6,399 matches
-
Stark m-a invitat la ea acasă. Fără a se putea compara măcar cu Middlesex, era o locuință copleșitor de medievală, o fortăreață de piatră cenușie, respingătoare, cu excepția unei singure extravaganțe - o concesie făcută prințesei -, constând Într-un unic turn ascuțit, din care flutura un steag de culoarea lavandei. Înăuntru erau tapiserii pe pereți, o armură cu inscripție franțuzească deasupra vizorului și, Într-un costum mulat, negru, mama zveltă a Clementinei. Făcea exerciții cu picioarele. ― Ea e Callie, spuse Clementine. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
etalându-și coloana prelungă a gâtului. Pentru că nu voiam să mă zgâiesc, m-am uitat În altă parte, dar auzeam În continuare zgomotul pe care-l făceau când se Îmbrăcau. Peste șuieratul dușului și plescăitul picioarelor pe gresie, un clinchet ascuțit, subțire, un sunet care semăna cu bătaia În paharele de șampanie Înainte de un discurs. Ce era? N-ați ghicit? La Încheieturile subțiri ale acestor fete, talismanele lor mititele de argint se loveau unele de altele. Era clinchetul unei rachete mici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
al Înșelătoriei mele era mascota școlii. Pe peretele din spatele meu, un drapel decolorat proclama: „Campioanele statului la hochei pe iarbă În 1955“. Sub el, În postura ei obișnuită de indiferență, era Wolvereta B&I. Cu ochii de mărgele, cu dinții ascuțiți și botul țuguiat, stătea sprijinită de crosă, ținând piciorul drept Încrucișat peste glezna stângă. Avea o tunică albastră și o eșarfă roșie. Între urechile blănoase purta o fundă roșie. Era greu de spus dacă zâmbea sau mârâia. Wolvereta noastră avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
a arăta amuzant, dar eram de fapt recunoscătoare pentru acoperirea completă oferită. Îmi atârnam și un prosop de plajă la gât sau purtam o cămașă Lacoste peste costum. Partea superioară a costumului mă avantaja și ea. Cupele erau cauciucate și ascuțite și, pe sub un prosop sau o cămașă, dădeau impresia unui bust pe care nu-l aveam. Dincolo de noi, doamne cu guși de pelican pluteau pe platforme de polistiren Încoace și-ncolo, de-a curmezișul bazinului. Costumele lor de baie semănau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
ciclu. Cu șiretenie nixoniană, Calliope despacheta și arunca În toaletă o flotilă de Tampaxuri nefolosite. Mimam o gamă Întreagă de simptome, de la dureri de cap la oboseală. Jucam crampele cu măiestria cu care Meryl Streep Își schimba accentul. Erau durerile ascuțite, durerile surde, junghiurile care mă făceau să mă ghemuiesc În pat. Ciclul meu, deși imaginar, era marcat riguros pe calendarul de birou. Foloseam simbolul peștelui din catacombe ATENȚIE FONT SPECIAL ♣ pentru a marca zilele. Îmi programasem ciclurile până În decembrie, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
nuanță de supărare, de poruncă În voce. Am tras adânc aer În piept și am făcut ce-am putut. Luke a Început să cotrobăie Înăuntru. Câteva clipe a fost doar ciudat, așa cum sugerase. Dar apoi m-a străfulgerat o durere ascuțită. M-am tras Înapoi și-am strigat. ― Scuză-mă. Cu toate acestea, a continuat. Mi-a pus o mână pe pelvis ca să mă liniștească. Și m-a răscolit mai departe, evitând zona dureroasă. Ochii mi se umpluseră de lacrimi. ― Sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
prescurtare pentru low calory, „cu puține calorii“. Mobilier tradițional oriental. Tiny Tim (1933-1996) - cîntăreț american de muzică pop, o apariție ciudată, de peste un metru optzeci, cu păr lung și creț și cu un nas imens, care cînta cu o voce ascuțită și falsă, acompaniindu-se la ukulele. Scaun de birou extrem de luxos, creat de designerul Herman Miller. Le Corbusier, pseudonimul lui Charles Edouard Jenneret (1887-1965), unul dintre cei mai importanți arhitecți și designeri ai secolului XX. Kaspar Hauser - băiat de șaisprezece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
datorită faptului că animalul pe care-l imortalizase în pânza sa era imaginar. Un animal de genul ăla nu avea cum să existe. Avea corpul negru, cu părul scurt, dar plăcut atingerii, îmi închipui, cu ochi roșu în negru, urechi ascuțite și o coadă lungă și osoasă. Semăna cu un cățel, dar și cu o panteră. Era interesant. Întotdeauna mi-au plăcut fanteziile generate de propria mea imaginație. M-am refugiat în ele mereu când lumea reală nu era pe placul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
