11,066 matches
-
ci și spartanii, în exemplarele mai viguroase, o foloseau ca băț. Cât despre ciulama - mai spuse doctorul Peleto - istoria ei, dacă e bine gătită, e lungă și nu lipsită de gust. Se lăsă o tăcere prudentă. Una din femei se aplecă la urechea celeilalte și îi șopti ceva. — Colega mea zice - spuse cealaltă, după o clipă de gândire - că pentru început să dăm loboda la o parte, pe marginea farfuriei, și să vedem ce-i cu ciulamaua... Cine știe... în clipa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
își roti privirea asupra celorlalți: „Sunteți gata?”, „Yes, oui, igen, tak, si, ja, ya”, răspunseră învălmășit călugării. „Da”, răspunse și Iovănuț. „Atunci dă-i drumul!”, spuse îngerul către cel ce aștepta în picioare. Omul înalt își masă puțin ochii, se aplecă asupra cărții și începu să citească rar. Iovănuț recunoscu imediat vechea limbă și cu scris tremurat, trecu pe foaie și pe limba lui, cot la cot cu ceilalți, primele cuvinte auzite: „Capitolul întâi. Facerea lumii. La început a făcut Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
pe tron, Sima-Vodă ți le-a vândut și-a cumpărat stupi, pentru stupărit, izbutind să trimită atâta miere la Poartă, că sultanul s-a-ndulcit față de el pe cel puțin doi ani. N-avem ce face decât s-așteptăm să i se-aplece de-atâta miere și-atunci să sărim noi cu altceva. — Cu ce? - zise trist Barzovie-Vodă. Cu grâul s-a obișnuit, aur n-avem, iar Cotnarul, de când și-a snopit în bătaie haremul, îl refuză. — Trebuie să-i dăm ceva nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
cânta la ziua de naștere, de Sfântă Mărie Mică, uimindu-l, doina lui preferată: „De-am avea Vodă de treabă”. Odată - cea mai fericită zi din viața ei - Radu Stoenescu a rugat-o să-l pună lipitori, căci citise mult; aplecată deasupra spatelui alb, vânjos al bărbatului, vedea înfiorată cum lipitorile sug sângele boierului. Altădată se rugase, ca boierul să cadă o zi-două la pat, să-i poată îngriji, să-i stea la cap și să-i răcorească cu batiste de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
zise acesta. Oare n-am putea plăti tributul cu ea? — Nu cred - răspunse Ximachi. Am încercat s-aduc vorba pe lângă Ramza-Pașa, dar mi-a spus că tot așa și-au plătit tributul anul acesta și sârbii, și sultanului i se-apleacă de-atâta varză. Vrea bani peșin. Episodul 192 ATACUL în seara zilei când Sima-Vodă cobora să vadă vistieria, într-un mic cătun căzăcesc din stepa de peste Nistru era mare fierbere. Lângă izba atamanului Vasia vreo 40-50 de călăreți, toți bărbați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
mai câte, lucruri care nu se pot învăța șezând pe prispă. Pătrunseră în stepă. Bătrânul, călărind în frunte, își simți nările înfiorate de aerul proaspăt al serii. Sângele începu să i se miște mai iute, trupul parcă-i întinerea. Se aplecă spre oblând, desprinse plosca și trase o dușcă bună. „Iuuhuuhuuuu!” - strigară din urmă cazacii, văzând gestul atamanului, apoi scoaseră și ei ploștile. Era strict oprit să bei în expediție, dar acum bătrânul știa că fiecare din voinicii lui ia pe-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
mai slăbești. Uite scriu aici că ești subțire. La vară, când vii la Poartă, să n-avem discuții. Putem scrie că ești chior. S-a-nțeles? — întru totul - răspunse Vodă. — Bine. Semnează aici și domnie ușoară - zise turcul. Barzovie de aplecă și semnă. Firmanul rămâne la noi - spuse Ramza-Pașa și dădu să iasă, dar în ușă se opri: Auzi, n-ai cumva să-mi dai doi galbeni până la anu’? Barzovie se scotoci în sân, scoase o pungă și i-o întinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
miră pe nimeni. Cu excepția unei singure inițiative despre care vom vorbi mai încolo, a fost un papă foarte liniștit. Gurile rele calvine îl porecliseră „Assonnato” (Somnorosulî. îi plăcea să se plimbe îndelung prin grădinile Vaticanului și putea fi deseori văzut aplecat asupra florilor, murmurând formule numai de el știute către vreun bondar năucit de sapientia himenopteră a bătrânului. N-avea un instinct artistic deosebit ca înaintașii săi Nicolae al V-lea, Sixtus al IV-lea, sau Leo al X-lea, vertijul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
