2,718 matches
-
vârstă și care erau vizibil speriați și nesiguri de deznodământul evenimentelor, eu am manifestat încă de la început un entuziasm aproape fanatic. Îmi amintesc că una dintre vecinele mele m-a scos din balcon spunându-mi că "securiștii te pozează cum aplauzi". Desigur că nu era nimic eroic în gestul meu. Era mai mult inconștiența și sinceritatea caracteristică unui tânăr de 20 de ani. Aceasta atitudine am păstrat-o și în cursul evenimentelor care s-au derulat ulterior. Îmi amintesc cum în
1989-2009. Incredibila aventură a democraţiei după comunism by Lavinia Stan, Lucian Turcescu [Corola-publishinghouse/Science/882_a_2390]
-
1989, ce fel de evoluție anticipați pentru România și Europa de Est pentru următoarele două decenii? Au fost speranțele dvs. în general confirmate sau înșelate? În 1989 așteptările mele erau chiar foarte mici pentru România și restul regiunii. Fără îndoială că am aplaudat trimiterile aproape unanime care se făceau la democrația liberală și doream ca fiecare dintre aceste țări să se bucure de succes. Dar am rămas sceptic în ceea ce privește posibilitatea instaurării democrației în regiune. Spre deosebire de tranzițiile din America Latină și Europa de Sud, țările
1989-2009. Incredibila aventură a democraţiei după comunism by Lavinia Stan, Lucian Turcescu [Corola-publishinghouse/Science/882_a_2390]
-
înapoi, răspunzând ziariștilor că a fi huiduit face parte din caietul de sarcini al unui director. Alți critici vorbesc mai indulgenți de „umor, parodie și deriziune“. Cert este că pretendenta la funcția de director al Festivalului a fost huiduită și aplaudată în același timp; după opinia unui cronicar de la britanicul „The Telegraph“, cantitatea ar fi fost aproape egală, poate cu un spor neînsemnat de huiduieli. Că drama comică a lui Wagner a fost bulversată, aproape că nu interesează pe nimeni. Pentru
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2175_a_3500]
-
puțin, am adăuga noi, al profesorului Daniel Danielopolu pentru că ambii s-au manifestat public ca militanți comuniști neobosiți pentru demolarea lui Paulescu. În același context se asocia și academicianul Constantin I. Parhon care nu se sfia ca, împreună cu Sadoveanu, să aplaude frenetic din primele rânduri ale parlamentului, noile orientări în cultura română pe care le impunea emisarul sovietic Iosif Kișinevski (alias Iosif Roitman) în anii când comunismul se instaura în țara noastră. Și iarăși din fericire semnalul tras de Ian Murray
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
dintre consilierii pe care îi trage după el pe listă apar într-o lumină proastă chiar într-un raport guvernamental. O singură dată l-a înghesuit pe Băsescu, când a pus problema locurilor de muncă pentru chioșcarii desființați. Și a aplaudat, fair play, o remarcă inspirată a doamnei Tatoiu. În rest, a încasat-o din toate părțile până când zâmbetul său de afiș s-a strepezit de tot. Păstrând proporțiile, Geoană mi-a amintit postura în care s-a pus Ilie Năstase
Nişte ciori vopsite-n roşu by Răsvan Popescu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1376_a_2711]
-
zâmbete în asistență, pesediștii știind cât îl are la inimă în realitate Iliescu, sărac și cinstit, pe Năstase, arogant și bogat. Dar asta-i comedia electorală și fiecare și-a jucat rolul: Iliescu a spus-o apăsat și sala a aplaudat în picioare. Tema 2: „Iliescu se întoarce în PSD cu biciul în mână.“ „Vreau să lansez un avertisment: să nu și facă nimeni iluzii că se va mai putea folosi de poziții în administrația locală, centrală ori în Parlament pentru
Nişte ciori vopsite-n roşu by Răsvan Popescu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1376_a_2711]
