2,376 matches
-
la el de departe, fără să-l deranjeze vreodată, gândindu-se că își nota impresiile de călătorie spre a le arăta sultanului. Abia după moartea sa, scotocind printre hârtiile lui, am dat peste epistolă, făcută sul, legată cu un fir aurit și începând astfel: În numele lui Allah cel îndurător, cel milostiv, stăpânul zilei Judecății de Apoi, Cel care le trimite oamenilor a căror viață e pe sfârșite semne în trup și în minte pentru ca ei să se pregătească să dea ochi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
de tapiserie și, pe perete, o friză cu soldați luptând într-un război de mult uitat. Salam zări câteva etichete ale muzeului lipite încă pe aceste comori ascunse. Pe una scria - „liră din cetatea sumeriană Ur, cu cap de taur aurit, din anul 2 400 î.e.n.“. Aceasta fu curând luată pe sus. Pe alta - „vas votiv din calcar alb, de asemenea din Warka, din anul 3 000 î.e.n.“. Salam îl văzu dispărând într-o geantă sport. A fost nevoie de doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
înfățișarea sa impozantă, grandoarea sa atotcuprinzătoare fiind acum mai clare ca niciodată. Așa arăta orașul cu două mii de ani în urmă, când Templul evreilor încă era în picioare. Era cu siguranță derutant; elementul cel mai vizibil al Muntelui Templului - Domul aurit al Stâncii - încă nu fusese construit; avea să apară douăsprezece secole mai târziu. Dar cât de teribil trebuie să fi fost pentru oamenii care trăiseră chiar pe acest pământ acum două milenii. Trebuie să fi fost înspăimântător să te uiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
patul hotelului, lăsându-se să alunece câteva minute într-un somn epuizat. Visă că rătăcea pe străzile Ierusalimului, nu în propriul ei trup, ci în cel al avatarului cu maiou creat de sora ei în Second Life. Plutea deasupra Domului aurit al Stâncii, avântându-se mult deasupra Zidului de Vest. Bărbații de dedesubt, cu bărbi, haine negre și șaluri de rugăciune priveau către ea, cu gurile căscate... Se trezi deodată cu fruntea scăldată de sudoare. Se putea așa ceva? Era oare posibil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
Ni s-au tocit acoperișurile, ni s-a înmuiat caldarâmul. Nu mai e ce-a fost. Până și osândiții arătau altfel. Credeți că arătau ca dumneavoastră? Păi știți cum era adus osânditul de la închisoare la eșafod? Păi, știți ce trăsură aurită avea? Păi, știți ce se adunau de dimineață și cum îl mai așteptau cu sufletul la gură? Și cum se mai zbătea mulțimea ca să-l privească măcar o dată în ochi ori să-i rupă măcar o fâșie de cămașă? Pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
mult timp, mult prea mult, nădăjduind cu Încăpățânare Într-un miracol ce o va transforma Într-un fel de Madame de Rambouillet care să țină sub vraja ei strălucitoare poeți, prinți și oameni de stat, Într-un salon cu mobile aurite și tapițerii de mătase. Ar fi continuat să spere, dacă n-ar fi apărut Lenski, un tânăr preceptor rus, cu ochi blânzi și miopi și opinii politice ferme, care fusese angajat să ne instruiască asupra unor subiecte variate și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
diferența Începea să se observe), primul lucru pe care l-a făcut Îndată ce ne-am aflat singuri În grădină, a fost să scoată degajat o țigară „ambrată“ dintr-o elegantă tabacheră de argint, invitându-mă să remarc pe partea interioară aurită formula 3 x 4 = 12, gravată În amintirea celor trei nopți pe care le petrecuse, În sfârșit, cu contesa G. Acum era Îndrăgostit de tânăra soție a unui bătrân general din Helsingfors și de fiica unui căpitan din Gatcina. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
Mă auzi? Unde naiba ai dispărut? Raul Ionescu scoase capul din galerie. Șopti gâtuit, cu o expresie buimacă. ― Vino încoa'! Cârnul apucă automat pistolul. ― Ce s-a întîmplat? ― Lasă asta! Uită-te! Încăperea ciudată, sexagonală, era despărțită de un grilaj aurit. În spatele lui, zidurile păstrau câteva urme dreptunghiulare de praf. ― Nu mai sînt! suflă inginerul. Le-au luat! Dascălu îl privi aiurit. ― Ai căpiat?! Odaia e plină de tablouri. Inginerul nu răspunse. Își agăță degetele de grilaj și închise ochii. Femeia
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