aflau, putea fi un abis sau doar un mic pas, și așa ceva nu erau capabili să-și explice. De aceea, clipele care au urmat au fost oarecum stânjenitoare, până când, într-un sfârșit, Marcel Charrière rupse liniștea apăsătoare spunând, în timp ce se apleca să-și mai toarne o ceașcă de cafea: — Sunteți surprinși de tot ce facem, dar, în ceea ce mă privește, pare mult mai surprinzător că ați ales acest colț pustiu de lume ca să trăiți. De ce? Ce v-a împins să vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
e pasagerul meu. Am așteptat să-mi spui tu. — Continui să mă uimești. Gacel Sayah arătă spre jaima cea mare. — Mai am o surpriză... Uită-te acolo! Pilotul se ridică și se îndreptă spre locul indicat, se uită înăuntru, se aplecă să vadă starea celui ce dormea și, când se întoarse, pe față i se citea o mare îngrijorare. — Are temperatură mare - spuse. Și cred că rănile i se infectează. — Și eu cred, dar nu pot să fac nimic - zise beduinul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
atât de sec și tăios, că sărmanul băiat aruncă doar o privire neliniștită spre tovarășii săi și apoi se ridică. Gacel îl împinse ușor până aproape de ieșire, apoi îl legă la ochi cu o năframă și-l obligă să se aplece, ca să poată ieși fără să se lovească de stânci. — Ce vrei să-mi faci? îngăimă italianul, când își dădu seama că se află afară. — O să vezi! Îl ajută să încalece pe o cămilă, îl legă strâns de șa și, obligând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
se afla exact în spatele lui Bruno Serafian. — M-au împușcat! M-au împușcat! - repeta acela în mod obsesiv. M-au împușcat! M-au împușcat! Am auzit! - mârâi Mecanicul. Unde te-au împușcat? — În picior. Pierd mult sânge. — Improvizează un garou, apleacă-ți capul și nu te mai văicări! - îi răspunse cu asprime. A văzut cineva ceva? Nu primi nici un răspuns. — Drace...! Vor să ne vâneze ca pe iepuri. Nu vă mișcați și căscați bine ochii! Timpul părea că se scurge foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
mai deranjez. — Oamenii tăi or să se salveze dacă avionul vine la timp. Dar dacă harmatanul începe să sufle mai înainte de-a ateriza, vor muri, pentru că n-o să le mai dau apă. - Gacel făcu o scurtă pauză și apoi, aplecându-se să-l vadă mai bine, întrebă: Ai crezut cu adevărat că ai să ne termini? — Mi-am calculat greșit forțele. — Toți cei care încearcă să înfrângă deșertul își calculează greșit forțele - îi răspunse cu asprime. De când e lumea lume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
imediat, se uită pe rând la frații săi, citi în ochii lor o rugăminte mută ce-l făcu să înțeleagă că ar fi fost dispuși să accepte hotărârea sa oricât de dureroasă li s-ar fi părut, și apoi se aplecă să vadă pentru prima dată ce era în sacul portocaliu. — De acord! îngăimă. Mi se pare corect. Aisha nu se putu stăpâni și i se aruncă în brațe, în vreme ce Suleiman se mulțumi să schițeze un ușor zâmbet de satisfacție, în timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
gura de pomană, parcă vorbești la pereți și... țsă fi fost aprilie să fi fost mai stînjenii deși și Înalți parfumul lor albastru bărbatul Înfige cu nădejde sapa În pămîntul uscat de la rădăcina teiului Își Încordează trupul Înalt ciolănos se apleacă iar se Îndreaptă Își freacă palmele cămașa albă i s-a lipit de piept și de spate are fața Îmbujorată nădușită mustața blondă Îi dă un aer tineresc parcă-i un flăcău ieșit la horă femeia pirpirie Îmbrăcată În negru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
juca În copilărie, și le mișcă ritmic În perfectă armonie cu aerul din Încăpere. Simt cum alungă spiritele rele. El e cel mai bun om din lume. MÎna lui dreaptă paralizată Îmi atinge noaptea umărul și parcă o creangă se apleacă deasupra mea, mă sfîșie vara care a trecut, vreau să dorm, mormăi ca un urs bătrîn, devin agresivă. Simt hibernarea ca o necesitate din ce În ce mai acută. El rabdă, zîmbește, e atît de sărac, Îi văd viața deșirîndu-se la margini ca pulovărul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
și Perry O’Brien și Ralph Boston ce bărbați nici un bărbat nu se mai uită la mine altădată Îmi plăcea să flirtez chiar și cu Tiberiu În brațe cînd elevul acela din trenul de Piatra Neamț s-a prefăcut că se apleacă să se uite În oglinda de deasupra capului meu și m-a sărutat ca un fluture pe gură acum pîndesc la fel de nerușinat ochiadele pe care și le aruncă doi tineri prin culoarul Îngust care se Închide și se deschide Între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
