3,631 matches
-
cât și nenumăratele bărci și iahturi, în jurul cărora înoată proprietarii sau oaspeții acestor ambarcațiuni. Parcă-mi dă senzația unei flote care are de gând să asalteze insula și să-i captureze pe călugări cu confortul și tentațiile vieții laice. Mă amuză ideea. In același timp, mă gândesc că sunt două lumi diferite, cea de pe bărci și din apă și cea a călugărilor senini și spiritualizați. Pe insulă este rugăciune, mortificație, contemplație și muncă. Pe apă sunt oameni în vacanță care acum
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
că țara lui este deschisă pentru străini și că vin mulți turiști pe plajele lor. Imi lasă și adresa de poștă electronică, în speranța unei viitoare corespondențe între noi, ceea ce mă bucură. Inainte de a ieși din casă, mă mai amuză încă odată indicația scrisă pe o hârtie și lipită de ușă, prin care toți care intră sau ies din casă să aibă grijă să închidă ușa, pentru a nu permite pisicii să iasă în stradă. In casă, în sufragerie, am
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
economică, le este greu să înțeleagă că aceasta este, în totalitate, saturată. În diversele lor manifestări, barbarul, grotescul, excesul etc. sunt formele contemporane ale tragicului etern. Așa cum remarca înțeleptul Montaigne: "În fața faptelor care li se propun, oamenii mai curând se amuză căutând motivele lor, decât adevărul lor. Ei abandonează lucrurile și se amuză ocupându-se de cauze" (III, 13). Să rămânem deci la lucrurile înseși. Să nu le maltratăm, să nu le privim de sus, și vom vedea dezangajarea radicală față de
Revrăjirea lumii by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
În diversele lor manifestări, barbarul, grotescul, excesul etc. sunt formele contemporane ale tragicului etern. Așa cum remarca înțeleptul Montaigne: "În fața faptelor care li se propun, oamenii mai curând se amuză căutând motivele lor, decât adevărul lor. Ei abandonează lucrurile și se amuză ocupându-se de cauze" (III, 13). Să rămânem deci la lucrurile înseși. Să nu le maltratăm, să nu le privim de sus, și vom vedea dezangajarea radicală față de utilitarismul societății comerciale. Desigur, putem uza de toate obiectele pe care le
Revrăjirea lumii by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
legănat fără încetare pedale pe sub mese ca să pună acele mașini în mișcare. Nestor se întoarse spre fereastra ce dădea în curticica pe unde intraseră, iar pe pervazul prăfuit zări o scoică uriașă în formă de melc. Un ghioc. Mama se amuza în timp ce stătea de vorbă cu o doamnă pe intervalul dintre mesele cu mașini de cusut și bucăți de material cusut se încrețeau cu grăbire în vălurele, sub piciorul lor cu ac mișcător-bezmetic -, și ele amândouă aruncau rând pe rând priviri
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
Și printre toți aceștia, de un rang cu nimic mai prejos, se pare, se amestecau și tartorii hoților de buzunare. Tata nu numai că nu era indignat de prezența printre onorabilități a starostilor hoților de buzunare, dar era chiar oarecum amuzat de această realitate. Ce-l amuza? Îl amuza zicea el pitorescul lor ca persoane, ca și puterea pe care o aveau peste... Breaslă!... sau cum să-i zic? Căci, credeți-mă, spunea tata vorbind plin de entuziasm, ăștia chiar erau
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
rang cu nimic mai prejos, se pare, se amestecau și tartorii hoților de buzunare. Tata nu numai că nu era indignat de prezența printre onorabilități a starostilor hoților de buzunare, dar era chiar oarecum amuzat de această realitate. Ce-l amuza? Îl amuza zicea el pitorescul lor ca persoane, ca și puterea pe care o aveau peste... Breaslă!... sau cum să-i zic? Căci, credeți-mă, spunea tata vorbind plin de entuziasm, ăștia chiar erau organizați într-un soi de breaslă
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
nimic mai prejos, se pare, se amestecau și tartorii hoților de buzunare. Tata nu numai că nu era indignat de prezența printre onorabilități a starostilor hoților de buzunare, dar era chiar oarecum amuzat de această realitate. Ce-l amuza? Îl amuza zicea el pitorescul lor ca persoane, ca și puterea pe care o aveau peste... Breaslă!... sau cum să-i zic? Căci, credeți-mă, spunea tata vorbind plin de entuziasm, ăștia chiar erau organizați într-un soi de breaslă! Aveau reguli
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