-
minune la Zürich, unde piața teatrului este foarte decadentă. Oamenii din piesă sunt ca oamenii din public. Nu știu aici... Piesa a fost însă primită foarte bine de publicul sibian, format mai ales din vorbitori de limbă germană. S-a aplaudat îndelung, artiștii fiind chemați de câteva ori înapoi pe scenă. Celebrități Mark Ravenhill, născut în 1966 în West Sussex, Anglia, este unul dintre cei mai populari dramaturgi din teatrul modern britanic. Regizorul Matthias Hartmann, 44 de ani, a mai montat
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2188_a_3513]
-
că regulile sunt diferite față de cele ale fotbalului obișnuit. Totul e construit în așa fel încât să se vândă cât mai multe bilete la acest meci. Odată biletele cumpărate, spectatorul e invitat să se așeze pe scaunul lui și să aplaude una dintre cele două echipe aflate pe teren, care joacă însă cu totul altceva decât știe el. Prin urmare, spectatorul nostru n-are nici o șansă să se bucure de spectacol în sine, de fazele lui, de punctele obținute de una
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2188_a_3513]
-
cu totul altceva decât știe el. Prin urmare, spectatorul nostru n-are nici o șansă să se bucure de spectacol în sine, de fazele lui, de punctele obținute de una sau alta dintre echipe. Rolul său rămâne doar acela de a aplauda, în final, formația câștigătoare. Al cărei nume va fi anunțat prin stație, pentru a nu exista cumva riscul ca spectatorul să nu știe, de fapt, cine a câștigat. E vorba deci despre un joc. Ca fotbalul american. La noi, în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2188_a_3513]
-
club. În brațele cuiva drag. Oriunde în altă parte, nicidecum în fața unui microfon, recitând un discurs pe care, evident, făcuse eforturi considerabile să-l învețe cuvânt cu cuvânt, pentru a-l rosti apoi „liber“ în fața unui auditoriu pregătit oricum să aplaude fără rețineri. Până la acest discurs, repet, m-a amuzat ambiția fiicei lui Traian Băsescu. Am considerat-o un moft al ei, am discutat cu prietenii despre apariția unui nou Marean, în variantă feminină, pe scena politică ș.a.m.d. În
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2202_a_3527]
-
fond, problema târgului e că nu oferă o perspectivă asupra fenomenului social numit carte și asupra urmării sale, numită lectură. Întâlnirile se fac în același stil, ca și lansările: se aduc doi-trei autori mai cunoscuți, se spun trei vorbe, se aplaudă, se oferă autografe. Dar niciodată nu se merge mai departe. De fapt, nici publicul nu e educat să cerceteze cu atenție ce înseamnă o carte, o editură etc. El vine să cumpere pentru că e ieftin. Astfel, evenimentele conexe nu contează
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2189_a_3514]
-
de Ludwig van Beethoven. Surpriza a venit însă între aceste două lucrări, când s-a interpretat, în primă audiție, Monologul pentru voce și orchestră Soliloquia, de Michael Rădulescu, cu participarea invitatei speciale, soprana Pirjo Kalinowska, din Polonia. Lucrarea a fost aplaudată intens, mulți dintre spectatori apreciind-o ca pe una dintre cele mai interesante prezentate în acest an la Sibiu. Dirijorul Martin Seighart a condus timp de câțiva ani Orchestra Simfonică de Cameră din Viena, apoi a devenit dirijor-șef al
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2189_a_3514]
-