pe cealaltă; Ei jucau pin crengi înnalte, pintre trestie, pe baltă, Balta tremură adâncă, somnoros și lin sclipește Asvîrlind întunecată cîte-o muscă, câte - un pește Către flamele - ostenite... Peste ei de-odată sboară 480Ca o pată de cerneală-n noaptea aurită-o cioară. Zice smeul: - Moaiă, cioară, aripa-ți în apă, stinge Flacăra cea verde care nu-s în stare a o-nvinge. - Împărate Pre nnălțate, moaie-ți aripa în apă Zice - atunci Călin - și stinge flacăra roșă - mă scapă. 485Iară
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
-i o apasă Ș-o sărută înfocat. Iată vine și-mpăratu-i Ce zâmbea cu mutră hâtră, El la mers cam legănatu-i Și pe capu-i poartă mitră, Poart - un skiptru ș-alt nimică Ca și craiul cel de pică Ș-aurit veșmântul său; Cine-l vede, stă să-i zică Că-i Vlădica din Hîrlău. - Am avut un om al casei, - Zise dânsul - un ciocoi, A murit, și anul azi-i S-a făcut din el moroi. De-unde-mi aprindea ciubucul Se
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
inima îi zice: Ce stai, draga mea, aice, Scoală-te, supune-te Valului de sunete, Ce te trage, plin de jale Colo-n rariștea din vale. Și un glas aude, pare, Ce-o chema în depărtare: " Mărgărită, Mărgărită, Cu coroană aurită, 114 {EminescuOpVI 115} Ah, din valea cea adâncă, Ca pe-o stea te zăresc încă, Ca pe o stea luminătoare Și deasupră-mi plutitoare; Glasul cornului străbate Dulcea ta singurătate; O, te pleacă plângerilor, Tu, crăiasa îngerilor, Lasă zidurile tale Vino
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
deasupră-mi plutitoare; Glasul cornului străbate Dulcea ta singurătate; O, te pleacă plângerilor, Tu, crăiasa îngerilor, Lasă zidurile tale Vino-n vale, vino-n vale! O, auzi sunând Pe cărare corn Căci spre tine blând Îl întorn. Mărgărită, Mărgărită, Cu coroana aurită, Glasul cornului străbate Neagra ta singurătate, Valului de sunete Draga mea, supune-te, Lasă zidurile tale, Vino-n vale, vino-n vale! " {EminescuOpVI 116} ÎNTRE NOURI ȘI-NTRE MARE Intre nouri și-ntre mare Sboară paseri călătoare - Cum nu pot
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
lui tinere, nici la poveștile bătrâne și glumețe a ostașilor înălbiți în bătălie și nevoi. Se simțea slab, se simțea murind și n-avea cui să lese moștenirea urei lui. Trist se scula din patul împărătesc, de lângă împărăteasa tânără, - pat aurit, însă pustiu și nebinecuvîntat, - trist mergea la război cu inima neîmblînzită, - și împărăteasa sa, rămasă singură, plângea cu lacrimi de văduvie singurătatea ei. Părul ei cel galben ca aurul cel mai frumos cădea pe sânii ei albi și rotunzi, - și
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
crâng de arbori verzi și stufoși, se ridica un mândru palat de o marmură ca laptele, lucie și albă, - atât de lucie, încît în ziduri răsfrângea ca-ntr-o oglindă de argint: dumbravă și luncă, lac și țărmuri. O luntre aurită veghea pe undele limpezi ale lacului lângă poartă; și-n aerul cel curat al serei tremurau din palat cântece mândre și senine. Făt-Frumos se sui-n luntre și vâslind, ajunse până la scările de marmură ale palatului. Pătruns acolo, el văzu
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
sală. Sala era înaltă, susținută de stâlpi și de arcuri, toate de aur, iar în mijlocul ei stătea o mândră masă, acoperită cu alb, talgerele toate săpate din câte - un singur mărgăritar mare; - iar boierii ce ședeau la masă în haine aurite, pe scaune de catifea roșie, erau frumoși ca zilele tinereții și voioși ca horele. Dar mai ales unul din ei, cu fruntea-ntr-un cerc de aur, bătut cu diamante, și cu hainele strălucite, era frumos ca luna unei nopți
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
schelete nalte... cu capete seci de oase... învălite în lungi mantale albe, țesute rar din fire de argint, încît prin mantale se zăreau oasele albite de secăciune. Pe frunțile lor purtau coroane făcute din fire de raze și din spini auriți și lungi... și încălicați pe schelete de cai, mergeau încet - încet... în lungi șiruri... dungi mișcătoare de umbre argintii... și urcau drumul lunei, și se pierdeau în palatele înmărmurite ale cetății din lună, prin a cărora ferești se auzea o
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
momită de vrăjile babei. Apoi pelița ochilor lui se înverzi... se înegri - și nu mai văzu nimica. Când deschise ochii, soarele era sus de tot. Fata lipsea și aievea. Dar în pustiul arid nechezea calul frumos, strălucit, îmbătat de lumina aurită a soarelui, pe care el acu o vedea pentru-ntîia oară. Făt-Frumos se avântă pe el și-n răstimpul câtorva gânduri fericite ajunse la castelul încolțit al Genarului. De astă dată Genarul vâna departe cale de șapte zile. El o luă