fi uitat. Te-am dus la spital și numai taxiul m-a costat trei mii de lei. Voi erați musafiri și taică-tu nu se băga. Tot greul a căzut pe capul meu... Ți-aduci aminte ce te-ai mai amuzat când ți-am povestit? M-am tocmit cu șoferul, care o ținea pe-a lui, gaia-mațu', și nu ceda niciun sfanț. Fără trei mii nici nu stăm de vorbă! zicea. Poftim! i-am zis după ce mi-am ieșit din papuci
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
poate cu închipuirea. Așa că, vrând-nevrând, basarabencele rusoaice au sfârșit prin a adopta fără prefăcătorie noua lor patrie. Doar numele lor au continuat să pară caraghioase și nimeni din Vechiul Regat nu le-a acceptat vreodată (deși pe unii i-a amuzat)... Marusia, Niusea, Antonina, Ninocica, Niuta, Tusea, Alla, Manea, Lenocica. Și așa mai departe. ALEXANDRA Fuseserăm nevoiți să ne mutăm într-o altă locuință, undeva la mahala. Se dovedea că eram o familie mult mai numeroasă decât îmi imaginasem. Aveam destule
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
într-ale tobei și oricât de serios din fire, începea să piardă cadența. Bețele de lemn se loveau unul de altul și ambele loveau neîndemânatic marginea de metal a tobei. Râdeau cu toții nervos, deși erau gata să pretindă că se amuză. Instructorul însă nu se amuza. Intervenea autoritar și le cerea să redevină un detașament de pionieri. Asta se putea realiza fiindcă acum casa surorilor Onofrei rămăsese în urmă. Marilena și Melisa erau fetele unui fost magistrat, despre care nimeni nu
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
de serios din fire, începea să piardă cadența. Bețele de lemn se loveau unul de altul și ambele loveau neîndemânatic marginea de metal a tobei. Râdeau cu toții nervos, deși erau gata să pretindă că se amuză. Instructorul însă nu se amuza. Intervenea autoritar și le cerea să redevină un detașament de pionieri. Asta se putea realiza fiindcă acum casa surorilor Onofrei rămăsese în urmă. Marilena și Melisa erau fetele unui fost magistrat, despre care nimeni nu știa cu ce se ocupă
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
secolul trecut. De ce l-a mințit? se întrebase el. Nu te-a mințit, a încercat maică-sa să-l liniștească. Spunând asta, zâmbise îngăduitoare. N-a fost decât o șotie de-a lu' taică-tău. Doar îl cunoști. S-a amuzat și el un pic... Dar lui Barnoschi Vasile nu i s-a părut că poți să glumești cu asemenea lucruri. Patru ani adăugați la viața tatălui său: parcă erau patru ani scăzuți din propria sa viață (și pierduți) atâta i
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
un semn. De exemplu o cale ferată nu-i doar o construcție constând în șine și traverse. O cale ferată este o cale de comunicare. Un vagon-restaurant nu-i doar o incintă mobilă unde se servește masa. Trebuie să te amuze și ușoara legănare a vagonului în mers, și faptul că prin dreptul ferestrei se perindă o sumedenie de elemente naturale și obiecte artificiale 11. Într-o zi am ajuns împreună cu Ion Schipor, nici eu nu știu cum, la restaurantul Tic-Tac de pe bulevardul
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
în clipa următoare întinse mâna și luă cu lingurița, ostentativ, chiar din locul unde lingurița Getei săpase adânc în prăjitură. Geta îi urmări atent fața și păru să găsească în gestul lui vitejesc și precipitat un nou motiv să se amuze. Și care era profesiunea la care te gândiseși? reluă Paul. Și în aceeași clipă se gândi că replica ei avea să fie "Ghici!". Dar se înșelă. Sper că n-ați râs prea tare când am spus ce intenție aveam, spuse
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
prima și ultima ei călătorie subterană. Ea însă avea un aer blând-resemnat, un surâs vag pe buze, semn că știa ce urmează... O primă încercare a fost scara umblătoare pe care a trebuit să pună piciorul pentru a coborî. O amuza că treptele de metal îi fugeau de sub picior avântându-se rând pe rând în jos și ea nu era obișnuită cu ceva atât de instabil. În cele din urmă, dacă toți o făceau, a îndrăznit și ea, nu fără să
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
călătorie primește o veste rea se asocia cu oglindirea propriului chip în geamul întunecat al vagonului. În metrou nu există un moment al înserării, ci înserarea este neîntreruptă. Dar asocierea funcționa chiar și așa... Metropola Deși călătoria cu metroul a amuzat-o, de fapt niciodată când venea să stea la mine câteva zile Bucureștiul nu era locul unde mama să se simtă la largul ei. Abia sosită, se gândea deja la întoarcerea acasă... Acolo unde fusese și pentru mine, până la un