înțelesesem. Întocmai, zise el calm. "Eu să-l numesc...". Acum trebuie să-l și numesc. Ce va vrea în continuare, să-l botez? Avea ochi nu prea mari, nu prea mici, căprui deschis, un nas drept, o barbă fină și ascuțită. Pielea îi era un pic cam anormal de albă, iar trăsăturile îi erau înăsprite, dar nu prea mult. Părul îi era de un blond alb, care părea să fie o altă bucată de piele. Lung, dar nu prea, părea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
în corp până la plăsele. Asta înseamnă zece centimetri din corp. Apoi, lama ușoară facilitează tăierea rapidă, care este necesară. Poate tăia până și prin oase cu la fel de multă ușurință. Și partea cea mai bună e că tăișul nu trebuie niciodată ascuțit. Din câte știam eu, nu exista metal în lume, sau aliaj, care să nu se tocească, dar luând în considerare faptul că în mintea mea există vreo două sute de entități, că pot citi mințile celorlalți și că-mi pot da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
pământ, fără secunde în trecut și fără clipe în viitor, care prin alchimia prezentului să fie trecute în paginile îngălbenite ale timpului. Cine trebuie să mai vină? Se uită în jur și văzu chipul puțin aerian al lui Velail, fața ascuțită a lui Soliteraj, ochii pătrunzători ai lui Helur. Descifra la capătul coridorului pe Sergheiov, iar în spatele său, ochii reci ai lui Mihail. De pe celelalte holuri veneau Gavriil, Maghir și Cozmin, care avea un păr zburlit și ochi umflați de somn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
suntem obligați să-ți datorăm serviciul nostru! Din întuneric se desprinse o creatură ce aducea cu un câine. Era patruped, înalt cam de un metru jumătate, de o culoare abisală și cu un păr scurt, dar plăcut atingerii. Avea urechi ascuțite și ochii îi străluceau a sânge în lumină, iar coada era osoasă și lungă. Veni înaintea lui Corvium. Pășea cu o eleganță greu de întrecut. Trecând pe lângă cel care s-a avântat la Împărat, suplețea și rafinamentul animalic dispărură îndată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
privească fațada, deși o cunoștea de ani de zile! Unii făceau comentarii. Se pare că e vorba de o crimă pasională... — Haida-de! Avea aproape cincizeci de ani... La primul etaj, În spatele geamului, se zărea fața cuiva cu păr negru, nas ascuțit, și, uneori, În planul secund, se ghicea silueta unui bărbat Încă tînăr. Ușa era albă. Pe stradă trecea mașina lăptarului, care se oprea aproape În fața fiecărei case. Comisionarul se apropie de ușa albă, cu o sticlă de lapte În mînă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
printre foile de papirus: — Un legionar primește 12 000 de sesterți pe an. Înmulțit cu 4 000... Ezită cu mâna în aer. — Sau, mai degrabă, cu 5 000, maximum de soldați dintr-o legiune... Apucă un os lustruit și bine ascuțit. Scrijelește iute: Înmulțit cu 28 de legiuni, asta face... Înalță ochii și întâlnește privirea haină a împăratului. Cu un oftat, pune stilusul jos. — Și ce-ai vrea să fac? se rățoiește Augustus la el. Dar glasul îi sună obosit. Continuă
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Se uită spre principe. Ceea ce vede nu are darul să-l liniștească, așa că își coboară repede pleoapele. Continuă totuși: — Transport și animale de povară... — Astea se obțin prin rechiziții de la populație, îl întrerupe agasat Augustus. Pe neașteptate, începe să urle ascuțit: — Guvernanții locali și centrali sau reprezentanții lor, dacă e cazul, au dreptul să ceară, în interes public, orice de la populațiile supuse. Trage nervos o linie cu mâna prin aer. — Așa că scade-le din total. Libertul imperial se grăbește să-și
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
examinare prinților imperiali! — Trebuie să fie bune să-și poată face treaba funestă până la capăt, murmură Rufus în surdină. — Ce-ai spus? se interesează Pusio. — Îndepărtează săbiile ale căror muchii ori vârf s-au tocit și nu mai sunt bine ascuțite, îi explică printre dinți instructorul. Scoate un șuierat mânios. Ca și cum el s-ar face vreodată de râs cu niște luptători care doar se împung precum copiii. Cine mai e în lojă alături de principe? întreabă. Nu că l-ar interesa în
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Serios? se minunează de formă instructorul. Ce jocuri? Inflexiunile dureroase din vocea tânărului îl lovesc drept în inimă. — Luptătorii se despoaie de veșminte și sar printre săbii... Rufus nu vrea să se lase impresionat. Rânjește: — Așa, în curul gol? — Săbii ascuțite, gata să-i străpungă..., murmură Pusio mai mult pentru sine. Mai fornăie de câteva ori zgomotos. Doar nu te-oi pune acum să bocești ca o muiere, se învese lește evreul. Călărețul își trage încă o dată nasul cu putere. — Ne