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
de toaletă a lui Phoebe semăna cu un Încântător dormitor de oaspeți. O canapea mică, Împodobită cu bumbac alb imprimat cu trandafiri galbeni, era așezată Îmbietor la un capăt al Încăperii. Deasupra chiuvetei atârna o oglindă mare, scumpă, cu rama aurită, iar În fața ei era o vază imensă cu trandafiri galbeni. Mormane de migdale acoperite cu glazură de zahăr galben erau Îngrămădite pe farfurioare de argint. Sticluțe cu apă aveau etichete cu cuvintele EAU BÉBÉ tipărite cu scris argintiu. Totul era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
dai seama că e un fals grosolan, realizat cam cu vreo cinci ani În urmă. Gerski părea să cunoască pe toată lumea În restaurant. Făcuse rost pentru noi de una dintre cele mai bune mese - la parter, În fața unei uriașe oglinzi aurite, de unde vedeau lumea care intra și ieșea. Ne așezaserăm de doar câteva minute când o puștoaică - nu putea să aibă mai mult de șaptesprezece ani - ni s-a alăturat la masă. Oksana era iubita lui Gerski - iubită fiind un termen
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
priceperii omenești portmoneul ăsta, de fapt o combinație de portmoneu cu portefeuille. Din păcate toate buzunarele erau goale, cu excepția unuia. Decepționat, Petre se mai uită o dată la „comoara“ din portmoneul de antilopă: o cheie! O cheie destul de mică, dar solidă, aurită, cu dinți foarte dantelați de o parte și de alta a tijei, din care acopereau exact o jumătate. Mai mult ca sigur o cheie de la o casă de fier! Ca toate comorile adevărate, era un lucru care nu folosește decât
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
da, vreau. O să scriu diseară cum a fost și dacă m-am îndrăgostit. Dar cu falca încă nu de tot dezumflată, orice amor e compromis. 2 Conu Costache nu apucă decât să ridice mânerul gros, ieșit din botul unui leu aurit, fără să-l mai coboare, că ușa se și deschise, iar în prag se ivi un tânăr cam nervos, care dădea să iasă, iar printre picioarele lui un motan vărgat se strecură afară, cu un șoarece în dinți. Tânărul și
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
suprafață. Unele persoane spuneau despre dânsul că este poate prea mândru și chiar indiferent, dar asta numai fiindcă lui nu îi turuia gura într-una, ca altor tineri. Când vorbea, însă, dovedea mereu agerime în gândire prin replici rapide, 1 Aurită este calea de mijloc (în limba latină). F 22 Rareș Tiron neașteptate și îndrăznețe, fiecare propoziție scoțându-i în evidență inteligența, gustul și buna creștere. Nu uita niciodată să se manifeste, iar acest lucru era la el întotdeauna o acțiune
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
om, cea mai frumoasă de altfel din întreg cimitirul (o așa statuie și-ar fi comandat și el pe eventualul mormânt dacă timpurile erau timpuri și lumea lume). Pe plăcuța de marmură neagră se mai zăreau încă numele cu litere aurite: Emerik Soukal 18121890; Erika Soukal 18301910; Alberta Soukal 18451866; Carol Kelemen 1885-1967; Magda Kelemen 1892 1975 și Adalbert Kelemen 19011920. Deasupra ultimelor nume era o fotografie cu o pereche tânără în haine de epocă. Probabil Carol, un bărbat între două
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
ocazia să constate că și-ar putea schimba cămilele în Cadillacuri de aur. — De asta ai venit? — De asta și ca să sfârșesc o dată pentru totdeauna cu Abdul-el-Kebir. Era o mare de trupuri de femei goale, întinse la soare, cu pielea aurită, uneori de culoarea aramei și chiar roșie pe crestele culmilor mai vechi, dar erau trupuri imense, cu sâni ce depășeau uneori două sute de metri în înălțime, funduri de un kilometru în diametru și picioare lungi, picioare ce nu se mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
zărind un balonzaid maroniu dispărând prin fața geamului și două mâini Încleștate. Dar nu-i era milă de domnul Eckman, pe care-l urmâri iar În imaginație de la birou În apartamentul lui foarte modern, În toaleta strălucitoare, În baia cu argint aurit, În salonul cu tapiserie luminoasă, unde nevasta lui stătea și cosea, cosea, făcând veste, pantaloni, bonete și ciorapi pentru Misiunea Anglicană. Domnul Eckman era creștin. Cât era linia ferată de lungă, coșurile Înalte scoteau flăcări. Dogoarea lor nu pătrundea prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]