că e tăiat Împrejur, eh, ce să-i faci, uite că nu-i - domnului Algazi Îi cade cartea din mînă - Ce s-a Întîmplat? Cine s-a revoltat, Spinoza sau Algazi? Ha, ha, sîngele apă nu se face. Bătrînul se aplecă liniștit, Își ia cartea și citește mai departe, ca și cînd n-ar fi auzit nimic. ... haide, mă Wanda, chiar ți-ai pierdut umorul de tot? Lasă mutra asta de fecioară deflorată, că-mi strici tot cheful. Unde ești, marchizo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
calea și dispare În curtea bisericii pe după cele două cruci de piatră cu inscripții slavone din an În an descresc le Înghit brazdele pline de verze de dovleci și sfeclă roșie luna mă urmărește degetele reci ale mamei cînd mă aplecam la patul ei să-mi lege cravata ce foșnește În urma mea tăcerea unor pași de gumă se apropie se Îndepărtează tenișii ăia primiți de Izi de la gioint Îi erau prea mici i-am purtat trei veri băiatul are talent dreiful
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
de o gravitație secretă, iese din spațiu, În urmă rămîn brațe ridicate, glasuri vesele, gîtuite... „Să vă Întoarceți sănătoși!“ Un domn cu baston Își consultă ceasul de buzunar, două fete pistruiate placide mestecă ciuingam, un cap Înfășurat În turban se apleacă peste un ghid turistic - PIZZERIA DA GINO, BRATROHRE, SEXVIDEO FILME, THE SPANISH RIDING SCHOOL IN SUMMER PALAIS PALFFI - valize de diferite dimensiuni, unele modeste, uzate, alături de altele provocatoare purtînd etichete cu nume de hoteluri, de metropole. WINDSOR HOUSE, MERCURE LYON
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
bătătorit. Un oraș culcat pe solul arid peste care calci indiferent. Și deodată acolo, lîngă gunoaie, un corp care se mișcă, un corp mic de culoarea pămîntului. O vietate speriată săltînd Încoace și-ncolo de la o pubelă la alta. Se apleacă mult deasupra marginilor pînă cînd partea de sus a trupului Îi dispare cu totul În pîntecele acelea burdușite cu resturi de tot felul. Caută mîncare. Își Înfige mîinile negre În miezuri de pîine Îmbibate În zoaie, În viermuiala puturoasă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
un glob de Crăciun în pod, unul argintiu, iar când m-am întors cu el în gang și am văzut pe cineva în oglinda lui, l-am scăpat pe jos. S-a spart în bucăți pe scândurile butucănoase. M-am aplecat deasupra lui și chipul meu se clătina în mulțimea de cioburi. Așadar, în dosul curții era un șir de șoproane. Acolo erau adunate relicvele războiului, ca amintire. Arătau precum cabinele dintr-o stațiune părăsită, dar nu am ajuns la această
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
cea mai veche apă în el, cu alge înfometate și cu un miel în adâncuri. Care știe mai multe decât trebuie. Patrulând pe acolo, Dumnezeu luminează apa cu lanterna. Să vadă dacă mai trăiește și dacă numai un pic, se apleacă după miel, îi face respirație artificială, apoi îl bagă la loc. Da, desigur. Cum a trecut anul ăla? Păi așa, că trăiam cu Engelhard și cu Baár Andor. Trupul mi se dezvolta în ritmul firesc, la fel ca toate cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
fi crezut. Mi-e jenă de ceea ce mai urmează, pentru că e atât de simplu și de imperfect. Și se potrivește de minune cu normele locale. Nu știu cum să-ți spun. A venit Búdog Vendel, un bărbat îndesat, sănătos. Gâfâia. M-a aplecat ca pe-o cățea. Mi-a deschis vulva cu degetele lui bondoace și și-a potrivit mădularul. „Vă rog să vă țineți bine, pentru că o să v-o înfig.“ Am auzit cum m-a spintecat. El se încheia la șliț, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
două de fiecare dată când ne jucam de-a mașinuțele. Când ne duceam înăuntru, după-amiaza târziu, eram mai mereu murdari și tanti Mae trebuia să se spele pe cap. Stăteam pe un scaun lângă cadă și o priveam cum se apleacă deasupra chiuvetei ca să-și săpunească părul ei galben. O dată m-a trimis să-i aduc din dulap o sticluță. Își clătea părul cu chestia aia după ce termina cu spălatul. Am dus sticluța înapoi și am pus-o pe raft, lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]