșitul anului 1918. Alți australieni au servit ca și consilieri alături de Misiunea Militară Britanică pe lângă generalul Rușilor Albi Anton Denikin în sudul Rusiei iar alții pe lângă amiralul Kolchak în Siberia. Mai târziu, aceștia au servit în Mesopotamia ca parte a Dunsterforce, misiunea aliată care era formată din australieni, neozeelandezi, englezi și canadieni, și în Misiunea Malleson, deși aceste misiuni aveau scopul de a preveni accesul turcilor spre
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
să dizolve guvernul otoman sau să-l plaseze sub regimul ocupației militare prin ocuparea capitalei imperiului. Această promisiune verbală și lipsa unor mențiuni spreciale în textul armistițiului cu privire la ocuparea orașului nu au schimbat însă situația de fapt pentru Imperiul Otoman. Amiralul Arthur G. Calthorpe definea succint poziția britanică ca „niciun fel de favor turcilor” și „nicio speranță pentru ei”. Delegația otomană s-a reîntors în capitală cu o scrisoare din partea lui Calthorpe, destinată exclusiv marelui vizir Rauf Bey și sultanului, în
Ocuparea Istanbulului () [Corola-website/Science/320702_a_322031]
-
copieze intrarea în capitala bizantină a sultanului Mehmed Cuceritorul din 1453 după Căderea Constantinopolului. Generalul francez a înercat astfel să semnaleze încetarea suveranității otomane asupra capitalei imperiale. Pe 13 noiembrie 1919, flota aliată a intrat în Bosfor. După semnarea armistițiului, amiralul Somerset Arthur Gough-Calthorpe a fost desemnat drept consilier militar pentru Istanbul. Prima sa sarcină a fost arestarea a 160 - 200 de funcționari ai guvernului Tevfik Pașa (ianuarie 1919). Dintre acești, treizeci au fost exilați în Malta (exilații din Malta). Britanicii
Ocuparea Istanbulului () [Corola-website/Science/320702_a_322031]
-
Dintre acești, treizeci au fost exilați în Malta (exilații din Malta). Britanicii au arestat mai mulți membri ai vechiului guvern și i-a internat pe unii în Malta, în așteptarea procesului pentru presupuse crime de război în timpul primei conflagrații mondiale. Amiralul Calthorpe a ordonat arestarea numai a membrilor guvernului Tevfik Pașa și a anumitor personalități politice și militare. El a dorit să transmită un mesaj clar, conform căreia ocupația militară era efectivă și că nesupunerea la ordinele acesteia va fi aspru
Ocuparea Istanbulului () [Corola-website/Science/320702_a_322031]
-
ordonat arestarea numai a membrilor guvernului Tevfik Pașa și a anumitor personalități politice și militare. El a dorit să transmită un mesaj clar, conform căreia ocupația militară era efectivă și că nesupunerea la ordinele acesteia va fi aspru pedepsită. Poziția amiralului nu era împărtășită și de ceilalți aliați. Guvernul francez a atras atenția asupra faptului că se făcea o deosebire clară între responsabilii turco-musulmani și cei bulgari, austrieci și germani, care nu fuseseră nici arestați nici molestați. Guvernul turc și sultanul
Ocuparea Istanbulului () [Corola-website/Science/320702_a_322031]
-
David Glasgow Farragut (n. 5 iulie 1801 - d. 14 august 1870) a fost ofițer al Marinei SUA în timpul Războiului Civil American. A fost primul contraamiral, viceamiral și amiral al Marinei americane. El a rămas celebru pentru ordinul pe care l-a dat în Bătălia din Golful Mobile, ordin parafrazat de obicei: "Damn the torpedoes, full speed ahead!" („Dați-le-ncolo de torpile, cu toată viteza înainte!”). Farragut s-
David Farragut () [Corola-website/Science/321550_a_322879]
-
după război. Numele la naștere al lui David a fost "James", dar i-a fost schimbat în 1812, după ce a fost adoptat de viitorul căpitan de marină David Porter în 1808 (adopție prin care a devenit frate vitreg cu viitorul amiral din Războiul Civil David Dixon Porter și cu comodorul William D. Porter). În urma influenței tatălui său adoptiv, Farragut s-a înrolat ca "midshipman" (maistru militar) în Marina SUA la 17 decembrie 1810, la nouă ani, și a luptat sub comanda
David Farragut () [Corola-website/Science/321550_a_322879]
-
29 aprilie eveniment decisiv în economia războiului. Congresul l-a răsplătit înființând pentru el gradul de contraamiral (în ) la 16 iulie 1862, grad ce nu mai fusese folosit în marina americană. Până atunci, marina americană se ferise de gradele de amiral, preferând termenul de "flag officer", pentru a face distincție față de tradițiile marinelor europene. În același an, el a trecut de bateriile ce apărau fortul Vicksburg, Mississippi. Farragut nu a avut însă succes la Vicksburg; un singur cuirasat confederat improvizat i-
David Farragut () [Corola-website/Science/321550_a_322879]
-
a lovit o mină și s-a scufundat, celelalte vase au început să se retragă. Farragut vedea vasele retrăgându-se din poziția sa înaltă de pe arborada navei-amiral, USS "Hartford". „Care-i problema?” s-a strigat printr-o portavoce de pe nava amiral către USS "Brooklyn". „Torpile!” i s-a răspuns. „Dați-le-ncolo de torpile!" a strigat Farragut, „Patru clopote. Căpitane Drayton, înainte! Jouett, cu toată viteza!” Grosul flotei a reușit să pătrundă în golf. Farragut a ieșit apoi victorios împotriva bateriilor
David Farragut () [Corola-website/Science/321550_a_322879]
-
torpile!" a strigat Farragut, „Patru clopote. Căpitane Drayton, înainte! Jouett, cu toată viteza!” Grosul flotei a reușit să pătrundă în golf. Farragut a ieșit apoi victorios împotriva bateriilor din Fort Morgan și Fort Gaines și a învins escadrila condusă de amiralul Franklin Buchanan. La 21 decembrie 1864, Lincoln l-a înaintat pe Farragut la gradul de viceamiral. După război, el a fost promovat apoi la gradul de amiral la 25 iulie 1866. Ultima sa misiune activă a fost la comanda Escadrilei
David Farragut () [Corola-website/Science/321550_a_322879]
-
bateriilor din Fort Morgan și Fort Gaines și a învins escadrila condusă de amiralul Franklin Buchanan. La 21 decembrie 1864, Lincoln l-a înaintat pe Farragut la gradul de viceamiral. După război, el a fost promovat apoi la gradul de amiral la 25 iulie 1866. Ultima sa misiune activă a fost la comanda Escadrilei Europene între 1867 și 1868, a cărei navă-amiral era fregata cu aburi USS "Franklin". Farragut nu a fost niciodată trecut în rezervă, o onoare acordată doar altor
David Farragut () [Corola-website/Science/321550_a_322879]