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
Se apropia de optzeci de ani, domnul Brumă. Dacă nu cumva îi și depășise. Dar asta nu-l împiedica să se declare prevăzător și să pună de o parte ban cu ban, spunea el, ca să aibă la bătrânețe!... Mama se amuza foarte tare de ceea ce domnul Brumă înțelegea prin bătrânețe. Când ajunge omul să fie bătrân cu adevărat? Școala de arte și meserii Încerc să-mi imaginez, suprem omagiu, încăperile în care a locuit ca fetișcană, de pildă pe vremea când
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
ceva mai întins decât un bazin de înot, în care se răsfrângeau în pete instabile de verde coroanele umbroase ale copacilor. În vals mă roteam cu tata înaintând către capătul dinspre larg al debarcaderului, el un pic jenat, dar și amuzat totodată să danseze cu fiul său, ca între doi bărbați tandri, privind în jos, în golul dintre noi, atent la pașii de dans, dar poate și să nu se poticnească în scândurile debarcaderului, fixate de-a curmezișul. Ne învârteam în
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
tandri, privind în jos, în golul dintre noi, atent la pașii de dans, dar poate și să nu se poticnească în scândurile debarcaderului, fixate de-a curmezișul. Ne învârteam în vals trecând pe lângă provele dănțuitoare ale bărcilor și tata se amuza, în timp ce mama... Ei bine, totul se petrecea fără ea. O vedeam gânditoare, chiar posomorâtă uneori, aș putea spune, arătându-mi fără entuziasm fotografia surorii ei celei mari, Ana, masivă și autoritară, pozând în picioare, cu cotul sprijinit de un fragment
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
în curticica doamnei Ștef, îmbrăcată, în diminețile mai răcoroase, cu fulgarinul verde spălăcit. Mă durea s-o văd astfel, ea care era totuși atașată de viață, chiar și la bătrânețe, poate, în felul său mistic continui s-o cred. Mă amuzam valsând în vis cu tata, cel din ultimii ani, în vreme ce provele bărcilor dănțuiau în contratimp peste vălurele care se spărgeau clipocind pe undeva dedesubt, de picioarele debarcaderului. De fapt nici nu mai era vis. Îmi făcea plăcere să fac din
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
vis. Îmi făcea plăcere să fac din valsul meu cu tata cu el, care iubea atât de mult valsurile și mai ales Dunărea albastră un joc al imaginației în minutele de dinainte de sosirea somnului. Zâmbea sau râdea fără voce, privind amuzat în jos, în spațiul dintre noi, atent să nu se împiedice de scânduri. Dar altminteri nici el nu se întrecuse în dezvăluiri din trecut. Atât doar că viața lui nu se scursese nici în revoltă mocnită, nici în apatie și
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
să i se adreseze. Știți spunea c-un râset jenat -, eu n-am fost niciodată măritată. Așa s-a-ntâmplat. Așa că, orice s-ar zice, se cheamă că sunt domnișoară. Asta este, nu pot să schimb eu lucrurile... Mama se amuzase, în felul ei reținut, de pretenția comică a vecinei, întrebându-se cam ce vârstă ar putea să aibă vecina ei bucovineancă. Cu puțin înainte de a muri aflase întâmplător că avea șaptezeci de ani. Vestea o consolase întrucâtva și îi spusese
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
cu mingea deasupra capului, rânjind. Toți de pe teren se opreau din joc și rânjeau. Hai Dragoș! își continua Ciurea zeflemeaua. Dă fuga la gard! Fă ceva! Nu poți lăsa fata fără niciun răspuns! Departe de a se supăra, Viviana dispărea, amuzându-se, pe după zidul de cărămidă al școlii dinspre strada Ilarie Chendi. Dragoș ar fi vrut să-l șteargă pe Ciurea de pe fața pământului. Și o dată cu el, să-i șteargă pe toți ceilalți. Nu reușea decât să se îmbibe de ură
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
un soldat ucis în luptă. E cu atât mai ciudată atenția Elenei îndreptată spre personajele de jos, poate spre Dragoș, cu cât poza surprinde o discuție provocată de Denisa, aflată în dreapta, gesticulând în stilul ei caracteristic, abundent, în timp ce toți se amuză. Toți, mai puțin Elena. Și, desigur, Dragoș care, în gândurile lui, în afară de Elena, nu mai are niciun loc liber. Alexandra Puține reuniuni ținute la serviciu cu diverse ocazii, de obicei zile onomastice, se dovediseră cu adevărat reușite de-a lungul
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]