anostă și cu mari vedete înșirate ciorchine pe afiș, acest spectacol retrogradează și așa mult hulitul Național în categoria Căminelor Culturale, subspecia emisiuni teve de divertisment, în genul mare al umorului forțat și grobian. O piesă la care publicul a aplaudat fioros (da, juca Naționalu’!Ă, actorii au fost mândri, iar banul public s-a dus într-o gaură estetică (și o parte lăutarilor care au cântat Naționalului la ureche, cu strigături și dedicații, cum se face, la cina de după megasuccesă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2186_a_3511]
-
fundal un deal exploatat. Peisaj selenar, muzică de extratereștri, neoane, desene psihedelice, jonglerii cu foc, OM pictat, DJ de Goa-trance. Nemaivăzând fenomene din astea la noi, m-am emoționat. La fel și la cortul de teatru și electro unde-mi aplaudam trupa de timișoreni și Dj-i anonimi sau la scena mare unde îmi plăceau Sensor. Dar reușesc să mă scot din film la un moment dat ca să văd de fapt ce trebuia să văd demult: documentarul maghiar Ùj Eldorado (Noul Eldorado
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2178_a_3503]
-
obișnuiți vreme de jumătate de secol cu tătuci comuniști în fața cărora nu se crâcnește, românii acceptă cu seninătate să fie umiliți. Și, ca și cum asta n-ar fi de-ajuns, numeroși suporteri de pe margine, fie ei și intelectuali cu față europeană, aplaudă această situație, fără să-și dea seama că, tocmai prin aplauzele respective, la rându-le se umilesc. Președintele jucăuș (I) Există o problemă a politicii românești care pare să-i doară tare de tot pe toți jurnaliștii și politicienii noștri
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2178_a_3503]
-
tot un „mitic“. Ce mi se pare de-a dreptul ciudat, ca să nu zic revoltător, e solidaritatea multor timișoreni cu acest om și cu acțiunile sale. Când un întreg stadion, dat ca „exemplu de civilizație“ cu atâtea și atâtea ocazii, aplaudă gestul mârlănesc al fotbalistului Ionel Ganea, înseamnă că acesta gândește ca patronul echipei. Ca și alți șefi de „ceva“-uri din România, care apar prin diverse media, domnul Iancu vrea să-și construiască o imagine fără legătură cu apucăturile sale
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2178_a_3503]
-
Fiind aproape de restaurantul-grădină unde luam masa și auzind glasul superb al unei tinere chinezoaice, m-am dus pentru câteva minute să asist la spectacol. Era o puștoaică de 13-14 ani acompaniată de o chitară și audiată de turiști, care au aplaudat-o îndelung. Îmbujorată la față, la final a făcut plecăciuni 116 repetate de mulțumire celor care i-au apreciat meritele, apoi a fugit la mama ei, care o aștepta în mulțime. După ea un grup de tinere și tineri dansatori
Impresii de călătorie by Victor Geangalău () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1217_a_1939]
-
mă îmbăt în continuare cu apă rece. Nu mai am nicio speranță în calificări și mari performanțe. Simt însă că am puterea de a-mi suspenda firescul sentiment național și de a ține cu cel mai bun de pe teren. Pot aplauda la scenă deschisă pe viitorii învingători ai naționalei Romăniei și ai echipelor de club. De ce? Dintr-o iubire dezamăgită și pentru că fotbalul îmi oferă minunata șansă de a trăi la nivelul imaginarului magia jocului, a libertății, împlinirea prin arta depășirii
by NICU GAVRILUŢĂ [Corola-publishinghouse/Science/990_a_2498]
-
mai degrabă un „dandy occidental”, cu preocupări moderne: vânează, călărește, cultiva portocale sau gătește. Ea îi administrează cele 40 de reședințe de pe tot cuprinsul țării, iahtul și „Trenul Albastru”. De asemenea, se spune ca Iovanca a fost prima care a aplaudat în 1971 propunerea că Tito să devină pe viață președintele Iugoslaviei. Este un moment de cotitură, în jurul său conturându-se un cult al personalității fără precedent: orașe care-i poartă numele, timbre și monede de aur cu efigia să. Convins