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
revedea niciodată. Dinspre arenă se aude dintr-odată cacofonia unei orchestre. Sunetul flautelor se îmbină strident cu cel al trompetelor, un corn armonizează cu orga hidraulică. Rufus încuviințează încet din cap. Muzica deschide seria duelurilor. Imediat se înalță un strigăt ascuțit. Instantaneu, i se alătură nenu mărate alte glasuri. Par să se izbească în aer unele de altele. — Ce-a fost asta? întreabă îngrijorat germanul. — Ce să fie? murmură plictisit Rufus. Au început probabil să agite din cearșafuri. Explicația lui nu
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
decedatul supraviețuiește morții în mormânt. Infantilisme cretine! Romanii, săraci cu duhul cum sunt, se comportă precum găinile și ciugulesc tot ce le aruncă celelalte civilizații. Se uită din nou la măștile-portret fixate deasupra busturilor, amplasate în câte o scobitură mică ascuțită ca un templu. Sub ele, inscripțiile amintesc numele, demnitățile și realizările deceda tului. Urmărește intrigat cu degetul liniile de vopsea care-i leagă unii de alții. Face câțiva pași înapoi și înțelege. Este un fel de arbore genealogic, căci ramurile
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
îndemână farfurioara cu tămâie. Plictisit, își maschează un nou căscat cu un rânjet larg. Se schimbă apoi de pe un picior pe altul. A amorțit de atâta nemișcare. Se uită încă o dată spre cântăreț. Flautistul caută să acopere cu notele lui ascuțite toate celelalte sunete străine de ceremonie. Doar se păstrează încă vie amintirea unor blesteme ce au tulburat multe sacrificii. Odată a dispărut partea de sus a viscerelor... Observă brusc un bărbat în fața principelui. Nu este preot, pentru că nu participă la
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Victorie își ține aripile desfăcute, gata parcă să-și ia zborul. Însă nu toate vestalele au reușit să se așeze pe perne, și prin ferestrele cu perdeluțe suspendate la colțuri se vede cum câteva cad unele peste altele. O voce ascuțită țipă dinăuntru la vizitiu să se oprească. Se aude chiar un crâmpei de înjurătură de care nu s-ar rușina nici o precupeață. În timp ce carul se îndepărtează, ochii lui Nero zăbovesc înde lung asupra ornamentelor de la spate: fulgerul lui Jupiter, păunul
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Figura lui Ben se schimbă. ― Am nimerit la o adresă greșită? Fir-aș, sunt așa prost, probabil că am scris-o greșit. ― Nu! Sophie își revine, amintindu-și în același timp că arată oribil, că are prin păr niște chestii ascuțite și poroase, nu e machiată, și poartă un halat vechi și grotesc. Eu sunt nevoită să îmi țin mâna la gură ca să-mi înăbuș râsul care crește înăuntru. Sophie nu mai spune nimic, nu mai poate spune nimic. E absolut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
fericit caz. Ben râde. ― Cum sunt? Nu c-ar fi cu adevărat interesat, vrea doar să facă puțină conversație. ― Sunt în regulă, spun eu, rugându-mă să nu fie interesat, să nu se uite dincolo de măștile de față și chestiile ascuțite și poroase din părul lor. Chiar sunt fete de treabă, dar n-aș putea spune că-mi sunt prietene. ― Cu ce se ocupă? ― Sunt recepționere la agenția de publicitate Curve. ― Cum adică, împreună? Dau din cap. ― Și muncesc de-adevăratelea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
și m-am întâlnit cu seniorul Ishida. Bătrânul tuși ușor. Mi-a spus că nu are încă nici un răspuns de la castel pentru pricina cu pământurile din Kurokawa. Tăcut, samuraiul începu să rupă niște surcele stivuite pentru foc. Ascultând trosnetul lor ascuțit, îndura văicărelile obișnuite ale unchiului său. Tăcea, dar nu pentru că nu era deloc mișcat sau pentru că nu se gândea la nimic. Pur și simplu, nu era obișnuit să-și arate sentimentele și nici nu-i plăcea să-i contrazică pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
în picioare împreună cu un coreean și cu Diego, un preot mai tânăr. Înconjurat de Diego și de coreean care-l întâmpinară uimiți de neașteptata sa reîntoarcere, misionarul înfuleca lacom orez și pește uscat. În crângul din apropiere o pasăre țipa ascuțit. N-ar fi eliberat japonezii așa de repede pe nimeni altcineva, nu? spuse Diego în timp ce-l servea pe misionar. Acesta se mulțumi doar să zâmbească, dar în sinea lui gusta din plin un sentiment de satisfacție și de mândrie. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]