Despre „titoism”. Cu aplecare specială asupra prezenţei sale în presa Gorjului by Gheorghe Nichifor () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91558_a_93007]
-
-o pe scenă pe Viorica Cortez. S-a întâmplat nici mai mult, nici mai puțin, atunci când a câștigat Concursul Internațional de Canto de la Toulouse, în 1964. Aveam treisprezece ani. A fost o seară formi dabilă. Spectatorii nu aveau voie să aplaude concurenții la sfârșitul evoluției. În schimb, după ce Viorica a terminat de cântat "O mio Fernando" din Favorita, nu a mai ținut nimeni cont de reguli. Publicul a sărit, pur și simplu, în picioare și a ex plodat în aplauze. Nu
Cortez by Mihai Stan, Viorica Cortez, Leontina Văduva () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1357_a_2698]
-
cu spectacolele de Aida, tot noi două cântam Trubadurul. Ne-au făcut amândurora un triumf la distanță de câteva zile. — Claca de la Scala era cu totul altceva, nu? — Acum ar fi nevoie de o clacă! Nu mai știu cum să aplaude. Nici nu a închis gura bine biata interpretă, mai e o bucățică de orchestră, trec peste ea, nu se mai ține cont de nici o regulă! Unde trebuie să se aplaude, stau ca tonții și nu fac nimic... Erau niște reguli
Cortez by Mihai Stan, Viorica Cortez, Leontina Văduva () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1357_a_2698]
-
fi nevoie de o clacă! Nu mai știu cum să aplaude. Nici nu a închis gura bine biata interpretă, mai e o bucățică de orchestră, trec peste ea, nu se mai ține cont de nici o regulă! Unde trebuie să se aplaude, stau ca tonții și nu fac nimic... Erau niște reguli, iar claca de pe vremuri se îngrijea, dacă vrei, de curgerea firească a spectacolului. Sunt foști coriști, foști mu zicieni, loggioniști care cunoșteau operele la perfecție și dădeau tonul aplauzelor! Veneau
Cortez by Mihai Stan, Viorica Cortez, Leontina Văduva () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1357_a_2698]
-
anumite părți însă, dacă la Scala nu, Fiorenza Cossotto le dădea spaghettate, îi ducea cu autobuzul, avea suporterii ei, aceiași peste tot. Era faimoasă pentru asta. Oricum, eu am considerat mereu claca necesară, un parfum de altădată. Acum, te uiți, aplaudă unde nu trebuie sau, exact atunci când ar trebui să intervină și să dea artistului un pic de elan, stau ca momâile. E suficient să existe doi care să înceapă aplauzele, că după aceea se lansează toți. Asta făcea claca. Simt
Cortez by Mihai Stan, Viorica Cortez, Leontina Văduva () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1357_a_2698]
-
48 de ani. În America, odată, n-a putut Domingo să facă niște spectacole de Povestirile lui Hoffmann și l-au chemat pe John Alexander. Era... pe la pensie. O tăcere, o ghețărie în sală, ca la Pompe Funebre... Nimeni nu aplauda, silenzio totale. Vezi însă că nimeni nu și-a permis să fluiere? Respectul pentru ce a lăsat acel om pe scenă în anii lui buni era mai puternic decât orice altă pornire. — La Scala ați avut și privilegiul deschiderii unei
Cortez by Mihai Stan, Viorica Cortez, Leontina Văduva () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1357_a_2698]
-
ne cunoșteam absolut deloc!) și s-a adresat tuturor: "Îl ador pe acest regizor! Sunt mai mult decât convinsă că ne va face o minune de spectacol. Nimeni nu poate fi mai potrivit decât el pentru acest Boris". Am fost aplaudat furtunos și asaltat cu întrebări despre concepția mea. Viorica i-a oprit: "Ce tot vor bim atâta? Hai să repetăm!" Fără ca nimeni să dea cel mai mic ordin, în timp record, scaunele au fost scoase și montat de co rul
Cortez by Mihai Stan, Viorica Cortez, Leontina Văduva () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1357_a_2698]